sâmbătă, 6 decembrie 2008

Splendor in the Grass



Splendor in the Grass
In rolurile principale Natalie Wood, Warren Beatty, Pat Hingle

Am intotdeauna dificultati de a descrie un film clasic. In a surprinde ceea ce isi dorea regizorul, ceea ce exprima interpretii, atmosfera acelei epoci. Mereu ma gandesc ca multe filme din acei ani sunt intangibile din punct de vedere al criticului din mine (daca exista asa ceva). Privesc, sunt atent, ma prinde povestea intr-un fel in care nu ii pot gasi defecte. Probabil gresesc, probabil sunt subiectiv, dar nu ma pot abtine sa gandesc altceva.

Deanie Loomis (interpretata de frumoasa Natalie Wood) traieste o frumoasa poveste de dragoste cu Bud Stamper (un Warren Beatty foarte tanar), care provine dintr-o familie prospera si sta sub autoritatea unui tata sever si care nu concepe o alta parere decat a sa. Desi neprihanita si inocenta, Deanie nu vrea sa il piarda pe Bud. Ar accepta orice din partea lui, ar face orice doar pentru ca dragostea lor sa dainuiasca. Astfel, cand tatal lui Bud ii pune conditii (aceea de a gasi fete de "alta conditie", de a termina facultatea la Yale inainte de a se casatori), el este de acord cu o separare temporara.

Deanie isi pierde mintile. Pentru dragostea ei, neintinata pana la sfarsitul filmului, este gata de sacrificii supreme. Mai intai, incearca sa se sinucida si este internata intr-un sanatoriu timp de doi ani si jumatate. Face tratamente psihiatrice, evolueaza bine, insa nu isi poate uita dragostea pentru Bud. Chiar dupa ce iese si il descopera pe acesta casatorit, pe cale de a avea cel de-al doilea copil, incearca sa reinnoade vechea lor poveste. Aproape ca reuseste, poate chiar o face, dar sfarsitul filmului apare si ne determina, pe noi, spectatorii, sa ne imaginam urmarea. Eu unul mi-as fi dorit sa fie impreuna si dupa "the end".

O poveste despre dragoste si de dragoste. Doi interpreti deosebiti, mai cu seama Natalie Wood, pe care o regasesc dupa mult timp, dar acum o descopar cu adevarat. O frumusete rapitoare si o interpretare minunata, pentru care, de altfel, a fost nominalizata in acel an pentru premiul Oscar pentru "cea mai buna interpreta feminina in rol principal".

Nota 9/10


Jovi

Niciun comentariu: