marți, 30 decembrie 2008

The Three Burials of Melquiades Estrada



The Three Burials of Melquiades Estrada

Regia
Tommy Lee Jones
In rolurile principale Tommy Lee Jones

Un film despre lupta unei persoane de a indeplini promisiunea facuta unui prieten dupa moartea acestuia, de a-si face si a-i face dreptate singur, incalcand pentru aceasta multe principii, incalcand legea si, paradoxal, reuseste. Un film independent, pe care Tommy Lee Jones l-a regizat si s-a regizat pe sine insusi si a facut-o cu multe succes.

Pete este un fermier singuratic din apropierea granitei cu Mexicul, zona impanzita de graniceri si politisti care patruleaza. Intr-o zi insa, un imigrant mexican ii cere protectie si ceva de munca. Melquiades Estrada, pentru ca despre el este vorba, se dovedeste un ajutor de nadejde, dar, peste toate, un prieten adevarat. Si pentru a-i dovedi asta, ii promite ca, daca se va intampla ceva grav cu el, il va ingroba inapoi in pamantul natal, in Mexic, intr-un loc anume, intr-un sat pierdut de lume, printre dealuri.

Si inevitabilul se produce: un politist de frontiera, Mike Norton (Barry Pepper) il ucide din greseala si apoi este protejat de toata lumea pentru a nu fi pedepsit. Pete insa nu a uitat promisiunea. Il rapeste pe Mike, il dezgroapa pe Melquiades si pleaca impreuna spre a indeplini ultima dorinta a prietenului sau. Obstacolele sunt multiple, dar se bazeaza pe spiritul sau de supravietuire pentru a reusi. Pana la urma, pana si Mike Norton ramane impresionat de dorinta neinfricata a lui Pete si de modalitatea sa de a nu se da invins pentru a indeplini cererea prietenului sau.

Un film care pune multe intrebari si ofera raspunsuri surprinzatoare. Se poate realiza dreptatea personala de unul singur atunci cand este vorba de o promisiune facute unui prieten apropiat? Pana unde se merge pentru respectarea acesteia? Pana la capat, se pare ca e concluzia filmului. Numai ca nu e niciodata asa de simplu, insa trebuie staruit si perseverat. A rezultat astfel un film care mi-a determinat gandurile sa zboare spre promisiunile facute prietenilor.

Nota 7.5/10
Jovi

luni, 29 decembrie 2008

Elegy




Elegy (2008)

Elegy


Regia

Isabel Coixet

In rolurile principale Penelope Cruz, Ben Kingsley

Un film despre puterea dragostei, indiferent de varsta celor indragostiti si de greutatile prin care trec. Putin intortocheat, cu multe momente de liniste, cand personajele stau, se gandesc, reflecteaza la ceea ce se intampla si il determina pe spectator sa ia aceeasi atitudine, sa se puna in pielea lor. Cu doi actori foarte buni, Ben Kingsley facand un rol in nota lui obisnuita, iar Penelope Cruz mai simpla ca niciodata si la fel de fascinanta.

Profesorul Kepesh are un principiu: desi are stundente superbe si atragatoare, iar el nu are decat o legatura pasagera bazata mai mult pe sex, nu se intalneste cu acestea decat dupa absolvire. La fel se intampla si cu Consuela (Penelope Cruz), pe care a admirat-o de ceva timp, dar pana la cheful de dupa absolvire nu s-a apropiat de ea.

Si, in acel moment, apare o relatie pe care nu stie cum sa o defineasca. In primul rand, diferenta de varsta dintre cei doi este un enorm obstacol. Cei treizeci de ani dintre ei il determina sa isi ascunda sentimentele pentru ca nu stie ce ii va rezerva ziua de maine. Ea poate gasi in orice clipa un altul mai tanar si mai bogat. Totusi, ea devine o obsesie, dublata si de un inceput de gelozie. O cauta atunci cand pleaca singura in cluburi, devine chiar imatur, in ciuda pozitiei in societate pe care o ocupa sau a varstei lui.

Refuza intalnirile oficiale, iar ruptura dintre ei apare cand ea il invita la o masa traditionala in mijlocul familiei, la care refuza sa apara. Desi sufera in continuare dupa ea, nu o cauta, nu se cauta. Dupa doi ani, ea reapare in viata lui, aflata intr-o situatie de viata si moarte.

Filmul este intens psihologic, foarte sensibil si este de urmarit, realizat dupa romanul "The dying animal" a lui Pulitzer Philip Roth (pe care personal nu am citit-o, desi este pe lista de asteptare, cred ca e mult mai interesanta decat filmul). Lasa totusi o aparenta de tristete rece, o dragoste implinita, dar in tristete mai mult decat in fericire. Nu degeaba a fost intitulat "Elegie" care, conform definitiei, este "o specie a genului liric, în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristeţe, de jale."

Nota 8/10
Jovi

duminică, 28 decembrie 2008

Cele mai frumoase 50 de goluri

vineri, 26 decembrie 2008

L'Aile ou la cuisse


L'Aile ou la cuisse (The Wing and the Thigh)

Regia
Claude Zidi
In rolurile principale Louis De Funes

Nu stiu a cata oara vad acest film si cu tot asa de mare placere. Unul din filmele mele favorite cu Louis de Funes si poate si pentru ca ne dezvaluie o parte ascunsa a bucatariei frantuzesti. M-am tot gandit si razgandit daca sa il vad de Craciun sau de Revelion cu prietenii si am aales prima varianta pentru ca nu mai aveam rabdare.

Louis de Funes este Charles Duchemin, autorul principal al lui ghid al restaurantelor frantuzesti. Pentru aceasta, el si armata sa de angajati trebuie sa colinde clandestin localurile si sa deguste mancarea, vinurile, precum si sa noteze servirea din fiecare. Ghidul este transmis in toata lumea si ajuta strainii sa se orienteze unde vor cina sau unde vor avea o masa festiva.

Prin urmare, Duchemin este dusmanit de multe persoane: atat de cei carora le subclasifica restaurantele, fara motiv dupa parerea lor, dar, mai ales, de conducatorii unui mare lant de fast-food-uri, care (amuzanta scena!) fabrica mancarea din paste cleioase si schelete de pui sau peste. Pe deasupra, si-l doreste pe fiul sau sa ii succeada la conducerea firmei, insa acesta are o cariera paralela si ascunsa, pe care o prefara oricarui alt lucru: este angajat clovn la un circ ambulant.

Sa fi fost un film vizionar? In care Louis de Funes se revolta, prin personajul sau, impotriva invaziei alimentatiei nesanatoase, plina de E-uri, existenta in fast-food-urile de tip american si promoveaza mancarea biologica, creata in conditii excelente. Filmul este plin de momente amuzante, dar si momente cand esti aproape de proverbialul romanesc "haz de necaz" sau momente cand esti pus pe ganduri. Totusi, un film agreabil si, pentru mine, nemuritor.

Nota 9/10
Jovi

My Sassy Girl




My Sassy Girl (2008)

My Sassy Girl


Regia

Yann Samuell

In rolurile principale Elisha Cuthbert, Jesse Bradford

Ca de obicei, in zilele de sarbatoare, m-am obisnuit cu filme usoare, care aduc buna dispozitia si zambete. Ce pot spune, asadar, despre "My Sassy Girl"? Ca este incadrat in categoria comediilor romantice, desi este usor crud in privinta dragostei si ciudat, mai ales in ceea ce priveste fata din relatie sau comportamentul ei. M-am intrebat deseori daca as fi suportat isteriile ei sau cererile ei nebunesti, reusind sa o iubesc asa de mult incat sa stau langa ea.

El, Charlie Bellow, o zareste intamplator intr-un parc, si este atras din prima clipa de chipul ei angelic. Ea, interpretata de frumoasa Elisha Cuthbert, are multe probleme de personalitate. Aparent, abia se despartise de logodnicul ei si se refugiase in alcool. El vrea sa o salveze, numai ca salvarea ei este pieirea lui: inchisoare, caderi in gol in ocean, lovituri prite cu crosa de hochei. Toate acestea, impreuna cu cererile ei ciudate, ar trebui sa il indeparteze.

Numai ca, in dragoste, nu primeaza ratiunea, ci sentimentele. Se indragosteste de ea, iar in momentul cand ea ii cere sa nu se mai vada un an, pentru a-si lamuri ceea ce simte, daca sunt doar prieteni sau sunt cu adevarat iubiti, accepta. Traieste doar pentru revederea cu ea, chiar daca prietenii, parintii, toata lumea il sfatuieste sa faca altceva. Iar, in ziua cand trebuiau sa se revada, surpriza! Ea nu apare.

Cum spuneam, dezvaluiri despre puterea dragostei indiferent de ciudateniile cerute de unul dintre parteneri. Pana la urma, iubirea castiga, chiar daca dupa o despartire foarte lunga, luata pentru ca fiecare dintre ei sa isi constientizeze propriile sentimente. Filmul este reeditarea filmului cu acelasi nume din 2001 (original insa "Yeopgijeogin geunyeo", regizat de sud-coreeanul Jae-young Kwak). O poveste frumoasa in cele din urma, un final simpatic si normal cu "happy-end". Eu il recomand, a fost simpatic. Craciun fericit!

Nota 7/10
Jovi

joi, 25 decembrie 2008

Craciun fericit!!!

Va doresc multa fericire si iubire...
Craciun fericit de la Campina!!!









Thr3e




Croaziera (2006)
Thr3e

Regia
Robby Henson
In rolurile principale Marc Blucas, Justine Waddell, Laura Jordan

Un thriller in limitele normale ale genului. M-am gandit sa urmaresc un film usurel pentru o seara nelinistita, asa ca am ales acest film, care m-a antrenat, a fost palpitant pana la un moment dat, cand itele au inceput sa se descurce si finalul sa capete plictiseala caracteristica.

Povestea pe scurt: un criminal face tot felul de crime. Un student eminent este prins si el, la uin moment dat, in caruselul acestuia, la inceput, cu amenintari, apoi cu tentative de ucidere. Numai ca el scapa de fiecare data miraculos, iar Politia il urmareste indeaproape, considerand aceste lucruri suspecte. Trecutul lui ascunde lucruri bizare si determinante pentru un viitor intunecat, in care se duce o lupta continua intre bine si rau, intre ingeri si demoni, ajungandu-se in cele din urma la dorinta de a apela la Divinitate.

De altfel, finalul pare sa semene foarte mult cu desfasurarea unui film preferat al meu, respectiv "A Beautiful Mind". Un personaj cu multiple personalitati, "binele, raul si sufletul care se zbate intre ele". El este, de fapt, o victima inconstienta in mainile adevaratului criminal, care il foloseste pentru planurile sale si pentru a-l face suspect pentru ceilalti. Interesant, antrenant, fara multe valente insa. (Nu am inteles de ce a fost tradus "Croaziera", dar nu e primul la care distribuitorii romani au tradus anapoda").

Nota 6/10
Jovi

Fun with Dick and Jane



Fun with Dick and Jane

Regia
Dean Parisot
In rolurile principale Jim Carrey, Tea Leoni

Cred ca filmul de fata avea un succes mult mai mare daca aparea pe piata in actualele momente ale crizei financiare mondiale. Si asta pentru ca tocmai acest aspect il trateaza: o mare corporatie da faliment si, cu aceasta, o familie trebuie sa supravietuiasca prin orice mijloc, visul lor american fiind spulberat.

Filmul trateaza viata unei familii tipice din clasa de mijloc a fiecarei tari: el se daruieste muncii si asteapta de multi ani ca superiorii lui sa il zareasca si sa il promoveze; ea se afla intr-o slujba care nu o mai multumeste si spera ca el sa castige indeajuns pentru ca, intr-o buna zi, sa renunte la munca si sa devina casnica; copilul lor apare prea putin, insa si la el se vede o indiferenta fata de parinti, vorbind mai mult in limba spaniola, pentru ca petrece mai mult timp cu bona spaniola decat cu acestia.

Viata lor se schimba. Lui Dick (interpretat de un Jim Carrey inteligent) i se propune postul de vicepresedinte la firma la care lucreaza, Globodyne. Numai ca i se impune o aparitie la TV , in care inconstient anunta falimentul companiei. Sotia sa, Jane (Tea Leoni) demisioneaza in aceeasi zi si incepe calvarul. Ratele la casa, ipoteca, masina luxoasa, toate aspectele financiare ii determina sa stranga cureaua, sa vanda lucruri si ii impinge apoi la gesturi necugetate, la prima vedere.

Devin astfel un fel de Bonnie si Clyde, foarte amuzanti, schimbandu-si masti peste masti, transformandu-se in roboti, clovni sau barbati cu barba. Arsenalul lor parca nu se mai termina, iar surpriza este ca jafurile lor raman nepedepsite, fiind deopotriva de amuzante. In cele din urma, trebuie sa dea lovitura finala, pentru ca cercul se strange: trebuie sa il pedepseasca pe seful de la Globodyne, interpretat de Alec Baldwin, care fugise cu banii angajatilor si actiunile lor, cam 400 de milioane de dolari.

Un film inteligent si amuzant, trecand peste obisnuitele schimonoseli ale lui Jim Carrey, oricum mai putine decat cele din anii '90. Un film despre cum doi oameni pot rasturna ierarhiile si criza economica, despre cum acestia pot aduce la suprafata adevaruri destul de prezente in America acestor ani.

Nota 7.5/10
Jovi

marți, 23 decembrie 2008

Closing the Ring



Closing the Ring/Richard Attenborough's Closing the Ring

Regia
Richard Attenborough
In rolurile principale Shirley MacLaine, Mischa Barton

Un film prea putin cunoscut, insa deosebit de sentimental si de sensibil. Despre cum se pastreaza prieteniile de o viata, despre cum o iubire poate fi mentinuta mereu in suflet, chiar si dupa ce unul dintre cei doi a murit. Un film impresionant despre dragoste si sentimente, despre legaturi sufletesti si promisiuni in fata mortii.

De obicei, nu povestesc cele ce se petrec in filme decat cu putine amanunte, accentuand pe cele care ma impresioneaza sau imi raman in minte. Nu as face-o nici la un film care mi-a placut atat de mult. O poveste complexa, amestecata si pe multiple planuri, intrezarind scene din anii celui de-al doilea razboi mondial pana in zilele noastre si pe personajele principale traindu-si povestile de dragoste peste ani.

Ethel Ann si-a iubit toata viata sotul disparut prea tanat intr-un avion prabusit in Irlanda in anii celui de-al doilea razboi mondial. S-a casatorit apoi cu cel harazit de acelasi sot, desi inainte sa moara el daduse inelul de logodna unui irlandez tanar caruia ii spusese ca e libera sa se casatoreasca cu cine isi doreste. Peste ani, un alt irlandez gaseste inelul si porneste pe urmele acestuia.

Viata din irlanda (unde loviturile teroriste ale IRA sunt la fiecare pas, ajungand sa aiba si efect asupra povestirii de fata) si linistea din America, unde doar viata de zi cu zi conteaza, se intersecteaza la fiecare pas. La fel si trecutul cu prezentul, lasand in urma istorisiri frumoase si, ciudat pentru mine caruia nu ii plac povestile intersectate in timp, placute spectatorului.

Pentru Ethel, iubirea care a simtit-o pentru Teddy si dragostea indatorata a reprezentat si o izbavire si o pedeapsa. L-a iubit toata viata, insa, in acelasi timp, si-a dorit mai mult. Numai ca promisiunea din tinerete a primat in fata oricaror tentatii. Dragostea pentru celalalt din grupul lor, Jack (Christopher Plummer), a ramas undeva in fiinta ei. Viceversa, Jack a ramas mereu fidel promisiunilor facute lui Teddy. A iubit-o mereu, s-a casatorit de trei ori, el insusi recunoaste ca singurul lucru benefic din acestea este fiul sau, indragostit, paradoxal, de fiica lui Ethel.

Pe langa amanuntele de mai sus, mai este de mentionat (tipic mie, nu?) ca scena in care Mischa Barton a aparut nud a fost numita "cea mai fierbinte scena de sex dintre aparitiile din filme ale anului 2007". E ceva, nu? Pare, intr-adevar, un film simplut, fara o tehnica regizorala deosebita, fara interpretari remarcabile (desi sunt actori cunoscuti si mult-apreciati), insa nu aceste lucruri impresioneaza, ci faptul ca sentimentele care se nasc din acest film, precum si mesajele care deriva din acesta sunt pregnante, adanci, ajung sa sensibilizeze spectatorul.

Nota 9/10
Jovi

Quantum of Solace




Quantum of Solace/Bond 22

Regia
Marc Forster
In rolurile principale Daniel Craig, Olga Kurylenko

Ultimul James Bond continua in "Quantum of Solace" actiunea din "Casino Royale" cu trairile personajului principal (interpretat de acelasi Daniel Craig) dupa moartea iubitei sale, Vesper. Am avut senzatia si inca o am ca acest al doilea film cu Craig plictiseste si este de o mult mai slaba factura decat celalalt. Chiar daca nivelul adrenalinei ramane ridicat, iar numarul crimelor lui Bond se inmulteste, ajungandu-se pana la suspendarea temporara a lui din serviciul MI6, totusi lipsesc momentul-surpriza, suspansul, implicarea emotionala (care mi-a placut in Casino Royale).

