miercuri, 14 ianuarie 2009

The Last Legion



The Last Legion

Regia
Doug Lefler
In rolurile principale Colin Firth, Aishwarya Rai

Filmul de fata reuneste doua elemente care, impreuna, pica bine la public, iar daca sunt luate separat probabil nu ar atrage decat putini dintre spectatori, si anume realitatea istorica, pe de o parte, (cat se poate, ca altfel nu ar fi atragator) si legenda, fantasticul, de cealalta parte. Insa acesta din urma este lasat doar spre final, care poate entuziasma pe unii, pe altii mai putin; chiar daca personajele care devin legenda (Merlin si Arthur) sunt totusi cheia filmului, consider ca nu isi aveau locul si strica un pic ideea centrala. Totusi, ne aflam in fata unui film istoric, care trateaza un moment cheie din timpul Imperiului Roman de Apus si anume acela in care Roma a fost invadata si cucerita de barbarii goti.

In momentul incoronarii ca Imparat a tanarului, de fapt copilului, Romulus Augustus, profesorului sau, Ambrosinus, interpretat de un Ben Kingsley care ne aduce aminte de Gandalf, prevede pericol si spune celor din jur sa nu aiba incredere in barbari, chiar daca acesti sunt aliatii Romei. Acest profesor, nascut in Britania, pastratorul unei sabii stravechi (care va deveni faimoasa Excalibur, element de legenda), plecase in lume sa caute aceasta sabie si pe cel harazit sa o poarte. Ajungand la curtea imperiala, il invata pe tanarul Romulus tot ce stie, intelegand ca acesta este Caesar-ul pe care il cauta.

Numai ca imediat dupa ceremonie, crudul barbar Odoacer, impreuna cu gotii lui, cucereste Roma, iar Imaratul si Ambrosinus sunt prinsi si trimisi pe insula Capri, unde exista o puternica inchisoare si fortareata, de unde era foarte greu sa evadezi. Numai ca Aurelius, comandantul pazei imparatului, nu poate avea liniste pana nu ii salveaza. Insotit de cativa oameni de incredere, precum si de un emisar mascat al Imparatului Romana de Rasarit, pleaca spre Capri. Acest emisar este si el un personaj cheie, fiind de fapt femeie, una foarte bine antrenata in arta razboiului, Mira, interpretata de frumoasa indianca Aishwarya Rai.

Dupa luptele obisnuite, salvarea reuseste, iar Aurelius si imparatul isi pun intrebarea unde se pot refugia din calea barbarilor. Singura solutie gasita este aceea a unui lung drum spre Britania, acolo unde erau inca soldatii din Legiunea a IX-a. Ajunsi acolo insa, vor descoperi ca acestia se transformasera in simpli tarani britanici, fiind parasiti de legatura cu Imperiul si dornici de liniste in disputa cu Regele Angliei. Totul se incheie cu o mare batalie, din care, normal, eroii nostri ies invingatori.

Este o poveste care m-a tinut captivat pana la sfarsit, plauzibila si interesanta pentru persoanele pasionate de istorie. Chiar daca acest final dezamageste (cu exceptia replicii "Cu totii avem nevoie de eroi"), intrucat personajele se preschimba in figuri ale fantasticului si legendarului, care nu isi aveau locul aici. In rest, inca un rol bun al lui Ben Kingsley si neasteptat de incantatoare este Aishwarya Rai. Ea este considerata in India si, se pare, ca aceasta parere ia amploare, drept cea mai frumoasa femeie din lume. Cei care apreciaza asta, nu sunt departe de adevar.

Nota 7/10
Jovi

Niciun comentariu: