Alchimia dorintei

"Alchimia dorinţei", de Tarun J. Tejpal

Editura Nemira, Bucureşti, 2007 (www.nemira.ro)

Traducerea de Anca Stoiculescu

Moto: "Totul ar trebui să fie cu măsură. Casa să nu-ţi fie mai mare decât inima; patul, atât cât îţi trebuie să dormi în el; iar mâncarea, atât cât să te saturi, şi nimic în plus".

Primul meu roman scris de catre un autor indian, Tarun J. Tejpal, a reprezentat o surprinza placuta. In ciuda marimii sale (820 de pagini), a fost o experienta placuta, cu o usurinta a curgerii povestii si a sensibilitatii si erotismului care m-au tinut mereu aproape de eroii cartii, putini si bine reliefati. Tarun J. Tejpal este la primul sau roman, scris in 2005 din dorinta unui jurnalist indian (si unul de succes) de a schimba registrul. De altfel, ascensiunea sa publica este controversata in tara natala. In anul 2000 a publicat, pentru prima data, un ziar de investigatii online, numit Tehelka. Un an mai tarziu, acesta a devenit celebru, publicand un material video compromitator la adresa ministrului indian al Apararii, provocand un mare scandal de coruptie politica in India acelui an.

Cartea este concentrata, in primul rand, pe diferenta dintre dragoste si sex sau, mai bine zis, pe intrepatrunderea dintre acestea, pentru a se putea zari, la capatul unei relatii care dintre cele doua este cea care hotaraste viitorul unui cuplu. De altfel, romanul incepe si se incheie cu aceasta legatura, dar cu concluzii diferite. La inceput, autorul ne spune ca "nu dragostea este cel mai puternic liant dintre doi oameni. Ci sexul. Legile elementare ale fizicii spun că este mai greu să desparţi două corpuri care sunt unite la mijloc, decât dacă ar fi unite pe undeva înspre vârf sau înspre bază. Încă o mai iubeam la nebunie atunci când am părăsit-o, insă dorinţa se stinsese şi nici măcar toţi anii în care am împărţit totul şi ne-am mângâiat, şi am descoperit, şi am călătorit, nu mi-au putut sta în cale atunci când am plecat de lângă ea." Pentru ca apoi, dupa retrairea tuturor evenimentelor care au influentat viata sa si a celorlalte personaje, sa concluzioneze: "Nu sexul este cel mai puternic liant dintre doi oameni. Ci dragostea..."

Un alt plan care ma indeamna, personal, sa visez, este descrierea din interior a multiplelor planuri istorice ale Indiei secolului XX. Marea majoritate a actiunii se petrece, intr-adevar, in anii '80, cand cele doua personaje principale, povestitorul si prietena lui si ulterior sotia lui, Fizz, isi traiesc povestea de dragoste pigmentata cu o viata sexuala intensa (poate si faptul ca suntem aproape de Kamasutra si Tantra-Yoga are o importanta ascunsa). Totusi, Delhi-ul, India straveche, maharajahii, apropierea muntilor Himalaya, Gandhi si Nehru, toate acestea si multe altele ne permit intoarcerea in timp, intr-o tara mereu la fel si totodata mereu schimbatoare. Ajungem astfel pe domeniile maharajahilor, care traiau intr-un lux de neimaginat, desi pe domeniile lor taranii simpli mureau de foame din cauza birurilor. Ajungem in India britanica, cu o dominatie la limita autonomiei autohtone. Ajungem in anii revoltei fara violenta a lui Gandhi, ai anilor independentei si apoi a reculului economic, din cauza inavutirii fara temei a noilor conducatori, dupa moartea lui Nehru si a lui Gandhi. "În locul ala, Bunul Dumnezeu şi-a făcut de cap cum a vrut. Nu-i ţinut pe lumea asta - şi doar ştii că am călătorit peste tot unde m-au putut duce corăbiile - care să fie atât de straniu şi de minunat. Acolo, a pus laolaltă tot felul de lucruri - om, fiară, climat, geografie, istorie, boală, bogăţie, înţelepciune - şi vrea să vadă ce-o să iasă din asta".

Or un roman care reuseste o intrepatrundere asa de interesanta castiga deja un punct in competitia cu altele. Iar pentru a deveni un roman bun, trebuie sa comentam si stilul autorului, precizia lui in reliefarea celor doua personaje principale si povestea in sine. Dragostea dintre cei doi, naratorul si Fizz, uimeste din primele paragrafe. Nu este una conventionala, ci dimpotriva. Constransi de existenta in familiile lor a unor religii diferite, aleg calea de mijloc. Se casatoresc intr-un ritual intermediar, nerefuzat de cei din familiile traditionale, avandu-i in preajma, insa tristi, dezamagiti ca cei doi au ales o fericire de moment, fara sa se gandeasca la viitorul lor.

El isi doreste sa devina scriitor, sta nopti si zile in fata masinii de scris, doar pentru a produce maculatura. Ea il iubeste foarte mult, il incurajeaza, isi cauta de munca la o editura de cartier, doar pentru a sustine noua familie si a-l determina sa scrie "cartea vietii lui". Norocul se iveste insa neasteptat si capata multi bani dintr-o mostenire. Isi cumpara o casa la munte si descopera acolo jurnalele fostei proprietare, a carei poveste o aflam, de asemenea, intr-un capitol separat.

Fiecare pagina este plina de pagini de erotism pur, de o senzualitate extraordinara. Fiecare gest, fiecare atingere dintre cei doi se transforma intr-un preludiu, dorinta este extraordinara, depasind uneori limitele rationale si realitatea. "În toţi cei cincisprezece ani cât fuseserăm împreună, nu mă simţisem niciodată atât de departe de Fizz. Chiar şi în momentele noastre cele mai grele, când mai aveam puţin şi ne despărţeam, pasiunea şi dorinţa nu se stinseseră. Eram întotdeauna la un pas de nebunie; ne dădeam târcoale unul altuia. Sau, atunci când refuzam să vorbim unul cu altul, trupurile noastre continuau să comunice, şi chiar cea mai mică atingere în miez de noapte era ca o scânteie din care izbucnea o vâlvătaie, o vâlvătaie care ardea toată supărarea".

Dragostea lor pornise dintr-o intamplare, continuase cu o dorinta reciproca de informatii si un erotism excesiv pe alocuri si sfasise in pierderea dorintei si gasirea unui substitut intr-un trecut la fel de senzual. Inceputul este interesant si tipic. Isi doreste sa o impresioneze si cum singurul lucru de care era capabil era aparenta de om inteligent, isi exacerbeaza calitatile: "Fără să rostească un cuvânt, hotărâse cine eram, cine aveam să fiu. Citeam mai mult ca oricând, pentru că ea voia să audă ce citeam. Vorbeam despre scris mai mult ca oricând, pentru că ea voia să mă audă vorbind despre asta. Atunci când nu eram cu ea, stăteam la mine în cameră, cu ochii în cărţi, pregătindu-mă pentru ea, pregătindu-mă pentru viitor."

Si tot ceea ce citea, tot ceea ce invata ii povestea ei. O frumoasa descriere a fiecarui input de iubire. Dorinta de a-i face pe plac celuilalt, de a se identifica cu trairile si realitatile celuilalt. Citatul de mai jos este printre cele mai frumoase cuvinte spuse despre acest moment al vietii cand eul dispare pentru a se regasi in celalalt: "Am ştiut că, mai mult decât oricine altcineva, îndrăgostiţii sunt cei care au nevoie de darul poveştii. Ei trebuie să-ţi spună unul altuia poveşti ca să nu dispară.
Iubirea pasională n-are nimic de-a face cu evidentele calităţi ale îndrăgostitului - clasă, inteligenţă, aspect fizic, caracter. Are de-a face numai cu poveştile pe care acest îndrăgostit poate să le spună. Dacă poveştile sunt interesante, complexe, profunde - la fel ca şi marile romane, nu trebuie să fie inoportun de adevărate -, atunci la fel este şi dragostea.
Atunci când poveştile sunt subţiri - cand faptele sunt încâlcite, când nu au intensitate şi au o intrigă împopoţonată - atunci la fel este şi dragostea.
Poveştile pe care îndrăgostiţii şi le spun unul altuia sunt poveşti despre ei, despre trecutul lor, despre viitorul lor, despre unicitatea, inevitabilitatea şi invincibilitatea lor. Poveşti despre visurile şi fanteziile lor, despre colţişoarele şi firidele temerilor şi perversiunilor lor. Aceia care îşi pot spune poveştile cu forţă creează o dragoste puternică. Aceia care nu pot, nu vor cunoaşte niciodată sentimentul.
Dragostea este povestea, vinul din sticlă. Povestitorul este doar sticla, o sticlă ce are însemnătate nmai până în momentul în care este gustat vinul. Sticlele distinse mor pe rafturi atunci când vinul se acreşte, atunci când poveştile se sting.
(...)
La fel ca şi marile romane, poveştile pe care îndrăgostiţii şi le spun unul altuia pot să fie despre orice şi pot să fie spuse pe orice ton. Pot să aibă exuberanţa lui Dickens sau reţinerea lui Hemingway; pot să fie roditoare, precum cele ale lui Joyce sau pot să te zăpăceasc, precum cele ale lui Kafka; pot să fie nebuneşti, precum cele ale lui Lewis Carroll, sau triste, precum cele ale lui Hardy. Pot să fie oricum, sumbre, comice, filosofice, fanteziste.
Dar trebuie să fie adevărate.
În acelaşi fel, straniu de fals, în care marile romane sunt adevărate.
În acelaşi fel, straniu de fals, în care marile iubiri sunt adevărate."

Recenzia mea abunda de citate, ca de obicei, si sunt multe pe care le-am lasat pe dinafara. Cartea este plina de poezie, de descrieri ale Indiei moderne sau mai vechi, ne plimba de asemenea si prin Paris, America sfarsitului de secol XIX pentru a ne reliefa detaliile vietii lui Catherine, fosta proprietara a casei de la munte a celor doi, de altfel un personaj-cheie al cartii, nu numai din punct de vedere al rolului politic pe care l-a purtat intr-un district din India, dar si al rolulul pe care il poarte peste ani, dupa moartea sa, in viata personajului principal, care ii citeste jurnalele. Pe deasupra, ii domina si noptile, secatuindu-l de vlaga si de sexualitatea sa tumultuoasa, in asa fel incat Fizz devine doar un subsidiar si o alunga din viata sa.

Un roman captivant, in ciuda lungimii sale. De altfel, cele peste 800 de pagini m-au oprit initial (cateva luni adica) sa citesc aceasta carte. Numai ca am pierdut si apoi gasit un roman de o frumusete rara, de un erotism pregnant, dar nu indecent si o extraordinara descriere a unei lumi exotice, pline de traditii, o lume pe care imi doresc sa o cunosc de aproape-India.

Si, in final, Scrie ca sa primesti...o carte.