luni, 13 aprilie 2009

Death Sentence




Death Sentence(2007)
Death Sentence

Regia
James Wan

Avem de-a face cu un film de actiune tipic, in care predomina spiritul de razbunare intr-un caz in care justitia nu poate rezolva un caz asa cum doreste una dintre victimile colaterale. Un film care este sustinut doar de jocul foarte bun al lui Kevin Bacon, pentru ca nici scenariul, nici celelalte interpretari nu ajung la nivelul lui. Prin urmare, este o realizare care prinde doar spectatorul insetat de scene de actiune (si avem destule, urmariri, impuscaturi, gasti de cartier americane) sau pe adevaratul fan al lui Bacon.

Nick Hume (Kevin Bacon) este un afacerist din domeniul asigurarilor, care are tot ce isi doreste de la viata: o slujba excelenta, o casa frumoasa si, peste tot, o familie perfecta-sotia sa Helen si cei doi fii, Lucas si Brendon. Totul se schimba insa intr-o singura clipa: la o benzinarie, intr-o seara, Brendon nimereste intr-o initiere a unei bande de cartier si este ucis. Nick isi doreste ca justitia sa isi faca datoria si ca cel vinovat sa fie inchis pe viata, numai ca acest lucru este imposibil, conform legilor in vigoare.

Asadar, procedeaza in consecinta si decide sa isi faca dreptate singur. Il ucide pe criminalul fiului sau, insa furia lui va declansa un razboi intre el si banda din care provenea acesta, care nu se opri de la atacarea familiei sale, ucigandu-i sotia si ranindu-l grav pe el insusi si pe celalalt fiu. Urmeaza scene care seamana cu o inarmare pentru un adevarat razboi de anvergura si urmariri si impuscaturi spectaculoase, prin care se spera ca va avea loc reglarea de conturi. Justitiarul Nick nu este nici sprijinit, dar nici oprit de politie, care joaca un rol cu totul secundar si irealist, de altfel.

Intr-adevar, este un film cu multa adrenalina, cu o desfasurare alerta si cu o interpretare din nou foarte buna a lui Kevin Bacon. Unele scene insa sunt destul de puerile (cum ar fi aceea a confruntarii finale, in care Nick si Billy raufacatorul sunt raniti si se aseaza pe o banca ca la o sueta, in loc sa continuie lupta) si poate filmul ar fi fost mai interesant si mai captivant in lipsa acestora si al senzatiei ca povestea a mai fost deja vazuta in alte filme.

Nota 6.5/10
Jovi

Niciun comentariu: