Alexis de Tocqueville-Amintiri
«În 1830, trimful clasei mijlocii a fost atât de clar şi de complet încât puterile politice, libertăţile, prerogativele, guvernarea în întregul său au fost toate condensate şi oarecum întemniţate în limitele stricte ale acestei clase, excluzând de iure tot ceea ce era inferior acesteia şi de facto tot ceea ce îi fusese superior. Ea a ocupat toate poziţiile din societate, a sporit în chip prodigios numărul acestora şi s-a obişnuit să trăiască la fel de bine din banii publici ca şi de pe urma firii sale întreprinzătoare ».
«Una dintre caracteristicile cele mai stranii ale acestei singulare revoluţii este, de bună seamă, aceea că evenimentul care a declanşat-o a fost produs şi aproape dorit de cei pe care ea urma să-i răstoarne de la putere, fiind anticipat şi temut doar de către cei care urmau să iasă învingători tocmai datorită ei.»
«M-am gândit că trăim nişte vremuri foarte stranii, în care nu eşti deloc sigur că nu se iscă o revoluţie între momentul în care comanzi mâncarea şi clipa în care o mănânci.»
«Monarhia din iulie a căzut, deci, fără luptă, surpându-se mai degrabă singură decât din pricina loviturilor date de adversari, aceştia fiind tot atât de miraţi de victoria lor pe cât au fost învinşii de eşec. De la revoluţia din februarie încoace, i-am auzit adeseori pe Guizot şi chiar pe Molé şi pe Thiers spunând că evenimentul nu este altceva decât o surpriză, că n-ar trebui luat în seamă decât ca un accident, ca un dar fericit şi nimic mai mult.»
„Două lucruri m-au surprins mai mult: primul a fost caracterul – n-aş zice: principal – ci unic şi exclusiv popular al revoluţiei care tocmai se săvârşişe, atotputernicia pe care ea o dăduse poporului propriu-zis – mai precis: claselor care muncesc cu propriile mâini – în faţa tuturor celorlalte. Cel de-al doilea lucru care m-a surprins a fost lipsa aproape completă a urii şi chiar a unor pasiuni realmente vii, pe care o vădea în acel moment poporul de jos, devenit peste noapte singurul stăpân al Parisului.”
„Unul cerea distrugerea inegalităţii averilor, altul – inegalitatea inteligenţelor, în timp ce un al treilea spera să niveleze cea mai veche dintre inegalităţi, cea dintre bărbat şi femeie; se avansau măsuri împotriva sărăciei şi remedii pentru răul de muncă, un rău ce frământă omenirea încă de la apariţia ei.
Aceste teorii, care erau foarte diverse, adeseori contrare, uneori inamice, dar care vizau toate nu guvernul, ci societatea pe care se întemeiază el, au căpătat numele de socialism.”
„Am considerat, de altfel, întotdeauna că Republica e un tip de guvernare lipsit de contrapondere, care promitea întotdeauna mai multă, dar oferea întotdeauna mai puţină libertate decât monarhia constituţională.”
„Cel a cărui voinţă influenţează destinul unui întreg popor are întotdeauna în slujba sa mai mulţi oameni capabili să-l lămurească, să-l ajute şi să-l scutească de detalii, oameni care sunt mult mai dispuşi să-l încurajeze şi să-l apere decât se întâmplă în treburi mai neînsemnate sau la niveluri mai mici.”
„Aflată la adăpost de maladia revoluţionară a popoarelor, datorită înţelepciunii legilor sale şi forţei vechilor sale moravuri, ferită de mânia principilor datorită puterii ei şi izolării sale în mijlocul nostru, Anglia joacă, în treburile interne ale continentului, rolul de avocat al libertăţii şi al dreptăţii. Ei îi place să-i cenzureze şi chiar să-i insulte pe cei puternici, să-i apere şi să-i încurajeze pe cei slabi, dar toate astea par să fie pentru ea doar un mod de a se arăta generoasă şi onestă, căci ori de câte ori protejaţii săi au nevoie de ea, Anglia îşi oferă sprijinul moral.”
