Laura Cosoi vorbeste despre sfarsitul lumii si NUMERE FATALE

Astazi, cu incepere de la 17.00, la videochatul apropo.ro,

Laura Cosoi vorbeste despre sfarsitul lumii si NUMERE FATALE


Frumoasa prezentatoare MTV, Laura Cosoi va fi prezenta in premiera astazi la videochatul apropo.ro, cu incepere de la ora 17.00, pentru a vorbi despre sfarsitul lumii, inspirata de cel mai recent action-thriller semnat de Nicolas Cage, NUMERE FATALE.

Cu ocazia lansarii filmului NUMERE FATALE, de vineri, 19 iunie, vedeta MTV, Laura Cosoi le va impartasi fanilor sai care ar fi ultimele lucruri pe care ar dori sa le faca daca ar sti ca vine sfarsitul lumii si va comenta cele mai intresante mesaje postate in cadrul concursului pe site-ul oficial al filmului www.numerefatale.ro, pentru a castiga o excursie la Hollywood.

In premiera, cu incepere de la ora 17.00, participantii la videochatul de pe apropo.ro vor avea ocazia sa castige la fiecare 10 minute o invitatie dubla la filmul NUMERE FATALE, precum si doua dintre cele mai indragite obiecte personale ale vedetei MTV.

De vineri, 19 iunie, filmul NUMERE FATALE va putea fi vizionat in premiera in cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, Starplex, Odeon Cineplex (Cluj), Cinema City (Cluj si Iasi), Cityplex, Light Cinema.

Un captivant action-thriller de proportii globale, filmul NUMERE FATALE aduce omenirea fata in fata cu cele mai terifiante previziuni despre viitorul planetei. Acum, John Koestler (Nicolas Cage) este cel care trebuie sa lupte impotriva numerelor fatale.

Nu rata intalnirea cu Laura Cosoi de astazi pentru a afla daca planurile vedetelor sunt diferite de ale tale si a intra in cursa pentru castigarea unei excursii la Hollywood prin intermediul site-ului www.numerefatale.ro.

Nicolas Cage stie totul despre NUMERE FATALE

Castigatorul Premiului Oscar, Nicolas Cage este inca in forma maxima si demonstreaza din plin acest lucru in action-thrillerul NUMERE FATALE, un film care din 19 iunie va avea premiera in cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, Starplex, Odeon Cineplex (Cluj), Cinema City (Cluj si Iasi), Cityplex, Light Cinema.

Un captivant action-thriller de proportii globale, filmul NUMERE FATALE aduce omenirea fata in fata cu cele mai terifiante previziuni despre viitorul planetei. Acum, John Koestler (Nicolas Cage) este cel care trebuie sa lupte impotriva numerelor fatale.

In 1958, o clasa de elevi stocheaza intr-o capsula a timpului desenele realizate in timpul unei ore de curs. Unul singur era deosebit. Cel realizat de o fetita si care parea a fi o insiruire de cifre fara sens. Cincizeci de ani mai tarziu, capsula este scoasa la lumina, iar ce se afla inauntrul ei va schimba total viata profesorului John Koestler, a fiului sau Caleb si totodata lumea pe care o stim.
John reuseste sa elucideze misterul numerelor, in urma unei descoperiri devastatoare: acestea contineau coordonatele fiecarui dezastru major din trecut si viitor, locatiile si numarul de victime. In cursul evenimentelor, toate indiciile par sa conduca intr-o singura directie: fiul lui John a fost ales sa gaseasca mesajul prevestitor.

Din 19 iunie, action-thriller-ul NUMERE FATALE invadeaza marile ecrane. Incepe numaratoarea inversa si John stie ce urmeaza sa se intample. Tu ce ai face daca ai sti?

Toti cei care raspund la aceasta intrebare pe site-ul oficial al filmului www.numerefatale.ro intra in cursa pentru castigarea marelui premiu. MediaPro Distribution pune in joc o excursie la Hollywood, cu escala la celebrele studiouri Universal.

Paha Maa TIFF 2009

Frozen Land(2005)
Pământ îngheţat

Regia Aku Louhimies

Cu Jasper Pääkkönen, Mikko Leppilampi, Pamela Tola

In cadrul Focus-ului Finlanda de la Festivalul de film International de la Cluj TIFF 2009, Paha Maa (Frozen Land) a fost unul dintre filmele care au semanat cel mai mult cu realitatea romaneasca. Cadre inchise, personaje urmarite cu camera, o istorie trista, dar totodata posibila si reala, o amestecatura de caractere si personalitati, fara un scop precis si totusi luandu-si fiecare avant pentru a lupta cu greutatile vietii.

Tema pare simpla, dar este complicata: ce faci daca, aflat intr-o viata normala si care pare monotona, dar in acelasi timp buna, faci intr-o zi o greseala fatala? Sau decizia pe care o iei e total gresita? Decizie care nu este decisa de rationalitate, ci de un oarecare consum excesiv de alcool si de droguri. Si, sa spunem, in jurul acestei greseli se afla toata esenta filmului: intr-o buna zi, un adolescent decide sa tipareasca la un chef, pe cand se afla pe alte taramuri ale cunoasterii (sau ale ignorantei, stiu eu ce spun), o bacnota de 500 de euro, care pare reala si valabila.

Numai ca decizia lui antreneaza in calea sa aventuri, sex, viol, crima sau dezavuari de hotarari ale unor alcoolici. Autorul initial al "inffractiunii" pare si, pana la urma, este nevinovat. El a comis doar un gest "la betie", intr-o perioada in care se considera ca totul trebuie iertat. Niste personaje care par total straine initial sunt totusi profund legate prin intamplari, la prima vedere indepartate, dar foarte apropiate. "Pamantul inghetat" nu inseamna, in cele din urma, decat raceala sufleteasca a tuturor personajelor, care trec prin viata total indiferenti, fara a incerca sa isi defineasca propriile drumuri.

Am incercat sa privesc detasat acest film, insa se pare ca profunda implicare dramatica nu m-a lasat. Fiecare personaj se misca liber si, in acelasi timp, intr-o carapace din care nu poate scapa in niciun chip. Linia lor in viata este stabilita inca de la inceput si nimic, dar nimic nu se poate schimba. De altfel, incercarea regizorala nici nu doreste asta. Povestea merge de la inceput de la monotonie la previzibilitate, desi, prin asta, nu se scade nimic din meritele filmului. Pentru mine personal, a fost o poveste care m-a atras.

Nota 7/10
Jovi

Cele mai frumoase amintiri-Francoise Sagan

“Cele mai frumoase amintiri”, de Françoise Sagan
Editura Nemira, colecţia Babel, Bucureşti, 2009
Traducere din limba franceză de Ion Doru Brana

Amintirile lui Françoise Sagan

Articol participant la Concursul "Promovez lectura" de la Tamada.ro.

Moto : «Am descoperit că darul scrisului era un cadou al sorţii, făcut foarte puţinor oameni, şi că sărmanii neghiobi care voiau să facă din el o carieră sau un divertisment nu erau decât nişte mizerabili profanatori.»

Continuare pe Filme-carti.ro.

Citate Francoise Sagan

“Cele mai frumoase amintiri”, de Françoise Sagan

Teatrul. „Nuvelele şi piesele de teatru au fost întotdeauna considerate, pare-se, a fi mai dificile decât romanul: ţinând, în cazul celor dintâi, de o artă mai subtilă, iar în cazul celorlalte, de un meşteşug mai precis. Or, personal, mi s-a părut întotdeauna că nuvelele corespundeau în cazul meu unei lipse de avânt, iar piesele, unei uşurinţe a dialogului. Nuvelele şi piesele pornesc de la caractere care sunt prezentate imediat, şi care antrenează o acţiune ce se desfăşoară de asemenea foarte repede, ajungând la un deznodământ la fel de inevitabil şi prevăzut încă de la primele replici. Reomanul, în schimb, merge din incertitudini în incertitudini, din sugestii în sugestii, din schimbări de caracter în schimbări de caracter. Pe scurt, romanul are toate libertăţile periculoase şi în chip atât de fatal seducătoare, devierile, hoinărelile, pe care trebuie să le elimini automat dintr-o povestire scurtă sau dintr-o desfăşurare dramatică. Să zicem că nuvelele şi teatrul sunt axiome, pe când romanul este o imensă şi complexă teoremă.”

Lecturi. „În ordinea amintirilor, dragostea pentru literatură are o superioritate covârşitoare asupra dragostei propriu-zise, a dragostei omeneşti. Căci dacă nu ne amintim neapărat unde şi când l-am întâlnit pe „celălalt”, dacă nu ştim neapărat ce impresie ne-a făcut „el” în acea zi – şi dacă adesea chiar avem mai degrabă tendinţa de a ne extazia la ideea că, în seara aceea, n-am înţeles imediat că acela era tocmai „el” –, literatura, în schimb, oferă memoriei noastre iubiri fulgerătoare, în alt chip răsunătoare, categorice şi definitive. Ştiu foarte bine unde am citit, unde am descoperit marile cărţi din viaţa mea.”

Tandoori Love TIFF 2009

Tandoori Love(2008)
Dragoste în stil Tandoori

Regia

Oliver Paulus

Cu: Vijay Raaz, Lavinia Wilson, Martin Schick

Festivalul International de Film de la Cluj TIFF 2009 nu a avut in program numai filme reusite. Unul dintre acestea a fost Tandoori Love, un film elvetian produs in anul 2008, prezentat in cadrul sectiunii Supernova si avand drept principal premiu cel pentru Contributie Artistica la Festivalul de Film de la Cairo din 2008. Aflat la granita intre un film romantic si un musical, Tandoori Love pare construit pe scenariul care a adus succesul mult mai cunoscutului Slumdog Millionaire: un pic de romantism si tradare, indeajuns de multa muzica indiana si un decor mirific, din Alpii elvetieni, dar si putin bazar indian pur.

Povestea pe scurt: Raja, un bucatar indian, vine in Elvetia impreuna cu o echipa de filmare a Bollywood-ului, pentru a realiza o pelicula tipica pentru aceasta tara cu multa-multa muzica. Numai ca decizia lui este de a renunta la echipa cu care venise, lasandu-i sa moara de foame, pentru ca se indragostise de o tanara elvetianca pe care o intalnise intr-un supermarket. Se angajeaza la restaurantul unde aceasta este viitoarea sotie a patronului, ca bucatar, pentru a fi cat mai aproape de ea. Urmeaza cliseele obisnuite: cateva melodii cantate de noul cuplu ascuns, tradare, adulter, cearta cu soacra, aparitia colegilor de filmare etc.

Nu stiu daca s-a dorit doar ironizarea filmelor de la Bollywood, insa chiar daca a fost asa, nici macar aceasta parte a filmului nu este reusita. Este o incercare de comedie romantica pe fundal indian, insa pentru mine nu este decat penibila. Un film nerecomandat.

Nota 3/10
Jovi

Politică şi istorie. Cazul comuniştilor români 1944-1977

“Politică şi istorie. Cazul comuniştilor români. 1944-1977 ”, de Vlad Georgescu

Editura Humanitas, Bucureşti, 2008

Postfaţă de Radu Popa

Mistificarea istoriei de către comunişti

Articol publicat pe ClubDiverta.ro.

Citate Vlad Georgescu

“Politică şi istorie. Cazul comunisştilor români. 1944-1977 ”, de Vlad Georgescu

„Intervenţia imperialistă împotriva revoluţiei socialiste din Rusia. Ocuparea basarabiei”. Cât priveşte anexarea Basarabiei de către URSS în 1940, faptul este prezentat în toate ediţiile ca o reglementare amiabilă a unei neînţelegeri teritoriale născute prin intervenţia română din 1918 împotriva Rusiei sovietice. De altfel, încă Pătrăşcanu, care vorbise şi de „eliberarea Poloniei răsărotene de către armata roşie”, socotise Unirea din 1918 o ocupare forţată, împotriva voinţei maselor, dornice de comunism, iar ultimatumul din 1940, o revenire asupra unei nedreptăţi.

„Ceauşescu se socoteşte fără îndoială, şi curtenii săi nu încetează o clipă a-i întări convingerea, unul dintre marii oameni ai vremii, ceea ce-l face să-şi socotească şi poporul la cele mai înalte cote; un păstor, chiar şi cu topuz, nu poate fi mare în capul unei turme fără personalitate în istorie; îi trebuie, ca să se manifeste în toată amploarea sa, şi un popor de excepţie. Ideea apare timid incă din tezele din iulie – experienţa românilor „este un bun naţional, cât şi un bun internaţional” –, dar devine megalomanie maladivă numai din 1974: ştiinţa românească a contribuit de-a lungul secolelor „la ridicarea nivelului general de civilizaţie a popoarelor”, „geniul” poporului a dat lumii cărturari încă din Evul Mediu; românii au fost primii „care au abordat problema rachetelor”, care „au construit avioane”, şcolile lor de medicină, matematică, istorie, aeronautică au fost şi sunt „de notorietate internaţională”; cu mândrie admite preşedintele, gândindu-se desigur şi la el, că neamul pe care-l conduce „a dat omenirii…o mulţime de celebrităţi”.

Despre Cantemir. „Viitorolog ca orice bun culturnic, Gheorghiu este sigur că, dacă ar fi apucat să somnească mai mult de 10 luni, ar fi întemeiat academii, ar fi înlocuit alfabetul chirilic cu cel latin, „ar fi însănătoşit economia”, ar fi modernizat administraţia, „ar fi creat noi cadre de conducere”; ca şi altădată însă, „împrejurările cele neprevăzute au stricat norocul acestui popor”.

Amistad

Amistad(1997)
Amistad

Regia

Steven Spielberg

Cu

Morgan Freeman, Anthony Hopkins, Matthew McConaughey, Djimon Hounsou

Articol publicat si pe Filmetari.com.

De-a lungul timpului, Steven Spielberg a surprins lumea cu filme extraordinare, unele dintre ele cu subiect istoric incitant pe care l-a readus in atentia marelui public. Amistad pleaca de la un asemenea fapt istoric real, dar destul de putin cunoscut, respectiv revolta sclavilor de pe vasul cu acelasi nume, capturarea lor de catre americani si procesul iscat pentru libertatea lor, care a facut valuri in acel timp (1839) in Statele Unite ale Americii. Ei au fost aparati la instanta suprema de insusi John Quincy Adams, fostul presedinte al tarii, ajuns acum la o varsta venerabila, interpretat de Anthony Hopkins, intr-un rol plin de substanta si plin de implicare, chiar daca aparitia sa este relativ scurta la un film de doua ore si jumatate.

In acele timpuri, dupa declaratia de independenta din Statele Unite, exita premisa procesului civil american intre statele din Nord si cele din Sud, una dintre principalele cauze fiind abolirea sau nu a sclavismului. Se ajunsese deja la o conventie tacita si anume ca puteau fi sclavi doar cei nascuti sclavi, iar aducerea unora noi din Continentul Negru era interzisa. Existau deja oameni care isi daruisera viata pentru abolirea sclaviei in America, multi dintre acestia fiind scalvi eliberati. In acest moment, aparitia unui vas cu negri care isi ucisesera noii stapani, Amistad, in apele teritoriale americane si capturarea lor da prilejul pentru deschiderea unui proces pentru liberarea lor ce va constitui un precedent in istoria justitiei americane.

Procesul inceput si povestea lui in film se concentreaza doar pe pledoariile si culisele celor aflati de partea sclavilor si anume Theodore Joadson (Morgan Freeman), un fost sclav eliberat si ajuns acum un om invatat, pe tanarul avocat Baldwin (Matthew McConaughey), dornic de afirmare si constient ca acesta este cazul care ii poate schimba viata si cariera, dar mai ales pe negrul Cinque (Djimon Hounsou), unul dintre cei care doresc eliberarea si considerat capetenia lor. Prestatia acestui actor este remarcabila prin auteticitatea de care da dovada, prin forta lui expresiva, in special pentru ca dialogurile dintre ei se duc in limba originara africana mendi. Dupa ajungerea procesului la Curtea Suprema, de partea cauzei este atras si fostul presedinte John Quincy Adams, un adept al abolitianismului.

Filmul impresioneaza prin mai multe lucruri, dar in principal pentru spiritul de dreptate si de justitie umana pe care il transmite, pentru interpretarea de marca a actorilor principali (cum ar fi, de exemplu, Matthew McConaughey, intr-unul dintre cele mai serioase si bun prestatii ale sale), Anthony Hopkins fiind nominalizat la premiul Oscar in anul 1998 pentru acest rol, pentru o punere in scena dificila a lui Spielberg, dar cu atat mai reusita. Una peste alta, un film de referinta.

Nota 9/10
Jovi

La terra degli uomini rossi-TIFF 2009

La terra degli uomini rossi(2008)
Tărâmul pieilor roşii

Regia

Marco Bechis

Cu

Claudio Santamaria, Chiara Caselli

Festivalul TIFF 2009 a prezentat, in cadrul unor sectiuni distincte numite "Focus", si proiectii ale unor tari care sunt renumite in cinematografia mondiala de arta, insa mai putin mediatizate din punct de vedere al circuitului comercial. Aceste tari au fost Polonia, Finlanda, Republica Moldova si, mai cu seama, Italia, una dintre tarile cu traditie in arta cinematografica. Am ales pentru astazi prezentarea unui film italian, La terra degli uomini rossi, selectionat in competitia oficiala a Festivalului de Film de la Venetia din 2008, unul dintre evenimentele cinematografice mondiale cu greutate.

In primul rand, marturisesc ca am fost surprins ca viata unor indieni amerindieni a facut obiectul unui film italian, ca actorii vorbesc o limba italiana neaosa, surprinzator pentru niste piei-rosii, cu toata ca fizicul lor seamana pana la identitate cu ceea ce stim noi din alte filme, documentare sau carti. Aflam destul de tarziu ca evenimentele nu se petrec insa in America de Nord, leaganul cunoscut de noi pentru actualele Rezervatii indiene, ci in Brazilia zilelor noastre, cand pamanturile, padurile, teritoriile care au apartinut candva indienilor sunt acum ale unor aristocrati locali, iar indienii trebuie sa stea in interiorul Rezervatiilor, sa munceasca rar si cu ziua pentru a avea hrana necesara intregului trib, uneori fiind doar niste papusi pentru turistii acelor locuri.

Filmul se invarte in jurul traditiilor indienilor. Pentru ei, pamantul este sfant, pana si tinerii sunt invatati inca de mici de valoarea acestuia de catre conducatorul tribului si samanul care ii sfatuieste. Astfel, prinsi in valtoarea vietii si vazand ca nu pot trai pe pamantul unde sunt ingropati stramosii, tinerii se sinucid. Decizia luata de tribul care face obiectul filmului este sa renunte la viata din rezervatie si sa se mute in apropierea padurii unde salasluieste spiritul stramosesc, fara sa deranjeze pe nimeni, nici macar pe bogatasul local, care detine acum terenul. Locul pe care il ales este in afara proprietatii acestuia, dar chiar langa gardul ce o inconjoara, fapt ce determina nemultumirea acestuia si represaliile ulterioare.

Este un film de un calm extraordinar, pana la urma pana si luptele dintre nou si vechi, dintre aristocratia braziliana si indienii Guarani se duce mai mult la nivel psihic, pentru ca acestia din urma incearca sa obtina pe cale pasnica pastrarea propriilor traditii, prin respectarea locurilor de origine. Nu avem de-a face astfel cu actori singulari, ci cu o comunitate de indieni, care uniti si unitari in interpretare. Avem de-a face cu un film care se apropie astfel de un documentar, iar apelul din final, care ne semnaleaza ca genocidul indienilor din Brazilia continua, este exemplificativ.

Nota 7/10
Jovi

Vinyan-TIFF 2009

Vinyan(2008)
Vinyan

Regia Fabrice Du Welz

Cu Emmanuelle Béart, Rufus Sewell

In preajma oricarui eveniment major din lumea cinematografiei, cinefilii se concentreaza asupra filmelor prezentate si prezente acolo. La fel facem la Oscaruri, la Cannes, la Venetia sau la Globurile de Aur, incercand sa vedem cat mai multe filme nominalizate, sa simtim cat mai aproape pulsul evenimentelor si al starii de fapt, sa incercam sa deslusim sentimentele castigatorilor sau premiantilor sau sa aflam ceea ce se afla in culise si in mintea organizatorilor. Asemanator, incerc si eu sa trec in lumea celui mai important eveniment cinematografic din Romania, respectiv Festivalui International de Film de la Cluj-TIFF 2009.

Si, sa spunem, filmele prezente la Cluj sunt toate din "lumea buna". Fara sa fie aproape in totalitatea lor comerciale, ne aduc in fata unor filme-cult, departe de lumea dezlantuita a filmelor de "happy-end" americane, reusind sa straga spectatorii avizati la show-uri memorabile, dar, in acelasi timp, nu ii indeparteaza nici pe cei dornici de amuzament, distractie sau adrenalina. Exista si din acestea, insa, in mod normal, predomina filmele de calitate, din toate colturile globului pamantesc, fiindca de esenta unui festival important este prezenta unor actori impecabili, cateodata necunoscuti, a unor regizori de calitate artisitica extraordinara, a unor filme care ne uimesc prin profunzimea lor.

Unul dintre acestea este "Vinyan", prezent in secţiunea "Umbre" a Festivalului TIFF 2009 de la Cluj, film franco-belgian, in care se concentreaza unul dintre sentimentele umane cele mai profunde, respectiv dragostea de mama. Scenele pe care le traim in timpul urmaririi lui sunt alternante si diferite din punctul de vedere al calitatii regizorale sau al scenariului. Inca din start, avem imagini simbolistice-vizuale, un puseu de apa frematand, culori osciland intre albastrul marii, verdele plantelor subacvatice sau sangele siroind, prime imagini care pot ilustra inca de la inceput alternanta planurilor ce vor urma. Imaginile imediat urmatoare insa dezmagesc: o suava faptura feminina (Emmanuelle Beart) apare din valuri intr-un minuscul costum de baie si simbolismul anterior este inlocuit de coborarea brusca in realitatea erotica a filmelor de duzina.

Totusi, aceasta cadere in calitate apare foarte rar si chiar daca subiectul de ansamblu pare unul obisnuit, un cliseu, cresterea succesiva a misterului si accentuarea faptului ca nu ne aflam in fata unui simplu film gen Hollywood il determina pe spectator sa urmareasca cu interes din ce in ce mai mare sfarsitul filmului. Un cuplu aparent obisnuit este surprins de o mare drama in Thailanda: trecerea unui val de tsunami ii rapeste singurul fiu. Desi tatal este in timp impacat cu situatia, mama nu isi poate odihni sufletul, considerand ca fiul a supravietuit apei si se afla undeva in jungla, la numeroasele triburi care se ocupa cu vanzarea copiilor.

Doar o secunda intr-un clip caritabil, o determina sa plece impreuna cu sotul ei, in cautarea lui Joshua, printr-un tinut aflat departe de granita civilizatiei, printr-o regiune numita Burma. Numai ca ea nu isi cauta neaparat propriul copil, ci este multumita cu orice substitut al sau si, pe deasupra, are nevoie sa gaseasca pe cineva pe care sa dea vina. De aceea, chiar cu riscul pierderii vietii si a oricarei averi materiale, constienta ca localnicii care ii conduceau prin jungla ii pacalesc si nu stiu nimic despre fiul sau, ea vrea sa continue aventura cunoasterii si sa il cunoasca astfel pe Vinyan, spiritul mortilor prin violenta, devenit confuz si violent si care nu mai stie calea spre lumea cealalta.

Nota 8/10
Jovi

Minoes - TIFF 2009

Minoes(2001)
Minoes

Regia

Vincent Bal

Cu: Carice van Houten, Theo Maassen, Sarah Bannier

Festivalul de Film de la Cluj-TIFF si-a inceput zilele Proiectiilor pentru Copii cu un film olandez din 2001, Minoes, care poate incalzi sufletul oricarui copil, dar si adult, prin frumusetea mesajului si conceptia artistica de invidiat. Marturisesc ca nu sunt un fan al filmelor cu si despre animale, insa aceasta pelicula este impecabil realizata, desi usor predictibila . De altel, a primit numeroase premii la festivalurile de profil, cum ar fi Premiul Juriului Copiilor la Festivalul de Film pentru Copii de la Chicago, Premiul Camerio la Carrousel International du Film si Cel mai bun film olandez al anului 2002.

Invartindu-se in jurul pisicilor, are ca erou principal pe Tibbe, un ziarist timid care se afla in punctul de cotitura al carierei sale. Pentru ca niciodata nu vine cu stiri noi si senzationale, i se spune ca va fi concediat in ziua urmatoare, daca nu gaseste ceva demn de a fi publicat. Pe drumul de intoarcere spre garsoniera sa din mansarda unei cladiri, zareste o domnisoara intr-un copac, ascunzandu-se de un catel ce o latra. O ajuta si spera ca ea este stirea care ii va relansa cariera, insa ea dispare imediat. Cateva ore mai tarziu insa, ii apare la geamul sau si, in schimbul unui loc de dormit si ceva mancare, ii promite ca ii va aduce stiri bune si necunoscute publicului.

Aflam ca Minoes, domnisoara in verde, este o pisica transformata in femeie dintr-o intamplare si care are inca toate calitatile si defectele unei pisici adevarata. Relatiile sale in lumea felinelor il ajuta pe Tibbe care afla toate dedesubturile unor afaceri care ameninta sa distruga existenta linistita a micului oras. Cu toate ca, prin dezvaluirile sale, este afectata reputatia unui conducator al orasului, mare filantrop si dorit de majoritatea concetatenilor, el este aparat chiar de catre pisici, care reusesc sa schimbe la timp lucrurile in favoarea sa.

Aparitia lui Minoes ca o fost pisica-actuala femeie este foarte reusita, aceasta reusind un rol bun intr-o ipostaza dificila: ea toarce, se saruta prin atingerea nasului, adora mirosul si gustul de peste, doarme intr-o cutie, facand totul natural, dar si atragator in acelasi timp. Desi finalul este previzibil, totusi filmul este incantator si atrage spectatorii de toate varstele. Uneori prietenii se ascund in locuri si in fiinte la care nu te gandesti.

Nota 8/10
Jovi

Dean Spanley

Dean Spanley(2008)
Dean Spanley

Regia

Toa Fraser

Cu Sam Neill, Bryan Brown, Peter O'Toole

Daca doresti sa privesti un film pe care nu il poti intelege usor sau care te poate duce intr-o stare de uimire absoluta, poti alege "Dean Spanley". O asemenea stare mi-a fost indusa de faptul ca un mare actor, aflat acum la o varsta foarte inaintata, si vorbesc acum de Peter O'Toole, a ales sa joaca intr-un film neo-zeelandez care nu spune nimic. Sau care incearca sa intre in lumea spiritismului pe usa din spate, alegand reincarcarea unui caine in trupul unui preot, care are viziuni despre viata anterioara numai dupa un pahar de vin.

Fisk Junior (Jeremy Northam) si-a facut un obicei sa vina o data pe saptamana la tatal sau (interpretat de Peter O'Toole), in ziua de joi, pentru a incerca sa ii faca batranetile mai antrenante, ducandu-l la tot felul de conferinte, la clubul din oras pentru un pahar de vin sau un whisky. Intr-una din vizite, merg la o conferinta a lui Swami Nala Prash, un "sfant" indian care le vorbeste de reincarnare, discurs la care participa si noul preot al comunitatii, Dean Spanley. Acesta are o mare afinitate atat pentru spiritism si vietile anterioare, cat si pentru celebrul vin unguresc Tokay.

Din acest moment, incep intalnirile lor saptamanale, in care Dean Spanley, dupa cateva pahare de Tokay, gasite cu greu de Fisk, le povesteste acestora despre viata lui anterioara cand fusese caine. El nu numai ca povesteste, ci chiar se transpune in pielea animalului care fusese, reusind in fiecare sedinta sa ii uimeasca pe cei care asista, iar acestia sa isi doresca mereu o noua intalnire.

Nu am gasit niciun sens in acest film, nu am inteles care a fost ideea pentru alcatuirea unui film, care initial parea sa curga bine. Mai cu seama ca avem de-a face cu actori de valoare. In afara reconstituirii fidele a Angliei sfarsitului de secol 19 si nemuritorul Peter O'Toole, nu am gasit nicio alta calitate.

Nota 4/10
Jovi

Strigătul pietrelor

Pledoarie pentru citit şi strigătul cărţilor

“Strigătul pietrelor”, de Hikaru Okuizumi
Editura Univers, Colecţiile Cotidianul, Bucureşti, 2009
Traducere de Emilia Comănici

Articol participant la Concursul "Promovez lectura" de la Tamada.ro.

Moto: “Odată, când aveam şapte sau opt ani, mama mi-a spus, pe când şedeam pe penultimele locuri din autobuz, în drum spre clinica sau spre magazinul de încălţăminte, că, deşi, e adevărat că şi cărţile se pot schimba cu trecerea anilor la fel de mult ca oamenii, diferenţa este că, în vreme ce oamenii întotdeauna te lasă baltă când vine vremea să nu mai poate obţine de la tine nici un avantaj, plăcere, interes sau cel puţin o senzaţie plăcută, o carte nu te părăseşte niciodată. Fireşte, uneori tu le laşi baltă, poate ani în şir sau chiar pe vecie. Dar ele, chiar dacă le-ai trădat, nu-ţi vor întoarce niciodată spatele: te vor aştepta tăcute şi modeste pe raftul lor. Te vor aştepta zece ani. Nu se vor plânge. Până într-o noapte în care ai brusc nevoie de o carte; chiar şi la trei dimineaţa, chiar dacă e o carte pe care ai părăsit-o şi ai şters-o din inimă de ani şi ani, nu te va dezamăgi niciodată, va coborî din raft şi îţi va ţine tovărăşie la nevoie. Nu va încerca să-şi ia revanşa sau să se scuze sau să se întrebe dacă merită să o facă, dacă tu o meriţi sau dacă vă mai potriviţi, va veni pe loc, de îndata ce i-o ceri. O carte nu te va dezamăgi niciodată.” (Amos Oz)

În zilele de tumult al cotidianului post-decembrist, timpul necesar pentru a citi o carte este din ce în ce mai restrâns. Avem timp să mergem la serviciu, avem timp să ne plimbăm cu maşina sau să bem o bere cu prietenii, avem timp să ne jucăm la ultima generaţie de PC sau să navigăm pe Internet, să stăm pe messenger sau pe twitter. Pentru toate ne găsim timp, numai pentru citit nu. Oare putem găsi şi cititului un pic de timp în realitatea vieţii de zi cu zi?
Nu cred că este imposibil, trebuie însă dorinţă şi încredere. Din facultate am învăţat, de la un profesor eminent, că e bine ca în fiecare zi a vieţii noastre să citim macăr o pagină, măcar zece pagini, oricât, aceasta să devină o deprindere, o obişnuinţă, astfel încât mereu să fim obişnuiţi cu ceea ce am realizat. Pe lângă acestea însă, trebuie ca în noi să există plăcerea de a citi, conştienţi că lecturarea unei cărţi ne apropie într-o măsură din ce în ce mai mare de cunoaştere.
Continuând pledoaria, consider că apariţia în ultimii ani a conceptului ziar+carte, iniţial la Cotidianul, apoi şi la Jurnalul naţional, Săptămâna financiară sau Adevărul, nu a făcut decât să faciliteze accesul la lectură a unui număr mai mare de cititori, chiar dacă, într-adevăr, unii doar cumpără aceste cărţi pentru a le avea în bibliotecă şi a se lăuda cu volumele îmbrăcate în piele.
Deunăzi, trebuia să găsesc timp pentru citit. Într-o zi ocupată, de-a lungul a mai mulţi kilometri şi aglomeraţie urbană, m-am strecurat printre amănunte pentru a citi „Strigătul pietrelor”, de Hikaru Okuizumi, una din cărţile apărute de curând în Colecţiile Cotidianul. Nu te poate opri nimic atunci când îţi doreşti cu adevărat să citeşti, chiar dacă vorbim de o carte de puţin peste 100 de pagini: pe când aştepţi să ţi se facă revizia la maşină, în timp ce înfuleci un sandviş şi o cafea la McDonalds sau în parc, aşteptând să îţi apară prietenii. Şi reuşeşti, plecând cu satisfacţia că, într-o zi ce apărea a fi total ocupată, ai reuşit să termini o carte.
Pasiunea pentru pietre a personajului principal seamănă cu pasiunea multora dintre noi pentru cărţi: apărută dintr-o întâmplare de cele mai multe ori (căci sunt destui printre noi care nu am avut părinţi care să ne insufle acest dar al cititului şi nici o bibliotecă îndeajuns de cuprinzătoare), am sădit-o cu stăruinţă în suflet şi nu o vom pierde niciodată. Am început să căutăm cărţi, la început prin bibliotecile orăşeneşti sau judeţene, pentru ca apoi să cumpărăm, să primim sau să împrumutăm cărţi, aşteptând cu sârguinţă să vină momentul să le citim. Din când în când le clasificăm, le rânduim, le răsfoim, ştiind în fiecare moment unde se află fiecare şi unde trebuie să căutam ceea ce ne trebuie.
Şi ajungem să considerăm despre cărţi, la fel cum spunea Hikaru Okuizumi despre pietrele lui: “Până şi ultima pietricică din albia râului poartă cu sine întreaga istorie a universului. Motivul pentru care Tsuyoshi Manase devenise un înfocat colecţionar de pietre îl regăsim întorcându-ne în timp la vorbele auzite de acesta de la un muribund în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe la jumătatea lunii decembrie 1944, într-o grotă din mijlocul pădurii tropicale mai sus de Golful Carigara din nordul provinciei Layte”.
Savuraţi deci plăcerea de a strânge pietre (cărţi) şi de a simţi momentul când ele strigă pentru a fi pipăite, clasificate şi descrise, de a fi deschise, răsfoite şi citite cu dorinţa de a deveni mai aproape de cunoaştere.

Hable con ella

Hable con ella(2002)
Vorbeste cu ea

Regia

Pedro Almodovar

Cu

Javier Cámara

Continuarea la Filme-carti.ro.