A Stitch in Time
Regia Robert Asher
In rolurile principale Norman Wisdom, Edward Chapman
Nimic nu se compara cu petrecerea unei dupa-amieze lenese cu o comedie marca Norman Wisdom. Hohotele mele de ras au starnit in mica mea familie nedumerire, fiecare intrebandu-se ce este cu mine pentru ca de mult timp nu ma mai auzisera razand cu asa o pofta la un film de comedie. Dar unele momente au fost geniale, altele impresionante, reusind sa vad un film excelent.
Nu cred ca il mai vazusem pe Norman din timpurile "Cascadorilor rasului" dinainte de 1989, insa figura lui comica, intrucatva prosteasca, nu o uitasem, ca si multe dintre gagurile lui. In acest film, il joaca pe Norman Pitkin, un ajutor de macelar la magazinul domnului Grimsdale. De altfel, chiar inceputul filmului simuleaza in acest magazin o operatie complicata, asemanatoare cu o autopsie din filmele de groaza, in care fiecare urmareste, din dosul mastilor chirurgicale, taierea a ... doua bucati de carne. Domnul Grimsdale este foarte mandru de ceasul sau de aur, primit la un concurs pentru calitatea marfurilor sale.
In clipa in care macelaria lor este atacata de un jefuitor, solutia este ca domnul Grimsdale sa tina acest ceas in gura, pentru a preveni furtul lui. Insa, din neatentie, il inghite si crede ca este pe moarte. Norman cheama ambulanta si, la venirea acesteia, incepe o succesiune de gaguri care m-a pus cu burta la gura. La fel la spital, unde Norman, intr-un acces de sentimentalism, daruieste ceasul de aur al sefului sau unei fetite, Lindy, care isi pierduse ambii parinti intr-un accident si nu mai vorbea, nu mai zambea, neavand pe nimeni pe lumea asta.
In acest moment, pe langa momentele hazlii, apare si dramatismul povestii, nu una lipsita de insemnatate si de mesaj. Norman incearca prin orice mijloace sa intre din nou in spitalul unde fusese interzis, doar pentru a-i readuce dorinta de a trai-se transforma pe rand in asistenta, in bolnav grav sau in brancardier. In final, isi va locul intr-o fanfara a serviciului de ambulanta, pentru ca micuta Lindy sa il vada la televizor si va tine un discurs inaltator despre egoismul bogatasilor, care trebuie sa participe la baluri si petreceri de lux pentru un act minor de caritate.
Nimic nu se compara cu petrecerea unei dupa-amieze lenese cu o comedie marca Norman Wisdom. Hohotele mele de ras au starnit in mica mea familie nedumerire, fiecare intrebandu-se ce este cu mine pentru ca de mult timp nu ma mai auzisera razand cu asa o pofta la un film de comedie. Dar unele momente au fost geniale, altele impresionante, reusind sa vad un film excelent.
Nu cred ca il mai vazusem pe Norman din timpurile "Cascadorilor rasului" dinainte de 1989, insa figura lui comica, intrucatva prosteasca, nu o uitasem, ca si multe dintre gagurile lui. In acest film, il joaca pe Norman Pitkin, un ajutor de macelar la magazinul domnului Grimsdale. De altfel, chiar inceputul filmului simuleaza in acest magazin o operatie complicata, asemanatoare cu o autopsie din filmele de groaza, in care fiecare urmareste, din dosul mastilor chirurgicale, taierea a ... doua bucati de carne. Domnul Grimsdale este foarte mandru de ceasul sau de aur, primit la un concurs pentru calitatea marfurilor sale.
In clipa in care macelaria lor este atacata de un jefuitor, solutia este ca domnul Grimsdale sa tina acest ceas in gura, pentru a preveni furtul lui. Insa, din neatentie, il inghite si crede ca este pe moarte. Norman cheama ambulanta si, la venirea acesteia, incepe o succesiune de gaguri care m-a pus cu burta la gura. La fel la spital, unde Norman, intr-un acces de sentimentalism, daruieste ceasul de aur al sefului sau unei fetite, Lindy, care isi pierduse ambii parinti intr-un accident si nu mai vorbea, nu mai zambea, neavand pe nimeni pe lumea asta.
In acest moment, pe langa momentele hazlii, apare si dramatismul povestii, nu una lipsita de insemnatate si de mesaj. Norman incearca prin orice mijloace sa intre din nou in spitalul unde fusese interzis, doar pentru a-i readuce dorinta de a trai-se transforma pe rand in asistenta, in bolnav grav sau in brancardier. In final, isi va locul intr-o fanfara a serviciului de ambulanta, pentru ca micuta Lindy sa il vada la televizor si va tine un discurs inaltator despre egoismul bogatasilor, care trebuie sa participe la baluri si petreceri de lux pentru un act minor de caritate.
Pentru un film de asemenea factura, o comedie autentica, este important ca exista si un mesaj dramatic si atins printre hohotele de ras. A rezultat un film foarte bun, care inca (dupa o zi) imi aduce zambete pe buze. De urmarit, Norman Wisdom e nemuritor, nu ma asteptam ca un film asa de vechi sa imi aduca asa senzatii placute.
Nota 9/10
Jovi
Un comentariu:
Intr-adevar, o comedie cum rar mai gasesti..., de la Norman Wisdom incoace.Un film pe care l-am revazut, cu aceeasi incantare ca in copilarie.Pacat ca nu a fost procesat, inca, color.Cred ca ar merita, ca atatea filme, care au suferit aceasta cosmetizare, si pe merit.
Trimiteți un comentariu