“Cele mai frumoase amintiri”, de Françoise Sagan
Teatrul. „Nuvelele şi piesele de teatru au fost întotdeauna considerate, pare-se, a fi mai dificile decât romanul: ţinând, în cazul celor dintâi, de o artă mai subtilă, iar în cazul celorlalte, de un meşteşug mai precis. Or, personal, mi s-a părut întotdeauna că nuvelele corespundeau în cazul meu unei lipse de avânt, iar piesele, unei uşurinţe a dialogului. Nuvelele şi piesele pornesc de la caractere care sunt prezentate imediat, şi care antrenează o acţiune ce se desfăşoară de asemenea foarte repede, ajungând la un deznodământ la fel de inevitabil şi prevăzut încă de la primele replici. Reomanul, în schimb, merge din incertitudini în incertitudini, din sugestii în sugestii, din schimbări de caracter în schimbări de caracter. Pe scurt, romanul are toate libertăţile periculoase şi în chip atât de fatal seducătoare, devierile, hoinărelile, pe care trebuie să le elimini automat dintr-o povestire scurtă sau dintr-o desfăşurare dramatică. Să zicem că nuvelele şi teatrul sunt axiome, pe când romanul este o imensă şi complexă teoremă.”
Lecturi. „În ordinea amintirilor, dragostea pentru literatură are o superioritate covârşitoare asupra dragostei propriu-zise, a dragostei omeneşti. Căci dacă nu ne amintim neapărat unde şi când l-am întâlnit pe „celălalt”, dacă nu ştim neapărat ce impresie ne-a făcut „el” în acea zi – şi dacă adesea chiar avem mai degrabă tendinţa de a ne extazia la ideea că, în seara aceea, n-am înţeles imediat că acela era tocmai „el” –, literatura, în schimb, oferă memoriei noastre iubiri fulgerătoare, în alt chip răsunătoare, categorice şi definitive. Ştiu foarte bine unde am citit, unde am descoperit marile cărţi din viaţa mea.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu