Am auzit de ceva timp de noua metoda de "a citi" si anume audiobooks. Pretabila intelectualilor prinsi in traficul infernal din Capitala tarii sau a celor care calatoresc singuri pe un drum mai lung si s-au plictisit de aceleasi melodii de pe propriile CD-uri sau de la posturile de FM. Acestea merg insa mai putin in metrou sau in autobuze, parca as prefera acolo cartea clasica.
Sunt avantaje si dezavantaje, voi enumera doar doua dintre ultimele: unu’ ca placerea lecturii nu este la fel de mare, iar cateodata traficul are nevoie de atentia ta si, personal, am pierdut firul de cateva ori. In al doilea rand, cand citesc, sunt pasionat sa subliniez pasajele care mi se par memorabile sau cele pe care le folosesc in acest blog pentru a nuanta anumite pareri despre ceea ce citesc. Iar in cazul audiobooks, nu pot face asa ceva, doar imi amintesc anumite capitole, astfel incat, pentru cele de mai jos, a trebuit sa iau cartea din biblioteca si sa o rasfoiesc la propriu.
Sa povestesc astfel cum doua calatorii spre Bucuresti s-au transformat in placerea de a asculta trei carti pline de talc si inceputul celei de-a patra (“Istoria romanilor povestita de Neagu Djuvara”). Azi o sa povestesc despre prima, si anume:
Sunt avantaje si dezavantaje, voi enumera doar doua dintre ultimele: unu’ ca placerea lecturii nu este la fel de mare, iar cateodata traficul are nevoie de atentia ta si, personal, am pierdut firul de cateva ori. In al doilea rand, cand citesc, sunt pasionat sa subliniez pasajele care mi se par memorabile sau cele pe care le folosesc in acest blog pentru a nuanta anumite pareri despre ceea ce citesc. Iar in cazul audiobooks, nu pot face asa ceva, doar imi amintesc anumite capitole, astfel incat, pentru cele de mai jos, a trebuit sa iau cartea din biblioteca si sa o rasfoiesc la propriu.
Sa povestesc astfel cum doua calatorii spre Bucuresti s-au transformat in placerea de a asculta trei carti pline de talc si inceputul celei de-a patra (“Istoria romanilor povestita de Neagu Djuvara”). Azi o sa povestesc despre prima, si anume:
Despre ingeri, de Andrei Plesu
Editura Humanitas Multimedia, Bucuresti, 2005.
Poate ca greutatile vietii cotidiene i-a facut pe multi romani sa se indeparteze de filosofie. Fapticul domina trairea noastra, iar planul ideatic pierde teren zilnic. Iar cand literatura are o puternica tenta religioasa, deja pare prea mult. Ma gandesc deseori cati romani mai citesc...Dupa aceasta carte, m-am intrebat chiar mai mult: cati romani citesc filosofie religioasa si cati dintre acestia din urma o si inteleg. De aceea, marturisesc faptul ca si eu am evitat-o de multe ori, temandu-ma sa nu fie prea mult pentru mine.
Intamplarea a facut sa „citesc” cartea lui Plesu, unul dintre scriitorii pe care ii admir cel mai mult la Romania de azi, si sa gasesc ganduri pline de frumusete interioara, o lume care, daca ar exista asa cum o inchipuie autorul, ar fi mai buna, aproape de Paradisul imaginat de Dumnezeu. O carte suculenta, plina de filosofie, dar si de stiinta, plina de istorie si literatura universala, centrata pe tema religioasa a Ingerilor, despre care se spune ca „sunt dublul ceresc al omului”, ca oamenii sunt „mereu însoţiţi de modelul nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. (...) Lîngă fiecare este, îngerul aşază un cum ar trebui să fie. El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui”.
In format multimedia, cartea are doar trei capitole si anume Apropierea si departarea ingerilor (in carte numita Diversiunea „departelui”), Ingerii si muzica lumii (Ingerii, muzica lumii si natiunile) si Iubirea ingereasca (Ingerii si iubirea), interesante, pline de informatii, desi personal l-am preferat pe ultimul, mai ales pentru apropierea lui fata de umanitate. Sentimentul de iubire a decazut acum in cotidian, spus cu orice ocazie si oricarei persoane, fara a-l simti, fara a stii insemnatatea lui. (Corelaţia / Iove you - I Iove you, too („Te iubesc!" - „Şi eu pe tine!") a ajuns, în filmele americane, un fel de „Ce mai faci?"). Plesu, de altfel, incearca sa ii arate adevarata valoare si apropierea lui de divinitate prin intermediul iubirii ingeresti fata de persoana care ii e aproape si pe care o protejeaza. Iar paginile in care ne vorbeste de iubirea aproapelui, a vrajmasului si a catalizatorului inger sunt pur si simplu sublime.
Crearea unei carti mult dorite de carte autor a venit intr-un moment in care, pe de o parte, referintele teologice sunt foarte putine, despre crearea („facerea”) ingerilor nementionandu-se nimic in Biblie, ei aparand ca preexistenti lumii, iar, pe de alta parte, modernitatea este invadata de ingeri, aparitiile lor in lumea media fiind tot mai numeroase (filme, carti, calupuri publicitare). In acest context, apare cartea lui Plesu, primul tratat de angelelogie (cuvant pe care, recunosc, nu il cunosteam) din mediul cultural romanesc, binevenita si, cu putine exceptii, usor de citit (sau de ascultat) chiar pentru cei neavizati. Mai cu seama, spun din nou, cel de-al treilea capitol, mult mai lumesc.
De altfel, si cartea a suferit multe chinuri ale facerii, autorul dedincadu-se (cum spune in Cuvantul inainte) studiului cu mari intreruperi, insa cu abnegatie si cu promisiunea de a se intoarce acolo unde a ramas: „nu m-am putut dedica studiului decat intermitent, trebuind, după fiecare întrerupere, să fac penibile eforturi de reacomodare. N-am scris, aşadar, în pacea benedictină a unei chilii căptuşite de cărţi, n-am avut calma „suită de idei" a cercetătorului tradiţional. Am scris gîtuit, respirînd greu, în interstiţiile lăsate libere de felurite urgenţe şi tensiuni centrifugale. Dar tocmai de aceea, proiectul cărţii a devenit pentru mine o formă de supravieţuire intelectuală.”
Si reuseste, mai ales prin puternica oralitate a cartii, multe dintre capitole fiind cursuri universitare transpuse pe hartie (si apoi in format multimedia), desi deseori se teme sa nu cada nici pe panta crestinismului (si, in special, a ortodoxiei) si nici pe cea a stiintei aride (“e foarte greu să găseşti tonul care să mulţumească pe toată lumea, navigînd între scepticismul luminat al unora şi pietatea inflexibilă a altora”).
Editura Humanitas Multimedia, Bucuresti, 2005.
Poate ca greutatile vietii cotidiene i-a facut pe multi romani sa se indeparteze de filosofie. Fapticul domina trairea noastra, iar planul ideatic pierde teren zilnic. Iar cand literatura are o puternica tenta religioasa, deja pare prea mult. Ma gandesc deseori cati romani mai citesc...Dupa aceasta carte, m-am intrebat chiar mai mult: cati romani citesc filosofie religioasa si cati dintre acestia din urma o si inteleg. De aceea, marturisesc faptul ca si eu am evitat-o de multe ori, temandu-ma sa nu fie prea mult pentru mine.
Intamplarea a facut sa „citesc” cartea lui Plesu, unul dintre scriitorii pe care ii admir cel mai mult la Romania de azi, si sa gasesc ganduri pline de frumusete interioara, o lume care, daca ar exista asa cum o inchipuie autorul, ar fi mai buna, aproape de Paradisul imaginat de Dumnezeu. O carte suculenta, plina de filosofie, dar si de stiinta, plina de istorie si literatura universala, centrata pe tema religioasa a Ingerilor, despre care se spune ca „sunt dublul ceresc al omului”, ca oamenii sunt „mereu însoţiţi de modelul nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. (...) Lîngă fiecare este, îngerul aşază un cum ar trebui să fie. El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui”.
In format multimedia, cartea are doar trei capitole si anume Apropierea si departarea ingerilor (in carte numita Diversiunea „departelui”), Ingerii si muzica lumii (Ingerii, muzica lumii si natiunile) si Iubirea ingereasca (Ingerii si iubirea), interesante, pline de informatii, desi personal l-am preferat pe ultimul, mai ales pentru apropierea lui fata de umanitate. Sentimentul de iubire a decazut acum in cotidian, spus cu orice ocazie si oricarei persoane, fara a-l simti, fara a stii insemnatatea lui. (Corelaţia / Iove you - I Iove you, too („Te iubesc!" - „Şi eu pe tine!") a ajuns, în filmele americane, un fel de „Ce mai faci?"). Plesu, de altfel, incearca sa ii arate adevarata valoare si apropierea lui de divinitate prin intermediul iubirii ingeresti fata de persoana care ii e aproape si pe care o protejeaza. Iar paginile in care ne vorbeste de iubirea aproapelui, a vrajmasului si a catalizatorului inger sunt pur si simplu sublime.
Crearea unei carti mult dorite de carte autor a venit intr-un moment in care, pe de o parte, referintele teologice sunt foarte putine, despre crearea („facerea”) ingerilor nementionandu-se nimic in Biblie, ei aparand ca preexistenti lumii, iar, pe de alta parte, modernitatea este invadata de ingeri, aparitiile lor in lumea media fiind tot mai numeroase (filme, carti, calupuri publicitare). In acest context, apare cartea lui Plesu, primul tratat de angelelogie (cuvant pe care, recunosc, nu il cunosteam) din mediul cultural romanesc, binevenita si, cu putine exceptii, usor de citit (sau de ascultat) chiar pentru cei neavizati. Mai cu seama, spun din nou, cel de-al treilea capitol, mult mai lumesc.
De altfel, si cartea a suferit multe chinuri ale facerii, autorul dedincadu-se (cum spune in Cuvantul inainte) studiului cu mari intreruperi, insa cu abnegatie si cu promisiunea de a se intoarce acolo unde a ramas: „nu m-am putut dedica studiului decat intermitent, trebuind, după fiecare întrerupere, să fac penibile eforturi de reacomodare. N-am scris, aşadar, în pacea benedictină a unei chilii căptuşite de cărţi, n-am avut calma „suită de idei" a cercetătorului tradiţional. Am scris gîtuit, respirînd greu, în interstiţiile lăsate libere de felurite urgenţe şi tensiuni centrifugale. Dar tocmai de aceea, proiectul cărţii a devenit pentru mine o formă de supravieţuire intelectuală.”
Si reuseste, mai ales prin puternica oralitate a cartii, multe dintre capitole fiind cursuri universitare transpuse pe hartie (si apoi in format multimedia), desi deseori se teme sa nu cada nici pe panta crestinismului (si, in special, a ortodoxiei) si nici pe cea a stiintei aride (“e foarte greu să găseşti tonul care să mulţumească pe toată lumea, navigînd între scepticismul luminat al unora şi pietatea inflexibilă a altora”).
Un comentariu:
[...] Ultima carte citită de Jovi e de fapt un audiobook: Despre îngeri. Păreri pro şi contra cărţilor audio în general şi impresii despre cea a lui Pleşu în mod particulor, la el pe blog. [...]
Trimiteți un comentariu