Anii de ucenicie ai lui August Prostul

"Anii de ucenicie ai lui August Prostul", de Norman Manea

Editura Polirom, Iasi, 2005

Colectia Ego-grafii

Moto: „A fi atât de ocupat cu munca ce-ţi place, încât să nu ai timp să te gândeşti dacă eşti fericit sau nu” (G.B. Shaw).

Am senzaţia ca Norman Manea nu este suficient cunoscut în ţara din care a plecat si al cărei renume îl poartă în continuare pe meleagurile lumii. Dacă am face un sondaj pe tărâmurile României, probabil mulţi dintre ai noştri concetăţeni nu l-ar cunoaşte şi puţinii (îndrăznesc, să spun) intelectuali ar da un răspuns vag şi nu i-ar enumera nici o operă importantă. Cei 1% care ar răspunde la obiect ar menţiona „Întoarcerea huliganului” sau „Fericire obligatorie”.

Cartea despre care vreau sa vorbesc este „Anii de Ucenicie ai lui August Prostul”, reeditată la Polirom, prima apariţie fiind la Editura Cartea Românească în anul 1979. De fapt, volumul din 1979 avea două părţi, una numită Racord, care conţinea recenzii şi eseuri critice despre unii autori români şi străini, iar cealaltă Anii de ucenicie ai lui August Prostul (fragmente), care este reprodusă, cu unele modificări aduse de Norman Manea, şi în noua ediţie.

Volumul nu este uşor de citit şi mai ales de înţeles. Conţine fragmente disparate ale unor situaţii aparent ireconciliabile. Sunt menţiuni superbe despre dragoste, cuvinte frumoase despre condiţia scriitorului aflat la început de drum şi de carieră, pentru ca apoi să fie aprofundată relaţia acestuia cu cititorul, multe colaje din presa vremii, în speţă din revista culturală „Contemporanul”. De altfel, chiar Norman Manea consideră cartea „un amplu eseu-colaj despre condiţia artistului şi a relaţiei scriitor-cititor în contextul unei societăţi închise şi nu numai”.

Peste toate, este imaginea lui August Prostul, un personaj puţin cunoscut după nume, însă recognoscibil de toată lumea după acţiunile sale, cu precădere în lumea circului, însă aici există doar o paralelă între două lumi care se aseamănă foarte mult. Pe lângă menajerie, iluzionişti sau dresori, la circ sunt şi personajele care amuză publicul. În primul rând, clovnul, apărut mai întâi în Anglia, menţionaţi de Walter Scott – Tarleton, de pildă – încă înainte de epoca lui Shakespeare. În Italia, a fost Arlechino; în Franţa, Pierrot şi Polichinelle. La români, ni-i amintim cu toţii pe Păcală şi Tândală. Ba chiar şi pe orientalul Nastratin Hogea, pus în valoare din secolul al XIX-lea de Anton Pann.

„Alături de clovn a apărut, într-o seară, August. Unii i-au spus “cel Prost”. Clovnada capătă noi valenţe. August, sub aparenta sa sărăcie cu duhul, conferă un sens mai uman comediei din manej. Stânjenit parcă de propria sa persoană, mai mult încurcă decât se descurcă. Gata să ia asupra sa toate ponoasele, sărind în ajutorul oricui, deşi nu se pricepe, August, cel veşnic batjocorit, ridicol, umilit, a izbutit să treacă bordura de catifea a manejului, apropiindu-se de inima oamenilor, rămânând acolo".

Nu este decât o mască acest August Prostul, pentru a dezvălui viaţa unui artist aflat într-un stadiu nedefinit al formării sale personale şi, mai grav, aflat într-un sistem totalitar aflat în plină desfăşurare. Privind peste ani, cartea apare ca o critică ironică a sistemului în care se trăia. Nu ştiu dacă Norman Manea a încercat acest lucru, însă tenta se observă numai peste timp.

“Schiţele comparative ale unei biografii imaginare”, cum sunt numite introspecţiile în mintea unui August Prostul oarecare, ne descriu viaţa oricărui intelectual care este constrâns de capriciile vremurilor să ducă o viaţă închisă. Prea inteligent, caută răspunsuri în orice lucru care îi dezvoltă intelectualitatea: cunoaşte toate marile concerte din Bucureşti, ştie fiecare rând din anticariatele buchisite de cărţi rare şi de valoare, merge la orice conferinţă din aproape orice domeniu. Însă, este introvertit, antisocial, îşi apreciază doar prietenii pe care îi poate purta în locurile pe care le frecventează şi doar pentru acel moment unic. Merge purtat de familie la evenimente sociale, însă tace şi ascunde faptul că este mai inteligent decât toţi cei din jur.

Fragmente în care ne putem regăsi oricare dintre noi, constrânşi de o societate mult prea înhibată de tradiţii şi de cutume, în care fiecare înălţare deasupra celorlaţi, pe lângă invidia propriu-zisă, poate fi considerată un snobism sau o ipocrizie. De aceea, mulţi preferă, asemenea lui August Prostul, o închidere în sine, aprofundarea învăţăturii numai pentru propria persoană, devenind fericiţi, dar necunoscuţi.

Pentru înţelegerea mai bine a epocii în care a trăit August Prostul, Norman Manea a avut o idee pe cât de inteligentă, pe atât de subversivă, şi anume decuparea unor articole din presa vremii, care descriu momentele de început ale aprofundării sistemului socialist în societatea culturală autohtonă. «Un August-cititor, dornic să reconstituie “climatul”, n-ar avea decât să aleagă o revistă (Contemporanul, de pildă) şi să urmărească semnăturile prestigioase ale epocii (personalităţi deplin formate la ora aceea) şi nu doar acestea şi să se întrebe cât de uriaşă va fi fost presiunea pentru ca textele publicate să prezinte, în alăturări şi amestecuri hilare şi hidoase, adesea, compromisul şi buna-credinţă, fariseismul şi naivitatea, oportunismul demagogic şi speranţa, frica şi demnitatea».

Nu înţeleg cum o astfel de carte, care compară aproape făţiş, prin descrierile din paginile subintitulate „Din viaţa furnicilor”, sistemul centralizat al societăţii dictatoriale din acei ani cu viaţa din interiorul unui furnicar, a trecut de cenzura comunistă. Sau, din contră, poate aceasta a fost una din cărţile care i-au atras mai târziu articole denigratoare ale lui Corneliu Vadim Tudor în anii ’80 şi i-au determinat exilul în străinătate. De altfel, deliciul cărţii este realizat de colajele „din presa vremii”, care acoperă perioada dintre 1949 şi 1965, data venirii la putere a lui Nicolae Ceauşescu: “Astăzi, când se împlineşte un an de la naţionalizarea principalelor întreprinderi capitaliste din ţara noastră, aruncând o privire înapoi putem constata că am mers pe drumul cel bun. De asemenea, dacă privim drumul pe care-l mai avem de străbătut, cu toate hopurile grele pe care va trebui să le mai sărim, putem fi constrânşi că în faţa noastră se deschid perspectivele cele mai luminoase”. (Contemporanul, 10 iunie 1949).

De altfel, autorul a vrut să continue această carte, avea un proiect numit „Anii de maturitate ai lui August Prostul”¸ eşuat din păcate, mai ales din pricina faptului că tăieturile din ziarele epocii-1965-1986, evident mai savuroase, s-au pierdut iremediabil odată cu plecarea din România.

Tema lui August Prostul revine însă deseori în opera lui Manea, fiind de altfel numele pe care şi l-a ales pentru a descrie propria persoana. Un exemplu în acest sens este „Întoarcerea huliganului”, romanul autobiografic în care îşi prezintă întoarcerea în România după fuga în străinătate, unde se regăsesc următoarele cuvinte: „August Prostul se săturase, însă, de vechea partitură a victimei. Iniţierea fusese precoce, valoarea ei, pedagogică, relativa. Amânasem separarea de Patria recuperată în 1945, amăgit, ca într-o hipnoză, căpot înlocui tara cu limba. Nu-mi rămăsese decât să-mi iau limba, casa, cu mine. Casa melcului. Oriunde uram să naufragiez, aceasta avea să rămână, ştiam, refugiul infantil al supravieţuirii.”