sâmbătă, 16 august 2008

Jurnale din rezistenta anticomunista. Vasile Motrescu, Mircea Dobre




"Jurnale din rezistenta anticomunista. Vasile Motrescu, Mircea Dobre. 1952-1953"

Cuvant inainte de Ion Gavrila-Ogoranu

Editura Nemira, Bucuresti, 2006 (carte cumparata de pe www.nemira.ro)

Motto: "Pentru a te numi partizan trebuie sa te lipsesti de toate, trebuie sa renunti la viata si sa o pui in slujba neamului, pentru cucerirea libertatii poporului roman" (Partizan Vasile Motrescu)

M-am tot gandit in aceasta saptamana, in serile cand citeam aceasta carte memorabila si binevenita, cum se face clasificarea "jurnalului" ca literatura. Nu gaseam multe diferente: initial, reflectam asupra unei clasificari in jurnal personal si jurnal politic, pana mi-am dat seama ca orice jurnal, prin definitie, este personal. Nu am vrut sa caut pe cea mai usoara cale (Internetul), definitii si clasificari, asa ca am ajuns la propria idee: impartirea in jurnale literare (capabile sa fie integrate in literatura "de arta" si scrise, poate, chiar cu acest scop) si jurnale faptice, care istorisesc intamplari, scrise de oameni, sa zicem, obisnuiti, pentru a-si pastra amintirile, dar care, ajung unele dintre ele sa fie publice, din anumite considerente.

Si aceste doua jurnale, ale lui Vasile Motrescu si Mircea Dobre, sunt faptice, in principal (si mai cu seama al doilea), reusind, prin descrierea vietii lor grele si plina de primejdii, sa ne transpuna in mijlocului Rezistentei romanesti de dupa cel de-al doilea razboi mondial impotriva instaurarii comunismului si a influentei sovietice in tara noastra. O perioada despre care, personal, cunosteam putine (si mai mult despre cunoscuta Banda Arnautoiu-Arsenescu din judetul Arges), care nu este predata la scolile romanesti, dar care a fost foarte zbuciumata, anii 1948-1962 fiind cei in care rezistenta anticomunista a fost, poate, cea mai puternica, imbracand multiple forme: nesupunerea civica, ajutorarea celor urmariti si partizanatul.

Se pune problema, chiar si in studiul introductiv din aceasta carte, daca amintirile unei persoane, fie ea si participanta al evenimente, poate constitui izvor ducumentar pentru istoria acelor timpuri. Parerea personala este ca Da, mai ales ca, desi Lucian Boia aduce o acuza indirecta istoricilor prezentului ca se apleaca prea des asupra perioadei interbelice mult-laudata si prea putin asupra celei comuniste, in sfarsit, arhivele CNSAS se deschid, iar multe din documentele perioadei de partizanzat se pot citi si corobora cu putinele marturii orale sau cu jurnalele celor care au rezistat si au supravietuit temporar in muntii Romaniei.

O alta intrebare pertinenta este aceea a caracterului (aproape) exclusiv national al Rezistentei (cu exceptiile mentionate ale Dobrogei, unde au intrat in randurile partizanilor lipoveni si turci), intr-o tara in care exista in acel moment o puternica minoritate maghiara si evreiasca.

Jurnalele sunt extrem de plastice, mai cu seama cel al lui Mircea Dobre, care se margineste sa descrie doar peregrinarile zilnice, ceea ce mananca si timpul din fiecare zi a anilor 1952-1953. De altfel, pana si suferinta lui pare mai usoara din cauza simplitatii scrierii si a descrierii felurilor de mancare, spre deosebire de zilele grele, in frig si fara nici o posibilitate de a se hrani ale lui Vasile Motrescu. Totusi, intrebari se pun. In momentul alegerii caii rezistentei, Mircea Dobre era student in anul IV la Facultatea de Drept de la Cluj. Cati dintre noi, incluzandu-ma si pe mine, ar alege aceasta cale cu unicul scop de a rezista in fata unei nedreptati patriotice? Unii nu se revolta nici in fata unor probleme simple sau personale, cu atat mai putin in ceea ce priveste propria tara.

Spre deosebire de Mircea Dobre, Vasile Motrescu, desi taran simplu, a scris un jurnal de descriere atat a locurilor si framantarilor pur fizice, cat si unul profund personal, intrand deseori in propriile sentimente, in comentarii asupra noului regim instaurat, compunand multe versuri, in maniera "haiduceasca", despre viata lui si dorinta de a se intoarce vreodata la casa si familia lui ca om liber.

Refugiat pe taramul credintei, neajutat de multe ori nici chiar de cei apropiati, incearca sa reziste iernilor aspre din muntii Bucovinei: "Citesc in Biblie si rugaciunile obisnuite si odihna si ma gandesc cum in ceilalti ani de prigoana ma ajutau oamenii, iar acum traiesc din mila Domnului". Chiar daca pare resemnat cu situatia si hotarat sa fie pentru totdeauna impotriva comunismului, are mult momente de slabiciune, in care isi doreste, mai mult ca totdeauna, sa fie acasa, sa duca o viata normala: "Oare de ce nu am fericirea sa traiesc cel putin in sat sau sa mai am pe cineva cu mine, sa nu fiu singur, sa stau in pustiu impreuna cu fiarele padurii, sa duc viata de pustnic la varsta 32 ani, sa ma conformez regulilor partizanatului,...grele [greu] de suportat? (...) Caci sunt foarte greu de imaginat toate lipsurile, suferinta, durerea sufletesca si trupeasca caci nici bolnav n-am timp sa fiu. Frigul, foamea, lipsa de imbracaminte si toate cele ce are nevoie un om...pentru cine le suferi?"

"Cuvantul inainte" al acestei carti ii apartine uneia dintre figurile cele mai cunoscute ale rezistentei montane din Romania, omul care a supravietuit comunismului (a decedat in 2006), datorita interventiei personale a lui Nixon, Ion Gavrila-Ogoranu (
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Gavril%C4%83_Ogoranu), care, inca din anul 1954, scria: "Pe potecile muntilor, acest grup de tineri, n-am purtat numai arme. Alaturi de onoarea, mandria si constiinta libertatii neamului nostru, alaturi de durerea ceasului de fata, in inima si in creierul nostru, am purtat ca o povara scumpa: visuri, doruri si ganduri pentru vremurile ce vor sa vie. Visuri, doruri si ganduri izvorate si calite in dragoste pentru neamul nostru". Cuvinte care sintetizeaza, iata, orice referire la anii grei ai rezistentei anticomuniste din Romania.


Si, in final, Scrie ca sa primesti…o carte...

2 comentarii:

Anonim spunea...

Jovi citeşte două cărţi foarte diferite: despre comunism şi despre ladies.

Anonim spunea...

Mircea Dobre nu s-a retras de la Facultatea de Drept, ci a parasit-o in urma aflarii faptului ca este cautat de Siguranta pentru a fi arestat din cauza activitatii sale legionare din anul 1946.
Astfel, in legatura cu dimensiunile suferintelor sale, concluziile le puteti trage singur.
O zi buna!