Regia
Cu
Avem de-a face cu un film frantuzesc trist si deprimant, destul de apropiat ca imagine cu ceea ce vedem in lumea cinematografiei romanesti din ultimii ani. De aceea poate mi s-a parut un film molcom, plin de complicatii psihologice ale tuturor personajelor care sunt in prim-plan, fiecare dintre ei avand de continuat o viata monotona, dar plecand de la o noua aparitie in peisaj: o femeie care tocmai terminase de ispasit o pedeapsa de 15 ani de inchisoare pentru omorarea propriului fiu.
Juliette (Kristin Scott Thomas) este eliberata dupa o perioada lunga de reeducare si crede ca viata ei trista si fara orizont s-a sfarsit. Numai ca agentii de reintegrare sociala o suna pe sora sa, Lea, pentru a o ajuta sa revina cum trebuie in societate. Desi lupta dusa in cadrul familiei a fost dura si s-a incercat ca imaginea ei sa fie uitata pentru totdeauna, Lea isi da seama ca este totusi sora ei si trebuie sa o ajute, in ciuda opozitiei sotului. Totul se schimba pentru ca fiecare are de infruntat prejudecati si de ascuns in continuare secrete care le bantuie si exista sansa sa le tulbure existenta.
Cele doua fiice ale Leei sunt insa mici si nu inteleg de unde a aparut matusa Juliette si pun intrebari indiscrete, la fel ca si prietenii cuplului. Juliette incearca sa ascunda locul de unde provenea si ceea ce facuse, insa intamplarile duc in alta directia. In primul rand, politistul care o supraveghea este foarte amabil si, in curand, intalnirile saptamanale nu se mai desfasoara la Politie, ci in cafenele. In al doilea rand, un profesor coleg si prieten cu Lea isi da seama ca cele spuse de ea doar in gluma sunt de fapt reale, pentru ca si el a petrecut un timp indelungat in inchisoare, dar ca profesor.
Cheia filmului sta insa in marturisirea de catre ea a crimei comise si a circumstantelor si cauzelor acesteia. O crima poate fi facuta din motive umanitare? Chiar daca este asa, ramane totusi o crima in ochii celor din jur si oricine poate judeca pozitiv sau negativ fiinta care a luat viata unei alte fiinte. Numai sora ei incearca sa o inteleaga si sa dovedeasca faptul ca dragostea dintre cele doua este mai importanta decat orice. Kristin Scott Thomas reuseste, la multi ani dupa English Patient, un rol extraordinar de bine incheghat, fiind o aparitie profund trista, incorsetata de greselile trecutului, aproape incapabila sa traiasca in prezent.
Nota 8/10
Jovi
Juliette (Kristin Scott Thomas) este eliberata dupa o perioada lunga de reeducare si crede ca viata ei trista si fara orizont s-a sfarsit. Numai ca agentii de reintegrare sociala o suna pe sora sa, Lea, pentru a o ajuta sa revina cum trebuie in societate. Desi lupta dusa in cadrul familiei a fost dura si s-a incercat ca imaginea ei sa fie uitata pentru totdeauna, Lea isi da seama ca este totusi sora ei si trebuie sa o ajute, in ciuda opozitiei sotului. Totul se schimba pentru ca fiecare are de infruntat prejudecati si de ascuns in continuare secrete care le bantuie si exista sansa sa le tulbure existenta.
Cele doua fiice ale Leei sunt insa mici si nu inteleg de unde a aparut matusa Juliette si pun intrebari indiscrete, la fel ca si prietenii cuplului. Juliette incearca sa ascunda locul de unde provenea si ceea ce facuse, insa intamplarile duc in alta directia. In primul rand, politistul care o supraveghea este foarte amabil si, in curand, intalnirile saptamanale nu se mai desfasoara la Politie, ci in cafenele. In al doilea rand, un profesor coleg si prieten cu Lea isi da seama ca cele spuse de ea doar in gluma sunt de fapt reale, pentru ca si el a petrecut un timp indelungat in inchisoare, dar ca profesor.
Cheia filmului sta insa in marturisirea de catre ea a crimei comise si a circumstantelor si cauzelor acesteia. O crima poate fi facuta din motive umanitare? Chiar daca este asa, ramane totusi o crima in ochii celor din jur si oricine poate judeca pozitiv sau negativ fiinta care a luat viata unei alte fiinte. Numai sora ei incearca sa o inteleaga si sa dovedeasca faptul ca dragostea dintre cele doua este mai importanta decat orice. Kristin Scott Thomas reuseste, la multi ani dupa English Patient, un rol extraordinar de bine incheghat, fiind o aparitie profund trista, incorsetata de greselile trecutului, aproape incapabila sa traiasca in prezent.
Nota 8/10
Jovi
2 comentarii:
Stai să mă dumiresc. Văd că regizorul e Philippe Claudel. Îl știam doar ca prozator. Well, that should be nice :)
Anyway, Il y a longtemps que je t'aime îmi amintește cu drag de coloana sonoră de la The Painted Veil. A la claire fontaine, în interpretarea Nanei Mouskouri.
Mda, acum c-am tras cu ochiul și pe Imdb, am văzut că-l aveam deja în bookmarks. Ce ți-e și cu senilizarea... O să mă uit.
Asa este, este vorba de acelasi Philippe Claudel, prozatorul, este primul lui film atat ca regizor, cat si ca scenarist.
Multumesc de vizita, Liana!
Trimiteți un comentariu