joi, 28 februarie 2008

Irina Palm




Irina Palm (2007)
Irina Palm

Regia
Sam Garbarski
In rolurile principale Marianne Faithfull, Miki Manojlovic, Susan Hitch

Un film englezesc contemporan nu este mereu recomandabil spectatorului. Mai ales ca unele dintre acestea sunt pline de lucruri neobisnuite si inedite romanului. Droguri, sex "nenatural", violenta in cele mai ciudate locuri sunt de multe ori neasteptate privitorului din Romania.

Totusi, inceputul este tulburator, ca de altfel tot scopul pesonajului principal si mesajul acestui film. Micutul Olly este atins de o boala grava, nevindecabila in Anglia, singura solutie fiind procurarea banilor de catre familie, pentru ultima speranta, un tratament in Australia. Pentru bunica sa, maggie, este o adevarata drama. Deja isi ipotecase casa si trebuie sa faca rost de bani.

Iar singura modalitate de a-l salva pe nepotul sau pe care o gaseste ii rastoarna aparent toate principiile. Intr-un club erotic, i se ofera o slujba: ascunsa intr-o camera, in spatele unui zid, trebuie sa masturbeze clientii. Trece peste toate prejudecatile, urmarindu-si scopul, indepartandu-se de familie si prietene.

Si, paradoxal, isi insufla curaj si devine cea mai importanta din bransa. Ii este conferita titulatura de "Irina Palm" si i se ofera slujbe mai banoase si chiar de coordonatoare a altor femei. Face, lucru amuzant, chiar si o boala specifica acestei meserii: penis elbow.

Insa, niciodata nu uita pentru ce face aceasta slujba, in mod normal degradanta pentru o femeie, mai ales pentru una de varsta ei. Nu urmareste decat binele nepotului sau si incearca sa stea departe de gura carcotasilor. Desi ajunge treptat sa fie respinsa de toata lumea, inclusiv de familie, ramane statornica pe pozitii si reuseste sa stranga banii pentru viata nepotului. Iar siguranta sa de sine dobandita ii aduce beneficii, descoperind in final si dragostea de care avea atata nevoie.

Ea va invata ca doar parerea sa despre sine este importanta si ca nu trebuie sa tii seama de barfele si, in definitiv, de invidia celorlalti. Chiar daca situatia si calea pe care a ales-o sa stranga banii nu este una prea ordotoxa, este un exemplu de urmat (ca similitudini de sentimente si trairi, nu neaparat ca si cale profesionala) intr-o societate romaneasca prea inchistata in delasare si grija de a nu ajunge in "gura lumii".

Si noi mai invatam ceva din acest film, o concluzie buna si interesanta, aceea ca nu intotdeuna sexul platit este imoral, uneori poate servi unor scorpuri nobile.

Nota 8/10
Jovi

marți, 26 februarie 2008

Zwartboek/Black Book



Zwartboek/Black Book

Regia
Paul Verhoeven
In rolurile principale Carice van Houten, Sebastian Koch

Un film impresionant, inspirat din fapte reale petrecute in timpul si dupa cel de-al doilea razboi mondial. Este drama unei tinere cantarete evreica, Rachel Stein, urmarita de trupele germane, nevoita sa se ascunda sub un pseudonim chiar in mijlocul lor, in Olanda anilor 1944-1945.

In paralel insa, ea este agent al rezistentei impotriva nazistilor (sub numele de Ellis de Vries) si comploteaza impreuna cu aceasta la eliberarea unor prizonieri. Scapand cu greu de la moarte, pe un vas de eliberare, dar intr-un moment in care toata familia ii fusese nimicita, este dispusa sa face orice sacrificii, considerand ca viata ei nu mai valoreaza nimic. De aceea, accepta chiar sa faca dragoste cu un ofiter german superior, Muntzer.

Pentru ca planurile sunt dejucate si ea sa indragosteste de acesta, toata lumea o acuza pe ea de tradare, atata nemtii, cat si partizanii olandezi. Paradoxal, perioada incheierii razboiului si cea imediat dupa aceea sunt cele mai grele din viata ei.

Desi existenta ei ca evreica in statul nazist era pusa tot timpul sub semnul intrebarii, totusi s-a descurcat, in unele momente foarte bine. Dupa aceea, in timpul zilelor fericite de dupa eliberare, devine batjocora unei inchisori radicale si este aproape ucisa de unul dintre fostii tovarasi.

Va lupta insa pana la sfarsit pentru adevar. Si nici aceasta nu ii va aduce adevarata eliberare, pentru ca lait-motivul filmului este "fiecare supravietuitor are o urma de vina". Nu stiu daca este asa. Faptul ca Rachel a reusit sa reziste razboiului nu inseamna ca are vreo vina. Mai ales ca ea nu a facut asta prin alierea cu inamicul nazist. A incercat tot timpul sa ajute pe cei care se impotriveau razboiului si sa ii saboteze pe cei care ii ucisesera familia.

Iar faptul ca l-a indragit pe Muntzer nu este o vina. El s-a dovedit a fi un om care nu dorea sange si, ciudat pentru un nazist convins, dar si romantios, intelegator cu situatia ei (de care si-a dat seama repede) de evreica. A inteles-o ca om, a protejat-o si, mai ales, i-a dat posibilitatea sa ii vorbeasca si sa fie convins de anumite lucruri. Unul dintrea acestea: sa nu omoara oameni nevinovati. Fapt insa, care i-a atras lui moartea.

Nota 8/10
Jovi

You’ve Got Mail



You’ve Got Mail

Regia
Nora Ephron
In rolurile principale Tom Hanks, Meg Ryan

Un film care mi-a placut intotdeauna si il revad, cred, a zecea oara. Un film din care reiese foarte multa dragoste si intelegere. In care ni se spune sa privim atenti in jurul nostru pentru a descoperi adevaratii prieteni si marea dragoste. In care ni se recomanda sa ne cunoastem bine si dusmanii, pentru ca in personalitatea si gandirea lor se pot ascunde persoane deosebite.

Tom Hanks si Meg Ryan joaca rolurile unor rivali in afaceri. El, Joe Fox, este proprietarului unui lant de supermarketuri specializate in vanzarea de carti si care patrunde in toate colturile New York-ului. Ea, Kathleen Kelly, proprietara unei mici librarii, intitulate “Shop Around the Corner”. Cei doi se intalnesc la o petrecere si se urasc imediat. Mai ales ca deschiderea magazinului Fox va determina falimentul librariei ei.

Insa, in paralel, fiecare dintre ei duc alta viata prin intermediul Internetului. Fara sa isi dea seama, converseaza unul cu celalalt, se inteleg foarte bine si se indragostesc prin puterea cuvintelor, a comunicarii de idei si sentimente. Isi dau sfaturi, dar nu isi marturisesc numele, profesia sau alte lucruri personale. Totusi, in fiecare clipa se gandesc unul la celalalt si asteapta momentul cand se vor duce in fata calculatorului si aud “You’ve got mail”.

Finalul este extraordinar. Faptul ca ea asteapta intalnirea cu un necunoscut cu mari emotii si apare el este emotionant si este incununarea unei dusmanii izbucnita brusc si aproape din nimic si transformata in prietenie si apoi in dragoste.

De fiecare data, intalnirea lor finala ma emotioneaza, mai ales momentul cand ea ii spune “Imi doream sa fii tu”. Tom Hanks joaca bine, in registrul lui, niciodata slab, un actor superb, iar Meg Ryan, desi foarte cunoscuta si simpatica in felul ei, nu este o actrita foarte talentata. Mai degraba, este prototipul femeii obisnuite, nici prea sexy, nici imbracata foarte bine, dar care este buna la suflet si isi doreste ca, prin aceasta bunatate, sa reuseasca in viata.

Un film romantic in cel mai pur sens al cuvantului.

Nota 9/10
Jovi

luni, 25 februarie 2008

Castigatori Oscar 2008

Cel mai bun film: “No Country for Old Men

Cea mai buna regie: “No Country for Old Men” Joel Coen and Ethan Coen

Cel mai bun actor in rol principal: Daniel Day-Lewis in “There Will Be Blood

Cel mai bun actor in rol secundar: Javier Bardem in “No Country for Old Men

Cea mai buna actrita in rol principal: Marion Cotillard in “La Vie en Rose”

Cea mai buna actrita in rol secundar: Tilda Swinton in “Michael Clayton

Cel mai bun film de animatie: “Ratatouille

Cel mai bun film de animatie (scurt metraj): “Peter & the Wolf”

Cel mai bun scenariu original: "Juno"

Cel mai bun scenariu adaptat: “No Country for Old Men”

Cea mai buna imagine: “There Will Be Blood”

Cele mai bune costume: “Elizabeth: The Golden Age”

Premiul pentru efecte vizuale: “The Golden Compass”

Cel mai bun film strain: “The Counterfeiters” Austria

Cel mai bun documentar: “Taxi to the Dark Side”

Cel mai bun documentar (scurt metraj): “Freeheld”

Cea mai buna regie artistica: “Sweeney Todd The Demon Barber of Fleet Street”

Cel mai bun montaj: The Bourne Ultimatum”

Cel mai bun machiaj: “La Vie en Rose”

Cea mai buna coloana sonora: “Atonement”

Cea mai buna melodie originala: “Falling Slowly” from “Once”. Music and Lyric by Glen Hansard and Marketa Irglova

Cel mai bun montaj de sunet: “The Bourne Ultimatum”

Cel mai bun mixaj de sunet: “The Bourne Ultimatum”

duminică, 24 februarie 2008

Terminus Paradis



Terminus Paradis

Regia
Lucian Pintilie
In rolurile principale Dorina Chiriac, Costel Cascaval

Un film care impleteste dragostea unui om simplu, indragita cu realitatile societatii romanesti, mai cu seama cele cazon. Odata cu acest film, mi-am dat seama cat de mult am avut de castigat pentru ca am ocolit tigorile cazone si cat de multe aveam de pierdut, fiind o persoana care nu se supune regulilor "stupide" si neinteligibile din armata. M-am ferit intotdeauna sa am un sef mai prost decat mine, si acolo erau slabe sansele sa scap de asa ceva.

Povestea filmului, la inceput simpla (o intalnire aiurea intre o chelnerita-Norica si un porcar-Mitu, care se transforma intr-o betie pentru amandoi), devina complexa o data cu luarea personajului principal in armata cu voia lui.

El incepe sa o iubeasca si face totul pentru a se casatori cu ea. Mitu, un personaj ciudat, plin de aroganta si misoginism, chiar nebun, o transforma pe Norica in scopul vietii sale, fara a tine cont de nimic. Astfel, intra cu tancul in bodega amantului ei, ajunge la Batalionul Disciplinar, dezerteaza si il ucide pe amant, apoi fuge cu ea in calatoria initiatica a nuntii, urmarit de armata.

Totul este spontan in dialogul personajelor si in ilustrarea dinamicii vietii romanesti. Iar scena finala cu colonelul trimis sa ia arma de la "inamicul tarii" este elocventa pentru ce va urma, in transformarea armatei romanesti: militari cu contract, iar cand vreunul din superiori va ordona marsaviile de pana atunci, acestia le vor da cu contractele in cap.

Un film romanesc 100%, despre o perioada pe care multi barbati si-o amintesc, dar altii (ca mine) sunt bucurosi ca s-au lipsit de ea.


Nota 7/10
Jovi

Persepolis




Persepolis (2007)
Persepolis

Regia
Vincent Paronnaud, Marjane Satrapi
In rolurile principale Catherine Deneuve, Danielle Darrieux, Chiara Mastroianni

Candidat pentru cel mai bun film de animatie la Oscarul 2008, este un film realizat neconventional si complet diferit fata de desenele animate digitale si realizate in 3D, ale ultimilor ani. De asemenea, o poveste profunda, autobiografica, cum demult nu am mai vazut in animatie, obisnuit cu comediile lui Shrek, Bee Movie sau Ratatouille.

Filmul urmareste povestea de viata unui fetite iraniene, devenita mai tarziu o tanara domnisoara. Are norocul unei familii care o sprijina in orice clipa, o bunica moderna, lucruri care ii permit sa supravietuiasca in anii de revolutie si de razboi din Iran in anii '80. Marjane lupta pentru propria identitate intr-o lume plina de oprelisti, o lume dictatoriala, cu atat mai mult pentru o tanara intelectuala, care isi doreste in principal libertatea.

Neputand suporta nici un fel de ingradire a acesteia (mai cu seama valul obligatoriu pentru femei), decide sa plce la studii in Austria, la Viena. Aici descopera ca nici lumea vestica nu este asa de primitoare cum se spune. Este data afara din casa de cea mai buna prietena a mamei sale si incep aventurile vieneze, pline de dezamagiri succesive, incat cea mai usoara cale este sa se intoarca din nou acasa.

Lucrul interesant la acest film de animatie este ca, spre deosebire de filmele normale, unde actorii nu pot avea mereu o expresie corecta a tuturor emotiilor si a trairilor, limbajul animat este mult mai expresiv. Spectatorul traieste intreaga poveste prin mimicul tinerei Marjane, precum si jocul umbrelor si trasmiterea sacadata a culorilor (prezentul in culori, trecutul in alb-negru).

Un film de animatie neconventional, insa de urmarit. Cred insa ca va avea putine sanse la noapte la decernarea Oscarurilor in fata lui Ratatouille.

Nota 7/10
Jovi

North Country



North Country / Class Action

Regia
Niki Caro
In rolurile principale Charlize Theron, Frances McDormand

Sunt rare filmele care ma impresioneaza din toate punctele de vedere: scenariu, interpretare, realismul subiectului, imaginea. Iata unul dintre acestea. Filmul a avut si doua nominalizari la Oscarurile din 2006 pentru cea mai buna actrita in rol principal (Charlize Theron) si cea mai buna actrita in rol secundar (Frances McDormand), ambele neobtinute insa.

Inspirat din primul caz de hartuire sexuala colectiva castigat din istoria dreptului civil american, devenit un precedent important in justita de peste Ocean. Actiunea se petrece intr-un orasel din SUA, a carui supravietuire depindea in pricipal de mina din zona. Intr-o industrie ocupata primordial de catre barbati, dar destul de banoasa, incep sa se infiltreze si femeile, atrase de salariul mai mare.

Una dintre aceasta este si Josey Aimes, o femeie singura si cu doi copii de crescut, din care baiatul cel mare este rezultatul unui viol din timpul liceului. Se angajeaza la mina la sfatul prietenei sale, Glory, si reuseste sa isi duca sarcinile la indeplinire in mod normal, desi ea si celelalte femei sunt puse la cele mai jignitoare munci.

Totusi, nu poate suporta un lucru: hartuirea permanenta din partea barbatilor la care sunt supuse. Celelalte incearca sa se impace cu situatia pentru a continua sa castige bani. Ea insa nu. In cele din urma, certata cu toata comunitatea in care traia, cu familia si chiar respinsa de fiul sau, hotaraste sa isi dea demisia si sa dea in judecata mina pentru hartuire sexuala.

Cu sprijinul unui avocat destoinic (Woody Harrelson), reuseste sa porneasca procesul care a revolutionat justitia americana si a inspirat deschiderea multor dosare de hartuire sexuala.

Lupta unei femei singure impotriva tuturor pentru a-i convinge ca are dreptate si ca femeile sunt supuse multor nedreptati in meserii neconventionale lor este superba si plina de invataminte, iar interpretarea lui Charlize Theron este extraordinara.

Poate prin natura meseriei sa imi placa foarte mult acest film, dar totusi procesul propriu-zis joaca un rol secundar, fata de trairile lui Josey si nedreptatile si misoginismul groaznice dovedite de mineri, si fata de care toata societatea nu avea nimic de spus, de frica sa nu se inchida singura lor sursa de existenta.

Nota 10/10
Jovi

sâmbătă, 23 februarie 2008

Mongol




Mongol (2007)
Mongol


Regia
Sergei Bodrov
In rolurile principale Tadanobu Asano, Amadu Mamadakov


Nota 8.5/10
Jovi

Eastern Promises



Eastern Promises

Regia
David Cronenberg
In rolurile principale Naomi Watts, Viggo Mortensen

Intr-adevar, a fost un an al filmelor violente care au obtinut nominalizari la Oscar. Dupa crimele crude din "No Country for Old Men" si explicite din "Sweeney Todd", o sa vedem si in acest film cateva scene sangeroase (asemenatoare cu cele facute de Johhny Depp in postura barbierului din Londra), ceva tortura asupra cadavrelor si chiar un copil nou-nascut plin de sange, fapte pentru care acest film a fost respins tocmai in Anglia, locul unde se petrece actiunea.

In rolul principal se afla nominalizatul la Oscar 2008 pentru cel mai bun actor, Viggo Mortensen, jucandu-l pe un nemilos sofer rus, Nikolai, care incearca sa intre in randul mafiei rusesti din Londra. Tot filmul se construieste in jurul ideii sale de a ajunge capul Mafiei, cu un ajutor important din partea Politiei engleze. Insa scenariul sau este dat peste cap de aparitia Annei, o asistenta medicala de la salonul de nou-nascuti

Aceasta descopera un jurnal al unei femei decedate in timpul nasterii, o rusoaica pe nume Tatiana, si vrea sa afle ceea ce scrie in el. Problema este ca traducatorul gasit de ea este chiar capul mafiei, iar continutul jurnalului este compromitator pentru acesta si familia sa. Nikolai se afla intr-o situatie de compromis: va reusi sa scape de ea prin crima si va accede la sefia mafiei omorand oameni nevinovati sau va incerca sa ii apere?

Viggo este un actor foarte bun. Desi rolul sau in acest film se dovedeste a fi unul pozitiv in cele din urma, fiind cuprins de mila pentru cei nevinovati in dorinta de a ajunge capul crimei organizate rusesti, marturisesc ca l-am urat.

Misterul pe care il raspandea in jur, precum si incrancenarea si dispretul fata de oameni, mai cu seama cei mai putin inteligenti decat el, care izvora din toate actiunile sale il facea dezagreabil. Finalul il mai salveaza intr-un fel, desi personajul nu isi castiga in totalitate reputatia.

Pana la urma insa, este un film bun, pe care l-am urmarit cu interes si care, consider eu, merita mai multe aprecieri din partea criticilor fata de alte filme "umflate", ca Michael Clayton sau Sweeney Todd.

Nota 9/10
Jovi

vineri, 22 februarie 2008

In the Valley of Elah



In the Valley of Elah

Regia
Paul Haggis
In rolurile principale Charlize Theron, Tommy Lee Jones

Cu un titlu inspirat din Vechiul Testament, valea Elah fiind locul unde a avut loc lupta dintre David si Goliat, filmul este o drama politista cu scenariu foarte bine pus la punct si cu interpretari remarcabile, legata de schimbarile pe care le-a adus razboaiele din Bosnia si din Irak asupra psihologiei si implicit a vietii soldatului american.

Unul dintre acestia, Mike Deerfield dispare imediat dupa ce ajunge din Irak pe pamant american, fara nici o stire, aparent fara martori si fara stirea parintilor. Tatal lui, interpretat de Tommy Lee Jones, afla vestea si porneste in cautarea lui, iar cand cadavrul sau ciopartit este descoperit, el vrea sa afle adevarul, in ciuda opozitiei procurorilor militari.

Primeste un ajutor folositor in persoana lui Emily Sanders, o politista, iar impreuna vor incerca sa descurce itele povestii. Una complicata, plina de ascunzisuri si de minciuni succesive ale militarilor care fusesera cu Mike in Irak.

Si subiectul filmului, ca si titlul sugestiv este o alegorie: intotdeauna binele trebuie sa invinga raul, asa cum si David a reusit sa il infranga pe Goliat in valea Elah. De altfel, filmul este inspirat dintr-un caz real si este mult impregnat de spiritul nationalist american. De obicei, nu imi placea acest lucru, cateodata nu il intelegeam.

Iata un film care este recomandat pentru intelegerea acestui spirit, iar interpretarea lui Tommy Lee Jones ajuta mult, fiind un american pur sange (cel putin in rolurile sale), care impresioneaza atat prin patriotism, cat si prin afectiunea paterna fata de cei doi fii, amandoi morti slujindu-si tara.

Ca de obicei, Charlize Theron lasa o impresie buna, de nerecunoscut la inceputul filmului (imaginea rapitoare din unele pelicule este inexistenta), devenind o actrita din ce in ce mai buna. Rolurile ei capata substanta, este deja laureata a premiului Oscar pentru filmul Monster, iar viitorul ei arata bine.

Nota 9.5/10
Jovi

marți, 19 februarie 2008

The Postman Always Rings Twice



The Postman Always Rings Twice

Regia
Bob Rafelson
In rolurile principale Jack Nicholson, Jessica Lange

Un film clasic, cunoscut aproape de toata lumea si pe care l-am revazut cu o placere si mai mare dupa cativa ani, un remake al filmului cu acelasi nume din 1945 si bazat pe romanul lui James M.Cain.

Subiectul este foarte cunoscut: Frank Chambers, un vagabond, ajunge intr-o buna zi la un restaurant-benzinarie de pe autostrada, patronat de un grec de varsta a doua. Vrea sa plece dupa masa, castigata cu viclenie, numai ca sotia grecului, Cora, ii lasa o puternica impresie. Se naste astfel o dragoste plina de pasiune (si uneori destul de violenta) a carei singura rezolvare este crima.

Numai ca, desi scapati de justitia americana in urma unui subterfugiu avocatesc, destinul ii loveste implacabil, asa cum sugereaza si titlul. Niciodata nu il poti pacali, roata se intoarce. Cei doi, Frank si Cora, sunt urmariti peste tot de ghinioane, care insa sunt provocate de actiunile lor nesabuite.

Ambii actori din rolurile principale joaca roluri memorabile. Jessica Lange arata o senzualitate extrema care poate determina orice barbat sa isi piarda sufletul si constiinta. Desi Frank este un bad-guy, iar interpretarea lui Jack Nicholson o ilustreaza perfect, amintind de rolurile sale de mai tarziu, el nu se poate stapani in apropierea senzualei Cora, iar pasiunea dintre ei se dezlantuie.

Nota 7.5/10
Jovi

duminică, 17 februarie 2008

Binecuvantata fii, inchisoare



Binecuvantata fii, inchisoare (Bless You Prison)

Regia
Nicolae Margineanu
In rolurile principale Maria Ploae

Al doilea film al zilei despre inchisorile comuniste. De data aceasta, o marturie a unei femei, politiciana taranista, inchisa politic si plimbata prin Jilava, Mislea si apoi la canal. O marturie, inspirata dintr-un caz real, despre teroarea, torurile si marile greutati avute de cei care au avut nesansa sa aiba parte de o inchisoare comunista.

Dupa cum ma stiu, la un film ma intereseaza mai mult povestea, scenariul si emotiile traite si dezvaluite de personaje, decat tehnica regizorala sau de imagine, coloana sonora, clasicitatea sau arta lui. Si cum intotdeauna m-au interesat cartile reale despre perioada neagra a comunismului din Romania si am citit multe dintre acestea scrise de cei care au patimit si au suprevietuit cu greu in inchisori ca detinuti politici, acest film a venit la fix.

De aceea, marturisesc faptul ca este primul film si primul moment, dupa mult timp, care ma impresioneaza din punct de vedere religios. Eroina isi gaseste izbavirea si reuseste sa supravietuiasca inchisorii si sa insulfle celorlalte credinta in Dumnezeu. Iar scena cand toate femeile din penitenciarul Mislea canta la unison in noaptea Pastelui, impotriva strigatelor gardienilor, este superba pana la lacrimi.

Din nou superba prestatia Mariei Ploae, din nou o impresionanta istorie pentru cei tineri, care nu trebuie in nici un moment sa uite momentele mai neplacute din trecutul acestei tari si marile sacrificii facute pentru constructia Canalului Dunare-Marea Neagra. Desi filmul nu este realizat foarte bine artistic, m-a impresionat povestea si felul cum a fost spusa.

Nota 9.5/10
Jovi


Dupa-amiaza unui tortionar



Dupa-amiaza unui tortionar

Regia
Lucian Pintilie
In rolurile principale Gheorghe Dinica, Radu Beligan

A fost o zi a filmelor cu amintiri din inchisorile comuniste. Primul dintre acestea este istoria unui tortionar nemilos, care inlesneste un interviu cu o tanara ziarista, asistata de un profesor foarte cult (Radu Beligan), pentru a-si povesti la batranete intamplarile.

Gheorghe Dinica il interpreteaza pe Franţ Tandara, un produs atipic al perioadei comuniste. Un om care a omorat detinuti politici, detinuti obisnuiti, chiar bolnavi psihici de la Spitalul de nebuni si nu ii pare rau nici o clipa pentru aceasta. Dimpotriva, s-a simtit bine in acele vremuri, ii parea rau cand pleca numai pentru cateva zile si se simte ingrozitor de atunci.

A devenit un om obisnuit, care creste albine de 35 ani si nu doreste decat un singur lucru: sa fie judecat de o instanta pamanteasca, de cei carora le-a distrus familia, de urmasii lor.
Nu vrea sa fie iertat, nu vrea sa fie uitat. Dispretuit de fiul sau pentru ceea ce a facut, tratat cu dispret in unele momente de sotia sa supusa, incearca sa isi explice faptele si sa nu devina demn de mila. Chiar daca, la varsta lui, ii este frica de sange si se enerveaza din orice.

Un film care trezeste sentimente confuze: pe de o parte, un tortionar care devine duios spre sfarsitul vietii si, pe buna dreptate, starneste mila celor din jur. Gh. Dinica este fenomenal in acest rol si ilusteaza un om macabru al perioadei comuniste, dar care este indragit de cei din jur la batranete, fiind considerat doar un caz de nebunie al fostului regim.

Pe de alta parte, ororile din camerele de tortura (expresie a Evului Mediu) ale securitatii comuniste, fara margini, pline de sange. Nefiind insotite de imagini sugestive, ele capata ccente si mai mari plin folosirea cuvintelor. Ceea ce ingrozeste insa este calmul lui Dinica, atunci cand povesteste toate acestea, si placerea lui aparenta atunci cadnd chinuia victimele. Aceasta parte a filmului te aduce in fata unei alternative: sa ierti erorile trecutului sau sa nu le ierti, avand in vedere grozaviile acestora?

Un film care m-a impresionat. De urmarit, mai ales in lumina ultimelor discutii din Romania despre CNSAS si deconspirarea fostilor securisti.

Nota 9.5/10
Jovi

sâmbătă, 16 februarie 2008

Visul lui Liviu

Visul lui Liviu (2004)
Visul lui Liviu

Regia
Corneliu Porumboiu

In rolurile principale
Dragos Bucur, Luiza Cocora

Un film de 40 de minute, care incepe cu imaginile lui Ceausescu, semnand decretul privind interzicerea avortului. Apoi totul se reduce la un vis. Liviu, eroul principal, a asistat in jurul varstei de 10 ani la o scena de familie in care parintii au luat hotararea sa nu pastreze cel de-al treilea copil. Acest copil nenascut se transforma in cosmarul lui nestiut („De vreo trei săptămâni visam ceva de care nu-mi amintesc”).

Liviu a trait toata viata dorind sa ajunga cineva important, sa nu fie ca tatal sau, ajuns la 50 ani fara serviciu si fara sa fi facut nimic in viata. Vrea sa aiba multi bani si sa reuseasca, dar isi traieste zilele la limita ilegalitatii, mituind un vecin politist pentru a fi lasat in pace. Fara sa vrea, ajunge sa faca aceleasi greseli ca ale tatalui sau.

Visul se desluseste in final, copilul nenascut intrebandu-l: "Hai Liviu, ti-e frică să trăieşti?" si ducand-l apoi la lumina, spre mare, spre un nou inceput.

O drama a lumii romanesti inghesuita in blocurile din marile orase. Faptul ca nu poti depasi trecutul, nu ai oportunitati de a-ti depasi parintii, nu ai oameni in jurul tau destul de ingaduitori care sa iti dezvaluie din experienta ta. Iar cand acestia exista, tu nu esti disponibil sa asculti.

Nota 6.5/10
Jovi

Mihai si Cristina

Mihai si Cristina
In rolurile principale Raluca Botez, Aurelian Barbieru
Un scurt-metraj despre dragoste si incurcaturi, filmat intr-un mod netraditional, in tehnica videoclipurilor anilor '90, alb-negru si cu o coloana sonora interesanta. Mi-a placut.
Actiunea incepe intr-o sala de clasa a unui liceu, unde Mihai viseaza la o dragoste ideala, impartasita cu a lui colega, Cristina. Dar, fiind timid, trebuie sa isi faca mult curaj pentru a intra in vorba cu ea si pentru a o cuceri. Exerseaza in fata oglinzii acasa si pleaca spre ea cu un buchet de flori.
Pe drum insa are parte de multe aventuri care il imbarbateaza: primeste un pumn in statia de autobuz de la un proxenet, este abuzat de trei femei de 40 ani, pus sa faca striptease si apoi sex de un grup de adolescente. In final, ajunge la iubirea lui cu un aer multe mai curajos decat cel cu care plecase.
Nota 7.5/10
Jovi

Un cartus de Kent si un pachet de cafea

Un cartus de Kent si un pachet de cafea
In rolurile principale Victor Rebengiuc, Mimi Branescu
Un scurt-metraj care a primit in 2004 premiul "Ursul de Aur pentru cel mai bun film de scurt-metraj" in cadrul Festivalului de film de la Berlin, cu motivatia «Buget mic, impact urias, o poveste simpla, dar eficienta, cu dialoguri fantastice - acest film este o remarcabila marturie despre o societate ce trece prin profunde transformari».
In cele 10-11 minute de film, sunt mai multe mesaje relevate. In primul rand, decadenta societatii romanesti si nepasarea copiilor fara de parinti, atat de magistral ilustrata. Atat de departe sufleteste au ajuns copiii in capitalismul nostru, incat fiul ii da intalnire tatalui intr-un restaurant pentru a le asculta necazurile, grabit si parca lipsit de inima, in vreme ce mama este acasa paralizata si fara nimeni alaturi. Nu sunt doar tata si fiu, ci provin si din clase diferite: omul simplu, pentru care conteaza orice lucru obisnuit si stie sa ii dea importanta si tanarul afacerist, pentru care mai important este timpul, decat alinarea parintilor.
In al doilea rand, coruptia preexistenta si niciodata pierduta de la noi. Pentru a fi angajat intr-un post necorespunzator pregatirii si nedorit, dar indispensabil batranetii lui, tatal trebuie sa ofere mita traditionala unui director, un pachet de cafea si un cartus de Kent.
Desi foarte scurt, este impresionant.
Nota 10/10.
Jovi

25th Hour




A 25-a Ora (2002)
25th Hour

Regia
Spike Lee
In rolurile principale Edward Norton

Un film cu o poveste promitatoare, dar care scenariul l-a transformat intr-unul lung si pe alocuri plictisitor. Monty Brogan este un tip care si-a trait toata viata dupa propriile tipare, a fost dealer de droguri, s-a retras cand a avut chef, desi si-a mentinut legaturile cu mafia ruseasca din New York.

Dar, intr-o zi, totul scapa de sub control. Cineva il toarna la Politie, aceasta descinde la el acasa si descopera ascunsi un kg de heroina si bani. Astfel, mai are doar 24 de ore pana va fi inschis pentru sapte ani. Filmul prezinta povestea acestor ore, a reintalnirii lui Monty cu tatal sau si cu prietenii din liceu.

Desi Monty este fost traficant de droguri si se invarte numai in lumea interlopa a New York-ului, filmul se concentreaza pe sentimentele acestuia si ale celor din jur. Este o persoana care inca nu si-a gasit scopul in viata. Cel mai mare bine pe care l-a facut in viata lui este salvarea unui caine de la moarte sigura si devenit cel mai bun prieten al lui. Isi da seama in ultimile clipe inainte de plecare ca si-a indepartat prietenii si tatal.

De aceea, ii cheama la o ultima reintalnire. Se descopera astfel ceea ce simte fiecare. Tatal il incurajeaza pana in ultimul moment. Si chiar daca sansa revederii in timpul celor sapte ani de inchisoare este reala, ii propune fuga si o viata noua, dar si despartirea definitiva.

Antologica este critica eroului la adresa sistemului american plin de nationalitati, sustinuta in fara unei oglinzi in Wc-ul unui bar. Desi un new-yorker autentic, unul care isi iubeste orasul, el critica tot ce il nemultumeste in acesta: taximetristii arabi, mafia ruseasca, bacaniile coreene, chiar si pe Ben Laden si in final se injura pe sine. Totul insotit de imagini elocvente. Iata o parte din pledoaria lui: “Fuck the gays; fuck the brokers, fuck the Hasidic Jews. Send the Enron bastards to jail for life. Fuck the Bensonhurst Italians; fuck the Puerto Ricans; fuck the Upper East Side whites. Fuck JC, he got off easy, a day on the cross, a weekend in hell. Fuck Osama. Fuck this whole city and everyone in it.”

Un nou film care dezvaluie societatea americana din perspectiva proprie. Edward Norton si unul dintre prietenii sai, interpretat de Philip Seymour Hoffman joaca roluri substantiale.

Nota 7/10
Jovi

vineri, 15 februarie 2008

Ecaterina Teodoroiu




Ecaterina Teodoroiu

Regia
Dinu Cocea
In rolurile principale Ion Caramitru

Inca un film romanesc clasic, unul care imi aduce aminte de "Povestirile istorice" citite in copilarie, in legatura cu ispravile din primul razboi mondial. Nu este un film istoric traditional, in linia celor regizate de Sergiu Nicolaescu.

Povestea este simpla si arhicunoscuta de majoritatea romanilor de peste 25 ani: o viitoare invatatoare dintr-un satuc din Oltenia vrea sa se inroleze ca soldat in armata romana pentru a calca pe urmele fratelui sau. Este refuzata initial, devine sora medicala pentru Crucea Rosie pentru a izbandi in cele din urma cu acceptul generalului Dragalina. In cele din urma, dupa nenumarate fapte vitejesti, este tintita de mitralierele nemtesti la Marasesti.

Filmul nu impresioneaza, "eroina de la Jiu" este interpretata de o adolescenta dragalasa, poate prea firava si simpatica pentru un soldat al Armatei Romane, respectiv Stela Furcovici. Mai ales, cand vedem in imagini, adevarate drame traite de ostasii nostri...frigul din transee in iarna anilor 1916-1917, la -30 grade, lipsa de mancare, extinderea epidemiei de tifos exantematic.

Ultimele ei cuvinte, vorbesc de personajul istoric, au fost: „Înainte băieţi, sunteţi cu mine!”. Am atasat in introducerea articolului o imagine cu adevarata Ecaterina Teodoroiu.

Dupa cum am spus, filmul nu are calitati artistice deosebite, dar poate fi urmarit cu placere de o persoana interesata de istoria Romaniei.

Nota 6.5/10
Jovi

Moliere




Moliere (2007)
Moliere

Regia
Laurent Tirard
In rolurile principale Romain Duris, Ludivine Sagnier

Intotdeauna mi-au placut filmele care ilustreaza vietile oamenilor celebri. La fel cum devorez, de altfel, si biografiile si autobiografiile. Astfel ca un film despre viata lui Moliere (necunoscand nimic despre el in afara de celebra sa opera) nu putea decat sa ma atraga.

Prin urmare, avand in vedere disponibilitatea mea de a vedea un astfel de film, marturisesc ca nu m-a dezamagit deloc. O viata tumultoasa, privita insa doar la inceputurile operei sale nemuritoare, cand era un tanar actor si regizor de teatru plin de datorii, care facea farse in piesele sale, dar considera ca nu acesta este scopul sau, ci punerea in scena a unor tragedii.

In biografiile despre Moliere, exista o perioada intunecata, despre care nu se cunoaste nimic, in jurul varstei de 22 ani. In aceasta perioada, scenaristii filmului au imaginat intalnirea dintre marele autor si unele din personajele care au populat mai tarziu comediile sale.

Este deci un film de fictiune, dar care dezvaluie multe dintre trasaturile umane ale lui Moliere, mentionate in biografiile sale oficiale, istorice, si totul prin prisma personajelor sale. A iesit astfel un film interesant, de urmarit pentru orice persoana care constientizeaza importanta operelor lui Moliere si care a citit sau vazut macar una din comediile sale.

Nota 8/10
Jovi

joi, 14 februarie 2008

Ame agaru




Ame agaru (1999)
Ame agaru

Regia
Takashi Koizumi
In rolurile principale Akira Terao, Fumi Dan

Tradus in romana, "Dupa ploaie", filmul este povestea unui samurai fara stapan (ronin), care a hoinarit toata viata si nu a putut sa se supuna nimanui, nu din cauza atitudinea sale recalcitrante, ci tocmai din cauza bunavointei sale excesive. Un film dedicat marelui cineast japonez Akira Kurosawa, care a semnat si scenariul, dar realizat dupa moartea sa.

Un elogiu superb al bunatatii si simplitatii vietii traditionale japoneze. Un samurai care nu face decat sa ii multumeasca pe cei din jur, cateodata la limita ilegalitatii. Participa la dueluri cu miza, interzise in acele vremuri, dar doar pentru a castiga niste bani si a oferi o masa celor mai saraci decat el.

Aceasta bunavointa, interpretul principal fiind foarte expresiv in acest sens, ii determina viata. Sotia sa il insoteste peste tot, in speranta ca isi va gasi un stapan. Tocmai refuzul lui de a-i supara pe ceilalti si de a-i face fericiti, ii calauzeste gandurile, ii reveleaza soarta si il face un om bun.

Mesajul final al filmului este: "Degeaba esti fara pereche, daca nu stii cand sa infloresti". O poveste emotionanta, foarte expresiva, filmata in niste decoruri japoneze simple, dar in acelasi timp magnifice.

Nota 9/10
Jovi

miercuri, 13 februarie 2008

Marilena de la P7



Marilena de la P7

Regia
Cristian Nemescu
In rolurile principale Madalina Ghitescu, Gabriel Huian

Seria filmelor romanesti vizionate continua. De data asta, un scurt-metraj (sau mediu?!), apartinand unui tanar regizor promitator, insa care a plecat prea devreme dintre noi, in urma unui accident de circulatie, pe cand cel mai bun film al sau, "California Dreamin'" inca nu era finalizat.

Actiunea se petrece intr-un din cartierele muncitoresti aglomerate ale Bucurestiului si ii are ca personaje principale pe Andrei, un baiat de 13 ani, si pe prietenii lui, a caror principala distractie e sa urmareasca de pe acoperisul unui garaj cateva prostituate aflate in agatarea de clienti.

El se indragosteste de una din ele, Marilena, si incearca prin toate mijloacele sa o impresioneze, cu scopul de a-si incepe viata sexuala. Fura bani de la parinti, dar ea nu se lasa induplecata, avand in vedere varsta lui si ii spune ca doar cand va avea masina, va avea de-a face cu el. Prin urmare, teribilismul lui capata accente si fura troleibuzul tatalui, doar pentru a o cuceri.

Desi se vrea in principal un film despre sentimentele unui adolescent si ce poate face acesta pentru a-si castiga dragostea, el atinge si unele aspecte ale societatii romanesti contemporane, mai ales a celei "gri", ascunse dupa blocurile din marile orase, in special prostitutia.

M-a atras mai mult pentru ca este romanesc si regizorul este cunoscut. Dar, ca fir epic este destul de dezamagitor, emotiile pe care trebuia sa le exprime personajul principal nu prea au existat. In plus, nu am inteles finalul, filmul se termina brusc, cu o finalizare tragica (poate pentru ca nu mai era scurt-metraj si era posibil sa se transforme in lung metraj?).

Nota 7/10
Jovi

marți, 12 februarie 2008

Sweeney Todd: the Demon Barber of Fleet Street



Sweeney Todd: the Demon Barber of Fleet Street

Regia
Tim Burton
In rolurile principale Johnny Depp, Helena Bonham Carter

Nefiind adeptul musicalurilor moderne, acest film mi-a dat dreptate. Nu a existat nici un fel de coregrafie, linia melodica slaba, vocile interpretilor fara talent, desi cu actori de prestigiu. Un Johnny Depp venit dupa roluri exemplare, incepand cu "Edward Scissorhands", avand ca regizor pe acelasi Tim Burton, dar care in acest film nu isi regaseste talentul actoricesc si nu impresioneaza prin nimic. Decat prin ferocitatea sa poate.

Subiectul filmului este insa interesant si incitant, putand iesi de aici un thriller bun, chiar spre foarte bun. De altfel, nu este prima punere in scena a lui Sweeney Todd, un film cu acelasi subiect fiind realizat in 2006 de catre BBC pentru televiziune.

Benjamin Barker, alias Sweeney Todd, un barbier remarcabil, revine in Londra dupa 15 ani cu principalul scop sa se razbune pe judecatorul Turpin, care i-a otravit sotia si i-a rapit fiica, facand-o fiica sa adoptiva, dar cu gandul ascuns de a-i deveni sotie. La vechiul sau local, da de doamna Lovett, care ii devine aliata.

Filmul abunda in crime si sange. Todd isi ucide toti clientii, incepand cu barbierul sau rival, iar carnea acestora devine umplutura pentru placintele doamnei Lovett. De altfel, filmul este uneori prea crud, un amanunt care face sa piarda ca si credibilitate. Desi se vad trucajele, sangele tasnind ca dintr-o pompa de apa, crimele de final pierd si putinii spectatori, razbunarea perfect indreptatita la inceput a lui Sweeney Todd si personalitatea lui calma se transforma treptat in sadism si ferocitate, el devenind un criminal feroce, fara scrupule, ucigandu-si pana si apropiatii.

Canibalismul londonezilor, muzica lalaita si faptul ca nimeni (Politie, cetateni, rude) nu s-a sinchisit de disparitia celor din jur (daca filmul mai dura o jumatate de ora, probabil dispareau toti englezii fara ca cineva sa observe) completeaza dezastrul filmului.

Filmul a fost nominalizat la trei premii Oscar: cel mai bun actor in rol principal-Johnny Depp (caruia insa nu ii dau nici o sansa, avand in vedere concurentii sai), cea mai buna scenografie si cele mai bune costume (singurul pe care probabil il merita).

Un film slab, pe care il recomand numai celor care vor sa se plictiseasca.
Eu unul am facut-o.

Nota 5/10.
Jovi

luni, 11 februarie 2008

The Illusionist



The Illusionist

Regia
Neil Burger
In rolurile principale Edward Norton, Jessica Biel

Un film antrenant, care imbina toate elementele unui thriller cu cele ale unei drame romantice. Actiunea se petrece in mare parte la curtea printului-mostenitor al Imperiului Austro-Ungar, Leopold, la Viena.

Ilusionistul Eisenheim a plecat de langa familia natala, in momentul cand iubirea sa pentru o tanara ducesa i-a fost interzisa. Era doar adolescent pe acea vreme si momentul cand trebuia sa dispara impreuna cu iubirea sa nu i-a reusit. Astfel ca intreaga sa viata a cautat mistere pe care sa le dezlege prin cunostintele sale. Un singur mister nu l-a dezlegat: cum inima sa se gandea doar la ea.

In momentul cand s-au reintalnit, dupa multi ani, iubirea a revenit, numai ca obstacolele erau mult mai mari: ducesa von Teschen urma sa se logodeasca cu printul-mostenitor, un om fara scrupule, care incearca sa preia tronul prin frauda de la tatal sau, astfel incat nu concepe sa se impiedice in planurile sale de un magician.

Filmul imbina momente de magie explicata stiintific, de altfel Eisenheim are un adevarat atelier de producere a lor, cu elementele vrajitoresti, ca in filmele cu Harry Potter. Povestea pare totusi adevarata, si mai putin verosimila in final, cand toate scenele parca isi schimba sensul, iar spectatorul se intreaba unde a pierdut firul povestii sau acesta nu i-a fost dezvaluit de ajuns.

Mi-a dovedit ca Edward Norton este un actor de subsanta, poate putin laudat de critica, dar care joaca foate bine in acest rol.

O poveste plina de mister, o dragoste care rezista timpului si obstacolelor politiei si politicului, un film de urmarit.

Nota 8.5/10
Jovi

Niki Ardelean, colonel in rezerva








Niki Ardelean, colonel in rezerva (Niki si Flo / Cand din cap creierul iese afara)



In rolurile principale Razvan Vasilescu, Victor Rebengiuc

Din nou, un film romanesc care mi-a placut. Interpretari de exceptie, un subiect tipic societatii noastre de dupa Revolutie, o drama psihologica simpla a unui om nemultumit de cei din jurul sau si de felul cum decurg lucrurile.

Un film care incepe cu cea mai nostima inmormantare pe care am vazut-o vreodata in filme. Realitatea romaneasca devine o metafora, avand in vedere personalitatile celor care participa la ea. Florian, un personaj-cheie, interpretat ca de obicei foarte bine de Razvan Vasilescu, este un cameraman amator, dar care se vrea profesionist. In asa fel incat filmeaza chiar si inmormantarile. Incearca sa pozitioneze oamenii din jur, pentru a avea cele mai bune imagini cu bocetele, chiar ii pune pe gropari sa repete scena acoperirii sicriului pentru ca nu a surprins-o.

Niki Ardelean a fost un soldat devotat. Odata cu trecerea in rezerva, si-a pastrat obiceiul de a purta uniforma de colonel la unele evenimente. Primul insa este unul trist, decesul fiului sau, care il urma in meseria, fiind insa si un muzician talentat.

Fiica sa este casatorita cu fiul lui Florian, cameramanul de mai sus si vecinul sau, din blocul de peste drum. Cum am mai spus, Florian este personajul in jurul caruia se invarte toata actiunea. Un roman tipic, asa cum l-am vazut si pe doctorul din "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", care devine om bun la toate, care invarte "nu-stiu-ce", un fel de "bisnitar" in anii de dupa 1989, "liber-profesionist", dupa cum marturiseste el preotului la inmormantare.

El se transforma astfel in cosmarul lui Niki. Ii contrazice orice idee, il faca sa se simta prost, ii trimite o carte care sa ii detuneze orice idee. Nici macar ideile colonelului pensionar despre armata pe care a slujit-o atatia ani nu sunt sustinute de Florian. Degradandu-l din stadiul de om, stadiu in care s-a aflat toata viata si este foarte mandru de asta, Niki nutreste gandul razbunarii. Cum va realiza asta, se va vedea in final.

Inca un film romanesc care a facut sa treaca timpul repede si cu folos. Actiunea este antrenanta, surprinderea societatii romanesti de dupa '89 este foarte realista. Interpretarea este magistrala. Surprinderea fiecarui chip este superba, regizorul facand din peisajul normal cotidian al fiecarui personaj o adevarat metafora pentru spectator.

Nota 8/10
Jovi

duminică, 10 februarie 2008

Dincolo de pod

Dincolo de pod
In rolurile principale Ion Caramitru, Maria Ploae, Leopoldina Balanuta, Mircea Albulescu

Ecranizare dupa romanul "Mara" al lui Ion Slavici, filmul dezvaluie un aspect dintr-un mic orasel transilvanean din secolul 19, inaintea declansarii miscarii revolutionare din Imperiul Habsburgic din anul 1848.

Filmul se incadreaza in tendinta cinematografiei din perioada comunista de a ecraniza toate marile opere ale literaturii romanesti. Acest film insa reuseste pe deplin, completand cu succes opera literara.

Se schimba intrucatva personajul principal, acest nemaifiind Mara, ca in romanul cunoscut, ci fiica ei, Sida, si trairile sale sufletesti, dupa intrarea brusca in lume si cunoasterea unui barbat neamt care o farmeca imediat dupa iesirea din manastire. De altfel, si titlul filmului ilustreaza schimbarea fata de lumea cartii: podul este piatra de hotar dintre conservatorism, lumea orasului intruchipata de Mara si cei din jurul ei, o lume care nu accepta schimbarile in cadrul comunitatii, lumea care nu accepta o casatorie intre o romanca si un neamt sau care nu accepta alte reguli in cadrul breslelelor si modernitate, lumea pe care Sida vrea sa o construiasca fara oprelisti, si in care Hans, sotul ei, comploteaza impreuna cu prietenii la rasturnarea imperiului si instaurarea lumii revolutioare.

Doua personaje care beneficiaza de interpretari remarcabile: Sida, unul dintre primele roluri ale Mariei Ploae, care se dovedeste plin de substanta si Mara, interpretata de inegalabila Leopoldina Balanuta.

Urmarind un film romanesc clasic, nu am fost deloc dezamagit. M-a captivat povestea, mi-a placut interpretarea, m-au fascinat imaginile oraselor vechi din Ardeal.

Nota 7/10.
Jovi

Le grand restaurant



Le grand restaurant (The Big Restaurant)

Regia
Jacques Besnard
In rolurile principale Louis De Funes

O noua comedie cu marele actor francez, Louis de Funes, nu unul dintre cele mai cunoscute ale lui, nici unul dintre cele mai amuzante, dar relaxant.

"Marele restaurant" este un local aflat chiar in inima Parisului, frecventat de cele mai mari personalitati ale capitalei Frantei si nu numai. Acest restaurant este condus de domnul Septime, interpretat in maniera proprie de Louis de Funes, un patron perfectionist, care sta tot timpul cu ochii pe angajatii sai, dorind sa isi multumesca in orice conditii clientii.

Lucrurile se complica in timpul unei cine avute la localul sau de catre presedintele unui stat sud-american, iar domnul Septime este considerat de catre toata lumea principalul suspect: de catre Politie, de catre garzi de corp ale presedintelui, de catre teroristi, care il scapasera printre degete. Toata lumea porneste in cautarea presedintelui, dar avandu-l in centru pe Septime, el este cel care poate salva intreaga situatie.

Odata cu cooptarea lui De Funes de catre Politie, incepe adevarata comedie, incepand cu urmarirea de masini in care se afla el si toti ceilalti pe urma lui, prin Alpii francezi. De altfel, cea mai comica scena din film este aceea in care masina sa se transforma in sanie si trece prin toate partiile de ski de pe munti, chiar si pe o trambulina.

In final, cu sprijinul presedintelui "salvat", Septime devine eroul Frantei si isi primeste meritele la restauratul sau. Un film comic, in maniera marelui comic francez.

Nota 7/10.
Jovi

vineri, 8 februarie 2008

Juno



Juno (2007)
Juno
In rolurile principale Jennifer Garner, Ellen Page

Incheind cu acest film seria nominalizarilor la cel mai bun film al anului 2007, in vizuinea membrilor Academiei Americane de Film, nu am fost dezamagit. Ca de obicei, peliculele nominalizate au fost dintre cele mai bune, filme care staruie in memorie si care dezvaluie drame psihologice, personalitati complexe si istorii deosebite.

Juno pare un film simplu, despre si cu adolescenti, in genul comediilor anilor '80-90, dar care devine o drama inteligenta. Juno este o tanara eleva de doar 16 ani, care descopera ca intreaba viata din jurul ei se schimba din cauza unei sarcini nedorite, dar pe care doreste sa o pastreze, nu pentru ea, ci pentru a-l oferi spre adoptie.

Ea incearca sa gaseasca cuplul perfect pentru aceasta, pare sa reuseasca. Familia ei este surprinzator de receptiva, o ajuta, atat tatal sau, cat si mama sa vitrega. Surprinzator spun, pentru ca o familie normala, din viata reala de zi cu zi, cu greu ar fi avut aceeasi reactie, avand in vedere conservatorismul parintilor. In Romania, probabil ca o sarcina la varsta de 16 ani ar fi dus la pedepse pe timp nelimitat, obligarea la avort si chiar la dezmostenire (cum spunea cineva: in Romania din 10 fete care le-ar spune parintilor asa ceva, 8 ar fi batute si 2 ar fugi de acasa).

Spectatorii nu pot decat sa fie sedusi de Juno. O adolescenta culta, lipsita de inhibitii, care asculta o muzica buna, canta la chitara si nu ii pasa de ceea ce cred cei din jurul ei despre ea. Se duce in vizite dese la viitorul tata adoptiv, fara sa ii pese sau fara sa stie ca aceasta nu este conform cu standardele sociale de viata ale celor din jur: nu trebuie vizitat un barbat casatorit de catre o fata/femeie singura. Oare aceasta va duce la dezagregarea familiei adoptive? Ea fascineaza, privind toate lucrurile din jurul ei destul de matur si asta indiferent de parerea sa asupra familiei sau sarcinii.

Vizionand cu totii filmul lui Mungiu, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, un film asemenator, dar pe baricade diferite, Juno este o pledoarie impotriva avortului, care trebuie combatut desi circumstantele sunt cu totul impotriva. O varsta frageda, o situatie precara, un tata adolescent si cu totul absent (pe care ea insa il iubea), dar cu o mama cu personalitate puternica si cu o familie fiindu-i alaturi la bine si la greu.

Un film viu, despre o drama de zi cu zi, care se poate intampla oricui si care este rezolvata de personajul principal cu cea mai logica si plina de sens solutie, avand in vedere varsta sa. Cu mari sanse la premiul pentru cea mai buna actrita in rolul principal, Ellen Page joaca exemplar, fara cea mai mica emotie. Nominalizat la inca trei premii: cel mai bun film, cel mai bun regizor si cel mai bun scenariu original.

Nota 8.5/10
Jovi.

joi, 7 februarie 2008

The Lion in Winter




The Lion in Winter

Regia
Anthony Harvey
In rolurile principale Peter O'Toole, Katharine Hepburn

Un film clasic, unul care se petrece la curtea regelui Angliei, Henric al II-lea, in timpul sarbatorilor de Craciun din anul 1183 si care respecta intrucatva realitatea istorica. La reuniunea de familie petrecuta cu acest prilej, regele isi cheama cei trei fii, Richard (interpretat de un Anthony Hopkins, intr-unul din primele lui roluri), Geoffrey si John, o elibereaza temporar din inchisoare pe sotia sa, Eleonore d' Aquitaine, pentru a-si anunta succesorul la tron.

Au loc intorsaturi de situatii, intrigi, compromisuri, infidelitate, tradare, filmul avand de toate, iar rolul principal il are Eleonore, interpretata de Katharine Hepburn, care ii asmuta pe fiecare impotriva celuilalt, impinsa de ura sa nemiloasa impotriva sotului, care o tine inchisa in temnita de mai bine de 10 ani.

Henric este distrus sistematic atat de ura ei, cat si de fii lui, care il dezamagesc pe rand. Pe John, il prefera, dar acesta nu are calitatile cerute de un conducator, pe Richard il detesta, pentru ca e preferat de mama sa, dar poate si pentru ca ii seamana atat de mult, iar Geoffrey nu este decat un om ascuns si care vrea sa profite de toti ceilalti.

De toate acestea, poate profita, in momentele de cumpana si neatentie, chiar regele Frantei, Filip al II-lea, aflat si el in vizita. Asemanator foarte mult cu o piesa de teatru, poate acesta ar fi un minus pentru un film, pus insa bine in scena si cu o interpretare ireprosabila, filmul dezvaluie cateva calitati actoricesti de exceptie: Katharine Hepburn joaca superb, primind pentru acest rol premiul Oscar, Peter O'Toole intr-un rol exemplar, de rege, stapan absolut al tuturor adevarurilor, iar Anthony Hopkins, tanar promitator, abia la al doilea film din cariera.

Nota 7.5/10
Jovi

miercuri, 6 februarie 2008

The Remains of the Day


The Remains of the Day

Regia
James Ivory
In rolurile principale Anthony Hopkins, Emma Thompson

De mult timp sunt impresionat de calitatile actoricesti ale lui Anthony Hopkins. Astfel ca zilele trecute, am hotarat sa revad cateva dintre filmele lui reprezentative si sa le vizionesc pe cele care imi lipsesc. Asa ca am inceput cu "The Remains of the Day".

Un film in cel mai autentic stil englezesc, pus in scena insa dupa un roman scris de Kazuo Ishiguro, un japonez care si-a trait cea mai mare parte a vietii in Anglia, el este o adevarata relatare a relatiei dintre aristocratul englez, care traieste intr-un mare castel, si majordomul său şef, Stevens, un servitor ideal care face totul pentru stapanii săi.

Anthonz Hopkins joaca in acest film rolul unui adevarat profesionist. Cu o politete excesiva, cu un vocabular plin de respect, cu gesturi distincte, el impresioneaza in tot ceea ce face. In asa fel, incat meseria ii ocupa tot spatiul, toate gandurile, nici nu baga in seama discutiile care decid viitorul Angliei si al Germaniei in apropierea celui de-al doilea razboi mondial.

Pana si relatia sa cu Miss Kenton este intr-un plan secundar. Angajata menajera sefa, ea incearca sa il scoata pe Stevens din fixismul sau si din regula privind interzicerea relatiilor intre servitori si intre acestia si alte persoane din exterior, sanctiunea fiind excluderea din cadrul corpului de servitori ai castelului.

Filmul dezvaluie si un substrat politic. Lordul Darlington, stapanul lui Stevens, este un pacifist inrait, care considera ca prevederile Tratatului de la Versailles au fost prea aspre cu Germania si, de aceea, face totul pentru reconsiderarea locului acestei tari in Europa. Faptul ca greseste destul de grav se releveaza pana la urma, unul dintre ingrediente fiind faptul ca va concedia doua servitoare doar pentru ca erau evreice.

Unul dintre filmele reprezentative ale lui Hopkins, un rol extraordinar a Emmei Thompson si unul dintre ultimele ale lui Christopher Reeve. Filmul a primit 8 nominalizari la Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun actor si cea mai buna actrita, neprimind nici un premiu, marele castigator al acelui an fiind "Lista lui Schindler"

Nota 9.5/10
Jovi

luni, 4 februarie 2008

Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali





Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali, de Matei Vişniec
Regia:
Florin Fătulescu
Decoruri:
Puiu Antemir
Costume:
Liliana Cenean
Muzică:
Rodica Fătulescu

Distribuţia:
Iuri Petrovski (scriitor) :
Claudiu Bleonţ
Grigori Dekanozov (directorul spitalului) :
Mircea Rusu
Stepanida Rozanova (directoarea adjunctă) :
Florina Cercel
Katia Ezova (asistenta medicală) :
Medeea Marinescu
Bolnavul 2 (Ivan), Timofei :
Andrei Duban
Bolnavul 1 (Piotr), Kukin :
Tomi Cristin
Bolnavul 5, Crupierul, Ivan Mikadoi Gamarovski :
Dorin Andone
Bolnavul 4 (Emilian), Un bolnav care l-a cunoscut pe Stalin :
Ovidiu Cuncea
Bolnavul 6 (Slivinskaya), Femeia bătrână, Vera Davidova :
Sanda Toma
Bolnavul 7 (Salonka), Femeia 4, Strainul :
Amalia Ciolan
Bolnavul 8, Nebunul care mizează pe Stalin, Femeia tânără :
Tatiana Constantin
Bolnavul 3 (Şaşenka), Femeia 3, Al doilea bolnav care l-a cunoscut pe Stalin :
Natalia Călin
Stalin
Victor Kudlicz


Avand ca subiect epoca stalinista, iar actiunea petrecandu-se intr-un spital pentru bolnavii mintali din Moscova, nu stiu daca sa cataloghez aceasta piesa ca fiind comedie sau drama. Mai curand, o comedie amara, asupra unei epoci de groaza din istoria moderna. Castiga insa respectul spectatorului tocmai faptul ca aceasta epoca este explicata intr-un mod simplu, astfel incat sa fie inteleasa si de catre un bolnav mintal.

Povestea pe scurt: Iuri Petrovski, un scriitor necunoscut, dar premiat de catre insusi Stalin cu premiul cu acelasi nume, este trimis in Spitalul Central de Boli Mintale din Moscova pentru explica bolnavilor, in termeni simpli, istoria comunismului de la Marea Revolutie a lui Lenin pana in ziua prezenta, cand Stalin conduce Uniunea Sovietica.

El apeleza la doua expresii pentru a-si scrie aceasta poveste: "utopia comunismului" si faptul ca prin aparitia lui in Rusia, se contruieste "o nouă ţară în care nimeni nu va mai putea niciodată să vâre pe nimeni în căcat". Iar pentru ca bolnavii mintali nu accepta aceasta formulare, cuvantul se inlocuieste cu "pupu".

Pentru toti bolnavii, dar si pentru cei care ii ingrijesc, Stalin este un idol. Cultul personalitatii lui este evident, iar una dintre infirmiere, Katia Ezova, se culca cu orice barbat care l-a atins sau l-a cunoscut, macar de departe, pe Marele conducator.

Un spectacol interesant, care dezvaluie din nou o perioada care nu am cunoscut-o decat mai mult din auzite, iar tragismul clipelor relatate ma face sa gandesc ca nu as fi putut trai-o. Din fericire, comicul situatiilor si al limbajului infrumuseteaza si ne indeamna doar la trairea la maxim a clipelor fericite de azi.

Cateva scapari ale actorului principal, Claudiu Bleont, sunt trecute cu vederea de interpretarea superba de ansamblu a piesei si de subiectul ei.

P.S. De asemenea, recomand bucurestenilor si celorlalti expozitia de fotografie de la Teatrul National Bucuresti a lui Andrei Pandele, numita "Fotografii Interzise si Imagini Personale." . Este deschisa pana duminica 10 februarie 2008 si reuneste multe fotografii din Bucurestiul anilor '80, de la Revolutie si din anii de dupa. Multe sunt superbe, multe rascolesc amintiri ai acelor ani, cam numeroase cele cu tigani, dar asta e alta poveste. Doua poze: