marți, 24 februarie 2009

We Own The Night



We Own The Night

Regia
James Gray
In rolurile principale Mark Wahlberg, Eva Mendes, Joaquin Phoenix, Robert Duvall

Un thriller politist in adevaratul sens al cuvantului, cu urmariri de masini spectaculoase, cu impuscaturi, cu sange, violenta, intr-un New York acaparat de mafia ruseasca. O familie de politisti are doar un fiu care nu a urmat aceasta meserie si, in schimb, este administrator intr-un bar de renume, insa plin de persoane dubioase, din lumea interlopa. Acesta este Joaquin Phoenix, unul dintre actorii pe care ii stimez mult, mai ales dupa rolul magistral din Walk the Line.

Bobby, pentru ca despre el este vorba, este constient ca, pe langa succesul pe care il doreste pentru barul sau, trebuie sa faca doua lucruri importante: in primul rand, sa priveasca toti clientii la fel, indiferent daca este vorba despre oameni obisnuiti sau mafioti rusi, fara sa il intereseze ce fel de afaceri invart acestia, si, in al doilea rand, ca nimeni sa nu afle ca provine dintr-o familie de politisti. Numai ca lucrurile nu sunt niciodata asa de simple. Totul se schimba in clipa in care tatal sau si fratele sau incep o actiune de anvergura impotriva Mafiei rusesti, distribuitoare a drogurilor in New York.

Cei doi frati sunt in tabere diferite, desi sentimentele lui Bobby sunt profund familiale. Cand afla ca fratele sau este impuscat in fata, aproape de moarte, decide sa treaca de partea politiei si sa devina informator. Este descoperit imediat insa si apoi trebuie sa fie protejat de Politie. In cursul unei urmariri spectaculoase, purtata pe o ploaie torentiala (unul dintre momentele interesante ale filmului), tatal sau este ucis apandu-l. Drama lui este enorma si decide sa razbune aceasta moarte. Se inroleaza in Politie si capata dezlegarea sa ajute la rezolvarea cazului.

Pe langa Joaquin Pheonix, filmul mai are in distributie si alti actori cunoscuti, cum ar fi Robert Duvall, dar si seducatoarea Eva Mendes, in rolul prietenei portoricane a lui Bobby, fata care traieste cu frica in suflet datorita implicarii prea mari la limita ilegalitatii a acestuia. De aceea, in final, alege despartirea, intoarcerea la mama sa si linistea, in locul vietii plina de pericole alaturi de prietenul ei. Rezulta un film antrenant, plin de momente neprevazute, desi pare doar un film politist obisnuit. Nu este, merita.

Nota 7.5/10
Jovi

luni, 23 februarie 2009

Bedtime Stories



Bedtime Stories

Regia
Adam Shankman
In rolurile principale Adam Sandler, Dana Goodman

Parca au inceput sa imi displaca acest gen de filme. Adam Sandler, unul dintre actorii mei favoriti de comedie, a inceput sa dea rateuri pentru ca nu mai schimba spectrul filmelor un pic prostesti. Imi place cum joaca in filmele gen comedii romantice, insa acesta nu este chiar una de acest tip, ci un film de comedie cu accente fantastice (e facut doar de Walt Disney), cu situatii trase de par pentru un happy-end tipic.

Skeeter Bronson este ingrijitor si om bun la toate la un hotel, care fusese detinut, inainte de moartea sa, de tatal sau. La vanzarea acestuia, noul patron ii promisese tatalui ca, la varsta potrivita, Skeeter va fi numit manager. Numai ca acea zi pare sa nu mai vina, iar cand un nou hotel va fi construit nu Skeeter este numit, ci un lingusitor al patronului. Wendy (Courtney Cox), sora lui Skeeter, este cea care schimba fara intentie viata personajului. Este nevoita sa plece in Arizona pentru a gasi ceva de lucru si nu are cu cine ii lasa pe cei doi copii ai sai in timpul noptii, ziua fiind acoperita de prietena sa, Jill (Keri Russell).

Pentru Skeeter, este in acelasi timp o povara, dar si o provocare, fiind pentru prima data in preajma acestora dupa multi ani. Solutia lui de adormit copiii nu este originala (spunerea unor povesti), insa el inventeaza actiunea povestilor, introducandu-se pe sine ca personaj principal, iar ca adversari patronul hotelului, lingusitorul acestuia, fiica patronului, o superba blondina, si provocarea de a fi el insusi numit ca manager. Imagineaza povesti interesante, petrecute in decoruri din cele mai diverse, cum ar fi Grecia antica, cosmos, epoca medievala sau Vestul salbatic.

Supriza vine in fiecare a doua zi, cand ceea ce povesteste copiilor, cu importantele lor adaugiri, se indeplineste. De aceea, in fiecare seara incearca sa intoarca povestile in favoarea sa, insa copiii le considera plictisitoare si pun niste finaluri traznite, culminand, de exemplu, cu concedierea sa din postul de ingrijitor. Numai ca trebuie sa existe happy-end-ing. Ramane alaturi de copii si, intre timp, de prietena sa, Jill.

Ma asteptam la mai mult, nu am ras cu hohote, au fost momente la care am zambit, altele romantice simpatice, dar slabut pentru un film care se vrea de comedie. Cred ca revin la Norman Wisdom.

Nota 6/10
Jovi

duminică, 22 februarie 2009

Favoriti personali la Oscar 2009


In aceasta seara se vor decerna Premiile Oscar 2009. Asa cum am precizat anteriorr, o sa imi spun parerea pentru favoritii personali, la cele mai importante categorii, fara sa tin seama de favoritii criticilor sau de bursa zvonurilor. Asadar:

Actor in rol principal-nominalizari:
-Richard Jenkins, in The Visitor
-Frank Langella in Frost/Nixon

-Sean Penn, in Milk
-Brad Pitt, in The Curious Case of Benjamin Button
-Mickey Rourke, in The Wrestler

Sunt interpreti extraordinari, personaje remarcabile, roluri care li s-au potrivit. E foarte greu sa alegi intre cei cinci, dar favoritul meu este, in acest an, Brad Pitt pentru interpretarea lui Benjamin Button


Actor in rol secundar-nominalizari:

-Josh Brolin, in Milk

-Robert Downey jr, in Tropic Thunder
-Philip Seymour Hoffman, in Doubt
-Heath Ledger, in
The Dark Knight

-Michael Shannon, in Revolutionary Road

Nu am oscilat aici prea mult. Desi mi-a placut, de exemplu, Michael Shannon pentru rolul sau episodic si foarte realist din Revolutionary Road sau prestatia lui Philip Seymour Hoffman din Doubt, desi usor nesigura, mi-a ramas in memorie exceptionala interpretare a lui Heath Ledger ca Joker. asa ca mizez pe el.


Actrita in rol principal-nominalizari:
-Anne Hathaway, in Rachel Getting Married-nu am vazut
-Angelina Jolie, in Changeling

-Melissa Leo, in Frozen River-nu am vazut
-Meryl Streep, in Doubt
-Kate Winslet, in The Reader

Nu am vazut doua dintre filmele in care apar actritele de la aceasta categorie, desi le am, insa nu am avut timp. Totusi, mizez pe unul dintre rolurile cele mai bune pe care le-am vazut la Angelina Jolie, asa ca ea este favorita mea.

Actrita in rol secundar-nominalizari:
-Amy Adams, in Doubt
-Penelope Cruz, in
Vicky Cristina Barcelona
-Viola Davis, in Doubt

-Taraji P. Henson, in The Curious Case of Benjamin Button
-Marisa Tomei, in The Wrestler

Daca ar fi sa ma iau dupa ce imi place, as nominaliza pe Marisa Tomei sau pe Penelope Cruz. Insa parca realizarile lor nu sunt asa de importante si esentiale, asa ca o sa spun Viona Davis, pentru prestatia din Doubt.

Cel mai bun film:

-The Curious Case of Benjamin Button

-Milk

-Frost/Nixon

-The Reader

-Slumdog Millionaire

Fara sa mai explic, aleg, spre deosebire de critici, care il vad tot pe Slumdog Millionaire favorit, pe The Curios Case of Benjamin Button. I-am dat nota 10 dupa ce l-am vazut, cititi acolo impresiile.

Cel mai bun regizor:

-Danny Boyle pentru Slumdog Millionaire

-Stephen Daldry, The Reader

-David Fincher-The Curious Case of Benjamin Button

-Ron Howard, Frost/Nixon

-Gus Van Sant, Milk

Il pun pe Danny Boyle aici, trebuie sa ia si filmul asta ceva.

Mai sunt doua categorii la care nu am vazut nici unul din filme, dar ma risc
Cele mai bune filme de animatie:
-Bolt
-Kung Fu Panda
-Wall-E

Cel mai bun film strain:
-Der Baader Meinhof Komplex-Germania
-Entre les murs-Franta


-Revanche-Austria
-Okuribito-Japonia
-Vals Im Bashir-Israel

The Visitor



The Visitor

Regia
Tom C. McCarthy
In rolurile principale Richard Jenkins, Hiam Abbass
Recenzie publicata si pe site-ul www.filmetari.com, la adresa http://www.filmetari.com/drama/the-visitor-2008.html .

Pentru rolul sau plin de substanta din acest film, Richard Jenkins este nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor in rol principal. Ce pot spune? Este un film duios, care curge lin, despre cum se pot schimba sentimentele umane, la varsta a doua (sau a treia?), in niste situatii aparent neobisnuite in America zilelor de azi. Cum fobia de dupa 11 septembrie 2001 determina cautarea persoanelor ajunse ilegal in SUA si, indiferent de personalitatea fiecaruia, acestea sunt expulzate inapoi in tara de origine.

Jenkins joaca rolul unui profesor universitar din Conneticut, Walter Vale, care are o viata plictisitoare dupa ce sotia sa a murit, isi ia un numar cat mai mic de ore cu intentia de a scrie cea de-a patra carte a lui. In paralel, incearca sa invete sa cante la pian, dar nu ii convine profesoara care ii preda si nici cele de dinaintea ei, ii lipseste talentul. El duce o viata linistita si nimic pare ca nu o poate schimba.

Surpriza vine cand trebuie sa participe la o conferinta la New York, unde mai detinea un apartament: descopera ca el este ocupat cu un cuplu de refugiati ilegal in America, un sirian-Tarek si prietena lui, din Senegal-Zainab. Ei sunt constransi de evidente sa plece din casa si sa doarma pe strazi pana la gasirea unei locuinte convenabile. Insa lui i se face mila de acestia, acceptand sa ii reprimeasca in casa pana cand acestia vor gasi altceva. Incet-incet, incearca sa ii cunoasca si descopera lucruri comune cu ei: in primul rand, pasiunea pentru muzica, Tarek cantand ziua prin parcuri, precum si in cluburi la un fel de toba traditionala africana, lucru pe care si-l doreste si Walter.

Prietenia lor se dezvolta, mai ales cea intre cei doi barbati, ea fiind mai distanta, lucrurile insa se schimba in momentul in care Tarek este arestat intr-o statie de metrou si dus intr-un centru pentru imigranti ilegali, pentru a fi pregatit de deportare. Cu toate insistentele lui Walter, inclusiv angajarea unui avocat specializat, impreuna cu mama lui Tarek, venita la New York imediat ce auzise de incident, nu s-a mai putut face nimic si Tarek este trimis inapoi in Siria.

Este un film care ilustreaza o realitate si care nu incearca sa accentueze drame, ci doar sa le prizinte in modul cel mai calm si mai cald posibil. Este un film care prinde spectatorul si care il sensibilizeaza asupra unor aspecte prea putin cunoscute, cu o muzica interesanta, cu personaje din locuri exotice si cu un Jenkins foarte uman. Este si un film despre birocratia administratiei americane, foarte rece si respectand intocmai legea, fara sa se preocupe prea mult sau deloc de sentimentele umane.

Nota 8/10
Jovi

sâmbătă, 21 februarie 2009

Despre literatura

Am primit prima leapsa (cred!)din viata mea de blogger, de la Denisa (foreverinlove) si, chiar daca o onorez dupa o saptamana, nu puteam sa o pierd, avand in vedere persoana de la care am primit-o, dar si subiectul ei…sa purced asadar si sa raspund la intrebari…

1.Care este cea mai bună carte citită de tine?

Imi e greu sa fac astfel de clasamente. Asa ca voi enunta aici trei dintre cartile care mi-au placut cel mai mult sau care mi-au determinat vocatia de cititor. In primul rand, cea care imi determina conditia de supravietuitor-Robinson Crusoe, de Daniel Defoe.
Apoi, Memoriile si Romanul adolescentuli miop ale lui Mircea Eliade. Era o perioada in care el mi-a determinat conditia de om de cultura (sper eu!), in care imi doream sa citesc mai mult, sa invat, sa dorm cat mai putin (cand citeam ca Eliade dormea 3-4 ore pe noapte pentru a citi cat mai mult).
Si, in final, Numele trandafirului, de Umberto Eco-o carte plina de invataminte, cu o extraordinara profunzime. Citita cu entuziasm, este o carte completa, greu de citit in unele parti, dar te prinde si descoperi un adevarat roman politist petrecut la o manastire din Evul Mediu italian.


2.Ai făcut cadou cărţi?

Da, am acut cadou carti, fac inca si mi se pare cel mai inspirat dar. Si este cel mai important dar pe care il primesc. Nimic, in conceptia mea, nu poate egala o carte.

3.Care este viitorul literaturii?

Nu cred ca are vreun viitor nesigur. Un adevarat om de cultura apreciaza cartea « scrisa », citeste inca in formatul obisnuit, de biblioteca. Normal ca lumea evolueaza, insa cititorii adevarati nu se pierd.

4.În ce limbi ai citit cărţi?

In romana. Am incercat si in engleza sau franceza, dar nivelul nu ma ajuta. In final, m-am impotmolit si m-am reintors.

5.Ce cărţi celebre nu ţi-au plăcut?

O intrebare grea. Am intampinat greutati la Don Quijote, de exemplu, si la literatura antica greaca. Poate erau probleme de liceu, insa am renuntat repede la Antigona sau la Iliada sau Odiseea in versuri. In schimb, mi-a placut (ciudat !) Faust de Goethe, desi eram la o varsta la care nu ma asteptam la asta.

6.Ce ţară a produs cea mai bună literatură?

Mi-a placut mult literatura franceza, apoi cea ruseasca. Chiar daca acum sunt entuziasmat de scriitorii asiatici, cu precadere cei japonezi, as pastra ierarhia Rusia, Franta.

7.Iei notiţe din cărţile pe care le citeşti?

Am luat notite mult timp. Am agende din 1997 cu tot ce am citit si cu citate importante. Subliniez tot ce imi place, in fiecare carte care imi apartine. De cand am acest blog, fac recenzii aici, iar notitele sunt online.

8.Cam câte cărţi ai citit până acum?

Nu indeajuns. Nu sunt nici macar la jumatate din ceea ce am citit. Din 1997 de cand imi fac notite, citesc, in medie, cam 50 de carti pe an (una pe saptamana, insa depinde de imprejurari). Media ma multumeste oarecum. Mi-as dori mai multe, insa timpul, din ce in ce mai putin, nu ma lasa…sau nu are rabdare, cum spunea Marin Preda.

9.Cu ce cărţi ai adormit în braţe de plictiseală?

Hihi…nu-mi amintesc. De plictiseala, nu prea adorm, poate de oboseala. Asa ca ocolesc intrebarea asta.

10.Ce înseamnă cărţile pentru tine?

Ma feresc sa spun cuvinte mari. Insa simt ca ele inseamna tot. Sunt principalele lucruri pentru care exist in aceasta forma. Pasiunea vietii mele. Sa citesc este ceea ce vreau sa fac in fiecare zi.

11.Care este cea mai scumpă carte pe care ai cumparat-o?

Nu prea cumpar carti scumpe. Inca nu imi permit. Le caut la oferta sau le imprumut. Cele mai scumpe carti sunt cele care mi s-au permis sa le cumpar ca si cadou. De exemplu, Crima si pedeapsa, de Dostoievski.

12.Care este cel mai tare final la o carte citită?

Final ? Am senzatia ca finalul il anticipez deseori. Sau ca privesc cartea ca un intreg. Dar sa spunem Femeia Nisipurilor de Kobo Abe (nu ma asteptam sa abandoneze evadarea). Sau O dragoste, de Dino Buzatti (mare poveste de dragoste). Doar am enuntat doua din ultimul an.

13.Care este cea mai influentă carte citită de tine?

Influenta pentru cine ? Ca pentru mine, am spus, sunt memoriile lui Eliade. Daca e vorba « influenta pentru altii », evident este Biblia…citita si aprofundata la o varsta frageda, recitita la varsta cand aveam ceva de spus, doar cu dorinta de a putea sa ma contrazic cu religiosii ortodocsi, avand cunostinte din interior.

14.Care scriitor te-a influenţat cel mai mult?


Mircea Eliade.

15.Cât de repede citeşti o carte?

Cam o saptamana de fiecare, in functie de carte, normal. Media este, daca este liniste si pace de 30-40 de pagini pe ora la o carte de fictiune. Nu citesc repede si sunt destul de superficial. Sau, mai bine zis, nu sunt o persoana cu inteligenta peste medie. Insa compensez prin munca si recitesc amanuntele.

16.Poate literatura să schimbe lumea?

A schimbat-o si o va mai schimba. Poate insa, in vremurile noastre, schimba doar la nivel individual. E greu sa mai existe carti care pot schimba o lume.

In final, ca la fiecare leapsa, trebuie sa o dau mai departe. Asa ca purced: Codrut (sunt curios ce va raspunde si daca va raspunde), Dan Romascanu (cel care m-a indrumat, fara sa vrea, spre acest blog), Monica (pentru ca stiu ca ii place literatura), Florin Dochia (un blog foarte cultural si extraordinar de inteligent), Auras (un prieten din Campina care sper sa reia postarile acum), Jean Bica (un blog de succes, neconventional, fain), precum si prietenilor de pe Prietenie, amatori (stiu!) de cultura (astept opinii...Sabina, Dan G, Nedu, Tonia, Sonia, Delia, Julian, Rudy...scuze ca nu mai numesc, sunteti asa de multi prieteni).

The Boy in the Striped Pyjamas


The Boy in the Striped Pyjamas
In rolurile principale David Thewlis, Vera Farmiga

Am fost intotdeauna impresionat de drama Holocaustului si am vazut film, am citit carti, am asistat la prezentari ori de cate ori am avut ocazia. Iar filmul pe care urmeaza sa vi-l prezint, trateaza, intr-o maniera neconventionala, aceasta perioada neagra a istoriei omenirii si este, pe nedrept, necunoscut. Mi s-a parut una dintre cele mai realiste prezentari a acelei perioade, poate si pentru ca totul este prezentat din afara, prin ochii plini de nevinovatie si de nestiinta a unui baiat de opt ani, care priveste lagarul din apropiere ca un loc de joaca pentru copii (versiune sustinuta denazisti) si ca o ferma pentru adultii de acolo.

Bruno este un baiat caruia ii place joaca impreuna cu colegii sai de clasa, in Berlinul celui de-al doilea razboi mondial. Tatal sau este un soldat nazist, are un rang inalt si crede in conceptiile debile ale lui Hiltler. Desi are un adversar major in persoana mamei sale, pe care o da treptat la o parte, acesta accepta un post de comandant al unui lagar, unde sunt inchisi evrei, lagar al carui nume nu ne este precizat in film. Bruno accepta cu greu, impreuna cu sora lui mai mare, sa se mute intr-o regiune unde nu are prieteni si nu are parc de joaca.

In prima zi, descopera la fereastra dormitorului sau o "ferma" in departare, unde munceau oameni imbracati in pijamale. Nu intelege ceea ce se petrece, nici faptul ca servitorul lor este imbracat la fel sau ca acesta inainte sa lucreze la bucatarie, sa curete cartofi sau sa ingrijeasca gradina, a fost un doctor. Ele sunt mai presus de lumea lui simpla, inocenta. Cand evadeaza insa in lumea din spatele casei, sarind peste o fereastra, prin padure, ajungand la un gard ghimpat electrificat, totul se schimba. Gaseste de cealalta parte a gardului UN PRIETEN. Un baiat de aceeasi varsta cu el, dornic de joaca, mort de foame, cu dintii sparti, infricosat de chemarea zilnica la aport sau de doldatii imbracati in uniforme naziste.

Singura lui vina si a familiei sale, este ca sunt evrei. Bruno insa, copil fiind, nu intelege. El isi doreste noul prieten dincolo de ferma in care se derulau, conform videoproiectiilor tatlui sau, activitati din cele mai frumoase: joaca intre copii, cafenea pentru odihna, dansuri populare intre detinuti. In ziua cand prietenul sau este chemat la casa sa pentru a sterge paharele, il tradeaza. Ii da de mancare si apoi, de frica soldatului care ii prinsese, spune ca acesta a furat. Numai ca Shmuel, chiar batut si invinetit, isi iarta prietenul si continua sa se joace cu el, dar peste gardul lagarului.

In ziua cand tatal lor hotaraste sa ii mute din acea zona, datorita influentelor nefaste care pot interveni din cauza apropierii lagarului, Bruno se duce la o ultima intalnire cu Shmuel. Prietenia dintre ei este cea mai importanta: hotaraste sa ia haine de pijamale de imprumut (de fapt, hainele tipice ale prizonierilor evrei) si sa patrunda pe sub gard pentru a sta impreuna cu prietenul sau si de a-l cauta pa tatal acestuia. Insa este o zi groaznica. In acea zi, soldatii nazisti au hotarat sa ii trimita un intreg hambar de prizonieri, cel in care locuia si Shmuel si in care, in acel moment se afla si Bruno, la dusuri. Iar pentru multi dintre noi, stim ce insemna acestea.

Un film extrem de trist si de dureros. O realitate care a existat filtrata prin ochii inocenti ai copilariei. Personal, acest film m-a determinat sa ma revolt si mai mult impotriva celor care neaga o astfel de perioada, care neaga atrocitatile suferite de evrei in acei ani. Modalitatea sub care este prezentata aceasta perioada este noua pentru mine, insa este mai profunda pentru ca ochii copilariei privesc altfel, realitatea este un pic distorsionata din cauza varstei, insa in final totul este inteles. Desi filmul nu este centrat pe ororile din acei ani, ele sunt bine reliefate prin aluzii si cuvinte, iar in final, acceptul este pus chiar pe acestea. Trist. Foarte trist.

Nota 9/10
Jovi

The Condemned




The Condemned

Regia
Scott Wiper
In rolurile principale Vinnie Jones, Steve Austin

De multe ori am spus ca nu intotdeauna vreau sa urmaresc filme de referinta, filme clasice sau filme promitatoare. Ei bine, aseara aveam nevoie de un film pe care sa nu il gandesc, sa nu imi genereze sentimente, care sa fie simplu. Si sunt doua astfel de filme, in cazul meu: comediile gen parodie, care ma fac sa zambesc si sa ma relaxez sau filmele de actiune, una spectaculoasa, care prinde spectatorul asupra subiectului. Am ales al doilea gen, ca sa uit o saptamana grea.

Internetul genereaza profit pentru cei care stiu cum sa il foloseasca sau pentru cei care stiu sa manipuleze publicul. Imi amintesc cum, in anii trecuti, a fost o isterie cu persoana care alesese sa se sinucida live pe internet. In acelasi fel, decurge acest film: un multimilionar american decide sa fac un fel de emisiune-concurs (reality show) in direct la care sa participe zece condamnati la moarte din diferite tari. In 30 de ore de la deschiderea emisiunii, neachiziotionata de nici o televiziune, transmisa doar prin internet, doar unul dintre ei trebuia sa supravietuiasca, cel mai putenic, si devenea liber si cu multi bani in buzunar.

Unul dintre cei zece este Jack Conrad, un fost agent al CIA, care insa mai practica pentru ceva bani fosta lui meserie, fiind contractat pentru misiuni sinucigase in America Centrala. Intr-una din acestea, este prins si condamnat la moarte. Desi fioros la infatisare, cu multa forta si aptitudini de ucigas, este o persoana blanda si cu suflet si care nu poate ucide pe cineva nevinovat. El este cel care lupta impotriva celor cu sange rece si imporiva multimilionarului, care doreste sa isi faca audienta si care ajuta doar pe unul dintre cei zece, conform intelegerii secrete, stabilita anterior concursului.

Actiunea este palpitanta, luptele si cautarea celor care trebuie ucisi au loc pe o insula pustie, intr-o jungla impanzita de camere video sau de cameramani camuflati printre tufisuri. Normal ca se ajunge la happy-endul tipic american, trebuie sa castige cel mai bun, desi fortele care luptau importiva lui sunt feroce si impresionate. Insa, pentru un fan al acestui gen de filme este unul peste medie, desi nu cu adevarate calitati artistice.

Nota 5/10
Jovi

joi, 19 februarie 2009

Frost/Nixon









Frost/Nixon
In rolurile principale Michael Sheen, Frank Langella

Unul dintre filmele nominalizate la mai multe premii Oscar (cel mai bun film, cel mai bun actor-Frank Langella, cel mai bun regizor-Ron Howard, cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun montaj), este un film care personal nu m-a impresionat si putin probabil sa ia vreun premiu din cele enuntate mai sus. Este un film de reportaj, care vrea sa ne arata intr-o noua lumina, ceea ce s-a intamplat dupa afacerea Watergate, in urma careia Nixon si-a anuntat demisia.

David Frost era in acele timpuri un realizator de televiziune care dorea afirmarea, fiind prins intre angajamente la Londra sau din Australia pentru emisiuni de divertisment de mana a doua. Dupa demisia lui Nixon, el gandeste urmatoarea lovitura de imagine: sa ii ia o serie de interviuri fostului presedinte, in care personalitatea acestuia sa fie dezvaluita in cele mai mici detalii, atat pe plan politic, profesionat, cat si pe planul personal, al lui Nixon-omul. Find o perioada in care vicepresedintele Ford, ajuns presedintele SUA, ii acordase lui Nixon iertarea oficiala, nici un tribunal din America nu avea dreptul sa deschida vreun proces impotriva acestuia, desi multe fapte grele atarnau pe numele lui: razboiul din Vietman, atentatele armatei americane din Cambogia, afacerea Watergate.
In acest moment, toata atentia lui Frost este indreptata spre acest interviu: gasirea parghiilor financiare necesare, acceptul lui Nixon si apoi constituirea unei echipe de cercetatori ai biografiei fostului presedinte, pentru a pune cele mai pertinente si "intepatoare" intrebari. Venirea unui reporter englez pentru aceasta serie de interviuri nu a fost privita cu ochi buni de media americana in ansamblul ei, care a refuzat orice forma de sustinere financiara asupra intalnirii Frost/Nixon. Ulterior insa, aceasta a fost cea mai urmarita emisiune de stiri din istoria televiziunii americane. Frost a adus bani de la sponsori cu nume mic in industria americana, dar cei mai multi dintre acestia au fost din buzunarul propriu.

Nixon accepta interviul din mai multe motive, sfatuit de colaboratorul si aparatorul sau apropiat, Jack Brennan (interpretat de Kevin Bacon): in primul rand, nevoia de bani (si acum vazand fosti presedinti americani, cum ar fi Bill Clinton, participand la tot felul de simpozioane si conferinte, unde sunt bine recompensati financiar). In al doilea rand, nevoia de a impartasi poporului american realizarile sale si a infatisa sub o alta lumina esecurile si cauzele "obiective" ale acestora. Asta abia dupa trei ani de la demisia sa, in 1977, fapt nespus in film, creand senzatia ca interviul are loc imediat dupa momentul Watergate.

Frost isi alege, alaturi de producatorul sau, care i-a stat mereu alaturi, doi colaboratori de renume: reporterul Bob Zelnick (Oliver Platt) si fanaticul critic al lui Nixon, James Reston (Sam Rockwell). Acestia au rol ingrat de a intra prin toate dosarele inchise ale lui Nixon, de a-i cunoaste toate miscarile politice si nu numai, de a formula intrebari care il pot pune in incurcatura pe Nixon. Sunt momente de studiu al adversarului pentru ambele parti, momente in care Frost pare absorbit de alte ganduri: surse de finantare si de publicitate sunt tot mai mici, exista aparenta ca interviurile vor fi de prisos pentru ca nimeni nu le va urmari.

Iar in momentul in care acestea incep, cunoastem o confruntare extraordinara intre cei doi. Nixon, un politician versatic, un animal politic, cunoaste toate subterfugiile de a ocoli o intrebare care ii poate aduce prejudicii, duce orice discutie unde vrea el, astfel incat in primele zile Frost este infrant si nu obtine nici un raspuns pe care si-l doreste. Cum fiecare zi de interviuri are doar doua ore de discutii si raspunsurile lui Nixon, fara intrerupere dureaza peste 20 de minute fiecare, este edificator.

Pe parcurs, sprijinit de echipa sa, Frost decide sa devina mai virulent si mai indraznet. Trezirea are loc intr-o noapte, cand Nixon il suna si ii spune ca este o adevarata confruntare intre ei doi si cineva trebuia sa plece invins. Frost incepe sa rascoleasca arhivele in cautarea unor indicii care sa il compromita pe Nixon, in afacerea Watergate. Cand gaseste documente de asemenea factura, le infatiseaza in ultima serie de interviuri, il incolteste pe Nixon si il determina sa faca marturisiri revelatoare asupra aportului sau in afacerile necurate (cum ar fi aceea ca presedintele are dreptul sa faca lucruri ilegale daca aceasta este spre bunastarea poporului-"Are you really saying the President can do something illegal? / I'm saying that when the President does it, that means it's NOT illegal!").

Realizat in jurul unui reportaj de televiziune din anii '70, pare ca filmul nu trece de aceasta conditie. Seamana foarte mult cu un documentar produs de Discovery sau History Channel despre un moment istoric si culisele desfasurarii lui. Chiar daca avem de-a face cu o pleiada de actori cunoscuti, numai Frank Langella se ridica la inaltimea rolului, reusind o interpretare veridica si realista a anilor de dupa presedintie a lui Richard Nixon. Mi s-a parut un film interesant din punct de vedere istoric, o confruntare puternica intre doua personalitati de asemenea puternice, multa tensiune, dar sub asteptarile mele. Probabil este un film mai apreciat in America. Insa...oare cand va face si Iliescu un astfel de interviu?

Nota 7.5/10
Jovi

Geniul vecin cu nebunia

Clifford Stoll este un celebru astronom, om de stiinta, autorul cartii Silicon Snake Oil, fara indoiala cu o minte sclipitoare (a reusit sa prinda un hacker de la KGB). Insa putini stiu ca are un fel unic de a se exprima in public. Te duce putin cu gandul la expresia ca geniul este vecin cu nebunia. (www.timpultau.ro)

miercuri, 18 februarie 2009

Changeling









Schimbul (2008)
Changeling/The Exchange
In rolurile principale Angelina Jolie, John Malkovich

Cu trei nominalizari la Oscarurile de saptamana aceasta (si anume pentru cea mai buna actrita in rol principal-Angelina Jolie, cea mai buna scenografie si cea mai buna imagine), inspirat dintr-un fapt real din America anilor '20-'30, Changeling este un film care impresioneaza prin dramatismul sau. Cazul prezentat si modalitatea in care este descris, interpretat, dar si regizat de marele Clint Eastwwod este emotionant pana la lacrimi si nu oricine poate rezista pana la capat fara sa se gandeasca la trauma prin care trece personajul interpretat de Angelina.

"Changeling" este un cuvant care nu are echivalent in limba romana si desemneaza copilul care este schimbat la nastere cu altul. Aici insa are alta semnificatie, acela al schimbarii unui copil disparut cu unul cu aceeasi varsta si infatisare, de catre autoritati. Ne aflam in Los Angelesul anului 1928, in mijlocul unei familii lipsita de afectiunea paterna, alaturi de doamna Christine Collins, care lucreaza intr-o centrala telefonica ca supervisor, si de fiul ei, Walter, in varsta de doar 9 ani. Cei doi incearca sa pastreze aparentele unei familii normale: asculta radio-ul impreuna, se duc la cinematograf, merg impreuna in drum spre scoala cu tramvaiul.

Intr-o zi insa, totul se schimba. Nevoita sa plece la serviciu intr-o zi libera, pentru a-i tine locul unei colege, la intoarcerea tarzie, nu il mai gaseste pe Walter acasa. Anunta politia si apoi astepta un rezultat favorabil. Sunt momente dramatice, povestea unei mame care nu isi mai gaseste unicul fiul, baza vietii sale. Nu se poate opri din plans, incearca sa determine autoritatile sa actioneze cu urgenta pentru a preveni o tragedie. Sunt ani in care pastorul Gustav Briegleb (John Malkovich) dezvaluie cu prilejul oricarei predici, precum si prin intermediul unui post de radio, abuzurile Politiei din Los Angeles, unde s-a constituit un fel de Brigada a Mortii, care pedepseste prin moarte, fara judecata, orice presupus raufacator.

Dupa cateva luni, Politia da de urma copilului intr-un tinut indepartat, ii da vestea mamei, iar aceasta asteapta cu mare fericire la gara orasului intoarcerea fiului sau mult-iubit. Insa, moment asteptat nu este ceea ce doreste. Se petrece acel "changeling", autoritatile educa un copil oarecare, asemanator cu Walter, sa declare ca el este fiul lui Christine, pentru a demonstra opiniei publice contrare eficacitatea unei Politii corupte in rezolvarea cazurilor delicate. Insa doamna Collins isi da seama din prima clipa ca nu este fiul ei si comunica aceasta capitanului din LAPD care raspundea de caz, iar el o respinge.
Nu are nimic impotriva acestui copil, insa ea doar isi doreste propriul fiu inapoi si face presiuni la autoritati pentru ca acestea sa continue sa ii acute copilul adevarat. Numai ca Politia acelor ani este prea puternica si nu doreste ca o femeie oarecare sa ii stirbeasca autoritatea si prestigiul dobandit de pe urma rezolvarii acestui caz. Prin urmare, este trimisa intr-un spital de boli mintale, drept razbunare, sub pretextul ca nu isi cunoaste propriul fiu si nu vrea sa isi asume responsabilitatile de mama.

Ajutata de pastorul Briegleb, precum si de descoperirea de catre unul din agentii de Politie a unei ferme unde erau macelariti copii prinsi pe strada de catre un ucigas in serie, bolnav psihic, scapa din spital si isi reia viata obisnuita. Numai ca speranta de a-si gasi copilul disparut nu a parasit-o niciodata. Mai ales ca, dupa 6-7 ani, unul dintre copiii de la ferma reapare si destainuie politiei faptul ca Walter a fost cel care l-a salvat de la moarte si care a disparut odata cu el.

Este un film de o tensiune extraordinara, plecand de la faptele prezentate, mai ales ca acestea s-au petrecut cu adevarat. Nimeni nu isi poate inchipui drama unei mame care si-a pierdut copilul, fara sa cunoasca ceea ce s-a intamplat sau cum a disparut. De asemenea, nu oricine poate cunoaste resursele de care aceasta este capabila pentru a afla adevarul despre copil: poate lupta cu oricine, indiferent de forta acestuia, chiar si cu autoritatile statului, toate intoarse impotriva sa. De aceea, e un film care nu poate fi recomandat celor slabi de inger sau femeilor care au cunoscut drame asemanatoare.

Reconstituirea epocii s-a facut cu mare maiestrie, iar suprapunerea planurilor a fost foarte reusita, mai cu seama in privinta alternarii perioadei in care doamna Collins era internata in spitalul de nebuni cu cea a urmaririi si prinderii ucigasului de copii. Angelina e o surpriza aici, nu are nimic din frumusetea ei dezvaluita in alte filme, ci intra foarte bine intr-un rol extrem de dramatic (ca amanunt, adevarata doamna Collins a murit la doar sapte ani de la disparitia copilului, in 1935). Un film de vazut neaparat.

Nota 9.5/10
Jovi

marți, 17 februarie 2009

The Other Boleyn Girl



The Other Boleyn Girl

Regia
Justin Chadwick
In rolurile principale Scarlett Johansson, Natalie Portman, Eric Bana

O drama istorica foarte bine realizata si cu o intriga interesanta, beneficiind si de aportul a doua dintre actritele in voga in acest moment, respectiv Natalie Portman si Scarlett Johansson. Povestea, bine inchegata, se petrece in timpul domniei lui Henri al VIII-lea, o perioada fundamentala din istoria Angliei, cand, din cauza capriciilor provocate de femei, regele a decis ruperea de Biserica Catolica de la Roma si fondarea Bisericii Anglicane, de sine statatoare, in secolul al XVI-lea.

Surorile Boleyn sunt inmanate de dorinta de inavutire a familiei lor, una de conditie medie, dar care aspira la favorurile regale si participarea efectiva la Curtea regelui de la Londra. In clipa in care se afla ca regina nu ii poate oferi sotului ei un mostenitor baiat, parintii lor si un verisor de la Curte decid sa ii ofere regelui una din surori pentru a-i deveni amanta si poate aceasta ii va oferi fiul pe care si-l doreste. Sperantele acestora ca pretendenta sa fie Anne (Natalie Portman), fata cea mare, sunt desarte: regele o place pe Mary (Scarlett Johansson) si o aduce la curte, impreuna cu toata familia ei.

Numai ca Anne lucreaza pentru a-l cuceri la randul ei pe rege, chiar impotriva surorii ei. In clipa cand aceasta naste un baiat, ea il vrajeste pe Henri cu aparenta ei de femeie imposibil de cucerit, iar acesta pica in mrejele ei. Face totul pentru a-i face pe plac, inclusiv inchiderea sotiei sale, regina Angliei, intr-o manastire. In acel moment, Anne ii cere imposibilul: anularea casatoriei dintre cei doi si posibilitatea ca ea sa devina noua regina. Lucru care a insemnat, din punct de vedere istoric, din cauza opozitiei Papei, ruperea Bisericii Angliei de sub tutela acestuia pentru totdeauna.

Totul fusese in zadar: Anne ii naste regelui mai intai o fetita (care va deveni ulterior Regina Elizabeth), apoi pierde sarcina. Disperarea ei atinge paroxismul. Nu vrea sa ii spuna regelui pentru ca acesta ar repudia-o, el suferind cumplit din cauza deciziilor pe care fusese nevoit sa le ia. Decide sa ramana insarcinata cu fratele ei, insa spionii aud de felul in care ea incearca sa scape de furia regelui. Desi actul in sine nu se petrece, amandoi sunt condamnati la moarte, pentru inalta tradare.

Am citit de-a lungul timpului cate ceva despre dinastia Tudorilor, iar acest film m-a facut sa ma aplec din nou asupra lui Henric al VIII-lea pentru a intelege daca scenariul a respectat adevarul istoric. Am observat ca, in linii mari, se respecta acest adevar, desi filmul trece prea repede peste multe amanunte interesante, cum ar fi ruperea Bisericilor din timpul lui Henri al VIII-lea, care este doar dezvaluita prin cateva cuvinte. Actorii nu se descurca grozav, decat Natalie Portman este mai dezinvolta si intra mai bine in rol, in vreme ce Scarlett Johansson este destul de stearsa. Un film reusit, totusi.

Nota 8/10
Jovi

luni, 16 februarie 2009

The Square Peg



The Square Peg

Regia
John Paddy Carstairs
In rolurile principale Norman Wisdom, Honor Blackman

Un alt doilea film vazut in week-endul asta cu Norman este cel din 1958, The Square Peg, nu la fel de amuzant, desi aici el joaca un dublu rol, cel obisnuit al lui Norman Pitkin, precum si rolul unui general nazist aflat in Franta ocupata. Alaturi de el, acelasi domnul Grimsdale, in tipicul rol al sefului lui.

Cine sunt ei in acest film? In primul rand, sunt angajatii primariei, domnul Grimsdale este inginerul sef si cel care supervizeaza intretinerea drumurilor, in vreme ce Norman este angajatul sau fidel. Intamplarea face ca un drum sa se deterioreze chiar langa intrarea intr-o unitate militara. Si, pe deasupra, suntem in anii celui de-al doilea razboi mondial, prilej ca intregul corp militar sa fie in alerta si sa nu accepte micile glume ale lui Norman: pune un semn de stop inainte venirii generalilor, da comenzi soldatilor de peste gard din groapa in care sapa, evadeaza din arestul acestora.

Drept razbunare, cei din conducerea armatei le pregatesc o pedeapsa exemplara: recrutarea lor si apoi trimiterea pe front in Franta. Pataniile lor, mai ales ale lui Norman, continua in aceasta a doua parte a filmului: cei doi ajung intr-un bar si de aici trebuiau sa plece ca pioneri pe front, insa nimeresc din greseala intr-un alt camion si sunt parasutati in spatele liniilor inamice in Franta. Norocul sau ghinionul lui Norman este ca seamana pana la identitate cu generalul nazist care conducea zona. Situatiile hazlii sunt dese in aceste momente, fiecare confundandu-i pe cei doi intre ei.

Un film amuzant, nu insa la fel de hazliu ca "A Stitch In Time" si fara mesajul acestuia din urma, respectiv critica adusa clasei bogate a societatii. In "The Square Peg", critica este adusa mai ales armatei si servitorilor ei mai putin inteligenti, dar si nazistilor. Din nou, Norman este agreabil, face o pereche potrivita cu domnul Grimsdale, iar ceilalti actori se straduiesc sa tina pasul cu comicariile celor doi.

Nota 7.5/10
Jovi

duminică, 15 februarie 2009

Cine suntem





„Cine suntem”, de Dan Puric

Editura Platytera, Bucureşti, 2008


Moto: „Lenea sufletească şi de gândire însă ne paralizează, ne face iresponsabili. Nu avem voie să fim spectatori la ce ni se întâmplă. De ce nu avem o atitudine fermă şi exprimată rapid?”

Cine sunt românii în viziunea lui Dan Puric?

Este foarte greu sa faci o recenzie cât de cât obiectivă la o carte profund subiectivă, la o carte care conţine doar gânduri ale unui om de cultură magnific pe care l-a dat ţara noastră în anii de după evenimentele din decembrie 1989. Pentru că, deşi născut în 1959, el a apărut în prim-planul culturii româneşti, în ultimii douazeci de ani şi s-a impus ca un gânditor de seamă cu precădere în ceea ce priveşte sufletul românesc, ortodoxia şi neatârnarea naţiunii.

Important actor şi regizor, Dan Puric şi-a canalizat principalele forţe spre pantomimă pentru că, aşa cum mărturiseşte şi în această carte, tăcerea poate uneori să spună mult mai multe decât cuvintele. Spectacolele sale şi ale trupei sale - Toujours l'amour, Made in Romania, Costumele, Don Quijote - au fost şi sunt jucate nu numai în România, dar şi pe marile scene ale lumii.

Cartea „Cine suntem” (fără semn de întrebare, cum personal declara) are un preambul, semnat de părintele Iustin Pârvu, stareţul mănăstirii Petru Vodă, din judeţul Neamţ, cu titlul „Urmăriţi-l, citiţi-l şi-l veţi înţelege”, unde este explicată însăşi esenţa cărţii, una profund ortodoxă şi cuprinzând necesitatea unei deschideri spre spiritualitate a românilor, mai cu seamă a celor tineri, care aparent şi-au pierdut drumul spre creştinism. De aceea, Iustin Pârvu consideră că o asemenea carte este binevenită în spaţiul românesc la graniţa cu Europa şi că oameni precum Dan Puric sunt tot mai rari: „Oricine are un anumit talent, dacă nu-l îndreaptă spre Dumnezeu, nu are nici o valoare şi nici o putere. Care nu-s cu una, nu-s nici cu cealaltă, nici cu biserica, nici cu arta. Apar, deci, oamenii de valoare din lumea artistică, oameni care pot face faţă criticii modernismului de azi. Aceşti oameni trebuie încurajaţi.”

Prefaţa, intitulată "Dan Puric, un apologet ortodox", este semnată de un adept al curentului tradiţionalist în Biserica Ortodoxă, Dan Ciachir
, care a recunoscut în 2006 ca a fost informator al Securităţii în timpul regimului dictatorial comunist. De altfel, Dan Puric, în multe dintre capitolele cărţii cade într-un păcat al subiectivismului şi anume lauda sau apărarea unor foşti comunişti notorii sau oameni care au fost dovediţi ca fiind naţionalişti extremi, din perioada interbelică.

Cum altfel am putea cataloga, de exemplu, dorinţa de a-i apăra pe reprezentanţii Bisericii sau scriitori dovediţi ca fiind informatori ai Securităţii, cum ar fi arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Andrei Andreicuţ, în jurul căruia a fost o întreagă discuţie în anul 2007, când, pe rând, CNSAS-ul şi justiţia română s-au întrecut în verdicte de colaborare sau necolaborare cu Securitatea.

De asemenea, un profund gânditor ortodox ca Nae Ionescu este considerat de mulţi istorici drept un precursor al mişcării legionare, iar ziarul său, Cuvântul, a devenit la un moment dat ziarul oficial al Gărzii de Fier. Luda excesivă a unor asemenea personaje poate dăuna discursului clar şi coerent al lui Dan Puric, un naţionalism excesiv şi pe baze puse la îndoială nemaifiind permis în Europa în care ne dorim să ajungem.

Cartea conţine zece capitole (Mătur poteca spre Biserică; Dragostea, mai presus de artă; Sensul vieţii, al morţii şi al suferinţei; Zodia supravieţuirii; Demnitate creştină; Cauză şi efect; Cele trei priviri; Zece leproşi; Cine suntem; Lumină de om şi de neam românesc), reprezentând interviuri acordate de Dan Puric la unel emisiuni de televiziune, prelegeri ţinute la diferite sesiuni de comunicări la care acesta a participat sau predici în faţa unor adunări creştin-ortodoxe.

Într-un popor profund creştin, aproape fiecare persoană este botezată încă din fragedă pruncie. Chiar şi Dan Puric a făcut-o la acea vreme, dar, ca fiecare din noi, vocaţia religioasă sau areligioasă vine mai târziu, când omul conştientizează apartenenţa sa la o anumită divinitate. Pentru Dan Puric, aşa cum singur o mărturiseşte într-un interviu realizat de Claudiu Târziu pentru revista „Formula As”, convertirea sa a apărut „acum vreo şapte-opt ani, după un impas major al vieţii. Am trecut printr-o disperare sufletească, pentru care nu existau soluţii raţionale. Atunci am realizat că fără El nu pot ieşi din criză. Când m-am întors cu faţa spre El, m-a primit extraordinar, cu o bunătate care nu încape în cuvinte şi de care nu vreau să mă mai lipsesc.”

Din acel moment, a început să citească şi să îşi gândească propria filosofie creştină. Şi, pentru că evident nu este o persoană oarecare, ci un filosof şi un gânditor profund, a realizat că poate schimba ceva în mentalitatea cotidiană, una care nu mai consideră creştinismul şi gândirea spre Dumnezeu o prioritate, o lume materialistă şi mercantilistă. Şi asta, în condiţiile în care, în toate sondajele de opinie, Biserica se află încă pe primul loc ca încredere dintre toate instituţiile existente în România.

Şi-a dat seama rapid că persoanele din jurul lui îl pot folosi ca vector de imagine, însă, pentru el, ceea ce spunea este mult mai important decât persoanele care îl folosesc în alte scopuri. Faptul că el vrea să schimbe mentalitatea unor români era esenţial, iar denigrarea unora pentru participarea la conferinţe ortodoxe, alături de Gigi Becali, de exemplu, nu îşi are rostul, „ca şi cum e mai important nu ce spun, ci unde o spun. Păstrând proporţiile, e ca şi cum i-ai reproşa Maicii Tereza că l-a vizitat pe Iliescu, fără să fii atent la ce a vrut să facă prin asta.”

Un credincios care îşi construieşte ideile foarte frumos prinde la publicul larg. Nu degeaba, a fost anunţată o cifră de 70.000 de volume vândute din această carte. Vorbeşte interesant de trecutul apropiat, cel din vremea comunismului, mai cu seamă despre moartea în închisorile comuniste a unor mari gânditori, formaţi la înaltele şcoli ale Europei în perioada interbelică, cum ar fi Mircea Vulcănescu: „Cred că perioada comunistă se poate compara cu un copac ce-ţi pierde frunzele, rămânând uscat. Fiecare frunză este o jertfă a copacului, ucis în ceea ce are el mai bun. Toată intelectualitatea, tot tineretul ţării ucis în închisori, mutilat sufleteşte în numele unei Idei izbăvitoare, toţi ţăranii gospodari, toată aristocraţia – anulate, în numele unei dreptăţi sociale virtuale.
România de azi este copacul uscat, care şi-a pierdut frunzele. Aceste frunze, în căderea lor la pământ, au şoptit în taină sau au strigat, neauzite, sensul vieţii, al morţii şi al suferinţei la care au fost supuse. Recenta cruzime a omului asupra omului, în România şi în tot ghetoul estic, se face din ce în ce mai neauzită, este din ce în ce mai eludată din preocupările omului occidental: şi, ce ciudat, când te gândeşti că totul a început la ei!”

Numai că, pe lângă exagerarea folosirii unor personaje cu trecut îndoielnic, critica adusă intelectualităţii de azi, căreia i se adresează, precum şi exacerbarea unor trăsături ale poporului român, căruia îi dă o importanţă prea mare în contextul globalizării, sunt trăsături care micşorează valoarea cărţii. Nu suntem centrul lumii şi nu am fost niciodată, chiar dacă sunt încă personaje controversate care ne proclamă „buricul pământului”, adună dovezi şi le interpretează fals în susţinerea propriilor afirmaţii. Nu putem pune condiţii la „masa bogaţilor”, nu putem condiţiona prezenţa în Uniunea Europeană de proclamarea unui ortodoxism extrem.

Credinţa, unde există, este în sufletul omului, numai că ea nu trebuie exagerată. La fel şi naţionalismul, care, prin exagerare, denotă o apropiere de xenofobie, legionarism sau măcar de… România Mare a lui Vadim. Trebuie să înţelegem binefacerile aduse poporului român de aderarea la Uniunea Europeană sau la NATO şi să ne menţinem tradiţiile creştin-ortodox atât cât ne dorim fiecare dintre noi. Nu mai mult, nici mai puţin.

A Stitch in Time



A Stitch in Time
In rolurile principale Norman Wisdom, Edward Chapman

Nimic nu se compara cu petrecerea unei dupa-amieze lenese cu o comedie marca Norman Wisdom. Hohotele mele de ras au starnit in mica mea familie nedumerire, fiecare intrebandu-se ce este cu mine pentru ca de mult timp nu ma mai auzisera razand cu asa o pofta la un film de comedie. Dar unele momente au fost geniale, altele impresionante, reusind sa vad un film excelent.

Nu cred ca il mai vazusem pe Norman din timpurile "Cascadorilor rasului" dinainte de 1989, insa figura lui comica, intrucatva prosteasca, nu o uitasem, ca si multe dintre gagurile lui. In acest film, il joaca pe Norman Pitkin, un ajutor de macelar la magazinul domnului Grimsdale. De altfel, chiar inceputul filmului simuleaza in acest magazin o operatie complicata, asemanatoare cu o autopsie din filmele de groaza, in care fiecare urmareste, din dosul mastilor chirurgicale, taierea a ... doua bucati de carne. Domnul Grimsdale este foarte mandru de ceasul sau de aur, primit la un concurs pentru calitatea marfurilor sale.

In clipa in care macelaria lor este atacata de un jefuitor, solutia este ca domnul Grimsdale sa tina acest ceas in gura, pentru a preveni furtul lui. Insa, din neatentie, il inghite si crede ca este pe moarte. Norman cheama ambulanta si, la venirea acesteia, incepe o succesiune de gaguri care m-a pus cu burta la gura. La fel la spital, unde Norman, intr-un acces de sentimentalism, daruieste ceasul de aur al sefului sau unei fetite, Lindy, care isi pierduse ambii parinti intr-un accident si nu mai vorbea, nu mai zambea, neavand pe nimeni pe lumea asta.

In acest moment, pe langa momentele hazlii, apare si dramatismul povestii, nu una lipsita de insemnatate si de mesaj. Norman incearca prin orice mijloace sa intre din nou in spitalul unde fusese interzis, doar pentru a-i readuce dorinta de a trai-se transforma pe rand in asistenta, in bolnav grav sau in brancardier. In final, isi va locul intr-o fanfara a serviciului de ambulanta, pentru ca micuta Lindy sa il vada la televizor si va tine un discurs inaltator despre egoismul bogatasilor, care trebuie sa participe la baluri si petreceri de lux pentru un act minor de caritate.


Pentru un film de asemenea factura, o comedie autentica, este important ca exista si un mesaj dramatic si atins printre hohotele de ras. A rezultat un film foarte bun, care inca (dupa o zi) imi aduce zambete pe buze. De urmarit, Norman Wisdom e nemuritor, nu ma asteptam ca un film asa de vechi sa imi aduca asa senzatii placute.

Nota 9/10
Jovi

sâmbătă, 14 februarie 2009

Traitor




Tradator (2008)

Traitor


Regia
Jeffrey Nachmanoff

In rolurile principale Don Cheadle

Un film de actiune american, care rascoleste chestiunea terorismului international musulman de dupa 11 septembrie 2001, cu un final destul de previzibil, dar una peste alta un film interesant, care prinde spectatorul in lupta FBI-ului pentru prinderea unei retele internationale de teroristi sinucigasi. Don Cheadle, pe care mi-l reamintesc cu placere din Hotel Rwanda, face un rol bun, sincronizandu-se in rolul unei persoane care joaca la doua capete, incercand sa impace pe toata lumea.

Samir Horn, nascut in Sudan, devenit apoi cetatean american si fost combatant in trupa de Operatiuni Speciale a SUA, specialist in constructia si amplasarea bombelor artizanale, ajunge in Yemen pentru a vinde astfel de arme unor teroristi islamici. In aceeasi zi, are loc o ambuscada si este prins si trimis in inchisoare impreuna cu acestia. Este considerat un tradator, incep lupte interne, numai ca incet-incet le castiga increderea. Evadeaza si face o echipa de temut impreuna cu o grupare fundamentalista si prietenul lui Omar, condusa din umbra de un emir cautat de fortele americane, si amplaseaza bombe in mai multe locuri, printre care in Consulatul american din Nice.

In clipa cand trebuie sa aiba loc o lovitura masiva in Statele Unite, prin amplasarea a 30 de bombe in 30 de autobuze diferite de pe teritoriul acesteia, FBI-ul le ia urma, iar in mintea lui Samir apare indoiala. In nici o clipa nu a dorit omorarea unor oameni nevinovati, ci doar prinderea teroristilor, avand o sustinere la distanta si la umbra a unor personaje din serviciile secrete americane.

Actiunea se muta succsiv prin mai multe parti ale lumii: Yemen, Paris, Londra, Marseille, Chicago, Toronto, iar lumea contraspionajului este surprinzatoare pana si pentru agentii FBI, care nu inteleg natura umana si interesele lui Samir, pentru ca in final acestia sa ii ofere chiar si o cooperare pentru viitor, datorita reusitelor lui si a tehnicii pe care acesta o detine. Un film care prinde, o actiune antrenanta si plina de situatii captivante.

Nota 6.5/10
Jovi

joi, 12 februarie 2009

Sex cu un extraterestru

marți, 10 februarie 2009

Extreme Days



Extreme Days

Regia
Eric Hannah
In rolurile principale Ryan Browning, Dante Basco

Un film pentru pasionatii de sporturi expreme, dupa cum sugereaza si titlul. Cum nu imi plac in mod deosebit acest gen de sport, nici sa privesc, nici sa practic, pentru multele momente in care au aparut astfel de scene, am derulat tacticos, pentru a viziona doar actiunea propriu-zisa a filmului. Si ce a rezultat: o comedie, in primul rand, cu putine scene cu adevarat amuzante, si care, spre sfarsit, a cuprins si un pic de romantism, o doza placuta si suficienta.

Patru prieteni, care au copilarit impreuna, ajung fiecare intr-o slujba temporara, cu unicul scop de a intreprinde calatoria pe care si-au dorit-o toata viata. Pleaca cu o masina improvizata, numita Joyota, spre Mexic, oprindu-se in fiecare loc unde puteau face o forma de sport extrem: bungee-jumping, alpinism, ski sau snowboarding. Ajungi in sfarsit pe plajele Mexicului, ei afla ca bunicul unuia dintre ei, Corey, a murit si decizia lor e sa plece spre indepartatul Seattle, la mormantul lui.

Pe drum au parte de multe incidente, unele amuzante (cum ar fi scena din restaurant cu jocul lingurii), altele mai putin. Intalnirea care anima filmul este cea cu Jessie, simpatica verisoara unuia dintre baieti, care devine tinta unui pariu, fiind o fire extrem de hotarata si de rece in privinta relatiilor cu baietii. Pana la urma, normalul happy-end american al unui film de mana a doua.

Un film placut, chiar daca slab ca realizare, ca subiect, ca actiune. Poate povestea romantica a avut o contributie importanta la catalogarea filmului drept placut, insa nu are a face. Agreabil, dar nerecomandat, eu nu prea aveam chef de un film mai complex.

Nota 5/10
Jovi

luni, 9 februarie 2009

Blindness




Blindness (2008)
Blindness

Regia
Fernando Meirelles
In rolurile principale Julianne Moore, Mark Ruffalo
Recenzie aparuta si pe site-ul www.filmetari.com, la adresa http://www.filmetari.com/fantastic/blindness-2008.html .

Un film aflat la granita dintr-unul stiintifico-fantastic si o drama psihologica despre supravietuire. Orbirea instaurata pe Pamant ii determina pe cei care inca nu s-au imbolnavit sa ii puna in carantina pe ceilalti, in niste sanatorii inchise, in conditii de nedescris asemanatoare cu lagarele de concentrare. Pentru cei inchisi acolo, totul tine de supravietuire. Filmul este o ecranizare dupa romanul "Ensaio sobre a segueira" a lui Jose Saramago..


Intr-o zi, la o intersectie, odata ce culoarea semaforului se face verde, o masina inainteaza doar un metru si apoi se opreste brusc. Lumea se strange in jurul acesteia, pentru a constata ca soferul japonez orbise dintr-o data si nu mai poate conduce spre casa. Un pieton se ofera sa il duca acasa, insa o face doar pentru a-i fura masina. Sotia orbului insista sa il duca rapid la oftalmolog, insa doctorul nu gaseste nimic defect la ochi si ii recomanda niste analize mai aprofundate la un spital. Continua sa isi vada pacientii: o prostituata care folosea in fiecare moment ochelari de soare, un baietel de cativa ani sau un batran care nu mai avea decat un ochi. Seara, doctorul se intoarce la sotia sa, preocupat de cazul pacientului orb.

Dimineata, doctorul se trezeste si isi da seama ca a orbit si el. Intelege ca boala este contagioasa, mai ales cand afla ca toti cei care au luat contact cu soferul orb, pe care i-am descris pe scurt mai sus, au orbit peste noapte. Numai ca boala nu este la un nivel asa de mic si totul devine o problema mondiala. Incearca sa stea departe de sotia lui, interpretata de Julianne Moore, dar aceasta il respinge, asumandu-si riscul de a deveni si ea oarba. Ajung intr-un sanatoriu pustiu, internati de guvern si aici singura speranta de supravietuire este ea. Desi doctorul va fi un conducator al salonului in care traiesc, adevarata conducatoare este ea, ii conduce prin capacitatea ei de a vedea, fara ca pacientii internati acolo sa cunoasca asta.

In spitalul dezafectat in care se petrece majoritatea actiunii, ne aflam in fata unei imagini a lumii apocaliptice. Dintr-o lume civilizata, cu reguli, cu norme sociale, cu bunastare, persoane oarecare ajung oarbe si neajutorate. Mancarea care li se da este prea putina si, din cand in cand, lumea se revolta, exista conducatori temporari cu tendinte dictatoriale, care, in cele din urma, sunt ucisi pentru ca lumea in miniatura de acolo sa supravietuiasca. Un lagar de concentrare, in care fiecare poate deveni gardian, calau sau detinut, in care cei din salonul 3, cu doctorul si sotia lui in frunte incearca instaurarea unei democratii vremelnice.

Filmul este cutremurator in multe momente: imagini cu rani deschise, cu caini care se hranesc cu cadavre umane, cu toalete distruse si murdare din cauza orbirii oamenilor, cu orase distruse ca in filmele despre disparitia civilizatiei. Pe de alta parte, mesajul este ca oamenii, in orice conditii, isi pot uni sentimentele umane pentru a reusi sa supravietuiasca in cadrul unui grup. De altfel, finalul ii gaseste pe cei care au deschis filmul ajunsi la casa doctorului, traind ca o comunitate inchisa, departe de dezastrul din oras. Pana in clipa in care, japonezul care a orbit prima data incepe sa vada. Speranta in vindecare apare. Julianne Moore pare sa se specializeze pe acest gen, dupa reusitele (dupa umila mea parere) din Children of Men, The Forgotten sau Next.

Nota 8/10
Jovi

duminică, 8 februarie 2009

Gran Torino


Gran Torino
In rolurile principale Clint Eastwood, Cory Hardrict

Dom'le, Clint Eastwood asta este un mare om de cinema. Desi unii l-au comparat cu al nostru, Sergiu Nicolaescu, nu stiu de ce s-ar face astfel de comparatie. Mare actor, mare regizor, face niste filme extraordinare, cu subiecte de profunzime. In ultimul timp, datorita poate si varstei dar si intelepciunii, isi alege cu atentie filmele in care joaca sau pe care le regizeaza. Are o pasiune exceptioanala pentru aceasta arta, cu mult deasupra altor semeni ai sai, care aleg filmele comerciale, care aduc incasari pe masura.

Gran Torino este un film care atinge un subiect sensibil si anume rasismul existent in societatea americana si nu numai. Intr-un cartier initial american, de-a lungul timpului, se instaleaza familii de asiatici, thailandezi. Lumea este intr-o continua schimbare, se formeaza gasti de cartier, atat de asiatici, cat si de negri, lumea nu mai este afectata de conservatorism, valorile traditionale americane pier incet-incet. In aceste conditii, pentru Walt Kowalski (Clint Eastwood), decesul sotiei sale echivaleaza cu o crapatura adanca in intreg edificiul pe care a fost construita viata sa.

Un om extrem de hotarat, foarte traditionalist, rasist din convingere, veteran al razboiului din Coreea, devine o tinta pentru gastile de cartier asiatice, atrase de masina construita chiar de el, un Ford Gran Torino din 1972. Vecinul sau cel tanar, Tao, este primul care incearca sa i-o fure, fortat de banda condusa de verisorul sau, care dorea sa il initieze in tainele infractionalitatii. Numai ca Walt este cu ochii pe el si, desi ura impotriva lui este mare, nu il ucide.

Ulterior, in urma presiunii familiei acestuia, il ia sub aripa sa pe tanarul Tao pentru a-l invata pe rand cum sa intre in randul lumii americane, pe care o apreciaza atata: il invata valoarea muncii, felul in care trebuie sa vorbeasca, cum se poate angaja sau cum trebuie sa invite in oras fata pe care o aprecia de atata timp. Schimbarea din Tao nu este insa pe placul gastii de cartier. Este jefuit de uneltele sale, iar, in acel moment, Walt decide sa intervina.

Indemnurile sale rasiste din prima parte se concentreaza acum intr-o relatie de prietenie profunda, nedeclarata decat pe alocuri, pe care o simte alaturi de Tao. Actiunea este unitara, liniara, nu exista prea multe suisuri si coborasuri, fiind concentrata mai degraba pe personaje si pe ceea ce gandesc ele in timpuri diferite, cum isi pot schimba ele conceptiile in decursul unei perioade scurte de timp. Initial catalogat rasist, suparat pe viata si pe toti cei din jurul sau, Walt da dovada insa de sentimente, de tarie sufleteasca. Nu poate placea pe oricine si, din aceasta cauza, e distrat la inceput, pentru a cunoaste cu adevarat pe cei din jur. De aceea, in final, ii place pe asiatici, discuta amical cu ei, ajungand pana si la anterioara mult-hulita Biserica.

Nota 9/10
Jovi

Seven Pounds







Seven Pounds
In rolurile principale Will Smith, Rosario Dawson

Cateodata nu inteleg cum un film poate trece neobservat de Academia Americana de Film, astfel incat sa nu fie nominalizat pe premiile Oscar. Nu este primul exemplu, nici Gran Torino nu are sanse anul acesta sau filmul, inca nevizionat, de care pomenea Dan R. "Synecdoche, New York". Insa acest "Seven Pounds" mi s-a parut a avea toate atributele pentru cateva nominalizari la cel mai prestigios premiu pentru film din cinematografie. Trecand pentru un scenariu absolut fabulos si o interpretare exceptionala a lui Will Smith, este o poveste despre o greseala din trecut si modurile in care poate fi ea indreptata cu adevarat, despre sufletul uman pus in slujba umanitatii, despre moartea fizica si sufleteasca a unei persoane care poate sluji vietii a sapte suflete.

Filmul porneste greoi si intortocheat. Nu intelegem ceea ce se petrece, pentru ca, printre momentele prezente, sunt introduse clipe de flash-back, scurte insa, in care ni se releva crampeie dintr-un trecut nedefinit. Acest inceput si complexitatea personajelor are darul de a deruta spectatorul si a-l face sa se intrebe: oare ce se petrece? care sunt legaturile intre toate aceste personaje secundare, unite printr-o singura veriga, aceea detinuta de Ben Thomas, un inspector fiscal marunt? Marele merit este ca mentine spectatorii in aceasta deruta si aceasta neintelegere pana la sfarsit, cand totul se leaga si descoperim legaturile, bine formate si bine planuite de Ben, intre toate personajele.

Nu poti face o recenzie a acestui film fara sa tii seama de cele intamplate ulterior: in primul rand, Ben Thomas (interpretat de Will Smith) este un fals inspector al mult-temutului Fisc american, care urmareste numai persoane care au probleme de sanatate sau de viata. El incearca, sub masca unei sarcini de serviciu, sentimentele acestora, greutatile lor, vrea sa descopere daca ei sunt oameni buni sau doar exista aparenta aceasta.

Undeva, in trecut, calatorind cu sotia sa in propria masina, intr-o vreme cand era entuziasmat de serviciul sau, prea atent la un mesaj de la munca, a avut loc un accident rutier, in care au murit sapte persoane, intre care si sotia sa. Distrus psihic, telul vietii sale este sa ii ajute pe ceilalti. Vrea ca macar sapte persoane sa profite de pe urma existentei sale pe pamant, macar pentru a-si ispasi propriile greseli. Prin interventii, prin substituirea sa in locul fratelui care lucra la Fisc, reuseste sa salveze sau sa schimbe vietile a sapte persoane.

Un transplant de ficat, o donatie a propriei case pentru o sotie maltratata de sotul ei, un transplant de colon sau o donare de maduva sunt primele fapte bune. La un moment dat insa, in urma cautarilor sale, o cunoaste la Emily (Rosario Dawson), care are o malformatie a inimii si nu poate gasi un donator compatibil, deoarece are o grupa de sange rara. Relatia lor curge spre una sentimentala, dar el este atat de rece si de distant. Will Smith joaca exceptional acele scene. Inca nu cunoastem drama sa existentiala, insa figura sa este atat de indurerata si de crispata de posibilitatea ca Emily sa fie prima persoana la care tine dupa sotia sa, incat, macar pentru aceste momente, ar merita o nominalizare la Oscar.

Pana la urma, planul sau este dezvaluit. Inima sa este compatibila cu trupul lui Emily si, chiar daca se indragosteste de ea sau poate tocmai de aceea, decide sa se sinucida pentru ca ea sa traiasca. De asemenea, un barbat orb va primi ochii sai, iar misiunea sa de salvare a sufletului devine completa.

Un film despre dorinta unui om distrus de a schimba destinele altora, dar cu o singura conditie: nu vrea sa dea unui om aceasta sansa daca nu o merita. De aceea, el ii testeaza in moduri din ce in ce mai bizare, pe unii jignindu-i, pe unii observandu-i de aproape sau de la distanta. Numai cei care merita sansa schimbarii, o vor capata, iar ceea ce realizeaza Ben este mai presus de cuvinte. Sacrificiul suprem, pentru persoana pe care o iubeste, este chiar moartea. Will Smith are un rol extraordinar, emotionant, peste toate rolurile in care l-am vazut pana acum.

Nota 10/10
Jovi