“Platon şi ornitorincul intră într-un bar…Mic tratat de filosdotică”, de Thomas Cathcart şi Daniel Klein
„Are universul un scop anume? Conform lui Aristotel, orice în lume are un telos, adică un ţel interior pe care este menit să-l atingă.
Oare şi viaţa omului are un telos?
Aristotel aşa credea, considerând că telos-ul vieţii omeneşti este fericirea – o convingere contrazisă de alţi filosofi în decursul istoriei. Şapte secole mai târziu, Sfântul Augustin era de părere că telos-ul vieţii lui este iubirea de Dumnezeu. Pentru un existenţialist din secolul XX precum Martin Heidegger, telos-ul omului este acela de a trăi fără a-şi nega adevărata condiţie umană şi, în particular, moartea.”
„Leibniz era un raţionalist – un termen filosofic aplicabil cuiva care crede că raţiunea este mai presus de celelalte modalităţi de dobândire a cunoaşterii (spre deosebire, de pildă, de un empirism, care consideră că simţurile constituie mijlocul primar de accedere la cunoaştere)”.
„Logica inductivă ajunge la teorii generale pornind de la cazuri particulare, fiind metoda utilizată pentru a confirma teoriile ştiinţifice. (…) Nu există în analele literaturii un personaj mai bine cunoscut pentru capacităţile sale „deductive” decât eficientul Sherlock Holmes, dar modul în care el operează nu foloseşte de obicei logica de tip deductiv, ci pe cea inductivă. În primul rând, observă cu atenţie situaţia şi apoi generalizează pe baza experienţei sale anterioare, folosind analogiile şi probabilistica.
Inducţia. Când te gândeşti că de atâţia ani extraordinara abilitate a lui Holmes poartă un nume greşit.”
„Pentru Kant, raţiunea pură are întotdeauna întăietate, astfel că, după părerea lui, pentru soluţionarea problemelor cunoaşterii, experienţa personală este prea puţin necesară. În consecinţă, nu s-a aventurat niciodată dincolo de graniţele oraşului în care locuia, Königsberg, şi a dus mereu o viaţă solitară, cu obiceiuri extrem de rigide, precum plimbarea pe care o făcea în fiecare zi după masa de seară.”
„Principiul universal al lui Kant, criteriul de evaluare a tuturor celorlalte principii etice, este cel pe care el îl numeşte „imperativul categoric”. La prima vedere, acesta pare a fi doar o versiune uşor înfrumuseţată a vechii reguli de aur.
Regula de aur: „Tratează-i pe alţii aşa cum vrei tu să fii tratat.”
Imperativul categoric: „Acţionează întotdeauna după o maximă care ai vrea să devină în acelaşi timp o lege universală.”
„Filosofia socială şi politică examinează problemele de justiţie în societate. De ce avem nevoie de guverne? Cum ar trebui distribuite bunurile? Cum putem institui un sistem social just? Astfel de chestiuni erau reglementate simplu înainte vreme: cel mai puternic îl trosnea pe cel mai slab cu un os în cap; după secole de filozofie sociopolitică însă, societatea a ajuns la concluzia că bombele sunt mult mai eficiente.”
„Are universul un scop anume? Conform lui Aristotel, orice în lume are un telos, adică un ţel interior pe care este menit să-l atingă.
Oare şi viaţa omului are un telos?
Aristotel aşa credea, considerând că telos-ul vieţii omeneşti este fericirea – o convingere contrazisă de alţi filosofi în decursul istoriei. Şapte secole mai târziu, Sfântul Augustin era de părere că telos-ul vieţii lui este iubirea de Dumnezeu. Pentru un existenţialist din secolul XX precum Martin Heidegger, telos-ul omului este acela de a trăi fără a-şi nega adevărata condiţie umană şi, în particular, moartea.”
„Leibniz era un raţionalist – un termen filosofic aplicabil cuiva care crede că raţiunea este mai presus de celelalte modalităţi de dobândire a cunoaşterii (spre deosebire, de pildă, de un empirism, care consideră că simţurile constituie mijlocul primar de accedere la cunoaştere)”.
„Logica inductivă ajunge la teorii generale pornind de la cazuri particulare, fiind metoda utilizată pentru a confirma teoriile ştiinţifice. (…) Nu există în analele literaturii un personaj mai bine cunoscut pentru capacităţile sale „deductive” decât eficientul Sherlock Holmes, dar modul în care el operează nu foloseşte de obicei logica de tip deductiv, ci pe cea inductivă. În primul rând, observă cu atenţie situaţia şi apoi generalizează pe baza experienţei sale anterioare, folosind analogiile şi probabilistica.
Inducţia. Când te gândeşti că de atâţia ani extraordinara abilitate a lui Holmes poartă un nume greşit.”
„Pentru Kant, raţiunea pură are întotdeauna întăietate, astfel că, după părerea lui, pentru soluţionarea problemelor cunoaşterii, experienţa personală este prea puţin necesară. În consecinţă, nu s-a aventurat niciodată dincolo de graniţele oraşului în care locuia, Königsberg, şi a dus mereu o viaţă solitară, cu obiceiuri extrem de rigide, precum plimbarea pe care o făcea în fiecare zi după masa de seară.”
„Principiul universal al lui Kant, criteriul de evaluare a tuturor celorlalte principii etice, este cel pe care el îl numeşte „imperativul categoric”. La prima vedere, acesta pare a fi doar o versiune uşor înfrumuseţată a vechii reguli de aur.
Regula de aur: „Tratează-i pe alţii aşa cum vrei tu să fii tratat.”
Imperativul categoric: „Acţionează întotdeauna după o maximă care ai vrea să devină în acelaşi timp o lege universală.”
„Filosofia socială şi politică examinează problemele de justiţie în societate. De ce avem nevoie de guverne? Cum ar trebui distribuite bunurile? Cum putem institui un sistem social just? Astfel de chestiuni erau reglementate simplu înainte vreme: cel mai puternic îl trosnea pe cel mai slab cu un os în cap; după secole de filozofie sociopolitică însă, societatea a ajuns la concluzia că bombele sunt mult mai eficiente.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu