marți, 30 iunie 2009

Valkyrie





Valkyrie(2009)
Operatiunea Valkyrie
Continuare pe www.filme-carti.ro

Into the Wild




Into the Wild(2007)
In Salbaticie

Regia
Sean Penn

Cu
Emile Hirsch, Vince Vaughn, Kristen Stewart

Continuare pe www.filme-carti.ro

duminică, 28 iunie 2009

2 Days in Paris




2 Days in Paris(2007)
2 Days in Paris
Paris. Locul unde oricine se poate indragosti sau unde oricine isi poate duce iubirea spre paroxism devine pentru cei doi interpreti locul in care isi definesc relatia tumultoasa. Poate fi Parisul un loc al despartirii si al nesigurantei familiale, a certurilor din orice si al urii impotriva oricarui lucru frantuzesc? In unele cazuri, se pare ca totul este posibil.

Un aparent cuplu de americani (aflam repede ca ea este frantuzoaica get-beget, plecata in America ca inspre un paradis) planuiesc ca, in drum spre casa din Venetia, sa se opreasca doua zile in Paris. Nu sunt casatoriti, nu vor copii, sunt o pereche nonconformista, un pic morbida, ipohondri. Locul unde se opresc Marion si Jack este fostul ei camin, unde locuiesc inca parintii ei. Filmul devine palpitant nu prin prezentarea Parisului, orasul indragostitilor, sau a traditiilor franceze dintr-o familie obisnuita, ci prin schimbul de vorbe, dialogul incitant dintre cei doi.

Excursia prin Europa facuta cu scopul regasirii romantismului se transforma intr-un adevarat macel sentimental, cand Jack descopera la fiecare pas semne ale incertitudinii relationale a lui Marion-fosti iubiti, prieteni care inca ii mai trimiteau mesaje dupa inceputului relatiei lor. Americanismul lui rabufneste si ii reproseaza in fiecare moment ceea ce il deranjeaza atat la ea, cat si la tara in care se afla, la francezii pe care ii dispretuieste.

Julie Deply reuseste sa realizeze in tripla postura, de regizoare, scenarista si interpreta principala, un film destul de interesant, in care un american, simplu conceptual, se afla in fata paradoxului european si, mai ales, a celui latin: o increngatura de relatii pasionale, chiar daca sunt la trecut si cu reminiscente in prezent, nu poate decat sa il abata de la calmul sau obisnuit. Imaginile sunt filmate de aproape, in miscarea personajelor, camera reusind sa se indeparteze la fiecare dialog mai incins in ritmul discutiei dintre cei doi.

Nota 6.5/10
Jovi

Anaconda 4: Trail of Blood




Anaconda 4: Trail of Blood(2009)
Anaconda 4: Trail of Blood

Regia
Don E. FauntLeRoy

Cu
Crystal Allen, Calin Stanciu

Imi aduc aminte ca lansarea si apoi vizionarea primului film din seria Anaconda, in anul 1997, a fost urmarita cu interes de catre spectatori, printre care ma aflam si eu. Interpretii principali erau importanti si cunoscuti, Jon Voight, Ice Cube si Jennifer Lopez, actiunea palpitanta, astfel incat filmul de atunci a fost o reusita. Apoi filmele cu acelasi nume care au urmat au fost din ce in ce mai slabe, culminand cu acest Anaconda 4-Trail of Blood.

Actiunea acestei a patra serii se desfasoara undeva in muntii Carpati din Romania (desi numai munti nu am vazut, ci doar niste dealuri impadurite). Un experiment scapat de sub control, un ser facut din niste orhidee menit sa stopeze un cancer la os al potetatului Murdoch, este injectat din greseala unui sarpe care devine un anaconda urias, capabil sa distruga totul in jurul sau. Mai departe, urmeaza groaza pe care acesta o raspandeste in jurul sau, in inima oamenilor aflati in preajma cu diferite interese: sa obtina serul sau sa il distruga, sa gaseasca urme arheologice stravechi din muntii Romaniei etc. Va exista o continuare? Sa speram ca nu.

Un film foarte prost realizat, populat de multi actori romani necunoscuti publicului larg, adusi se pare doar pentru umplutura: Calin Stanciu, Vasile Albinet, Razvan Gheorghiu, Anca-Ioana Andone etc. Pelicula nu mai ingrozeste, sarpele este vizibil facut pe computer cu ajutorului vreunui program insuficient de inteligent, imaginile sunt filmate intr-un registru de televiziune. Nerecomandat.

Nota 2/10
Jovi

sâmbătă, 27 iunie 2009

The Day the Earth Stopped




The Day the Earth Stopped(2008)
The Day the Earth Stopped


Regia
C. Thomas Howell


Un film tipic de duzina, care poate fi prezentat (si va fi probabil) pe Protv sau alt post de televiziune generalist din Romania. Venit dupa succesul lui "The day that earth stood still", in care interpret principal a fost Keanu Reeves, s-a dorit a fi o clona a acestuia, atat in privinta titlului, dar si a conceptului si a scenariului, dar pe bani, normal, mult mai putini. Nu s-a reusit insa nici pe departe.

Intr-o zi, dintr-odata, Pamantul este invadat de roboti uriasi (numiti in film megalitici), care nu par a avea intentii pasnice, dar nici nu ataca, ci doar se pozitioneaza in locuri importante. Simultan, o nava micuta aduce pe Terra doi extrateresti, cu corpuri umane, un barbat si o femeie, care sunt aproape imediat prinsi de catre fortele americane. Ea este personajul important: este cea care hotaraste viitorul Pamantului, aflat in ultimele clipe inaintea distrugerii, provocata se pare de atitudinea autodistrugatoare a oamenilor. Singurul care poate schimba destinul este Myron, soldat american care atrage atentia extraterestrei Sky (singurul plus al filmului cu extraordinara ei frumusete) si care trebuie sa ii dovedeasca acesteia valoarea umanitatii.

Un film SF foarte slab, facut special pentru televiziune, el nefiind, de altfel, lansat in cinematografe, ci doar in format DVD. Desi ideea in sine nu este rea, realizarea ei si faptul ca filmul este total previzibil, a facut ca acest film sa fie un film prost, nerecomandat decat pentru frumusetea fizica a lui Sinead McCafferty, in rolul lui Sky.

Nota 3/10
Jovi

Ghetele fericirii








“Ghetele fericirii”, de Gabriela Melinescu
Editura Polirom, Iaşi, 2006
Traducere din limba suedeză de autoare

Continuând seria Gabrielei Melinescu, ne-am apropiat de un volum de nuvele, intitulat simbolic „Ghetele fericirii”, construt de data aceasta în jurul a două teme importante şi anume căutarea fericirii cu orice scop, dar mai ales prin iubire, precum şi regăsirea, fie şi din depărtarea oferită de frumoasa Suedie, a meleagurilor şi simţământului românesc. Din acest punct de vedere, ne apropiem de romanul anterior, „Acasă printre români”, care se concentra pe acelaşi aspect, al regăsirii românismului prin apropierea de ţară sau de concetăţeni sau al redescoperirii lui în interiorul sufletului, pe care nu îl părăsise niciodată.

Cele nouă nuvele – Bătăi de aripi, Marea bunătăţii, Nebunul lui Emanuel, Joc de vară, Un mic erou mare, Umbra lui Zaharel, Memento Purcell, Ghetele fericirii, Schimbare de pene – deşi sunt populate de personaje diferite, sunt profund autobiografice, în principal prima şi ultima din cele de mai sus, printre rânduri descoperim pe autoare, melancolică şi încercând să descopere sensul fericirii în fiecare colţişor al vieţii, plecând de la papagalul pe care l-a îngrijit ani în şir până când acesta a zburat spre libertate până la iubirile din tinereţe pe care nu le poţi uita niciodată, indiferent ce îţi rezervă în continuare viaţa: „Ultimele cuvinte ale lui Nunu îmi sunau veşnic în urechi: oricât de fericit ţi se pare că eşti, e mereu ceva care îţi lipseşte. Era vorba desre el, cel care îmi va lipsi mereu. (...)
Nu te poţi separa niciodată de ceea ce ai iubit. Aşa spun visele în care morţii apar unul după altul chiar din acel timp în care nu-i cunoscusem. Nunu şi Simon mă fixează în vise ca nişte străini. Tata şi mama, într-un timp necunoscut mie, sunt numai o pereche de îndrăgostiţi, proaspăt logodiţi, cu neînsemnate supărări de nuntă.
Uneori aud în aer puternice bătăi de aripi, simt cum mâinile mi se ridică în sus, cu corpul între ele. Cineva mă ţine încă.”

Nuvela Schimbare de pene concentrează toate sentimentele sale. Deşi aparent este construit în jurul papagalului pe care l-a avut în Suedia şi pe care l-a iubit foarte mult, totuşi este o odă adusă dragostei pentru soţul ei suedez (căruia îi este, de altfel, şi dedicată această carte) şi ultimii ani pe care i-a petrecut în jurul lui. Amănuntele din viaţa lor abundă, de la dificultăţile financiare pe care le-au avut la jignirile pe care ea le aduce, după câteva pahare de vin, „familiei mediocre din care l-a scos”, de la plimbările în Italia, unde cunosc oameni deosebiţi, adevăraţi prieteni până la moartea lui neaşteptată într-o noapte prevestitioare, în care i-a cerut să stea cât mai aproape de el şi să îl ţină în braţe. Peste acestea, în continuare, gândurile ei, exprimate în cuvinte simbolice şi extrem de artistice, printr-un paralelism cu lumea păsărilor, despre locul pe care îl consideră acasă: „Eşti mai puţin străin numai acolo unde te-ai născut, dar pe măsură ce creşti îţi dai seama că acel loc, în mod ciudat, începe să se înstrăineze de tine, pe măsură ce dorinţa ta de a călători peste mări şi ţări devine un vis ce trebuie împlinit cât mai grabnic. Poate că păsările ştiu multe despre acest vs, care e mai degrabă dorul după un loc care nici măcar nu există în lumea noastră. E de ajuns să le priveşti cum se înfăşoară treptat, dacă sunt în captivitate, într-o melancolie adâncă.”

Elsewhere



Regia
Nathan Hope

Cu
Anna Kendrick, Jon Gries, Tania Raymonde, Olivia Dawn York

Nu este un film complicat, nu are actori de seama si nici nu este filmat intr-un registru de mentionat, insa a fost incintant si mi-a provocat in cateva scene niste fiori care mi-au trecut prin corp. Si spun toate acestea desi nu sunt un fan al filmelor horror, insa acest Elsewhere imbraca mai multe forme: incepe ca o comedie/drama despre adolescenti, se transforma treptat intr-un thriller interesant, cu unele accente de groaza, chiar daca ultima jumatate de ora este previzibila pentru cunoscatori.

Actiunea se contruieste in jurul unor adolescente, care lucreaza ca ospatarite la un mic bar intr-un orasel american, al carui nume este asa de necunoscut incat nu merita mentionat. Jillian este tipul fetei expansive, care ar face orice sa scape de tirania mamei sale si sa plece in lumea larga, in acest scop punandu-si pe Internet poze provocatoare intr-o retea locala de matrimoniale. Sarah este prietena ei cea mai buna, o fata linistita care incearca prin metode obisnuite si licite (cum ar fi pregatirea pentru atletism) sa fie o persoana importanta.

In clipa in care Jillian isi da intalnire cu un personaj misterios pe Internet, mister X, si dispare in momentul cand ar trebui sa il vada, Sarah isi da seama ca ceva nu este in regula si porneste in cautarea ei. Impreuna cu Jasper, un "tocilar" adevarat, insa bun informatician si prieten de incredere, cauta indicii si au parte de actiune si suspans adevarate. Filmul intra in lumea intunericului, multa tensiune exista, mai cu seama dupa descoperirea ca Jillian nu este singura fata disparuta in ultimii ani si ca toate acestea erau de acelasi tip, fete pentru care disparitia nu era importanta pentru comunitate sau familie.

Anna Kendrick in rolul lui Sarah pare o aparitie desprinsa din filmele proaste despre adolescenti in privinta aspectului fizic, cu toate acestea interpretarea sa este de calitate, intr-un rol greu, a unei adevarate detective in cautarea fetelor disparute. Desi nu este un film exceptional, are elemente care nu il aseaza in categoria celor proaste, mentinand un suspans accentuat pana aproape de final.

Nota 6/10
Jovi

joi, 18 iunie 2009

Laura Cosoi vorbeste despre sfarsitul lumii si NUMERE FATALE






Astazi, cu incepere de la 17.00, la videochatul apropo.ro,

Laura Cosoi vorbeste despre sfarsitul lumii si NUMERE FATALE


Frumoasa prezentatoare MTV, Laura Cosoi va fi prezenta in premiera astazi la videochatul apropo.ro, cu incepere de la ora 17.00, pentru a vorbi despre sfarsitul lumii, inspirata de cel mai recent action-thriller semnat de Nicolas Cage, NUMERE FATALE.

Cu ocazia lansarii filmului NUMERE FATALE, de vineri, 19 iunie, vedeta MTV, Laura Cosoi le va impartasi fanilor sai care ar fi ultimele lucruri pe care ar dori sa le faca daca ar sti ca vine sfarsitul lumii si va comenta cele mai intresante mesaje postate in cadrul concursului pe site-ul oficial al filmului
www.numerefatale.ro, pentru a castiga o excursie la Hollywood.

In premiera, cu incepere de la ora 17.00, participantii la videochatul de pe apropo.ro vor avea ocazia sa castige la fiecare 10 minute o invitatie dubla la filmul NUMERE FATALE, precum si doua dintre cele mai indragite obiecte personale ale vedetei MTV.

De vineri, 19 iunie, filmul NUMERE FATALE va putea fi vizionat in premiera in cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, Starplex, Odeon Cineplex (Cluj), Cinema City (Cluj si Iasi), Cityplex, Light Cinema.

Un captivant action-thriller de proportii globale, filmul NUMERE FATALE aduce omenirea fata in fata cu cele mai terifiante previziuni despre viitorul planetei. Acum, John Koestler (Nicolas Cage) este cel care trebuie sa lupte impotriva numerelor fatale.

Nu rata intalnirea cu Laura Cosoi de astazi pentru a afla daca planurile vedetelor sunt diferite de ale tale si a intra in cursa pentru castigarea unei excursii la Hollywood prin intermediul site-ului www.numerefatale.ro.

marți, 16 iunie 2009

Nicolas Cage stie totul despre NUMERE FATALE






Castigatorul Premiului Oscar, Nicolas Cage este inca in forma maxima si demonstreaza din plin acest lucru in action-thrillerul NUMERE FATALE, un film care din 19 iunie va avea premiera in cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, Starplex, Odeon Cineplex (Cluj), Cinema City (Cluj si Iasi), Cityplex, Light Cinema.

Un captivant action-thriller de proportii globale, filmul NUMERE FATALE aduce omenirea fata in fata cu cele mai terifiante previziuni despre viitorul planetei. Acum, John Koestler (Nicolas Cage) este cel care trebuie sa lupte impotriva numerelor fatale.

In 1958, o clasa de elevi stocheaza intr-o capsula a timpului desenele realizate in timpul unei ore de curs. Unul singur era deosebit. Cel realizat de o fetita si care parea a fi o insiruire de cifre fara sens. Cincizeci de ani mai tarziu, capsula este scoasa la lumina, iar ce se afla inauntrul ei va schimba total viata profesorului John Koestler, a fiului sau Caleb si totodata lumea pe care o stim.
John reuseste sa elucideze misterul numerelor, in urma unei descoperiri devastatoare: acestea contineau coordonatele fiecarui dezastru major din trecut si viitor, locatiile si numarul de victime. In cursul evenimentelor, toate indiciile par sa conduca intr-o singura directie: fiul lui John a fost ales sa gaseasca mesajul prevestitor.

Din 19 iunie, action-thriller-ul NUMERE FATALE invadeaza marile ecrane. Incepe numaratoarea inversa si John stie ce urmeaza sa se intample. Tu ce ai face daca ai sti?

Toti cei care raspund la aceasta intrebare pe site-ul oficial al filmului
www.numerefatale.ro intra in cursa pentru castigarea marelui premiu. MediaPro Distribution pune in joc o excursie la Hollywood, cu escala la celebrele studiouri Universal.


marți, 9 iunie 2009

Paha Maa TIFF 2009



Frozen Land(2005)
Pământ îngheţat

Regia Aku Louhimies

Cu Jasper Pääkkönen, Mikko Leppilampi, Pamela Tola

In cadrul Focus-ului Finlanda de la Festivalul de film International de la Cluj TIFF 2009, Paha Maa (Frozen Land) a fost unul dintre filmele care au semanat cel mai mult cu realitatea romaneasca. Cadre inchise, personaje urmarite cu camera, o istorie trista, dar totodata posibila si reala, o amestecatura de caractere si personalitati, fara un scop precis si totusi luandu-si fiecare avant pentru a lupta cu greutatile vietii.

Tema pare simpla, dar este complicata: ce faci daca, aflat intr-o viata normala si care pare monotona, dar in acelasi timp buna, faci intr-o zi o greseala fatala? Sau decizia pe care o iei e total gresita? Decizie care nu este decisa de rationalitate, ci de un oarecare consum excesiv de alcool si de droguri. Si, sa spunem, in jurul acestei greseli se afla toata esenta filmului: intr-o buna zi, un adolescent decide sa tipareasca la un chef, pe cand se afla pe alte taramuri ale cunoasterii (sau ale ignorantei, stiu eu ce spun), o bacnota de 500 de euro, care pare reala si valabila.

Numai ca decizia lui antreneaza in calea sa aventuri, sex, viol, crima sau dezavuari de hotarari ale unor alcoolici. Autorul initial al "inffractiunii" pare si, pana la urma, este nevinovat. El a comis doar un gest "la betie", intr-o perioada in care se considera ca totul trebuie iertat. Niste personaje care par total straine initial sunt totusi profund legate prin intamplari, la prima vedere indepartate, dar foarte apropiate. "Pamantul inghetat" nu inseamna, in cele din urma, decat raceala sufleteasca a tuturor personajelor, care trec prin viata total indiferenti, fara a incerca sa isi defineasca propriile drumuri.

Am incercat sa privesc detasat acest film, insa se pare ca profunda implicare dramatica nu m-a lasat. Fiecare personaj se misca liber si, in acelasi timp, intr-o carapace din care nu poate scapa in niciun chip. Linia lor in viata este stabilita inca de la inceput si nimic, dar nimic nu se poate schimba. De altfel, incercarea regizorala nici nu doreste asta. Povestea merge de la inceput de la monotonie la previzibilitate, desi, prin asta, nu se scade nimic din meritele filmului. Pentru mine personal, a fost o poveste care m-a atras.

Nota 7/10
Jovi

luni, 8 iunie 2009

Cele mai frumoase amintiri-Francoise Sagan
















“Cele mai frumoase amintiri”, de Françoise Sagan
Editura Nemira, colecţia Babel, Bucureşti, 2009
Traducere din limba franceză de Ion Doru Brana

Amintirile lui Françoise Sagan
Articol participant la Concursul "Promovez lectura" de la Tamada.ro.

Moto : «Am descoperit că darul scrisului era un cadou al sorţii, făcut foarte puţinor oameni, şi că sărmanii neghiobi care voiau să facă din el o carieră sau un divertisment nu erau decât nişte mizerabili profanatori.»

Continuare pe Filme-carti.ro.

Citate Francoise Sagan

“Cele mai frumoase amintiri”, de Françoise Sagan

Teatrul. „Nuvelele şi piesele de teatru au fost întotdeauna considerate, pare-se, a fi mai dificile decât romanul: ţinând, în cazul celor dintâi, de o artă mai subtilă, iar în cazul celorlalte, de un meşteşug mai precis. Or, personal, mi s-a părut întotdeauna că nuvelele corespundeau în cazul meu unei lipse de avânt, iar piesele, unei uşurinţe a dialogului. Nuvelele şi piesele pornesc de la caractere care sunt prezentate imediat, şi care antrenează o acţiune ce se desfăşoară de asemenea foarte repede, ajungând la un deznodământ la fel de inevitabil şi prevăzut încă de la primele replici. Reomanul, în schimb, merge din incertitudini în incertitudini, din sugestii în sugestii, din schimbări de caracter în schimbări de caracter. Pe scurt, romanul are toate libertăţile periculoase şi în chip atât de fatal seducătoare, devierile, hoinărelile, pe care trebuie să le elimini automat dintr-o povestire scurtă sau dintr-o desfăşurare dramatică. Să zicem că nuvelele şi teatrul sunt axiome, pe când romanul este o imensă şi complexă teoremă.”

Lecturi. „În ordinea amintirilor, dragostea pentru literatură are o superioritate covârşitoare asupra dragostei propriu-zise, a dragostei omeneşti. Căci dacă nu ne amintim neapărat unde şi când l-am întâlnit pe „celălalt”, dacă nu ştim neapărat ce impresie ne-a făcut „el” în acea zi – şi dacă adesea chiar avem mai degrabă tendinţa de a ne extazia la ideea că, în seara aceea, n-am înţeles imediat că acela era tocmai „el” –, literatura, în schimb, oferă memoriei noastre iubiri fulgerătoare, în alt chip răsunătoare, categorice şi definitive. Ştiu foarte bine unde am citit, unde am descoperit marile cărţi din viaţa mea.”


Tandoori Love TIFF 2009




Tandoori Love(2008)
Dragoste în stil Tandoori

Regia
Oliver Paulus

Cu: Vijay Raaz, Lavinia Wilson, Martin Schick

Festivalul International de Film de la Cluj TIFF 2009 nu a avut in program numai filme reusite. Unul dintre acestea a fost Tandoori Love, un film elvetian produs in anul 2008, prezentat in cadrul sectiunii Supernova si avand drept principal premiu cel pentru Contributie Artistica la Festivalul de Film de la Cairo din 2008. Aflat la granita intre un film romantic si un musical, Tandoori Love pare construit pe scenariul care a adus succesul mult mai cunoscutului Slumdog Millionaire: un pic de romantism si tradare, indeajuns de multa muzica indiana si un decor mirific, din Alpii elvetieni, dar si putin bazar indian pur.

Povestea pe scurt: Raja, un bucatar indian, vine in Elvetia impreuna cu o echipa de filmare a Bollywood-ului, pentru a realiza o pelicula tipica pentru aceasta tara cu multa-multa muzica. Numai ca decizia lui este de a renunta la echipa cu care venise, lasandu-i sa moara de foame, pentru ca se indragostise de o tanara elvetianca pe care o intalnise intr-un supermarket. Se angajeaza la restaurantul unde aceasta este viitoarea sotie a patronului, ca bucatar, pentru a fi cat mai aproape de ea. Urmeaza cliseele obisnuite: cateva melodii cantate de noul cuplu ascuns, tradare, adulter, cearta cu soacra, aparitia colegilor de filmare etc.

Nu stiu daca s-a dorit doar ironizarea filmelor de la Bollywood, insa chiar daca a fost asa, nici macar aceasta parte a filmului nu este reusita. Este o incercare de comedie romantica pe fundal indian, insa pentru mine nu este decat penibila. Un film nerecomandat.

Nota 3/10
Jovi

duminică, 7 iunie 2009

Politică şi istorie. Cazul comuniştilor români 1944-1977






“Politică şi istorie. Cazul comuniştilor români. 1944-1977 ”, de Vlad Georgescu

Editura Humanitas, Bucureşti, 2008
Postfaţă de Radu Popa
Mistificarea istoriei de către comunişti



Articol publicat pe ClubDiverta.ro.

Citate Vlad Georgescu

“Politică şi istorie. Cazul comunisştilor români. 1944-1977 ”, de Vlad Georgescu

„Intervenţia imperialistă împotriva revoluţiei socialiste din Rusia. Ocuparea basarabiei”. Cât priveşte anexarea Basarabiei de către URSS în 1940, faptul este prezentat în toate ediţiile ca o reglementare amiabilă a unei neînţelegeri teritoriale născute prin intervenţia română din 1918 împotriva Rusiei sovietice. De altfel, încă Pătrăşcanu, care vorbise şi de „eliberarea Poloniei răsărotene de către armata roşie”, socotise Unirea din 1918 o ocupare forţată, împotriva voinţei maselor, dornice de comunism, iar ultimatumul din 1940, o revenire asupra unei nedreptăţi.

„Ceauşescu se socoteşte fără îndoială, şi curtenii săi nu încetează o clipă a-i întări convingerea, unul dintre marii oameni ai vremii, ceea ce-l face să-şi socotească şi poporul la cele mai înalte cote; un păstor, chiar şi cu topuz, nu poate fi mare în capul unei turme fără personalitate în istorie; îi trebuie, ca să se manifeste în toată amploarea sa, şi un popor de excepţie. Ideea apare timid incă din tezele din iulie – experienţa românilor „este un bun naţional, cât şi un bun internaţional” –, dar devine megalomanie maladivă numai din 1974: ştiinţa românească a contribuit de-a lungul secolelor „la ridicarea nivelului general de civilizaţie a popoarelor”, „geniul” poporului a dat lumii cărturari încă din Evul Mediu; românii au fost primii „care au abordat problema rachetelor”, care „au construit avioane”, şcolile lor de medicină, matematică, istorie, aeronautică au fost şi sunt „de notorietate internaţională”; cu mândrie admite preşedintele, gândindu-se desigur şi la el, că neamul pe care-l conduce „a dat omenirii…o mulţime de celebrităţi”.

Despre Cantemir. „Viitorolog ca orice bun culturnic, Gheorghiu este sigur că, dacă ar fi apucat să somnească mai mult de 10 luni, ar fi întemeiat academii, ar fi înlocuit alfabetul chirilic cu cel latin, „ar fi însănătoşit economia”, ar fi modernizat administraţia, „ar fi creat noi cadre de conducere”; ca şi altădată însă, „împrejurările cele neprevăzute au stricat norocul acestui popor”.

Amistad




Regia
Steven Spielberg

Cu
Morgan Freeman, Anthony Hopkins, Matthew McConaughey, Djimon Hounsou

Articol publicat si pe Filmetari.com.

De-a lungul timpului, Steven Spielberg a surprins lumea cu filme extraordinare, unele dintre ele cu subiect istoric incitant pe care l-a readus in atentia marelui public. Amistad pleaca de la un asemenea fapt istoric real, dar destul de putin cunoscut, respectiv revolta sclavilor de pe vasul cu acelasi nume, capturarea lor de catre americani si procesul iscat pentru libertatea lor, care a facut valuri in acel timp (1839) in Statele Unite ale Americii. Ei au fost aparati la instanta suprema de insusi John Quincy Adams, fostul presedinte al tarii, ajuns acum la o varsta venerabila, interpretat de Anthony Hopkins, intr-un rol plin de substanta si plin de implicare, chiar daca aparitia sa este relativ scurta la un film de doua ore si jumatate.

In acele timpuri, dupa declaratia de independenta din Statele Unite, exita premisa procesului civil american intre statele din Nord si cele din Sud, una dintre principalele cauze fiind abolirea sau nu a sclavismului. Se ajunsese deja la o conventie tacita si anume ca puteau fi sclavi doar cei nascuti sclavi, iar aducerea unora noi din Continentul Negru era interzisa. Existau deja oameni care isi daruisera viata pentru abolirea sclaviei in America, multi dintre acestia fiind scalvi eliberati. In acest moment, aparitia unui vas cu negri care isi ucisesera noii stapani, Amistad, in apele teritoriale americane si capturarea lor da prilejul pentru deschiderea unui proces pentru liberarea lor ce va constitui un precedent in istoria justitiei americane.

Procesul inceput si povestea lui in film se concentreaza doar pe pledoariile si culisele celor aflati de partea sclavilor si anume Theodore Joadson (Morgan Freeman), un fost sclav eliberat si ajuns acum un om invatat, pe tanarul avocat Baldwin (Matthew McConaughey), dornic de afirmare si constient ca acesta este cazul care ii poate schimba viata si cariera, dar mai ales pe negrul Cinque (Djimon Hounsou), unul dintre cei care doresc eliberarea si considerat capetenia lor. Prestatia acestui actor este remarcabila prin auteticitatea de care da dovada, prin forta lui expresiva, in special pentru ca dialogurile dintre ei se duc in limba originara africana mendi. Dupa ajungerea procesului la Curtea Suprema, de partea cauzei este atras si fostul presedinte John Quincy Adams, un adept al abolitianismului.

Filmul impresioneaza prin mai multe lucruri, dar in principal pentru spiritul de dreptate si de justitie umana pe care il transmite, pentru interpretarea de marca a actorilor principali (cum ar fi, de exemplu, Matthew McConaughey, intr-unul dintre cele mai serioase si bun prestatii ale sale), Anthony Hopkins fiind nominalizat la premiul Oscar in anul 1998 pentru acest rol, pentru o punere in scena dificila a lui Spielberg, dar cu atat mai reusita. Una peste alta, un film de referinta.

Nota 9/10
Jovi

sâmbătă, 6 iunie 2009

La terra degli uomini rossi-TIFF 2009




La terra degli uomini rossi(2008)
Tărâmul pieilor roşii

Regia
Marco Bechis

Cu
Claudio Santamaria, Chiara Caselli

Festivalul TIFF 2009 a prezentat, in cadrul unor sectiuni distincte numite "Focus", si proiectii ale unor tari care sunt renumite in cinematografia mondiala de arta, insa mai putin mediatizate din punct de vedere al circuitului comercial. Aceste tari au fost Polonia, Finlanda, Republica Moldova si, mai cu seama, Italia, una dintre tarile cu traditie in arta cinematografica. Am ales pentru astazi prezentarea unui film italian, La terra degli uomini rossi, selectionat in competitia oficiala a Festivalului de Film de la Venetia din 2008, unul dintre evenimentele cinematografice mondiale cu greutate.

In primul rand, marturisesc ca am fost surprins ca viata unor indieni amerindieni a facut obiectul unui film italian, ca actorii vorbesc o limba italiana neaosa, surprinzator pentru niste piei-rosii, cu toata ca fizicul lor seamana pana la identitate cu ceea ce stim noi din alte filme, documentare sau carti. Aflam destul de tarziu ca evenimentele nu se petrec insa in America de Nord, leaganul cunoscut de noi pentru actualele Rezervatii indiene, ci in Brazilia zilelor noastre, cand pamanturile, padurile, teritoriile care au apartinut candva indienilor sunt acum ale unor aristocrati locali, iar indienii trebuie sa stea in interiorul Rezervatiilor, sa munceasca rar si cu ziua pentru a avea hrana necesara intregului trib, uneori fiind doar niste papusi pentru turistii acelor locuri.

Filmul se invarte in jurul traditiilor indienilor. Pentru ei, pamantul este sfant, pana si tinerii sunt invatati inca de mici de valoarea acestuia de catre conducatorul tribului si samanul care ii sfatuieste. Astfel, prinsi in valtoarea vietii si vazand ca nu pot trai pe pamantul unde sunt ingropati stramosii, tinerii se sinucid. Decizia luata de tribul care face obiectul filmului este sa renunte la viata din rezervatie si sa se mute in apropierea padurii unde salasluieste spiritul stramosesc, fara sa deranjeze pe nimeni, nici macar pe bogatasul local, care detine acum terenul. Locul pe care il ales este in afara proprietatii acestuia, dar chiar langa gardul ce o inconjoara, fapt ce determina nemultumirea acestuia si represaliile ulterioare.

Este un film de un calm extraordinar, pana la urma pana si luptele dintre nou si vechi, dintre aristocratia braziliana si indienii Guarani se duce mai mult la nivel psihic, pentru ca acestia din urma incearca sa obtina pe cale pasnica pastrarea propriilor traditii, prin respectarea locurilor de origine. Nu avem de-a face astfel cu actori singulari, ci cu o comunitate de indieni, care uniti si unitari in interpretare. Avem de-a face cu un film care se apropie astfel de un documentar, iar apelul din final, care ne semnaleaza ca genocidul indienilor din Brazilia continua, este exemplificativ.

Nota 7/10
Jovi

joi, 4 iunie 2009

Vinyan-TIFF 2009





In preajma oricarui eveniment major din lumea cinematografiei, cinefilii se concentreaza asupra filmelor prezentate si prezente acolo. La fel facem la Oscaruri, la Cannes, la Venetia sau la Globurile de Aur, incercand sa vedem cat mai multe filme nominalizate, sa simtim cat mai aproape pulsul evenimentelor si al starii de fapt, sa incercam sa deslusim sentimentele castigatorilor sau premiantilor sau sa aflam ceea ce se afla in culise si in mintea organizatorilor. Asemanator, incerc si eu sa trec in lumea celui mai important eveniment cinematografic din Romania, respectiv Festivalui International de Film de la Cluj-TIFF 2009.

Si, sa spunem, filmele prezente la Cluj sunt toate din "lumea buna". Fara sa fie aproape in totalitatea lor comerciale, ne aduc in fata unor filme-cult, departe de lumea dezlantuita a filmelor de "happy-end" americane, reusind sa straga spectatorii avizati la show-uri memorabile, dar, in acelasi timp, nu ii indeparteaza nici pe cei dornici de amuzament, distractie sau adrenalina. Exista si din acestea, insa, in mod normal, predomina filmele de calitate, din toate colturile globului pamantesc, fiindca de esenta unui festival important este prezenta unor actori impecabili, cateodata necunoscuti, a unor regizori de calitate artisitica extraordinara, a unor filme care ne uimesc prin profunzimea lor.

Unul dintre acestea este "Vinyan", prezent in secţiunea "Umbre" a Festivalului TIFF 2009 de la Cluj, film franco-belgian, in care se concentreaza unul dintre sentimentele umane cele mai profunde, respectiv dragostea de mama. Scenele pe care le traim in timpul urmaririi lui sunt alternante si diferite din punctul de vedere al calitatii regizorale sau al scenariului. Inca din start, avem imagini simbolistice-vizuale, un puseu de apa frematand, culori osciland intre albastrul marii, verdele plantelor subacvatice sau sangele siroind, prime imagini care pot ilustra inca de la inceput alternanta planurilor ce vor urma. Imaginile imediat urmatoare insa dezmagesc: o suava faptura feminina (Emmanuelle Beart) apare din valuri intr-un minuscul costum de baie si simbolismul anterior este inlocuit de coborarea brusca in realitatea erotica a filmelor de duzina.

Totusi, aceasta cadere in calitate apare foarte rar si chiar daca subiectul de ansamblu pare unul obisnuit, un cliseu, cresterea succesiva a misterului si accentuarea faptului ca nu ne aflam in fata unui simplu film gen Hollywood il determina pe spectator sa urmareasca cu interes din ce in ce mai mare sfarsitul filmului. Un cuplu aparent obisnuit este surprins de o mare drama in Thailanda: trecerea unui val de tsunami ii rapeste singurul fiu. Desi tatal este in timp impacat cu situatia, mama nu isi poate odihni sufletul, considerand ca fiul a supravietuit apei si se afla undeva in jungla, la numeroasele triburi care se ocupa cu vanzarea copiilor.

Doar o secunda intr-un clip caritabil, o determina sa plece impreuna cu sotul ei, in cautarea lui Joshua, printr-un tinut aflat departe de granita civilizatiei, printr-o regiune numita Burma. Numai ca ea nu isi cauta neaparat propriul copil, ci este multumita cu orice substitut al sau si, pe deasupra, are nevoie sa gaseasca pe cineva pe care sa dea vina. De aceea, chiar cu riscul pierderii vietii si a oricarei averi materiale, constienta ca localnicii care ii conduceau prin jungla ii pacalesc si nu stiu nimic despre fiul sau, ea vrea sa continue aventura cunoasterii si sa il cunoasca astfel pe Vinyan, spiritul mortilor prin violenta, devenit confuz si violent si care nu mai stie calea spre lumea cealalta.

Nota 8/10
Jovi

miercuri, 3 iunie 2009

Minoes - TIFF 2009




Regia
Vincent Bal

Cu: Carice van Houten, Theo Maassen, Sarah Bannier

Festivalul de Film de la Cluj-TIFF si-a inceput zilele Proiectiilor pentru Copii cu un film olandez din 2001, Minoes, care poate incalzi sufletul oricarui copil, dar si adult, prin frumusetea mesajului si conceptia artistica de invidiat. Marturisesc ca nu sunt un fan al filmelor cu si despre animale, insa aceasta pelicula este impecabil realizata, desi usor predictibila . De altel, a primit numeroase premii la festivalurile de profil, cum ar fi Premiul Juriului Copiilor la Festivalul de Film pentru Copii de la Chicago, Premiul Camerio la Carrousel International du Film si Cel mai bun film olandez al anului 2002.

Invartindu-se in jurul pisicilor, are ca erou principal pe Tibbe, un ziarist timid care se afla in punctul de cotitura al carierei sale. Pentru ca niciodata nu vine cu stiri noi si senzationale, i se spune ca va fi concediat in ziua urmatoare, daca nu gaseste ceva demn de a fi publicat. Pe drumul de intoarcere spre garsoniera sa din mansarda unei cladiri, zareste o domnisoara intr-un copac, ascunzandu-se de un catel ce o latra. O ajuta si spera ca ea este stirea care ii va relansa cariera, insa ea dispare imediat. Cateva ore mai tarziu insa, ii apare la geamul sau si, in schimbul unui loc de dormit si ceva mancare, ii promite ca ii va aduce stiri bune si necunoscute publicului.

Aflam ca Minoes, domnisoara in verde, este o pisica transformata in femeie dintr-o intamplare si care are inca toate calitatile si defectele unei pisici adevarata. Relatiile sale in lumea felinelor il ajuta pe Tibbe care afla toate dedesubturile unor afaceri care ameninta sa distruga existenta linistita a micului oras. Cu toate ca, prin dezvaluirile sale, este afectata reputatia unui conducator al orasului, mare filantrop si dorit de majoritatea concetatenilor, el este aparat chiar de catre pisici, care reusesc sa schimbe la timp lucrurile in favoarea sa.

Aparitia lui Minoes ca o fost pisica-actuala femeie este foarte reusita, aceasta reusind un rol bun intr-o ipostaza dificila: ea toarce, se saruta prin atingerea nasului, adora mirosul si gustul de peste, doarme intr-o cutie, facand totul natural, dar si atragator in acelasi timp. Desi finalul este previzibil, totusi filmul este incantator si atrage spectatorii de toate varstele. Uneori prietenii se ascund in locuri si in fiinte la care nu te gandesti.

Nota 8/10
Jovi

Dean Spanley




Dean Spanley(2008)
Dean Spanley

Regia
Toa Fraser
Cu Sam Neill, Bryan Brown, Peter O'Toole

Daca doresti sa privesti un film pe care nu il poti intelege usor sau care te poate duce intr-o stare de uimire absoluta, poti alege "Dean Spanley". O asemenea stare mi-a fost indusa de faptul ca un mare actor, aflat acum la o varsta foarte inaintata, si vorbesc acum de Peter O'Toole, a ales sa joaca intr-un film neo-zeelandez care nu spune nimic. Sau care incearca sa intre in lumea spiritismului pe usa din spate, alegand reincarcarea unui caine in trupul unui preot, care are viziuni despre viata anterioara numai dupa un pahar de vin.

Fisk Junior (Jeremy Northam) si-a facut un obicei sa vina o data pe saptamana la tatal sau (interpretat de Peter O'Toole), in ziua de joi, pentru a incerca sa ii faca batranetile mai antrenante, ducandu-l la tot felul de conferinte, la clubul din oras pentru un pahar de vin sau un whisky. Intr-una din vizite, merg la o conferinta a lui Swami Nala Prash, un "sfant" indian care le vorbeste de reincarnare, discurs la care participa si noul preot al comunitatii, Dean Spanley. Acesta are o mare afinitate atat pentru spiritism si vietile anterioare, cat si pentru celebrul vin unguresc Tokay.

Din acest moment, incep intalnirile lor saptamanale, in care Dean Spanley, dupa cateva pahare de Tokay, gasite cu greu de Fisk, le povesteste acestora despre viata lui anterioara cand fusese caine. El nu numai ca povesteste, ci chiar se transpune in pielea animalului care fusese, reusind in fiecare sedinta sa ii uimeasca pe cei care asista, iar acestia sa isi doresca mereu o noua intalnire.

Nu am gasit niciun sens in acest film, nu am inteles care a fost ideea pentru alcatuirea unui film, care initial parea sa curga bine. Mai cu seama ca avem de-a face cu actori de valoare. In afara reconstituirii fidele a Angliei sfarsitului de secol 19 si nemuritorul Peter O'Toole, nu am gasit nicio alta calitate.

Nota 4/10
Jovi