Povestea continua ceea ce s-a petrecut in filmul mentionat anterior (Bond 21). James Bond vrea sa descopere misterioasa organizatie care a determinat moartea lui Vesper, femeia care i-a influentat viata si felul de a gandi. Aflat in Haiti, o intalneste pe Camille (misterioasa si simpatica, de altfel, Olga Kurylenko), aflata si ea intr-un complex plan de razbunare asupra lui Dominic Greene, un bussinessman fara scrupule, preocupat doar de inavutire, indiferent de mijloace.Numai ca intreaga stratagema a lui Bond, se dovedeste initial gresita, dupa ce ucide mai multe persoane si este pus pe lista de urmariti de toata lumea: CIA, teroristi, ba chiar si propriul serviciu britanic, fiind exclus, beneficiind doar de sprijinul din umbra al lui M care inca mai crede in intuitia ei de recrutare a omului cel mai bun.

Aventura curata, scenariu alert, insa lipsit de sensibilitate, de dorinta de a deveni un nou film Bond peste mediu. Craig este mai slabut decat in Casino Royale, pare deja plictisit (desi se afla abia la al doilea film din serie), mai este mult pana sa devina reprezentativ. Pare ca aventura sentimentala a lasat urme adanci in subconstientul sau. Sa fi fost o idee buna implicarea sa din primul film fata de cele vechi? Totusi filmul pare cam sec, nu prinde, nu atrage un spectator neavizat sa il urmareasca, fiind prins de actiune de la inceput la sfarsit.

Nota 6.5/10
Jovi

luni, 22 decembrie 2008

Casino Royale



Casino Royale (James Bond 21)

Regia
Martin Campbell
In rolurile principale Daniel Craig

Penultimul James Bond este un film care m-a impresionat in mod placut si m-a tinut captivat in fata ecranului pana la sfarsit, in ciuda celor peste doua ore. Unul din motive este ca cel de-al 21-lea film din serie este si primul ca succesiune a evenimentelor, cand agentia britanica de spionaj abia il recrutase pe celebrul agent 007, bazat pe primul roman publicat in 1953 de Ian Fleming.

Ineditul acestui film este ca, desi exista scene de lupta, normale pentru Bond, totusi disputa se da mai mult in plan psihologic, in jurul unei mari partide de poker, jucata la Casino Royale, in Republica Muntenegru. Prima misiune importanta a lui Bond este aceea de a opri o conspiratie mondiala condusa de Le Chiffre (Mads Mikkelsen), cel care controleaza finantele unui grup de teroristi. Singura solutie este ca Bond sa castige banii la un joc organizat legal de poker. Ceea ce si reuseste, dupa multe aventuri si schimbari de situatie.

Partenera sa este Vesper Lynd (Eva Green), cea care, pentru inceput, controleaza banii si are grija de integritatea lor. Initial, enervanta si stand in calea lui, ulterior o regaseste apetisanta si inteligenta, indragostindu-se de ea. Oare cum ar fi fost seria Bond daca iubirea dintre ei nu ar fi fost curmata brusc? Renuntase la un moment dat la slujba sa, trimitand un mail de demisie catre aceeasi M din seriile anterioare, si plecand cu Vester intr-o vacanta continua in Venetia.

Actiunea este incitanta, lipseste spiritul de invincibilitate al lui Bond avut pe timpul lui Pierce Brosnan, precum si multiplele efecte speciale ale masinilor, ale armelor din anii '90. Daniel Craig este un actor bine pus in scena de regizor, desi uneori aveam impresia ca fata lui aduce mai degraba cu un rus, decat cu un britanic. Aflam din acest film care sunt cauzele multor comportamente ulterioare ale lui Bond, cu precadere in ceea ce priveste femeile, frumoasa Vesper lasand urme adanci.

Nota 8.5/10
Jovi

marți, 16 decembrie 2008

Sabrina




Sabrina (1954)
Sabrina

Regia
Billy Wilder
In rolurile principale Audrey Hepburn, Humphrey Bogart

Filmele clasice de dragoste sunt incarcate de romantism, de traire intensa a sentimentelor, de o exacerbare a lor pe care nu o regasim decat rareori la filmele din ultimii ani. Imi aduc aminte ca am vazut acum ceva ani versiunea "Sabrinei" din 1995, mi-a placut, asa ca nu am ratat ocazia sa vad si versiunea initiala din anul 1954.

Sabrina, interpretata de magistrala Audrey Hepburn, este o fata simpla, fiica unui sofer, care locuieste impreuna cu tatal sau pe domeniul familiei Larabee, ascunsa intr-un copac pentru a urmari fastuoasele petreceri ce se dau acolo. Este indragostita de cand se stie de David Larabee (William Holden), fiul cel mic, insa incepe cu timpul sa nu aiba nici o speranta. Intr-un tarziu, este trimisa la o scoala de gastronomie de la Paris, in ceea ce reprezinta calatoria sa initiatica si momentul sau de transformare dintr-o copila intr-o femeie matura.

Nu il uita pe David, insa se intoarce schimbata. Nu mai vrea sa renunte la dragostea ei si sa lupte, nu sa stea ascunsa in copac. Numai ca David, care se simte atras imediat de ea, este in pragul unei noi casatorii, care insemna pentru familia Larabee si o tranzactie financiara de succes. Vazand pericolul, Linus (interpretat de Humphrey Bogart), fratele lui David, decide sa preia fraiele. Si acum altfel, decat intervenind radical, prin ticluirea unui adevarat plan de bataie: intalniri cu Sabrina, seducerea ei, propunerea de a pleca impreuna la Paris, pentru ca el sa nu urce niciodata pe vaporul spre Franta.

Sabrina iubeste cu adevarat, iar acest lucru se vede in fiecare gest al ei spre David. Filmul este impregnat de melodia lui Edith Piaf "La Vie en Rose", aducandu-ne in prim plan faptul ca Sabrina crede inca in iubirea adevarata, fara prefacatorii si inselatorii, in viata dulce a iubirii, desi realitatea este, in cele din urma, cu totul alta si gaseste dragostea exact in bratele celui care o mintea, dar care se mintea cel mai mult pe el insusi. Prea indragostita, ajungand ca atitudinea sa sa ne daruiasca una din replicile cunoscute ale cinematografiei: "O femeie fericita in dragoste arde sufleul. O femeie nefericita in dragoste uita sa porneasca cuptorul". Pentru aceasta si pentru tot acest film superb:

Nota 10/10
Jovi

Pirates of the Caribbean: At World's End




Piratii din Caraibe: La capatul Lumii (2007)

Pirates of the Caribbean: At World's End/Pirates of the Caribbean 3


Regia

Gore Verbinski

In rolurile principale Johnny Depp, Orlando Bloom, Keira Knightley

Acum ceva timp am urmarit timp de o saptamana toate partile din Harry Potter aparute pana acum si nu am avut nici o problema. Cu aceasta a treia parte din "Piratii din Caraibe", am avut senzatia ca abia asteptam ca filmul sa se termine pentru a-l comenta si a uita de el. Un film prelungit prea mult, chiar pentru un fan al genului de film de aventuri, amestecat cu umorul construit in jurul personajului Jack Sparrow, interpretat de Johnny Depp.

"La capatul lumii" incearca sa le gaseasca personajelor din primele doua parti, cu o actiune distincta, rostul si valoarea in lumea piratilor. Desi actiunea principala se construieste in jurul aceluiasi Jack Sparrow, chiar si absent la inceputul filmului (fiind omorat si trimis in Taramul Mortilor in cea de-a doua parte), totusi sunt reliefate mult mai bine si celelalte personaje principale: Will Turner (Orlando Bloom), Elizabeth Swann (Keira Knightley), Capitanul Barbossa (Geoffrey Rush) sau Davy Jones, cel venit cu corabia "Olandezul Zburator" la marginea dintre vii si morti pentru a-i conduce pe cei din urma spre Taramul mortilor.

Filmul a fost un mare succes comercial, insa, din nou, m-am simtit dezamagit, desi plecasem cu mari sperante. De altfel, auzisem ca este cel mai bun din toata seria, insa doar primul m-a incantat prin subiect si mister. Toate trei au fost amuzante, insa pe acest aspect si-a pus amprenta jocul actoricesc de valoare al lui Johnny Depp. Filmul este lung si aglomerat de personaje peste personaje, actiune peste inactiune, intalniri misterioase si mai putin misterioase. Vestea proasta este ca se anunta si a patra parte, in 2011.

Nota 5.5/10
Jovi

De Craciun...

sâmbătă, 13 decembrie 2008

Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest



Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest/Pirates of the Caribbean 2

Regia
Gore Verbinski
In rolurile principale Johnny Depp, Orlando Bloom, Keira Knightley

Al doilea film din seria "Piratii din Caraibe", desi cu o actiune mai elaborata, ale carei seve se extrag din prima parte, m-a dezamagit. Chiar daca inceputul a fost palpitant, purtandu-ne pe mari si intr-o insula sabatica, totusi lupta asupra careia se concentreaza acest film, respectiv cea intre capitanul Jack Sparrow, William Turner, Elizabeth si creaturile Intunericului, hidoase si fara scrupule duce fimul de comedie si aventuri spre panta horrorului si non-fictiunii.

Capitanul Jack Sparrow continua aventurile la carma "Perlei Negre", cautand de aceasta data cu busola sa, un cufar in care se afla ascunsa inima lui Davey Jones, inima care ii poate oferi stapanirea totala a marilor. Numai ca acest Davey Jones isi apara cu orice pret, dincolo de moarte, singurul lucru care il mentine comandant pe corabia "Olandezul Zburator". Hidos, inconjurat de creaturi supraomenesti, la fel de urate, mi-a provocat repulsie si speram ca realizatorii sa fi reusit personaje negative mai aproape de tiparul uman.

Jack isi arunca in lupta toate mijloacele de care dispune pentru a reusi sa scape de osandirea vesnica care i-o dorea Davey Jones. Isi foloseste umorul, imaginatia, insa si lasitatea sau spiritul arogant de care da dovada. Finalul este insa neasteptat, Elizabeth legandu-l de nava lui, Perla Neagra, pentru a-i scapa pe ceilalti de monstrul marin trimis de Jones. Si Jack si corabia dispar in ape, iar sfarsitul este lipsit de profunzime, lasand pentru continuare aflarea nemortii lui Depp (unul dintre cele mai neinspirate finaluri de film...cum poti lasa un sfarsit asa de prost, doar cu o invitatie sa mai vii si anul viitor?)

Fortele intunecate si nerealiste m-au determinat sa privesc cu neincredere anumite parti ale filmului. Efectele vizuale sunt totusi mult mai bune decat in primul film, de altfel este detinatorul Oscarului pentru cele mai bune efecte speciale in 2007. Totusi, doar Johhny Depp face ca filmul sa treaca clasa, pentru ca finalul ala fara pic de inspiratie ma determina sa ia nota 4.

Nota 6.5/10
Jovi

vineri, 12 decembrie 2008

Poze...

Poze recente cu minunatul meu Catalin....








Despre carti

“Odată, când aveam şapte sau opt ani, mama mi-a spus, pe când şedeam pe penultimele locuri din autobuz, în drum spre clinica sau spre magazinul de încălţăminte, că, deşi, e adevărat că şi cărţile se pot schimba cu trecerea anilor la fel de mult ca oamenii, diferenţa este că, în vreme ce oamenii întotdeauna te lasă baltă când vine vremea să nu mai poate obţine de la tine nici un avantaj, plăcere, interes sau cel puţin o senzaţie plăcută, o carte nu te părăseşte niciodată. Fireşte, uneori tu le laşi baltă, poate ani în şir sau chiar pe vecie. Dar ele, chiar dacă le-ai trădat, nu-ţi vor întoarce niciodată spatele: te vor aştepta tăcute şi modeste pe raftul lor. Te vor aştepta zece ani. Nu se vor plânge. Până într-o noapte în care ai brusc nevoie de o carte; chiar şi la trei dimineaţa, chiar dacă e o carte pe care ai părăsit-o şi ai şters-o din inimă de ani şi ani, nu te va dezamăgi niciodată, va coborî din raft şi îţi va ţine tovărăşie la nevoie. Nu va încerca să-şi ia revanşa sau să se scuze sau să se întrebe dacă merită să o facă, dacă tu o meriţi sau dacă vă mai potriviţi, va veni pe loc, de îndata ce i-o ceri. O carte nu te va dezamăgi niciodată.” (Amos Oz)

Mai multe amanunte la Codrut

joi, 11 decembrie 2008

The Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl



The Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl
In rolurile principale Johnny Depp, Orlando Bloom, Keira Knightley, Geoffrey Rush

Vazand zilele trecute cateva minute din partea a treia a Piratilor din Caraibe, m-am gandit sa revad prima parte si sa le urmaresc si pe celelalte doua, pe care le-am pierdut, nu stiu din ce motive. Imi amintesc faptul ca acum 3-4 ani, cand am vazut prima data "Blestemul Perlei Negre" mi-a placut, insa nu mi-au ramas in memorie prea multe lucruri. Rolul lui Johnny Depp, fata lui Barbossa, schelele piratilor de pe nava Perla Neagra.

Un film despre pirati si cu pirati. Imi amintesc si acum, din anii copilariei mele, de un film care m-a urmarit de la cinematograful din Campina, numit "Corsarul". Stiu ca m-a impresionat, m-am intors de cate ori a rulat ca sa il revad, asa de mult mi-a placut, incat in unele momente m-am inchipuit ca fiind unul dintre ei. Am vizionat si altele si despre acesti lupi ai marilor din Evul Mediu am ramas cu parerea ca au fost printre ei si oameni buni, curajosi, care incercau sa salveze bunuri din mainile bogatilor, unii eroi, ajutand marile puteri maritime ale acelor ani in lupta dintre ele.

Filmul se invarte in jurul unui personaj misterios, Jack Sparrow, care pare un pirat solitar, misterios, hazliu, insa ascunde secrete tenebroase. A fost capitanul navei Black Pearl, dar a fost, in urma unei revolte, debarcat pe o insula pustie si lasat sa moara de catre Barbossa, ajuns la comanda si purtatorul altor secrete: vanzarea in cele patru zari a aurului aztec i-a facut pe el si pe subordonatii lui sa se transforme in schelete umblatoare, fara posibilitatea de a reveni la o viata normala decat in momentul recapatarii lui si a jertfei de sange.

Nu vreau sa dezvalui povestea in amanunt, este cunoscuta de iubitorii filmului. Insa, aceasta revedere mi-a facut placere, poate mai mult decat prima data. Am regasit in Johnny Depp actorul care ma incanta in Edward Scissorhands, un pirat nepasator parca in ale vietii, insa calculat si urmarindu-si cu orice mijloc propriul interes (a fost si nominalizat in 2004 la Oscarul pentru cel mai bun actor in rol principal). Aventurile lui si ale celor care il urmeaza sunt pline de suspans, desi pare de la sine inteles ca sfarsitul sa fie cu happy-end si previzibil. Un film care are multe ingrediente, majoritatea reusite pentru genul respectiv: aventuri, horror, romantic, fantastic.

Nota 8/10
Jovi

marți, 9 decembrie 2008

Cosmar de inchiriat




"Coşmar de închiriat", de Serge Brussolo

Traducere de Nicolae Constantinescu

Editura Nemira, Bucureşti, 2006 (
www.nemira.ro)

Elimin aproape intotdeauna din filmele pe care le vad pe cele horror. Nu imi place sa vad sange, sa urmaresc cruzimea din oameni sau din fiintele care suprapopulează aceste filme. De aceea, pana la aceasta carte, am evitat si cărţile cu aceeaşi temă. Numai ca, prin romanul lui Brussolo, am descoperit o lume nouă, una misterioasă, privită prin ochii unui copil căruia i se întâmplă lucruri cu atât mai groaznice cu cât se află într-o permanentă contradictorialitate: de a alege între viaţa sa şi cea a părinţilor săi.

Serge Brussolo este un scriitor francez specializat in romanele de acest gen, la granita dintre proza fantastica, de anticipaţie şi cea de groază şi suspans. Alte romane cunoscute ale lui si traduse in România sunt "Carnavalul de fier", "Febra", "Lacăte carnivore" sau "Moartea cu melon". De altfel, în ciuda unor elemente de fantastic, acest roman frizează totuşi realitatea prin imaginarea unor situaţii care pot deveni sau sunt posibile şi este considerată una dintre cele mai reuşite cărţi ale lui.

Cartea începe cu o întâmplare simplă. O familie din oraş îşi doreşte, din cauza aglomerarii urbane, a lipsei de şanse, a locuinţei insalubre dintr-un cartier obscur, marginaş şi plin de oamenii ai fărădelegii, să se mute undeva la ţară. Tatăl a fost tot timpul un meseriaş, meşterind cu trusa sa de scule tot ce putea, fiind insă reţinut de lipsa de mijloace de la oraş. Mama tânjea şi ea să îşi urmeze soţul şi să fie liberă şi neconstrânsă de regulile orăşeneşti. În sfârşit, David, fiul lor, nu are nici o părere. Este înfricoşat de poveştile spuse de colegii săi, cum că viaţa la ţară poate avea dezavantaje majore: plante otrăvitoare, animale sălbatice, păduri nesfârşite şi multe-multe mistere.

Cum găsesc printr-o agentie imobiliară o casă de închiriat într-un sătuc, se grăbesc să o vadă. Numai că primul contract cu locurile este unul foarte dur. Lovesc cu maşina un câine, care pare nenatural, datorită faptului că supravieţuieşte şocurilor provocate de autovehicul. Copilul rămâne sub influenţa primului stimul negativ: "David se simţi copleşit de imagini cumplite, alimentate de amintirea tuturor animalelor călcate de maşini pe care le văzuse pe autostrăzi în cursul existenţei sale. acele corpuri golite, ale căror măruntaie se destrămau pe bitum, acele cadavre pe care camioanele le mai turteau câte puţin la fiecare trecere, transformându-le curând în simple siluete tatuate pe asfalt. Umbre grase, băltoace de piele care abia dacă mai erau tivite cu păr şi ale căror oase se preschimbaseră treptat în pulbere."

Casa le ia minţile, mai cu seamă părinţilor, fără a recunoaşte un lucru morbid în respingerea lor de către localnici sau în profunzimea pădurilor din preajmă. Ea ascundea un secret teribil, dezvăluit mai târziu: construită din piatra unui meteorit care lovise Pământul cu o sută de ani mai devreme, ea transforma toţi adulţii în monştri insetaţi de sânge care omoară toate fiinţele vii aflate în jur în cursul nopţilor. Chiar şi David întrezăreşte iniţial locul în care părinţii lui se vor schimba pentru prima dată în bine: "Tati şi mami vor arăta altfel, totul va fi ca înainte, ca pe vremea concursurilor de prăjituri şi de bătut cuie, ca în fotografiile vechi, uitate în cutiile de biscuiţi. Mai bine, mai strălucitor. Luminos."

Cu timpul însă va înţelege, cu sprijinul unui indian binevoitor, Anatos şi a Hăitaşilor lui, care sunt cauzele şi efectele casei din meteorit. Părinţii lui devin invincibili. Vânează în fiecare noapte, iar el stă într-o cămăruţă intunecată, aşteptând venirea zilei. Nici această încăpere de refugiu nu este infailibilă, monştrii născuţi din trupul părinţilor luându-i urma şi dorind să îşi ucidă propria progenitură. "Acum înţelegea motivul tuturor zăbrelelor care împânzeau oraşul. Înţelegea de ce fiecare casă fusese transformată într-o citadelă şi fiecare grajd într-o grădină zoologică. Fiara cobora în oraş...Zgâria faţadele şi încerca să pătrundă în case. Îşi strecura labele printre barele cuştilor şi încerca să gâtuie animalele. Iată de ce animalele aveau atâtea cicatrice, de ce căpătaseră o agresivitate anormală. Toate trăiau în aşteptarea nopţii, în aşteptarea fiarei care cobora de pe colină pentru a-ţi procura hrana".

Scăparea este uciderea părinţilor de către David. Este singura soluţie pentru că este porunca zeilor este aceea ca monştrii născuţi peste noapte pot fi ucişi doar de către cei de acelaşi sânge cu ei, numai in cursul nopţii şi de către un baăiat inocent, neajuns încă în adolescenţă. Şi David reuşeşte.

O carte care nu a fost atât de terifiantă cum mă aşteptam, însă plină de suspans, m-a ţinut în aşteptare (nu chiar cu sufletul la gură) până la final. Începutul ultimul capitol era să mă dezamageasca total, însă nu a fost aşa. David s-a trezit, după lupta finală cu părinţii săi, întru-un spital, departe de sătucul unde se afla casa, iar medicii i-au spus că avusese loc un accident rutier în urma căruia părinţii lui au fost ucişi, iar el grav rănit. M-am temut pentru o clipă că tot romanul nu a fost decât un coşmar al copilului. Numai că Serge Brussolo nu dezamăgeşte şi povestea se prelungeşte în mintea lui David şi al celor care îl cred în continuare.

Prin urmare, nu dezaprob acest gen de literatură. Sunt pasionaţi ai genului, normal, dar şi pentru mine a fost o lectură plăcută, neaşteptată, poate voi persevera. Lectură plăcută!

Si, in final, Scrie ca sa primesti...o carte

O melodie extraordinara...

...cantata din suflet de oameni obisnuiti...Enjoy...

luni, 8 decembrie 2008

The Last Winter



The Last Winter

Regia
Larry Fessenden
In rolurile principale Ron Perlman, James LeGros

Un film de suspans, pe care autorii au vrut sa il trimta undeva in sfera filmelor "horror", dar nu au reusit aproape deloc. Desi aparenta exista, mai cu seama datorita peisajelor golase din Alaska, unde exista un teritoriu neexplorat, in principal de marile companii de petrol. O echipa a North Industries este trimisa acolo pentru a fonda o statie de explorare si a fi un terminal pentru drumurile pe gheata care tocmai se construiesc.

Numai ca tinutul este bantuit si membrii echipei sunt impartiti in tabere. Unii vad pericolul si incearca sa determine plecarea acasa. Ceilalti sunt materialisti si vad din afacerea viitoare a petrolului din regiune un mijloc de inavutire. Ei ignora orice neregula si vor continuarea prospectiunilor din zona. Numai ca, in curand, unul cate unul pier in conditii misterioase. Panica intervine.

Chiar daca filmul trece prin toate etapele unui film de groaza, totusi dezvaluirea misterului nu se realizeaza. Finalul ramane in asteptare, desi ma indoiesc ca un film atat de slab va avea vreo continuare. S-a incercat totusi aducerea in prim plan a problemei ecologice, a incalzirii globale, prin intermediul unui membru al echipei, specialist pe probleme de mediu. Numai ca nu avea nici o legatura cu atmosfera de suspans, care s-a vrut a fi creata. Nu ramane in amintire decat frumusetea zapezilor din Alaska.

Nota 4/10
Jovi

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Splendor in the Grass



Splendor in the Grass
In rolurile principale Natalie Wood, Warren Beatty, Pat Hingle

Am intotdeauna dificultati de a descrie un film clasic. In a surprinde ceea ce isi dorea regizorul, ceea ce exprima interpretii, atmosfera acelei epoci. Mereu ma gandesc ca multe filme din acei ani sunt intangibile din punct de vedere al criticului din mine (daca exista asa ceva). Privesc, sunt atent, ma prinde povestea intr-un fel in care nu ii pot gasi defecte. Probabil gresesc, probabil sunt subiectiv, dar nu ma pot abtine sa gandesc altceva.

Deanie Loomis (interpretata de frumoasa Natalie Wood) traieste o frumoasa poveste de dragoste cu Bud Stamper (un Warren Beatty foarte tanar), care provine dintr-o familie prospera si sta sub autoritatea unui tata sever si care nu concepe o alta parere decat a sa. Desi neprihanita si inocenta, Deanie nu vrea sa il piarda pe Bud. Ar accepta orice din partea lui, ar face orice doar pentru ca dragostea lor sa dainuiasca. Astfel, cand tatal lui Bud ii pune conditii (aceea de a gasi fete de "alta conditie", de a termina facultatea la Yale inainte de a se casatori), el este de acord cu o separare temporara.

Deanie isi pierde mintile. Pentru dragostea ei, neintinata pana la sfarsitul filmului, este gata de sacrificii supreme. Mai intai, incearca sa se sinucida si este internata intr-un sanatoriu timp de doi ani si jumatate. Face tratamente psihiatrice, evolueaza bine, insa nu isi poate uita dragostea pentru Bud. Chiar dupa ce iese si il descopera pe acesta casatorit, pe cale de a avea cel de-al doilea copil, incearca sa reinnoade vechea lor poveste. Aproape ca reuseste, poate chiar o face, dar sfarsitul filmului apare si ne determina, pe noi, spectatorii, sa ne imaginam urmarea. Eu unul mi-as fi dorit sa fie impreuna si dupa "the end".

O poveste despre dragoste si de dragoste. Doi interpreti deosebiti, mai cu seama Natalie Wood, pe care o regasesc dupa mult timp, dar acum o descopar cu adevarat. O frumusete rapitoare si o interpretare minunata, pentru care, de altfel, a fost nominalizata in acel an pentru premiul Oscar pentru "cea mai buna interpreta feminina in rol principal".

Nota 9/10


Jovi

Burn After Reading




Citeste si arde (2008)

Burn After Reading


Regia

Ethan Coen, Joel Coen

In rolurile principale Brad Pitt, George Clooney

Cand vezi doi regizori care s-au impus deja in lumea filmului, precum si cativa actori consacrati si talentati (pe langa cei numiti mai sus, si John Malkovich si Frances McDormand), te astepti, normal, ca un film peste mediu. In loc de asta, am gasit un film intortocheat, fara un subiect bine conturat, care m-a dezamagit si mi se parea mult mai slab, daca interpretarea nu urca filmul pe scara valorii.


De ce spun intortocheat? Pentru ca nu am inteles foarte bine subiectul, mesajul, dar nici poveste. Sa fi fost un film despre agenti secreti pensionati, dar dezbatand in principal viata lor particulara? Sau sa fi fost unul de familie, despre oameni simpli, indiferent de ceea ce realizeaza in viata lor profesionala, punand accentul pe tare ale lumii moderne: adulterul, incertitudinea, gelozia, agentii matrimoniale si intalniri pe internet?

Agentul CIA John Malkovich, pensionat prematur din cauza unor greseli profesionale, gaseste de cuviinta sa scrie o carte despre ceea ce a realizat in viata, memoriile sale. Dupa ce scrie o buna parte, uita un CD cu o copie a cartii intr-o sala de fitness si acolo este gasit de angajatii acesteia: unul idiot, interpretat de Brad Pitt, o femeie de varsta a doua care isi doreste sa faca ceva operatii estetice pentru reinfrumusetare si seful lor, indragostit de ea si temator de complicatii nenecesare.

Ei vor sa dea lovitura cu acest CD, desi pleaca cu dezavantaj major: sunt diletanti. Nu stiu cum sa negocieze, cu cine (ajungand de la ambasada Rusiei la o posibila negociere cu cea a Chinei), facand greseala dupa greseala. Pe deasupra, sunt multe triunghiuri sau chiar patrulatere conjugale, fiecare inselandu-si partenera tocmai cu dusmanul nevazut din cealalta familie.

Despre interpretare: Brad Pitt joaca un rol de "prostut", la care se pricepe, insa putea fi jucat de orice actor. Personajul nu are substanta, incearca, fara succes, sa o faca pe inteligentul, fara a reusi in fata spectatorul avizat. George Clooney este un barbat balbait, care incearca sa salveze orice situatie prin aparenta de sobrietate si de intelepciune. Bun, dar nu magnific. Frances McDormand se adapteaza perfect rolului jucat, dar cel care impresioneaza este Malkovich, pe care nu l-am vazut in multe filme in ultimul timp, insa este inzestrat, adaptabil unui rol complex, de fost agent CIA, pensionat fortat si care se lupa cu angoasele vietii sale.

Poate nu gust eu comediile negre sau nu sunt familiarizat cu americanismul si detaliile lui, dar nu mi-a placut. Poate altii insa il vor aprecia.

Nota 5/10
Jovi

joi, 4 decembrie 2008

Daca vreti sa radeti...

miercuri, 3 decembrie 2008

Prostia e-n floare...raspunsul pe merit

marți, 2 decembrie 2008

Marele jaf comunist


Marele jaf comunist / The Great Communist Bank Robbery

Regia
Alexandru Solomon
In rolurile principale Victor Rebengiuc

Povestea interesanta a acestui documentar se petrece incepand cu luna august a anului 1959 din Bucuresti cand o masina a Banici Nationale a Romaniei este jefuita si furati din interiorul acesteia suma de 1.6 milioane de lei, bani destul de multi pentru acea perioada (cam 250.000 de dolari).
Continuarea pe Filme-carti.ro.

Rabdarea timpului




"Rabdarea timpului", de John Brunner

Traducere de Vladimir Colin si I. Pascal

Prefata de Vladimir Colin

Editura Nemira, Bucuresti, 2006
(www.nemira.ro)

John Brunner face parte din generatia literaturii fantastice britanice din anii de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Nascut in anul 1934, a citit inca de la varsta de sase ani romanul "Razboiul lumilor" al lui H.G. Wells, carte care, se pare, i-a influentat destinul literar. A scris peste 50 de romane, ceva peste 100 de nuvele, versuri, carti de aventuri, a facut traduceri, a fost un scriitor prolific, dar trei carti se disting printre acestea ca fiind cele mai bune si anume: "Toţi în Zanzibar" (Stand on Zanzibar-1968), cartea de căpătâi, care tratează problema exploziei demografice si a efectelor ei negative asupra lumilor locuite, "Oile privesc în sus" (The Sheep look up-1972), despre agresivitatea poluarii naturii de catre om si, în sfârşit, "Călare pe unda de şoc" (The Shockwave Rider-1975), un roman interesant despre informatizarea excesivă în America, intr-o lume în care o uriaşă reţea de computere deţinea toate informaţiile privitoare la rasa umană, un fel de Internet al zilelor noastre.

Venit de la un autor recomensat de-al lungul timpului cu cele mai importante premii consacrate literaturii de anticipaţie (cum ar fi premiul British Fantasy, premiul american Hugo sau premiul francez Apollo), romanul "The Long Result" (tradus destul de inspirat "Răbdarea timpului"), deşi nu unul dintre cele mai bune ale lui John Brunner, conţine totuşi o serie întreagă de mesaje intrinseci, care sunt dezvăluite cu atenţie cititorului, nefiind un simplu roman ştiinţifico-fantastic.

Cadrul general este un Pământ aflat într-o treapă superioară de evoluţie, colonizator al mai multor planete si civilizaţii extraterestre, dar intr-un stadiu din care nu mai poate creşte ştiintific şi în pericol de a-ţi pierde puterea în favoarea unei alte civilizaţii, stellarienii. De altfel, aproprierea de perfectiune este cea mai buna descriere a umanitatii din roman: "Avem o societate foarte stabilă şi, în ultimele secole, n-a fost prea departe de perfecţiune. Nimeni nu moare de foame; dacă vrea, oricine găseşte de lucru şi, dacă nu vrea, nimeni nu e silit să muncească; criminalitatea e neglijabilă, aşa că poliţia nu mai e înarmată...şi asa mai departe".

Roald Vincent este un pamantean ingropat intr-o slujba minora, pe care si-o doreste, evitand sa foloseasca aptitudinile sale pentru un post superior, indreptatit. Insa, intr-o buna zi, toata viata sa se schimba. Se trezeste intr-o valtoare, inceputa prin trimiterea sa la astroport pentru primirea unei rase extraterestre, venita pentru prima data pe Pamant-teu-cetienii. Actiunea se succede rapid, evenimente neasteptate pentru acele timpuri se nasc, tentative de omor, de ucidere a vizitatorilor de pe alte planete. Cand si propria sa persoana este in pericol, desi tinta era un prieten al sau, incepe sa se teama pentru prima data: "-Mă tem să nu fiu ucis.
Era poate ilogic, dar reflexul se dovedea puternic. Posibilităţile de supravieţuire ale creierului unui om al zilelor noastre se mai aflau în stadiul atins cu multă vreme în urmă de procesul de evoluţie şi el reacţiona instinctual ori de câte ori era ameninţat. Singura concesie pe care o făcuse progresului consta în lărgirea evantaiului de indicii la care reacţiona, ţinând astfel pasul cu prelungirea mediei de viaţă. Conform datelor statistice, mă puteam aştepta la o sută zece ani de sănătate şi viaţă productivă; bineînţeles, ca totţi cei în situaţia mea, îmi asumam mai puţine riscuri şi mă observam mai atent decât o făcuseră cei ce acceptaseră să considere, fie şi inconştient, că avuseseră noroc supravieţuind propriei lor naşteri."

Figura centrala, pe langa actiunea tesuta in jurul lui Roald si a timpului in care trebuie sa aiba rabdare pentru a succede intr-o functie importanta si in care va astepta navele regulienilor, este Liga "Stelele pentru Om", o organizatie rasista, care uraste fiintele extraterestre si considera ca oamenii sunt cei mai importanti pentru viitor, de fapt unici. "De ce aderă cineva la Ligă? Psihologii vorbesc de xenofobie, de megalomanie transferată sau traumatisme din copilărie...dar toate se rezumă la respingerea până şi a ideii că pot exista fiinţe extraterestre înzestrate cu raţiune şi la dorinţa ca oamenii să stăpânească galaxia".

Aceasta Liga ii considera pe extraterestii fiinte "animalice" si "monstruoase". Apare astfel principalul mesaj al cartii, acela al luptei continui a omenirii impotriva prejudecatilor de rasa, inpotriva nationalismului exacerbat, impotriva intolentantei etnice sau de cu totul alt considerent insignifiant. Aceasta liga, ai carei reprezentanti apar peste tot, se infiereaza in viata fiecarui personaj pentru a ataca de unde nu te astepti (de altfel, principala preocupare a personajului principal este slabiciunea de care a dat dovada, acceptand langa el un spion feminin, ale carei farmece l-au facut sa divulge lucruri foarte importante), isi porneste actiunile principale din necunoastere.

Intr-un moment cand lumile din imprejur ajunsesera la cunoastere superioara, la alte dimensiuni, la dorinta de a conduce lumea, dar fara a produce pagube si frica oamenilor, cand acestia accepta noua ordine a lumii si, de asemenea, chiar o pregateste prin actiuni concertate, nu poate fi acceptata de nici o parte o organizatie care nu isi are nici o finalitate. De aceea, concluzia fireasca este distrugerea Ligii si, prin meritele sale, Roald ajunge chiar reprezentantul de frunte al noilor stapani ai Universului, stellarienii.

Un roman antrenant, bine scris, care pastreaza cititorul aproape de actiune, una inchegata, cu multe dialoguri. Este un roman SF aflat la granita dintre anticipatie si psihologie, extraordinar pentru anii in care a fost scris. Si sa nu uit sa precizez ca seful Biroului care se ocupa de relatiile cu extraterestrii de pe Pamant este un roman, pe nume Tinescu, care nu se ascunde sa injure din cand in cand in neaosa limba romaneasca (injuraturi care, normal, nu sunt reproduse in carte).


Si, in final, Scrie ca sa primesti...o carte

luni, 1 decembrie 2008

Alchimia dorintei





"Alchimia dorinţei", de Tarun J. Tejpal

Editura Nemira, Bucureşti, 2007 (
www.nemira.ro)

Traducerea de Anca Stoiculescu


Moto: "Totul ar trebui să fie cu măsură. Casa să nu-ţi fie mai mare decât inima; patul, atât cât îţi trebuie să dormi în el; iar mâncarea, atât cât să te saturi, şi nimic în plus".

Primul meu roman scris de catre un autor indian, Tarun J. Tejpal, a reprezentat o surprinza placuta. In ciuda marimii sale (820 de pagini), a fost o experienta placuta, cu o usurinta a curgerii povestii si a sensibilitatii si erotismului care m-au tinut mereu aproape de eroii cartii, putini si bine reliefati. Tarun J. Tejpal este la primul sau roman, scris in 2005 din dorinta unui jurnalist indian (si unul de succes) de a schimba registrul. De altfel, ascensiunea sa publica este controversata in tara natala. In anul 2000 a publicat, pentru prima data, un ziar de investigatii online, numit Tehelka. Un an mai tarziu, acesta a devenit celebru, publicand un material video compromitator la adresa ministrului indian al Apararii, provocand un mare scandal de coruptie politica in India acelui an.

Cartea este concentrata, in primul rand, pe diferenta dintre dragoste si sex sau, mai bine zis, pe intrepatrunderea dintre acestea, pentru a se putea zari, la capatul unei relatii care dintre cele doua este cea care hotaraste viitorul unui cuplu. De altfel, romanul incepe si se incheie cu aceasta legatura, dar cu concluzii diferite. La inceput, autorul ne spune ca "nu dragostea este cel mai puternic liant dintre doi oameni. Ci sexul. Legile elementare ale fizicii spun că este mai greu să desparţi două corpuri care sunt unite la mijloc, decât dacă ar fi unite pe undeva înspre vârf sau înspre bază. Încă o mai iubeam la nebunie atunci când am părăsit-o, insă dorinţa se stinsese şi nici măcar toţi anii în care am împărţit totul şi ne-am mângâiat, şi am descoperit, şi am călătorit, nu mi-au putut sta în cale atunci când am plecat de lângă ea." Pentru ca apoi, dupa retrairea tuturor evenimentelor care au influentat viata sa si a celorlalte personaje, sa concluzioneze: "Nu sexul este cel mai puternic liant dintre doi oameni. Ci dragostea..."

Un alt plan care ma indeamna, personal, sa visez, este descrierea din interior a multiplelor planuri istorice ale Indiei secolului XX. Marea majoritate a actiunii se petrece, intr-adevar, in anii '80, cand cele doua personaje principale, povestitorul si prietena lui si ulterior sotia lui, Fizz, isi traiesc povestea de dragoste pigmentata cu o viata sexuala intensa (poate si faptul ca suntem aproape de Kamasutra si Tantra-Yoga are o importanta ascunsa). Totusi, Delhi-ul, India straveche, maharajahii, apropierea muntilor Himalaya, Gandhi si Nehru, toate acestea si multe altele ne permit intoarcerea in timp, intr-o tara mereu la fel si totodata mereu schimbatoare. Ajungem astfel pe domeniile maharajahilor, care traiau intr-un lux de neimaginat, desi pe domeniile lor taranii simpli mureau de foame din cauza birurilor. Ajungem in India britanica, cu o dominatie la limita autonomiei autohtone. Ajungem in anii revoltei fara violenta a lui Gandhi, ai anilor independentei si apoi a reculului economic, din cauza inavutirii fara temei a noilor conducatori, dupa moartea lui Nehru si a lui Gandhi. "În locul ala, Bunul Dumnezeu şi-a făcut de cap cum a vrut. Nu-i ţinut pe lumea asta - şi doar ştii că am călătorit peste tot unde m-au putut duce corăbiile - care să fie atât de straniu şi de minunat. Acolo, a pus laolaltă tot felul de lucruri - om, fiară, climat, geografie, istorie, boală, bogăţie, înţelepciune - şi vrea să vadă ce-o să iasă din asta".

Or un roman care reuseste o intrepatrundere asa de interesanta castiga deja un punct in competitia cu altele. Iar pentru a deveni un roman bun, trebuie sa comentam si stilul autorului, precizia lui in reliefarea celor doua personaje principale si povestea in sine. Dragostea dintre cei doi, naratorul si Fizz, uimeste din primele paragrafe. Nu este una conventionala, ci dimpotriva. Constransi de existenta in familiile lor a unor religii diferite, aleg calea de mijloc. Se casatoresc intr-un ritual intermediar, nerefuzat de cei din familiile traditionale, avandu-i in preajma, insa tristi, dezamagiti ca cei doi au ales o fericire de moment, fara sa se gandeasca la viitorul lor.

El isi doreste sa devina scriitor, sta nopti si zile in fata masinii de scris, doar pentru a produce maculatura. Ea il iubeste foarte mult, il incurajeaza, isi cauta de munca la o editura de cartier, doar pentru a sustine noua familie si a-l determina sa scrie "cartea vietii lui". Norocul se iveste insa neasteptat si capata multi bani dintr-o mostenire. Isi cumpara o casa la munte si descopera acolo jurnalele fostei proprietare, a carei poveste o aflam, de asemenea, intr-un capitol separat.

Fiecare pagina este plina de pagini de erotism pur, de o senzualitate extraordinara. Fiecare gest, fiecare atingere dintre cei doi se transforma intr-un preludiu, dorinta este extraordinara, depasind uneori limitele rationale si realitatea. "În toţi cei cincisprezece ani cât fuseserăm împreună, nu mă simţisem niciodată atât de departe de Fizz. Chiar şi în momentele noastre cele mai grele, când mai aveam puţin şi ne despărţeam, pasiunea şi dorinţa nu se stinseseră. Eram întotdeauna la un pas de nebunie; ne dădeam târcoale unul altuia. Sau, atunci când refuzam să vorbim unul cu altul, trupurile noastre continuau să comunice, şi chiar cea mai mică atingere în miez de noapte era ca o scânteie din care izbucnea o vâlvătaie, o vâlvătaie care ardea toată supărarea".

Dragostea lor pornise dintr-o intamplare, continuase cu o dorinta reciproca de informatii si un erotism excesiv pe alocuri si sfasise in pierderea dorintei si gasirea unui substitut intr-un trecut la fel de senzual. Inceputul este interesant si tipic. Isi doreste sa o impresioneze si cum singurul lucru de care era capabil era aparenta de om inteligent, isi exacerbeaza calitatile: "Fără să rostească un cuvânt, hotărâse cine eram, cine aveam să fiu. Citeam mai mult ca oricând, pentru că ea voia să audă ce citeam. Vorbeam despre scris mai mult ca oricând, pentru că ea voia să mă audă vorbind despre asta. Atunci când nu eram cu ea, stăteam la mine în cameră, cu ochii în cărţi, pregătindu-mă pentru ea, pregătindu-mă pentru viitor."

Si tot ceea ce citea, tot ceea ce invata ii povestea ei. O frumoasa descriere a fiecarui input de iubire. Dorinta de a-i face pe plac celuilalt, de a se identifica cu trairile si realitatile celuilalt. Citatul de mai jos este printre cele mai frumoase cuvinte spuse despre acest moment al vietii cand eul dispare pentru a se regasi in celalalt: "Am ştiut că, mai mult decât oricine altcineva, îndrăgostiţii sunt cei care au nevoie de darul poveştii. Ei trebuie să-ţi spună unul altuia poveşti ca să nu dispară.
Iubirea pasională n-are nimic de-a face cu evidentele calităţi ale îndrăgostitului - clasă, inteligenţă, aspect fizic, caracter. Are de-a face numai cu poveştile pe care acest îndrăgostit poate să le spună. Dacă poveştile sunt interesante, complexe, profunde - la fel ca şi marile romane, nu trebuie să fie inoportun de adevărate -, atunci la fel este şi dragostea.
Atunci când poveştile sunt subţiri - cand faptele sunt încâlcite, când nu au intensitate şi au o intrigă împopoţonată - atunci la fel este şi dragostea.
Poveştile pe care îndrăgostiţii şi le spun unul altuia sunt poveşti despre ei, despre trecutul lor, despre viitorul lor, despre unicitatea, inevitabilitatea şi invincibilitatea lor. Poveşti despre visurile şi fanteziile lor, despre colţişoarele şi firidele temerilor şi perversiunilor lor. Aceia care îşi pot spune poveştile cu forţă creează o dragoste puternică. Aceia care nu pot, nu vor cunoaşte niciodată sentimentul.
Dragostea este povestea, vinul din sticlă. Povestitorul este doar sticla, o sticlă ce are însemnătate nmai până în momentul în care este gustat vinul. Sticlele distinse mor pe rafturi atunci când vinul se acreşte, atunci când poveştile se sting.
(...)
La fel ca şi marile romane, poveştile pe care îndrăgostiţii şi le spun unul altuia pot să fie despre orice şi pot să fie spuse pe orice ton. Pot să aibă exuberanţa lui Dickens sau reţinerea lui Hemingway; pot să fie roditoare, precum cele ale lui Joyce sau pot să te zăpăceasc, precum cele ale lui Kafka; pot să fie nebuneşti, precum cele ale lui Lewis Carroll, sau triste, precum cele ale lui Hardy. Pot să fie oricum, sumbre, comice, filosofice, fanteziste.
Dar trebuie să fie adevărate.
În acelaşi fel, straniu de fals, în care marile romane sunt adevărate.
În acelaşi fel, straniu de fals, în care marile iubiri sunt adevărate."

Recenzia mea abunda de citate, ca de obicei, si sunt multe pe care le-am lasat pe dinafara. Cartea este plina de poezie, de descrieri ale Indiei moderne sau mai vechi, ne plimba de asemenea si prin Paris, America sfarsitului de secol XIX pentru a ne reliefa detaliile vietii lui Catherine, fosta proprietara a casei de la munte a celor doi, de altfel un personaj-cheie al cartii, nu numai din punct de vedere al rolului politic pe care l-a purtat intr-un district din India, dar si al rolulul pe care il poarte peste ani, dupa moartea sa, in viata personajului principal, care ii citeste jurnalele. Pe deasupra, ii domina si noptile, secatuindu-l de vlaga si de sexualitatea sa tumultuoasa, in asa fel incat Fizz devine doar un subsidiar si o alunga din viata sa.

Un roman captivant, in ciuda lungimii sale. De altfel, cele peste 800 de pagini m-au oprit initial (cateva luni adica) sa citesc aceasta carte. Numai ca am pierdut si apoi gasit un roman de o frumusete rara, de un erotism pregnant, dar nu indecent si o extraordinara descriere a unei lumi exotice, pline de traditii, o lume pe care imi doresc sa o cunosc de aproape-India.

duminică, 30 noiembrie 2008

Boogie




Boogie (2008)
Boogie

Regia
Radu Muntean
In rolurile principale Dragos Bucur, Anamaria Marinca, Mimi Branescu, Adrian Vancica

Un film despre care am auzit multe, unul dintre filmele romanesti care au iesit in evidenta in acest an, mai ales ca acoperire publicitara. Nu poate ajunge insa ca anvergura si valoarea artistica pe "Restul e tacere", insa nici nu dezamageste. Povestea unui barbat aflat intre doua momente ale vietii: cea ludica, petrecareata, studenteasca si cea familiala, plina de responsabilitati si, prin urmare, mai serioasa si complicata.

Nu intamplator cred, povestea se petrece pe litoral, intr-o minivacanta de 1 Mai. Centrul actiunii este Bogdan (porecla lui din tinerete fiind Boogie), plecat la mare impreuna cu familia sa, respectiv sotia si baiatul de 3 ani, si care se intalneste acolo cu doi dintre cei mai buni prieteni ai lui din liceu, Penescu si Iordache (cel din urma plecat de ceva timp in Suedia si revenit pentru o scurta perioada). Incorsetat in viata de familie, Bogdan se simte nevoit sa refuze initial oferta acestora de a rememora clipele de peste ani.

Se simte, pe de o parte, responsabil, doreste sa ii faca pe plac sotiei si de a se juca cu copilul, desi totul pare mai rece. Pe de alta parte, insa, invitatia celor doi prieteni il atrage. Asteapta un moment de incordare pentru a pleca dupa acestia, intai la o sala de bowling, seara udata din plin cu vin, cu glume, si apoi, atractia suprema, toti trei pleaca intr-o camera de hotel cu o prostituata. Bogdan este tot timpul pus in fata alegerii. Aceasta se perpetueaza si asistam la interactiunea cu un personaj tot timpul ambiguu. Chiar daca, intr-un tarziu, se intoarce la sotie si copil, de parca nimic nu s-ar fi intamplat, avem impresia ca este doar primul moment dificil. Atractiile vor continua si, odata prima greseala facuta, ele se vor perpetua si, in conceptia mea, viitorul familial este in ceata.

E bine ca filmul nu ofera raspunsuri. Si ca fiecare barbat si fiecare femeie aflati in situatii similare, la inceputul vietii familiale au in fata o alegere a pasului urmator: dorinta de libertate si aventura sau cea a statorniciei si fericirii conjugale. Florin este fiecare dintre noi. Care se gandeste care este solutia optima pentru fericire. De aceea, este o pelicula care pune intrebari si care m-a pus personal pe ganduri, in multe clipe regasindu-ma in pielea personajului principal, la aceeasi varsta ca si el, cu rezonante asemanatoare.

Nota 7.5/10
Jovi

Love for Rent


Love for Rent

Regia
Shane Edelman
In rolurile principale Angie Cepeda

Un film care pare doar o comedie romantica, insa atinge si probleme interesante pentru America anilor de acum si anume imigratia (aflata la limita legalitatii), precum si situatia sufleteasca a femeilor-surogat, ajunse un corp producator de copii si care nu stiu care este urmatorul pas: pastrarea copilului, ajuns parte a propriului corp sau renuntatea pentru totdeauna la el?

Sofia este tanara columbianca, aspiranta la un post de avocat in Statele Unite ale Americii, ajunsa aici insa in urma unei casatorii aranjate cu un american, care o santajeaza si ii fura bunurile de cate ori are ocazia. Incearca totusi in fiecare zi sa invete mai mult, pentru a reusi. Cunoaste un tanar medic, cu care se potriveste si zambeste des, si un copil, maltratat de parintii naturali si de cei adoptivi, pe care il ia sub aripa sa si sa il invete frumoasa sa viziune asupra vietii.

Totusi, viata in America nu este simpla si usoara. Astfel ca, parasita de sansa si sub amenintarea unui divort care insemna deportarea inapoi in Columbia, accepta sa devina mama-surogat pentru o familie instarita care nu putea avea copii. Totusi, pierderea sarcinilor succesive ale "mamei" naturale" o transforma, indirect, intr-o femeie dura, aparent insensibila cu care Sofia nu poate avea o relatie decenta, ajungand sa isi doreasca sa pastreze ea copilul, desi primise 50.000 de dolari in schimbul acceptului.

Ce compromis va face ea dupa zile succesive de gandire si de aparenta lipsa de ratiune? Un film care, sub o aparenta senzatie de superficialitate, dezbate si transmite mesaje interesante. Nu le mai spun, pentru ca tind sa devin prea sentimental. Nu este insa un film mare, dar este unul dulce, bine facut pentru aspiratiile pe care le doreste.

Nota 7/10
Jovi