sâmbătă, 16 mai 2009

Malena



Regia
Giuseppe Tornatore

Cu
Monica Bellucci, Giuseppe Sulfaro, Luciano Federico

Monica Bellucci. Spui numele asta si inflacarezi imaginatia aproape oricarui barbat. Si intrucat acest film se centreaza pe personajul interpretat de ea, un personaj deosebit de sexy si atragator, atunci nu este nevoie de nimic mai mult. Si nu vorbim doar de barbati adulti, ci cheia filmului este adoratia unui adolescent pentru o femeie din orasul in care traieste, femeie care este privita cu admiratie de toti barbatii si cu ura nedisimulata de catre toate femeile.

Actiunea se petrece intr-un orasel din Sicilia, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand toti barbatii in forta erau plecati pe front, iar in localitatile italiene ramaneau doar femeii, copiii si barbatii in varsta. Malena este in aceeasi situatie: sotul este plecat la razboi, apoi vine vestea ca a murit si ea este o vaduva tanara. In lipsa barbatilor tineri, cei ramasi, dar si adolescentii, nu au altceva de facut decat sa isi clateasca ochii cu frumusetile locale si sa incerce sa le seduca. Malena este tinta principala, fiind cea mai sexy femeie din oras, dar si pentru aparenta sa infumurare si senzatie de singuratate fata de cei din jur.

Cel mai mult insa ii starneste imaginatia lui Renato Amoroso, un baiat de numai 13 ani, care capata o obsesie pentru ea, imediat cum o zareste impreuna cu prietenii de joaca, prima oara. Din acel moment, orice scena pe care el o traieste este populata de imaginea ei, mai cu seama in ipostaze deosebit de sexy. Malena, devenita vaduva, isi propune sa supravietuiasca razboului prin orice mijloace, devenind amanta oficiala a mai multor oameni importanti din oras si ulterior a ofiterilor germani incartiruiti in localitate. Numai ca viata se poate razbuna, oamenii cu atat mai mult.

Interesant este ca ei nu comunica deloc in film. El adopta o pozitie voyeuristica, urmarind-o pe ea din cele mai ascunse locuri, in aproape fiecare moment al zilei. Ea nu il baga in seama, considerandu-l doar un pusti care o admira de la distanta. Numai in final, cand ea are probleme, ajutorul sau este nesperat si determina ca viata ei molcoma sa isi reia cursul normal. El nu va uita niciodata dragostea pe care i-a purtat-o, fiind prezenta feminina primordiala in viata fiecarui adolescent. Un film care ne poarte intr-o maniera sexy si senzuala prin toata adolescenta noastra.

Nota 8/10
Jovi

5 comentarii:

Codrut Constantinescu spunea...

Un film minunat care vrea sa dovedeasca si faptul ca frumusetea ravisanta a unei femei nu inseamna automat ca-i aduce fericirea. Si sa fii dorita de toata lumea devine obositor !

Vlad P. spunea...

Nu inteleg de ce nu i-ai dat nota 10/10, filmul e perfect (acum nu vorbeste imaginatia inflacarata aprinsa de Monica...)

Jovi Filme-cărți.ro spunea...

In ultimul timp, am invatat sa nu mai dau note asa de mari la orice film. Mie pur si simplu nu mi s-a parut de 10.

Anonim spunea...

Nu e chiar de 10, unele scene sunt prea repetitive. Oricum, e nostalgia poetizantă a lui Tornatore care răzbeşte şi din Cinema Paradiso, mai bun decât Malena, după părerea mea. Un bun film de atmosferă.

Jovi Filme-cărți.ro spunea...

O sa incerc sa vad in curand si Cinema paradiso...si o sa expun impresiile, sa vedem daca merita mai mult decat Malena. Merci de recomandare...