Există istorie adevărată ? – Neagu Djuvara
„Scrierea istorică nu poate izvorî primordial din raţionamente. Ea ţâşneşte iniţial dintr-o iluminare,, o întâlnire spirituală, emoţională cu altul – eventual peste veacuri şi „peste mări şi ţări”. Această întâlnire emoţională e de altfel singura care ne permite priceperea unor ansambluri, mişcări politice, pasiuni naţionale sau fanatisme religioase, unde iraţionalul joacă un rol infinit mai mare decât raţionalul.”
„Vrem să pătrundem în domeniul intenţionalităţii unui actor al Istoriei sau să interpretăm sensul unei acţiuni colective, al unui crez, al unor moravuri, atributul adevărat nu poate însemna decât concordanţa afirmaţiei noastre cu o reţea de alte afirmaţii deja admise.”
„Deodată mă sperie gândul că am şubrezit încrederea noastră în posibilitatea de a ajunge la un adevăr în istorie”.
„În faza finală a lucrului său, cea a sintezei, care putem considera a fi condiţiile unui adevăr minimal acceptabil de toţi – sau de cât mai mulţi?
Şcoala pozitivistă franceză de la sfârşitul veacului al XIX-lea pretindea să atingă adevărul istoric prin expunerea simplă, nudă a faptelor descoperite în documente. Expunerea, înşirarea mărturiilor trecutului, după ce autenticitatea acestora ar fi fost verificată, curăţată, ar fi fost de ajuns pentru a ne reda adevărata înfăţişare a unei tranşe din trecut."
„Scrierea istorică nu poate izvorî primordial din raţionamente. Ea ţâşneşte iniţial dintr-o iluminare,, o întâlnire spirituală, emoţională cu altul – eventual peste veacuri şi „peste mări şi ţări”. Această întâlnire emoţională e de altfel singura care ne permite priceperea unor ansambluri, mişcări politice, pasiuni naţionale sau fanatisme religioase, unde iraţionalul joacă un rol infinit mai mare decât raţionalul.”
„Vrem să pătrundem în domeniul intenţionalităţii unui actor al Istoriei sau să interpretăm sensul unei acţiuni colective, al unui crez, al unor moravuri, atributul adevărat nu poate însemna decât concordanţa afirmaţiei noastre cu o reţea de alte afirmaţii deja admise.”
„Deodată mă sperie gândul că am şubrezit încrederea noastră în posibilitatea de a ajunge la un adevăr în istorie”.
„În faza finală a lucrului său, cea a sintezei, care putem considera a fi condiţiile unui adevăr minimal acceptabil de toţi – sau de cât mai mulţi?
Şcoala pozitivistă franceză de la sfârşitul veacului al XIX-lea pretindea să atingă adevărul istoric prin expunerea simplă, nudă a faptelor descoperite în documente. Expunerea, înşirarea mărturiilor trecutului, după ce autenticitatea acestora ar fi fost verificată, curăţată, ar fi fost de ajuns pentru a ne reda adevărata înfăţişare a unei tranşe din trecut."
„O problemă de filosofie: nu s-ar cuveni oare ca istoricul care studiază o epocă să lucreze ca şi când n-ar cunoaşte urmarea? El ar descrie atunci o lume aşa cum, pesemne, multitudinea contemporană o simţea, fără să presimtă cutremurele care vor veni. Gravă chestiune, la care cred că trebuie răspuns negativ, căci istoricul care se face că ignoră urmarea recade în ipostaza cronicarului – şi nu aceasta este menirea lui. El este menit să descrie nu numai ceea ce s-a văzut la suprafaţă, ci şi tulburările subterane anunţătoare de viitoare mişcări seismice.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu