Citate Gabriela Melinescu-Acasă printre străini
« Mathy a început să spună că eu nu sunt ziaristă, ci scriitoare. A ameninţat că va ridica la viitoarea şedinţă « cazul meu ». Cred că teama ei era îndreptăţită. Noi, scriitorii, suntem o specie blestemată de elefanţi care nu uită niciodată nimic şi merg direct la ţintă când vine timpul revanşei. Dar suntem de asemenea un grup aparte, cel mai exclusivist dintre toate. Pentru aceasta ne urăsc toţi aşa de mult. Scriem şi spunem exact ceea ce gândim, noi nu ezităm să spunem ce e neplăcut, ba dimpotrivă.. »
« Oamenii merg în concediu, e ruşinos să rămâi acasă, la fel de ruşinos cum e să îmbătrâneşti.
Dacă timpul stă în loc, omul crede că a încetat să îmbătrânească. Departe de locul în care el suferă din pricina zilelor de muncă plicticoase şi a resemnărilor ruşinoase după timpul social, i se deschide acum tot orizontul – nu mai există nici o oprelişte. E permis să faci orice, când perspectiva te-ameţeşte şi libertatea te momeşte cu dinţii ei albi, stil Hollywood. Vacanţa a devenit o mască a libertăţii. »
« Mă gândesc că nici eu, nici porumbeii nu am cerut să venim pe lume, dar că totuşi suntem aici, în acest moment, împreună cu alte făpturi, care nici ele nu au vrut să fie aici. Poate că dragostea este aceea care ne sileşte să rămânem şi să nu plecăm în graba mare. Suntem poate prizonierii dragostei şi trăim într-un fel de templu închis şi deschis în acelaşi timp. Oamenii se întâlnesc şi se iubesc, la fel ca porumbeii, şi noi nu înţelegem nimic atunci când dragostea dispare, asemeni unui hoţ rafinat care s-a folosit de ameţeala momentului. Si noi oamenii ne simţim rău, suntem cutremuraţi până în adâncuri, când în locul dragostei vedem exact contrariul şi înţelegem cât de aproape se află ura şi dragostea. »
« Legendara ispravă pe care a săvârşit-o Karl al XII-lea plecând călare în noaptea de 11 noiembrie 1714 de la Piteşti spre Stralsund şi călărind 2400 de kilometri în numai 14 zile. (…)
…la Piteşti pe 5 septembrie anul acesta, avea să treacă împreună cu alţi călăreţi prin ţinutul bunicii mele, să traverseze munţii Transilvaniei şi să călărească mai departe, prin Ungaria, Austria Germania, exact aşa cum făcuse regele – « galopând prin ţări duşmănoase, sub numele de căpitanul Peter Frisk, cu o perucă mare, brună », ca acum 285 de ani.
De fapt, acea ispravă era una de ruşine, dar regele transformase fuga ruşinoasă în partida de călărie cea mai extraordinară din istorie, o faptă legendară tipică pentru el, care întotdeauna îşi încorda puterile până la ultima limită. »
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu