Campinenii si inchisorile lor

"Campinenii si inchisorile lor", de Simona Luncasu

Editura GrafoANAYTIS, Ploiesti, 2007

Moto: "Comunismul era un rau care trebuia trait, tocmai pentru a fi epuizat" (Sebastian Popescu)

Incerc sa recuperez din masa mea plina de carti care asteapta sa le citesc, inainte sa le inghesui prin biblioteca tot mai neincapatoare. "Serbarile Toamnei" din Campina m-a determinat sa ma reapropii de orasul meu, ocazie cu care am cumparat si doua carti apartinand unei tinere jurnaliste ale urbei. Prima pe care am apucat-o ieri (si am si terminat-o) se intituleaza "Campinenii si inchisorile lor" si cuprinde o serie de articole publicate in anul 2004 in revista locala "Partener". Cea de-a doua se pare ca e anterioara (articole din anul 2003), pare-mi-se, am inversat ordinea

Autoarea isi propune sa descrie, printr-o tehnica tipica de jurnalist si de reportaj la un ziar de mica importanta, personalitatile vietii campinene care au avut de suferit de pe urma persecutiilor comuniste, marea majoritate in anii de prigoana de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Articolele nu abunda de informatii, nici de detalii biografice, ci sintetizeaza, prin propria istorisire a celor implicati, personalitatile lor. Nici nu exceleaza asadar, dar nici nu dezamagseste prea mult, mai ales pentru un cititor apropiat sufleteste orasului si care, macar din auzite, cunoaste personajele.

Prefata este semnata de unul dintre protagonisti, Sebastian Popescu, fost detinut politic intre anii 1950-1954 si 1955-1963, care noteaza (iar eu, la randul meu, reproduc), ca "am fost singura tara din blocul comunist care am opus o rezistenta armata in munti". Aceasta afirmatie a atras imediat un semn de intrebare din partea mea. Stiu ca am citit multe carti asupra acestui subiect, dar acum aparea prima data spus acest lucru, ba si cu mare convingere. Un lucru lasat pentru cercetari ulterioare, desi consider ca este doar mentionat cu subiectivitatea normala a celui implicat in evenimente. Daca nu, imi fac mea culpa.

Ce merita remarcat fata de alte carti de acelasi gen este ca oamenii prezentati sunt (aproape) toti oameni simpli, cu putine posibilitati de exprimare intelectuala, asa cum au facut-o un Goma sau un Steinhardt. Poate si aceasta ii face mai accesibili sufleteste, mai apropiati, in relatia peste timp cu calaii si paznicii lor: "Relatiile detinutilor cu soldatii erau, in general, dintre cele mai bune. Omenosi, baietii in uniforma, oameni simpli, din afar sistemului, intorceau deseori privirile in alta parte cand cei pe care-i escortau incercau sa le strecoare oamenilor din satele prin care treceau cate o scrisoare pentru acasa."

Inchei prin a-i enumera pe cei care fac obiectul cartii si care si-au riscat viata pentru incercarea de salvare a celor din jur de comunism: Mircea Verbancu, Lucian Palamida, familia Cranciova, Sebastian Popescu, Florea Dragusin, Petre Eteneanu, Petre Olteanu, Nicolae Bazarea, Valentin Cristea, Costica Asavinei, surorile Rott, George Vajeu, Vasile Andries, Tudor Verbancu.

P.S. Nu am reusit sa gasesc nici o coperta a cartii in format electronic, asa ca am atasat doua poze din Campina de altadata.