Campinenii si inchisorile lor

"Campinenii si inchisorile lor", de Simona Luncasu

Editura GrafoANAYTIS, Ploiesti, 2007

Moto: "Comunismul era un rau care trebuia trait, tocmai pentru a fi epuizat" (Sebastian Popescu)

Incerc sa recuperez din masa mea plina de carti care asteapta sa le citesc, inainte sa le inghesui prin biblioteca tot mai neincapatoare. "Serbarile Toamnei" din Campina m-a determinat sa ma reapropii de orasul meu, ocazie cu care am cumparat si doua carti apartinand unei tinere jurnaliste ale urbei. Prima pe care am apucat-o ieri (si am si terminat-o) se intituleaza "Campinenii si inchisorile lor" si cuprinde o serie de articole publicate in anul 2004 in revista locala "Partener". Cea de-a doua se pare ca e anterioara (articole din anul 2003), pare-mi-se, am inversat ordinea

Autoarea isi propune sa descrie, printr-o tehnica tipica de jurnalist si de reportaj la un ziar de mica importanta, personalitatile vietii campinene care au avut de suferit de pe urma persecutiilor comuniste, marea majoritate in anii de prigoana de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Articolele nu abunda de informatii, nici de detalii biografice, ci sintetizeaza, prin propria istorisire a celor implicati, personalitatile lor. Nici nu exceleaza asadar, dar nici nu dezamagseste prea mult, mai ales pentru un cititor apropiat sufleteste orasului si care, macar din auzite, cunoaste personajele.

Prefata este semnata de unul dintre protagonisti, Sebastian Popescu, fost detinut politic intre anii 1950-1954 si 1955-1963, care noteaza (iar eu, la randul meu, reproduc), ca "am fost singura tara din blocul comunist care am opus o rezistenta armata in munti". Aceasta afirmatie a atras imediat un semn de intrebare din partea mea. Stiu ca am citit multe carti asupra acestui subiect, dar acum aparea prima data spus acest lucru, ba si cu mare convingere. Un lucru lasat pentru cercetari ulterioare, desi consider ca este doar mentionat cu subiectivitatea normala a celui implicat in evenimente. Daca nu, imi fac mea culpa.

Ce merita remarcat fata de alte carti de acelasi gen este ca oamenii prezentati sunt (aproape) toti oameni simpli, cu putine posibilitati de exprimare intelectuala, asa cum au facut-o un Goma sau un Steinhardt. Poate si aceasta ii face mai accesibili sufleteste, mai apropiati, in relatia peste timp cu calaii si paznicii lor: "Relatiile detinutilor cu soldatii erau, in general, dintre cele mai bune. Omenosi, baietii in uniforma, oameni simpli, din afar sistemului, intorceau deseori privirile in alta parte cand cei pe care-i escortau incercau sa le strecoare oamenilor din satele prin care treceau cate o scrisoare pentru acasa."

Inchei prin a-i enumera pe cei care fac obiectul cartii si care si-au riscat viata pentru incercarea de salvare a celor din jur de comunism: Mircea Verbancu, Lucian Palamida, familia Cranciova, Sebastian Popescu, Florea Dragusin, Petre Eteneanu, Petre Olteanu, Nicolae Bazarea, Valentin Cristea, Costica Asavinei, surorile Rott, George Vajeu, Vasile Andries, Tudor Verbancu.

P.S. Nu am reusit sa gasesc nici o coperta a cartii in format electronic, asa ca am atasat doua poze din Campina de altadata.

Wanted

Wanted (2008)

Wanted

Regia

Timur Bekmambetov

In rolurile principale Angelina Jolie, James McAvoy

Am incercat sa vad un film mai recent, convins ca am ramas in urma cu vizionarea filmelor anului 2008 (dar nu numai), atras de "super-actiunea" la care s-a facut atata publicitate, dar si de figura Angelinei Jolie (mult timp preferata mea). O poveste insa destul de rasuflata, desi contine unele intorsaturi de situatie la care nu ma asteptam si care puteau face deliciul filmului, daca interpretarea (cu exceptia mereu talentatului Morgan Freeman), cat si scenele la limita fantasticului nu ar fi lasat de dorit.

Wesley (James McAvoy) este un tanar cat se poate de normal, cu o slujba tipica, o sefa cu o satisfactie zilnica de a-l chinui si de a-l umili in fata celorlalti si o prietena cu care locuieste langa o cale ferata, trenul de dimineata nelasandu-l niciodata sa doarma cat ar dori. O viata pe care o uraste, dar atat de normala si cu care este obisnuit. Intr-o zi insa, toata stereotipia se schimba si apare frumoasa Fox (Angelina Jolie) care ii dezvaluie ca tatal sau (pe care nu l-a cunoscut niciodata) a fost asasinat si este invitat intr-o adevarata organizatie secreta de asasini cu scopul de a invata tainele uciderii cu sange rece si apoi de a-l omori pe Cross, asasinul tatalui sau.

Antrenat de Fox, condus din umbra de Sloan (Morgan Freeman), va deprinde unele abilitati aproape imposibile (iar cea cu traiectoria devianta a gloantelor este chiar dintr-un film SF). Scenariul insa se dezvolta, iar presupusii prieteni sunt, de fapt, dusmani, iar discursul lui Sloan dinspre sfarsit frizeaza culmile posibilului uman, exact ce nu imi place intr-un film de actiune care pare, pana la urma, realist.

Un film care merita vazut doar datorita unor efecte speciale specifice anului 2008, dar si pentru fanii genului...Desi prefer cateodata si eu un film bun de actiune, acesta nu m-a convins. Deloc. Iar pe cei care il compara cu Matrix, ii inteleg la fel de bine. Adica tot deloc.

Nota 4.5/10
Jovi

The Hot Chick

Puicuta cu cocosel (2002)

The Hot Chick

Regia Tom Brady

In rolurile principale Rob Schneider

Evenimentele ultimelor doua-trei saptamani, munca de la serviciu m-au determinat sa vad din ce in ce mai putine filme. Desi imi doream sa vizionez, sa ma relaxez, sa citesc o carte, orice clipa de ragaz ma indemna la somn. De aceea, calitatea filmelor (chiar daca putine) lasa de dorit, insa sunt unele care m-au predispus la relaxare mentala.

Asa apare un film, "The Hot Chick", care, marturisesc, nu este "filmul de ieri", ci "filmul din ultimele 10 zile", din care am vazut cam zece minute zilnic inainte de a cadea intr-un somn profund. Ii spuneam mai demult unui prieten ca, indiferent cat de obosit sunt, un film bun, peste medie, imi opreste temporar senzatia de oboseala si ma mentine treaz pana la capat. Acesta nu a facut-o. Un alt fapt interesant este ca nu imi mai amintesc prea mult din subiect, nici prea multe faze comice (pana la urma este o comedie), iar cele de care imi aduc aminte nu merita prea mult povestite.

Subiectul pare transpus dintr-un film mai vechi cu Mel Gibson, nu imi mai amintesc numele lui: Rob Schneider interpreteaza rolul unui barbat (urat), care se preia sufletul unei blonde (foarte frumoase, dar lipsita de creier) si devine femeie. Cu faze amuzante, unele prea lipsite de inventivitate, unele preluate din alte filme.

Un film care m-a relaxat asa de mult incat m-a adormit in fiecare seara...deci:

Nota 6/10
Jovi

Serbarile Toamnei in Campina

Intr-o atmosfera placuta, care personal mi-a placut foarte mult, s-a desfasurat la Campina, in week-end-ul abia incheiat, prima editie a "Serbarilor Toamnei"...un frumos parfum interbelic intr-un oras la fel de frumos...

Costumatii mult-dragi mie...

Un dans in mijlocul orasului pe acorduri de Cristian Vasile...

Un clovn, bucuria copiilor...

Un lustragiu, de asta aveam nevoie chiar si eu...

Si cultura campineana si-a tras partea, prietenul meu, Codrut Constantinescu lansandu-si a patra carte, "A trai pentru a citi"...

Primarul si secretarul orasului, impreuna cu doamnele lor, cu consume interbelice, iesiti la o bere ("Prietenii stiu de ce")...

Nici fanfara nu s-a lasat mai prejos...

The Libertine

Libertinul (2005)

The Libertine

Regia Laurence Dunmore

In rolurile principale Johnny Depp, Samantha Morton

Spuneam mai demult pe acest blog ca unul dintre actorii care personal imi plac si, mai cu seama, imi placeau mai demult, in speta Johnny Depp, s-a pierdut in ultimul timp in roluri mediocre, in filme de acelasi gen. In special, in filme care ilusteaza trecutul, insa fara a aduce o crestere propriului act cinematografic. Iar acest film din anul 2005 (inaintea altei dezamagiri, Sweeney Todd) confirma parerea mea.

Sincer acum, nu prea am ce sa povestesc despre acest film. Inceput tulburator, prin cuvintele chiar ale eroului, contele de Rochester, care ne dezvaluie ca vom fi tulburati de povestea lui. Una care mi se pare din ce in ce mai tipica pentru anii Evului Mediu tarziu, o epoca a decadentei, mai cu seama sexuala, in care cei puternici pot dispune fara temeri de cei fara de mijloace.

Contele de Rochester este un aristocrat depravat, care o tine intr-o petrecere continua, dintr-un bordel in altul, fara rusine atat fata de sotia sa, cat si fata de rege. O singura calitate are si anume inclinatia sa spre teatru, fiind un cunoscut autor de piese, de poezii si dramaturgul preferat al curtii britanice. La Londra, cunoaste o femeie care ii ia mintile si pe care o indruma sa devina o renumita actrita. Dar care il foloseste doar, ajungand el insusi in situatia sa devina un barbat milog dupa dragostea ei, fara succes insa.

Chiar daca figura istorica a contelui de Rochester este deosebit de interesanta, filmul nu s-a dovedit asa, fiind de multe ori extrem de fad si gol in exprimare. Sau asa mi s-a parut mie. Prea seamana cu o adaptare pentru televiziune.

Nota 4/10
Jovi

You Don't Mess with the Zohan

Nu te pune cu Zohan (2008)

You Don't Mess with the Zohan

Regia

Dennis Dugan

In rolurile principale Adam Sandler

Nu trec printr-o perioada prea fericita, timpul nu imi este deloc alaturi (dovada si putinele recenzii si ganduri de pe blog), insa imi era dor de un film, de o carte. Chiar daca nu unul reprezentativ, aveam nevoie de un film care sa imi aduca macar temporar zambetul pe buze si care sa ma relaxeze pentru cateva clipe. Un film vazut pe parcursul mai multor zile, pentru ca mereu oboseala ma facea sa adorm.

Prefer comediile cu Adam Sandler. Il apreciez, parca nu a ajuns la schimonoselile lui Jim Carrey, desi filmele sale sunt rupte din acelasi registru. Am langa calculator cateva din comediile sale favorite, pentru zilele mele negre, gata pentru a fi vizionate: Happy Gilmore, Big Daddy, 50 First Dates.

Sa spunem cate ceva despre subiect, desi consider ca mesajul ascuns este mult mai interesant si mai actual: Zohan (Adam Sandler) este un super-agent al Mossadului, cu abilitati extraordinare (prea supranaturale, daca se poate spune asa), dar care s-a saturat de luptele si razboaiele continui si deci, intr-un ultim conflict cu Fantoma (luptator arab, interpretat de John Turturro), sa isi insceneze moartea. Pleaca la New-York, unde devine hair-stylist intr-un salon patronat de o frumoasa femeie din Palestina (superba, si in acest film, Emmanuelle Chriqui).

Filmul este amuzant din prima pana in ultima clipa, dar actiunea lui atinge si una dintre cele mai serioase probleme ale timpurilor moderne si anume conflictul dintre evrei si arabi. In New-York-ul imaginat de film, aceste doua etnii impart aceeasi strada, fiecare detinand o parte: evreii cu casele si pravaliile lor pe o parte, arabii peste drum. O convietuire teribil de linistita si de dorit. Se intalnesc deseori la mijlocul strazii pentru a dezbate probleme ale cartierului si, de ce nu, ale lumii, dar, dupa o referire rapida si trecatoare asupra "urii" dintre popoarele lor, au discutii inflacarate asupra ultimului meci de baschet din NBA sau asupra ultimei frumuseti americane (cum ar fi Mariah Carey, care apare in film in propriul rol).

Iata si declaratiile unora din creatorii filmului, care ne dovedesc ca o asemenea convietuire poate exista: "Unul dintre cele mai grozave lucruri de pe platou-si n-a fost o treaba intentionata-era faptul ca aveam de turnat scene în care apareau simultan palestinieni si israelieni, ceea ce însemna ca ei stateau împreuna mai mult timp. Toti luau pranzul împreuna. Au fost si dezbateri furtunoase, dar totul se desfasura într-o atmosfera prietenoasa, sanatoasa; au dovedit ca erau deschisi la minte. Era fantastic sa-i vezi la un loc pe toti, unii dintre ei mi-au spus ca nu mai vorbisera niciodata atat de mult cu un israelian sau palestinian."

Un film plin de amuzament, dar cum spuneam, si cu multe invataminte, neasteptat pentru o comedie.

Nota 7.5/10
Jovi

Profita ca esti tanar!

Aspirina si piramidonul

Din nou, in Arges...

One Flew Over the Cuckoo's Nest

Zbor deasupra unui cuib de cuci (1975)

One Flew Over the Cuckoo's Nest

Regia

Milos Forman

In rolurile principale Jack Nicholson

Un clasic, nu il vazusem pana acum, desi auzisem multe cuvinte frumoase despre el. Un film care mi-a intrecut asteptarile, a fost intru-totul pe placul meu. Profund psihologic, cu personaje care suprind in orice moment, un final cu totul neasteptat, actori foarte potriviti si un subiect foarte greu, dar in acelasi timp incitant.

Desi pare ca intregul film este concentrat in jurul lui Patrick McMurphy (Jack Nicholson), un infractor care ajunge din greseala intr-un sanatoriu de boli mintale, treptat fiecare personaj se dovedeste important, cu propria structura psihologica si cu un rol determinant in alegoria peliculei. Atat cei internati, cat si directorul sau asistentele (cu precadere asistenta-sefa, Louise) au propriile tare, care determina si evolutia celorlalti. Se ajunge astfel, din neatentie a specatatorului, ca un personaj ca Sefu (un indian ca un munte, dar inchis in sine si presupus mut), sa poarte pe umerii sai, fara sa fie bagat in seama, responsabilitatea finalului.

Sanatoriul seamana cu o inchisoare. Si, desi paradoxal multi dintre cei internati se afla acolo de bunavoie, pe baza de voluntariat, personalitatea lor este stirbita de duritatea asistentelor, cladirea transformandu-se treptat intr-o adevarata inchisoare. Incolonarea pentru medicamente, sedintele de "calmare" a sufletelor, grilajul de la ferestre ii transforma pe acestia in adevarati prizonieri si, la venirea lui McMurphy, spirit revolutionar si catusi de putin "nebun", totul se schimba si revolta asupra autoritatii devine posibila.

Cum nu gasesc defectele unui film extrem de sugestiv si profund psihologic pe multiple planuri, cum subiectul face parte din cele preferate de mine, cum infatisarea unor personaje aflate in stadiul unor boli mentale este grea, dar deosebit de reusita si realista, cum dorinta fiecarui om pentru libertate (chiar si a unuia aflat in suferinta psihica) este preexistenta, nu pot da decat:
Nota 10/10
Jovi

Amy's Orgasm

Legile lui Amy (2001)

Amy's Orgasm

Regia Julie Davis

In rolurile principale Julie Davis

Hahaha...un film vazut si nu imi mai amintesc despre ce a fost, prins in valtoarea vietii cotidiene. Doar ca a fost amuzant, in linia comediilor romantice normale, fara multe complicatii, dupa propria mea categorisire "un film pentru o dupa-amiaza de week-end, cand iti doresti sa uiti clipele grele de munca din timpul saptamanii".

Amy este o scriitoare de succes, specialista in carti despre cat de bine ii este femeii singura, descurcandu-se intr-o lume plina de barbati, dar fara ajutorul acestora si, mai mult, fara atasamentul si dragostea unei relatii. Si chiar fara pic de sex. Pare ca se simte bine, dar in adancul sufletului ei, la fiecare atingere involuntara, la fiecare apropiere, la fiecare constientizare a unei povesti de dragoste, sufera. Si normal, va izbucni.

Este chemata la o emisiune radio de catre un cunoscut misogin si afemeiat, cu care se cearta, se contrazice, se uraste, dar de care se indragosteste iremediabil. Obsesia de a trece peste principiile sale de viata si cu precadere ale celor inscrise in cartile sale, citite de femeile care urasc barbatii si care s-ar putea intoarce impotriva sa, doar afland.

Un film simplut, fara complicatii, fara mesaje. Doar amuzant, pe alocuri.

Nota 6/10
Jovi

Nicu Steinhardt in dosarele Securitatii (1959-1989)

"Nicu Steinhardt in dosarele Securitatii (1959-1989)"

Prefata de Toader Paleologu

Studiu introductiv de Clara Cosmineanu

Editura Nemira, Bucuresti, 2005 (carte cumparata de pe site-ul www.nemira.ro)

Motto: "Specificul intelectualului, ca om al spiritului, este acela de a gandi despre lucruri si de a fi raspunzator de soarta lor. Intelectualul nu este un om. El este o dimensiune a societatii. E o parte binecuvantata a lucrurilor. Intelectualul este o instanta fara de care lumea ar merge si mai rau" (B. Henri Levy-Eloge des intellectuelles)

Imi aduc aminte de Nicolae Steinhardt inca din manualul de literatura romana din clasa a XII-a. Ii era consacrata o pagina doar, cu o mica prezentare biografica si cu cateva citate din "Jurnalul fericirii". Nu eram la varsta in care sa aprofundez, de aceea mi-au trebuit cativa ani pentru a ajunge sa il citesc si apoi sa ii aflu detalii despre viata lui. Desi nu sunt un practicant ortodox, a fost singura carte despre religie care parea venita din inima, iar anumite pasaje au fost impresionante. Citita pe nerasuflate, intr-o vara torida, in concediu pe litoral, m-a determinat sa imi reconsider unele optiuni personale, dintre care cele mai importante par a fi gasirea fericirii personale in ciuda tuturor obstacolelor (mai cu seama politice si religioase, in cazul lui Steinhardt), precum si dorinta de a aprofunda studierea perioadei comuniste, mai ales cea a dizidentilor.

Si astfel, am ajuns si la cartea de fata, care cuprinde 100 de documente din dosarul de urmarire de catre Securitate a lui Nicu Steinhardt, intinse pe o perioada de 30 de ani, de la primul proces-verbal de interogatoriu, pentru viitorul proces (celebru, de altfel) "Noica-Pillat", datat la 31 decembrie 1959, pana la scoaterea de sub urmarire operationala, din data de 13 iunie 1989, cauzata de (ce cinic!) moartea celui urmarit. Sunt documente atat de seci ca exprimare (cu exceptia celor date sub semnatura personala de catre Steinhardt), dar atat de semnificative pentru viata urmaritului, numit de Securitate cu apelativele de "Ortodoxul" sau "Scriitorul", care, dupa cum bine spune Toader Paleologu, "confirma prin statutul sau de prototip al ceea ce ar trebui sa fie un intelectual crestin".

Timpul lasa amprente semnificative asupra lui Steinhardt. Daca la inceputurile urmaririi sale (mai cu seama in procesul "Noica-Pillat" cand a fost condamnat la 12 ani de munca silnica) este foarte sincer si, prin aceasta, refractar si ostil regimului comunist, dupa ispasirea pedepsei inchisorii (relatata pe larg in Jurnalul fericirii) devine "cuminte", incercand sa nu deranjeze si evitand cu orice pret sa fie din nou arestat. Pana si sursele de informare a Securitatii devin un pic partizane (sau poate chiar erau, cum ar fi Alexandru Paleologu): "N. Steinhardt este un temperament entuziast si expansiv, care nu se poate stapani sa nu exprime tot ce gandeste, indiferent daca se potriveste sau nu, de aceea se contrazice foarte des, nu in chestiunea crestinismului in care e constant, insa in chestiuni generale si in cele de natura politica".

De ce a avut loc aceasta transformare a lui Steinhardt, mai cu seama pe panta ortodoxismului? Desi explicata pe larg in Jurnalul fericirii, este nevoie uneori si de explicatii de la adversari (Securitate, turnatori cu intentii criminale, cum exista in aceasta carte in cazul "vecinului binevoitor" care face o adresa catre institutia de mai sus, in care preciza presupusele relatii ale viitorului calugari cu baietei) sau de la pretinsi adversari (informatori aparenti, care in realitate intocmeau note informative curajoase si prietene, chiar atribuindu-i cuvinte de lauda despre Ceausescu): "Dupa arestarea sa, in 1960, in inchisoare, Nicu Steinhardt a inceput sa considere mistica ortodoxa ca o forma de consacrare a sa ca roman (suferea de un complex de inferioritate ca evreu), considerand inchisoarea ca o incercare data de Dumnezeu pentru a-si verifica virtutile crestine; a practicat in inchisoare un fel de apostolat, dandu-si mancarea altora, ingrijind pe cei bolnavi sau batrani si manifestandu-se extrem de generos si bun cu toti detinutii, fapt pentru care multi fosti detinuti i-au pastrat o amintire foarte buna si un mare respect".

Suita de documente este extrem de rece, dar surpinde foarte bine realitatile acelor timpuri, felul in care Securitatea urmarea, ajungand sa hartuiesca pe toti cei considerati "dusmani ai poporului". Problema care reiese, pe langa ilustrarea exacta si reala a celor 30 de ani cat Steinhardt a fost supravegheat sub multiple forme, este ca multe din tarele acelei societatii persista. Multe din cuvintele celui urmarit, atat copiate in documente din Jurnalul fericirii, cat si cele declarate in decursul anchetelor, isi gasesc perfect reprezentarea in asa-zisa societate post-tranzitie. Nu e cazul oare sa ne intrebam de ce sau cum s-a ajuns si s-a mentinut aceasta situatie, descrisa in cuvintele de mai jos? (si nu sunt singurele cuvinte care se adapteaza perfect realitatilor contemporane)

Societatea noastra "este dominata de trei fenomene ale timpului: invazia verticala a barbarilor (expresia e a lui Rathenau), domnia prostilor, tradarea oamenilor cumsecade.
Primul: navalesc nu barbarii din alte continente, ci, de jos in sus, derbedei. Barbarii acestia preiau locurile de conducere.
Al doilea: au sosit pur si simplu, in sensul cel mai categoric-prostii si incultii la putere; si in ciuda tuturor legilor economice si a tuturor regulilor politice, fac prostii ca niste ignoranti ce se afla.
Al treilea: in loc de a se impotrivi, oamenii cumsecade adopta expectative binevoitoare, se fac ca nu vad si nu aud, pe scurt tradeaza. Impartialii si increzatorii inregistreaza si tac. Sunt cei mai vinovati".

P.S. La final, o poza a mea din 2005, pe cand citeam Jurnalul fericirii:

Scrie ca sa primesti…o carte

City of Angels

Ingerul Pazitor (1998)

City of Angels

Regia

Brad Silberling

In rolurile principale Nicolas Cage, Meg Ryan

Un film pe care am tinut sa il revad dupa aproape 10 ani. Imi amintesc cand, in timpul studentiei mele, Meg Ryan era actrita mea favorita si, cand a aparut acest film la cinematografele din Brasov, l-am vazut de doua ori in zile consecutive. Atunci am fost impresionat, iar acum, desi am crezut ca il privesc cu un ochi mai critic, totusi mi-a placut aproape la fel de mult.

Seth (Nicolas Cage) este unul dintre ingerii din Los Angeles, care are ca misiune sa conduca persoanele muribunde spre Rai. Ingerii locuiesc in bibliotecile orasului, asculta gandurile oamenilor care citesc prin salile de lectura, discuta pe cladirile inalte, se intalnesc la asfintit pe malurile oceanului. Seth insa e diferit. La un spital la care "supraveghea" moartea unei persoane, se indragosteste de doctorita Maggie (Meg Ryan), care tocmai pierduse un pacient.

Invizibil pentru restul oamenilor, devine vizibil doar pentru persoanele pentru care isi doreste acest lucru. Alegerea lui este ea, iubirea pare posibila, atractia dintre ei este evidenta. Numai ca nemurirea lui este obstacolul care pare sa fie de netrecut pana in ziua cand afla ca pana si el are dreptul la liberul arbitru. Si trebuie sa aleaga intre viata vesnica si dragostea dintre el si Maggie (caderea ingerului).

Meg Ryan face unul dintre cele mai bune (si simpatice) roluri din cariera ei si acelasi lucru il pot spune si despre Nicholas Cage. Nu tipicul finalului m-a deranjat (cand l-am vazut prima data, imi spuneam ca e primul film american vazut de mine care nu are "Happy-end"), ci felul in care a fost realizat si regizat (prea usor de anticipat, fara pic de tragism si emotie).

Un film despre dragostea imposibila, un film care dovedeste ca si ingerii pot cadea si pot determina astfel ca dragostea imposibila poate deveni posibila si realizabila, macar temporar.

Cele mai frumoase cuvinte din film:
“Daca ai fi stiut ca asta se va intampla....Ai mai fi facut-o?”
“As vrea sa-i mai simt macar o data...mireasma parului ei...un sarut al gurii ei...o atingere a mainii ei...apoi o vesnicie de singuratate."

Nota 9/10
Jovi

Agentul 008

AGENTUL 008
by argestv

Magie incredibila