Prin blogosfera literara… (8-14 august 2009)

Prin blogosfera literara… (8-14 august 2009)

De departe, cel mai interesant si important articol al saptamanii care a trecut (cel puţin pentru mine) este cel semnat de Cinabru, un articol venit de nicaieri şi dezinteresat, dar cu atât mai semnificativ, intitulat “O recenzie mai bună decât cartea” şi care priveşte articolele mele despre cartea Alexandrei Laignel-Lavastine-Cioran, Eliade, Ionesco. Uitarea fascismului. Iată ce spune Cinabru, printre altele: “Am descoperit blogul lui Jovi relativ tarziu, din pacate pentru mine. Pentru ca este unul nu bun, ci foarte bun, excelent, pe care il recomand oricui vrea sa citeasca recenzii de calitate. Nu cuvinte de umplutura, nu haituiala printre randuri, nu generalitati. Recenzii asa cum ar trebui sa fie toate, fie ca este vorba de carti, fie de filme. Aici am descoperit, in trei episoade, recenzia ampla la cartea Alexandrei Laignel-Lavastine - Cioran, Eliade, Ionesco : Uitarea fascismului. Si trebuie sa spun ca e un caz rarisim, in care prezentarea este mult mai buna decat cartea. Mult mai buna.” Multumesc, Cinabru!

Era o vreme cand imi placeau romanele istorice si, de asemenea, mereu am fost fascinat de istoria Chinei, desi aceste pasiuni le-am cultivat din ce in ce mai putin in ultimul timp. La Townportal.ro, gasim o carte care intruneste ambele calitati de mai sus-Anchee Min, The Last Empress, unde autoarea “le propune celor captivati de cultura chineza o incursiune in viata Imparatesei Orhideea, singura femeie care preia puterea, sfidand legile nescrise ale Orasului Interzis”.

Despre o carte din colectia Cotidianul, Fetita si tigara, de Benoit Duteurtre, a carei recenzie a aparut si la noi, scrie si Rotizzy (Lume de umbre) sau „cum ar arata o lume in care lupta anti-fumat a ajuns la paroxism”. O carte care mi-a placut foarte mult atunci cand am citit-o si de care, prin acest comentariu, mi-am reamintit cu mult drag din perspectiva omului complet anti-fumat (si anti-fum) ce sunt. Iar concluzia este pur si simplu interesanta. Va las sa o cititi acolo.

Discutiile despre utilitatea colectiilor de carti de la ziarele din Romania continua prin vocea lui Catalin Sturza, care spune ca 90% din acestea sunt cumparate doar pentru decorarea (frumoasa, de altfel) a bibliotecilor si incheie amuzant printr-un sfat: “ar fi recomandabil ca în acele pacheţele să fie puse doar copertele cartonate, cu titlul şi numele autorului în caractere aurii. Ar fi mai onest, şi rafturile bibliotecilor ar suferi mai puţin…” Dar totusi suntem de acord cu unul din comentarii care spune ca trebuie “sa vedem si partea plina a paharului: majoritatea le ia doar pentru a decora o biblioteca. Dar copiii lor poate chiar or sa puna mana pe o carte de acolo. Daca esti crescut intr-o casa cu o biblioteca in care sunt carti ai o sansa mai mare sa si citesti ceva decat daca esti crescut intr-o casa cu pestisori de sticla pe rafturi”.

De la Dragos, aflam ca cel mai furat roman din reteaua Diverta este Zori de zi, de Stephanie Meyer. Oare de ce nu ne miram?

Cinabru comenteaza o carte pe care mi-o recomanda, de altfel, intr-un post ulterior: Charles Bukowski-Ham on Rye, o carte inca netradusa la noi si, de aceea, greu de lecturat de mine (nu am chef, nici motivatie sa citesc intr-o limba straina). Este un roman profund autobiografic, Charles Bukowski pustiul fiind « un Morcoveata al crizei americane, e un Jules Valles fara revolutii, e un Salinger alcoolic si violent ». O recenzie foarte interesanta care ne indeamna sa citim cat mai repede cartea.

Cum apreciem foarte mult cartile care ating, chiar si in treacat, istoria unor locuri putin cunoscute la noi, ne-a atras atentia cartea “Cat te mai iubesc”, autor Luis Leante, semnalata de Mixul de cultura (recenzie semnata Vlad Sibechi), care este, pe langa o poveste de dragoste, si “o pagină de istorie a Saharei Occidentale, colonie cedată de Spania Marocului, în timpul lui Hassan al II-lea”.

Un alt ochelarist mofturos (si eu ma consider la fel) semnaleaza ca a aparut un articol in Romania literara, al lui Mircea Mihaies, in care ni se vorbeste despre cea mai proasta carte romaneasca. Paradoxal, aceasta este “Craii de Curtea Veche” de Mateiu Caragiale. Mihăieş spune : «Am scris cândva despre personajul Mateiu Caragiale şi am parcurs mare parte din bibliografia critică a operei sale.L-am recitit şi nu-mi venea să-mi cred ochilor: cartea mi s-a părut o catastrofă. O lectură de maturitate m-a pus în situaţia unui knock-out : citeam pagină după pagină şi eram şocat de cât de prost scrisă se dovedea ”capodopera” lăudată la unison pentru presupusa ei calofilie ![…] Ce mă irită cu adevărat e nivelul deplorabil al scriiturii. Nu există pasaj în care să nu dau peste construcţii care să mă zgârie prin inepţia formulării şi prin lipsa de supleţe a narării.» Afirmatii ciudate si impardonabile!

Thoma d’Aquino rămâne o personalitate controversată şi articolul filosofilor din Iaşi (semnat de Valeriu Gherghel) încearcă să ne lămurească în legătură cu unele aspecte: originea numelui, felul în care acesta scria şi cultul moaştelor. Lucruri interesante.