Sageata timpului

"Săgeata timpului sau Natura fărădelegii", de Martin Amis

Traducere de Dana Crăciun

Editura Polirom, Iaşi, 2005

Moto: "Aş zice că ai nevoie de o doză mare de curaj - sau de ce-o fi - ca să intri în alţii, în alţi oameni. Toţi credem că ei, ceilalţi, trăiesc în fortăreţe, în bastioane, dincolo de şanţuri cu apă, dincolo de pereţi înalţi, acoperiţi cu ţepi şi cioburi de sticlă. Dar structurile pe care le locuim sunt mult mai şubrede. Reiese că suntem cu toţii nişte construcţii făcute de mântuială. Sau nici măcar. Nu trebuie decât să-ţi capul pe sub pânza cortului şi să te strecori înăuntru. Dacă ţi se dă voie."

În descrierea autorului din coperta interioara aflam ca Martin Amis "este adeseori plasat in generatia romancierilor britanici care s-au afirmat in anii ’80 si care ii include pe Salman Rushdie, Ian McEwan si Julian Barnes". Şi chiar după aceste afirmaţii, precum şi frumoasa biografie, cărţile care au apărut deja în limba română (iar dintre acestea, romanul Banii probabil se va mai odihni ceva timp în biblioteca mea), mă gândesc cum să situez literatura britanică contemporană dacă Martin Amis este unul dintre reprezentanţii săi de seamă. Poate ar trebui să mă apuc de citit serios pentru că "Săgeata timpului" m-a făcut să fiu mult mai atent la ceea ce citeam, concentrându-mă inutil pe cuvinte şi pe dialogurile inverse, în loc să fiu atent la tehnica autorului, la stil sau la tema alesă, una bogată şi plină de promisiuni, la prima vedere.

Povestea este centrală în jurul unui medic nazist, care, după ororile înfăptuite la Auschwitz, reuşeşte să fugă în Portugalia şi apoi în America, sub diferite nume, scăpând astfel pedepsei aliaţilor. Originalitatea scrierii este aceea că Amis inversează "săgeata timpului", astfel că romanul începe cu momentul morţii acestuia continuând spre naştere. De altfel, nu este vorba de flash-back-uri si întoarceri în timp, ci de inversarea totală a tuturor actelor, temporale, umane etc. Mi s-a părut o exagerare, pentru că tema în sine promitea, ideea inversată (adică în ordinea normală a lucrurilor) ar fi prins cu siguranţă mai bine.

Constiinţa personajului principal este aceea care istoriseşte, un personaj dublat, care consideră că lumea merge într-o direcţie bună, chiar dacă cititorului îi este greu să urmărescă deseori linia poveştii. Dialogurile sunt un chin, am purces la citirea inversă a lor pentru a înţelege contextul corect. Până şi un act simplu ca hrănirea se transformă total, iar autorul pare că s-a chinuit, la rândul lui, pentru scrierea unor fraze întortocheate: "Mâncatul n-are nici el nimic atrăgător. Mai întâi încarc farfuriile murdare în maşina de spălat vase, care funcţionează bine, cred, la fel ca toate celelalte aparate casnice, până ce apare câte un ticălos gras, în salopetă, care le traumatizează cu sculele lui. Până aici totul e în regulă. Apoi alegi o farfurie murdară, culegi nişte resturi din gunoi şi te aşezi pentru o scurtă aşteptare. Tot felul de alimente îmi revin în gură, iar după un masaj iscusit cu limba şi dinţii, le transfer pe farfurie pentru a fi ulterior modelate cu lingura şi furculiţa şi cuţitul. Partea asta e măcar oarecum terapeutică dacă nu mănânci supă sau ceva asemănător, ceea ce e o adevărată tortură. Apoi te aşteaptă laboriosul proces de răcire, reasamblare şi depozitare înainte de a returna lucrurile respective la prăvălie, unde, trebuie să recunosc, sunt imediat răsplătit pentru eforturile mele. După care te duci cu căruciorul sau coşul printre rafturi, unde pui fiecare conservă sau pachet la locul său."

Pentru Odilo Unverdoben (numele medicului nazist devenit ulterior Hamilton de Souya-în Portugalia şi apoi John Young şi Tod Friendly, în Statele Unite ale Americii), până şi holocaustul este privit inversat şi, de aceea, devine dintr-o oroare o faptă bună a poporului german. Evreii sunt astfel treziţi la viaţă, li se implantează din nou organele extrase, sunt îngraşaţi şi repuşi în drepturi între Germanie ante-Hitler. Viaţa pare frumoasă, dar ironia este că nu a fost, dimpotrivă.

De aceea, pentru el este o eliberare sfârşitul războiului mondial, de altfel pierdut de Germania nazistă în ambele variante, atât cea reală, cât şi cea inversată. Doreşte să scape de chinurile lagărului, deşi, din punctul lui de vedere, nu a făcut decât bine: ajutarea evreilor, trezirea lor din morţi, îngrijirea celor bolnavi. "Vine un moment când trebuie să pui punct sau măcar să limitezi sacrificiul. O, Dumnezeu ştie că nu sunt un sfânt. N-am fost pus aici să trăiesc numai pentru alţii. Şi, deşi am continuat să-mi aduc contribuţia, chiar am simţit că e momentul să încep să mai am grijă şi de mine".

Unul dintre cele mai reale şi cutremurătoare pagini din carte este aceea care înfăţişează lagărul de exterminare din Treblinka, şi mai ales gara fictivă construită aici de nazişti pentru derutarea celor care treceau cu trenurile prin zonă: "Treblinka. Am ajuns la timp ca să văd faimoasa "gară" - care era un decor, o faţadă. Privită din lateral, se înălţa ca o aşchie în văzduhul iernii. Ideea era, bineînţeles, să-i liniştim pe evrei - evreii din Varşovia, Radom şi regiunea Bialzstok, pe care îi deservise lagărul. Existau însemne şi altele asemenea, pe care se putea citi "Restaurant" şi "Casă de bilete" şi "Telefon", care-i informau pe călători unde pot schimba pentru a-şi continua călătoria. Şi mai era şi un ceas. Orice gară, orice călătorie are nevoie de un ceas. Când am trecut pe lângă el, în drum spre carierele de piatră pe care trebuia să le inspectăm, arătătorul cel mare era în dreptul lui 12 şi cel mic în dreptul lui 4. Ceea ce era incorect! O eroare, o greşeală: ora era exact 13.27. Dar am trecut din nou, mai târziu, şi arătătoarele nu dăduseră deloc înapoi. Cum ar fi putut s-o facă? Erau pictate şi n-aveau să se mute niciodată mai devreme. Sub ceas se afla o săgeată enormă, pe care era tipărit: "Schimbaţi aici pentru trenurile spre Est".

Am avut deseori impresia că Martin Amis reuşea o carte superbă dacă nu folosea "săgeata timpului" şi lăsa ca lucrurile să se desfăşoare în ordinea lor normală. Am avut impresia că autorul a scris prima dată cronologic şi apoi s-a chinuit să aşeze cuvintele cu o tehnică nouă, dorind să inoveze acest domeniu. Impresia finală este că s-a chinuit să reuşească, dar nu a facut-o.