duminică, 30 noiembrie 2008

Boogie




Boogie (2008)
Boogie

Regia
Radu Muntean
In rolurile principale Dragos Bucur, Anamaria Marinca, Mimi Branescu, Adrian Vancica

Un film despre care am auzit multe, unul dintre filmele romanesti care au iesit in evidenta in acest an, mai ales ca acoperire publicitara. Nu poate ajunge insa ca anvergura si valoarea artistica pe "Restul e tacere", insa nici nu dezamageste. Povestea unui barbat aflat intre doua momente ale vietii: cea ludica, petrecareata, studenteasca si cea familiala, plina de responsabilitati si, prin urmare, mai serioasa si complicata.

Nu intamplator cred, povestea se petrece pe litoral, intr-o minivacanta de 1 Mai. Centrul actiunii este Bogdan (porecla lui din tinerete fiind Boogie), plecat la mare impreuna cu familia sa, respectiv sotia si baiatul de 3 ani, si care se intalneste acolo cu doi dintre cei mai buni prieteni ai lui din liceu, Penescu si Iordache (cel din urma plecat de ceva timp in Suedia si revenit pentru o scurta perioada). Incorsetat in viata de familie, Bogdan se simte nevoit sa refuze initial oferta acestora de a rememora clipele de peste ani.

Se simte, pe de o parte, responsabil, doreste sa ii faca pe plac sotiei si de a se juca cu copilul, desi totul pare mai rece. Pe de alta parte, insa, invitatia celor doi prieteni il atrage. Asteapta un moment de incordare pentru a pleca dupa acestia, intai la o sala de bowling, seara udata din plin cu vin, cu glume, si apoi, atractia suprema, toti trei pleaca intr-o camera de hotel cu o prostituata. Bogdan este tot timpul pus in fata alegerii. Aceasta se perpetueaza si asistam la interactiunea cu un personaj tot timpul ambiguu. Chiar daca, intr-un tarziu, se intoarce la sotie si copil, de parca nimic nu s-ar fi intamplat, avem impresia ca este doar primul moment dificil. Atractiile vor continua si, odata prima greseala facuta, ele se vor perpetua si, in conceptia mea, viitorul familial este in ceata.

E bine ca filmul nu ofera raspunsuri. Si ca fiecare barbat si fiecare femeie aflati in situatii similare, la inceputul vietii familiale au in fata o alegere a pasului urmator: dorinta de libertate si aventura sau cea a statorniciei si fericirii conjugale. Florin este fiecare dintre noi. Care se gandeste care este solutia optima pentru fericire. De aceea, este o pelicula care pune intrebari si care m-a pus personal pe ganduri, in multe clipe regasindu-ma in pielea personajului principal, la aceeasi varsta ca si el, cu rezonante asemanatoare.

Nota 7.5/10
Jovi

Love for Rent


Love for Rent

Regia
Shane Edelman
In rolurile principale Angie Cepeda

Un film care pare doar o comedie romantica, insa atinge si probleme interesante pentru America anilor de acum si anume imigratia (aflata la limita legalitatii), precum si situatia sufleteasca a femeilor-surogat, ajunse un corp producator de copii si care nu stiu care este urmatorul pas: pastrarea copilului, ajuns parte a propriului corp sau renuntatea pentru totdeauna la el?

Sofia este tanara columbianca, aspiranta la un post de avocat in Statele Unite ale Americii, ajunsa aici insa in urma unei casatorii aranjate cu un american, care o santajeaza si ii fura bunurile de cate ori are ocazia. Incearca totusi in fiecare zi sa invete mai mult, pentru a reusi. Cunoaste un tanar medic, cu care se potriveste si zambeste des, si un copil, maltratat de parintii naturali si de cei adoptivi, pe care il ia sub aripa sa si sa il invete frumoasa sa viziune asupra vietii.

Totusi, viata in America nu este simpla si usoara. Astfel ca, parasita de sansa si sub amenintarea unui divort care insemna deportarea inapoi in Columbia, accepta sa devina mama-surogat pentru o familie instarita care nu putea avea copii. Totusi, pierderea sarcinilor succesive ale "mamei" naturale" o transforma, indirect, intr-o femeie dura, aparent insensibila cu care Sofia nu poate avea o relatie decenta, ajungand sa isi doreasca sa pastreze ea copilul, desi primise 50.000 de dolari in schimbul acceptului.

Ce compromis va face ea dupa zile succesive de gandire si de aparenta lipsa de ratiune? Un film care, sub o aparenta senzatie de superficialitate, dezbate si transmite mesaje interesante. Nu le mai spun, pentru ca tind sa devin prea sentimental. Nu este insa un film mare, dar este unul dulce, bine facut pentru aspiratiile pe care le doreste.

Nota 7/10
Jovi

duminică, 23 noiembrie 2008

Ivanovo detstvo



Ivanovo detstvo (Ivan's Childhood)

Regia
Eduard Abalov, Andrei Tarkovsky
In rolurile principale Nikolai Burlyayev, Valentin Zubkov

Ma aflu in fata unei controverse. Repet, privesc filmele pur personal, fara a le privi prea mult din prisma unui regizor, actor, scenarist favorit, cunoscut sau celebru. De aceea, dorinta mea de a-l privi pe Tarkovsky a plecat din doua parti: una, parerea mea (obiectiva) ca prea mult timp am fost ignorant si am urmarit filme alandala, fara scop si doar pentru placere personala; a doua parte, ca, la recomandarea unor prieteni (Dan R, Iulian, Dan G, se stiu ei), trebuie sa imi completez structura de critic (amator) de film prin vizionarea unor autori, filme, capodopere care au influentat istoria acestei arte.

De ce ma aflu in fata unei controveste insa? Pentru ca cel de-al doilea film al lui Tarkovsky nu m-a impresionat. Speram sa gasesc in el, dupa periplul studentesc din "Compresorul si vioara", o iluminare, ide, un mesaj. Am gasit un film profund razboinic, sovietic, cu un sfarsit copiat (cu juxtapuneri ale regizorului) din materialele propagandistice de dupa razboi, cu cadavrele familieie Goebbels, cu Berlinul distrus si cu arhivele naziste confiscate de rusi si, imi amintesc, facute pierdute pentru inca 50 de ani, abia scoase la iveala.

Ivan, eroul filmului, este un copil de aproximativ doisprezece ani, care incearca sa razbata prin valtoarea razboiului. Fara familie, insa inconjurat de virtutile luptelor si iubit de soldati, nu intrevede decat o despartire si in acelasi timp o unire cu viata, si anume lupta. Se vede intotdeauna ca un soldat, chiar daca varsta nu i-ar permite asa ceva. Actiunea se petrece pe malul unui rau care este si linie de front. De o parte, nazistii (pe care doar ii simtim, prin intermediul loviturilor de tun), pe cealalta parte a raului, sovieticii, in mijlocul carora se intampla actiunea si traieste si Ivan.

Fac aici o deosebire de filmele romanesti de razboi, care au ca actiune principala lupta si densitatea personajelor razboinice. Frumoase prin desfasurarea de forte si prin multiplele scene de batalie, de vitejie, de sange transpus patriotic. Dar lipsite de ideatica si de personalitate. In vreme ce "Copilaria lui Ivan" are ca personaj principal un copil, care se simte razboinic, care, constinetizand timpurile in care traieste, nu se vede facut decat pentru razboi. Un personaj ambitios, ciudat, de altfel, prin implicarea absoluta, intr-o perioada cand altii ori innebuneau, ori isi doreau sa plece din calea primejdiilor sau a razboiului. Inconstient.

In ciuda reactiilor lui, se poate intrevedea dorinta lui de a trai intr-o lume mai buna. Viseza deseori copilaria sa, poate iluzoriu, dar totdeauna dintr-o perspectiva fericita: o plimbare cu sora lui si cu mere aruncate din masina; o privire alaturi de mama lui intr-o fantana, pentru a privi o stea la lumina zilei; un de-a v-ati ascunselea pe o plaja linistita, impreuna cu alti copii. Dorinte ale unei vieti linistite si fericite, pe care, insa, nu o va apuca din cauza razboiului care a rapit-o si pe mama si pe sora sa.

Am gasit mesaje putine. Ivan isi doreste prea mult de la personajul sau si reuseste rea putin pentru ca structura lui se pierde. Este ucis, in cele din urma, de nazisti (moarte frumoasa si exemplara, fata de mortile similare din filmele de gen americane, intotdeauna prea putin moralizatoare). Inchei prin cuvintele lui Sartre asupra acestui film: "el este in mod radical ceea ce istoria a facut din el. Proiectat fara voia lui in razboi, el este in intregime facut pentru razboi. Totusi el este un copil. Acest suflet dezolat pastreaza tandretea copilariei, dar nu o mai poate resimti si cu atat mai mult nu o mai poate exprima."

Nota 6/10
Jovi

10 Pacate ale Romaniei




"10 Pacate ale Romaniei", de Cozmin Gusa

Editura Nemira, Bucuresti, 2006 (
www.nemira.ro)

Citind, ca de obicei, in paralel mai multe carti (in aceasta luna de la Editura Nemira), pana gasesc una pe care nu o mai pot lasa din mana (si aici un diagnostic sever, intrucat timpul nu imi permite nici macar acest lux), am gasit undeva ascunsa cartea lui Cozmin Gusa din anul 2006. Si cum suntem in pragul unor noi alegeri, de aceasta data parlamentare, am purces la citirea acesteia. Nu mi-a luat nici prea mult timp, intrucat tema este incitanta si cartea nu are decat circa 150 de pagini.

Nu stiu cum si unde sa il incadrez pe Cozmin Gusa. Ca persoana, imi place. pare genul de tanar care ar putea rasturna politica romaneasca corupta si se poate lupta cu demonii. Asta la prima vedere. Ca tanar politician insa, a facut destule compromisuri. S-a plimbat din partid in partid (plecand spre ascensiunea publica din PSD), si-a infiintat propriul partid, Partidul Initiativei Nationale, cu care a avut infrangeri zdrobitoare in alegerile europarlamentare si cele locale (el insusi candidand pentru fotoliul de primar al Capitalei). Este chemat la multe emisiuni televizate, apetenta sa pentru aceasta fiind datorata cred disponibilitatii, faptului ca este agreabil si bun orator, dar si intransigentei cu care ataca adversarii politici. Pare onest, insa cine mai este asa in Romania politica de astazi?

Cartea de fata incearca sa ne infatiseze niste adevaruri. Cele zece pacate descrise de catre autor sunt cunoscute de fiecare dintre noi si sunt prezentare destul de succint, tematic si teoretic, fara inflorituri inutile, insa si fara prea multe exemple concrete. Probabil o carte cum imi doresc eu, care sa prezinte Romania clar si cu exemplificari si cu acuzatii va fi scrisa peste 50 de ani, cand ecourile vor fi mai mici, si nu de catre un politician, ci de catre istorici. Totusi, numai simpla enumerare a pacatelor ne reliefeaza faptul ca Cozmin Gusa a avut curaj. Un parlamentar (inca) vine sa ne spuna tarele din sistem, pe care si le asuma, le descrie si incearca sa ne propuna solutii de a scapa de ele.

Care sunt aceste zece pacate ale Romaniei (si tin sa precizez ca poate titlul cartii nu a fost cel mai inspirat gasit. Avem, ca popor, mult mai multe pacate de-a lungul istoriei, multe dintre ele nici acum, cand exista o forma de libertate destul de intinsa, asumate. De aceea, consider ca titlul cartii ar fi fost mai inspirat "10 Pacate ale Romaniei prezente")? Iata-le descrise pe scurt, mentionand insa ca autorul le-a regasit intocmai in realitatea contemporana:

1. Romania e blocata de oligarhi (Si nimeni nu poate nega aceasta, interesele politice ale romanilor de la putere sau din preajma ei fiind deasupra oricaror interese cetatenesti. Poate ca exista o constiinta a politicianului ajuns la putere pentru a-i ajuta pe cei de mai jos, insa se pare ca este estompata imediat de doua cauze: propria inavutire si influenta celor de langa el, cu multa vechime in spate si care il ajuta sa ajunga pe "calea cea buna").
2. Sistemul politic este putred si nu genereaza solutii (Da, ma gandesc deseori ca, indiferent de greselile facute de actualul presedinte si de problemele pe care le determina sau le gestioneaza gresit, sistemul politic nu a generat nici o alternativa. La fel si la guvernare, unde cele trei mari partide sau coalitii de partide si-au egalizat optiunile electoratului, iar rezultatul nu va fi, in nici un caz, al acestuia, ci tot lor, pentru ca alternativele ulterioare alegerilor nu vor fi cunoscute de popor, ci negociate in spatele usilor inchise).
3. Tranzitia a fost insotita de mari minciuni (Perfect adevarat, daca vom considera ca si lipsa de informare a cetatenilor face parte din categoria minciunilor. De obicei, impartirea puterii, a marilor afaceri, a banilor publici se face departe de ochii publicului, ai mass-media. Ce rost are informarea faradelegii?)
4. Statul a devenit un adversar al populatiei, in lipsa mecanismelor de control (Mecanismul de control tipic sunt alegerile. Insa, daca si acestea se vor desfasura in continuare dupa tipicul de acum, uninominal, insa fara alternativa in aproape fiecare colegiu, sigur ca nici acesta nu va exista).
5. Institutiile statului nu isi mai indeplinesc rolul social (Oare din ce cauza? Tot oamenii politici isi doresc neimplicarea institutiilor, prin adoptarea unor legi aberante, care intensifica birocratizarea totala a administratiei)
6. Societatea isi pierde reperele valorice (Un pacat aparent, dupa parerea mea. Reperele valorice raman in constiinta celor care isi doresc asumarea lor. Faptul ca, in timpurile pe care le traim, nu s-au mai nascut sau nu avem constiinta nasterii lor un Eminescu, un Eliade sau un Brancusi, nu inseamna ca generatiile prezente nu isi pot asuma reperele valorice perene. De asemenea, o persoana care isi doreste stabilirea unor repere le gaseste si intr-un Liiceanu, Cartarescu, Patapievici. Societatea per total pare ca pierde reperele, insa niciodata nu le-a gasit in ansamblu, ci doar in cadrul unor individualitati).
7. Romanii saracesc, iar munca nu este respectata (Acest pacat nu il pot comenta obiectiv. Sunt prins intr-un carusel in care munca nu este respectata de catre anumite persoane, oamenii care muncesc asemenea, iar persoanele care nu respecta munca sunt peste tot).
8. Obsesia pentru imagine pune piedici dezvoltarii normale (Obsesia pentru imagine, mai ales in randul oamenilor politici, are cu totul alte cauze si alte consecinte. Cunosc cazuri de politicieni locali care isi aroga orice mica realizare in comunitatea lor si cu aceasta castiga voturile unei parti de electorat, pe care, personal, o cataloghez drept "tembelizata". Chiar daca realizarile nu sunt proprii, prin imaginea pe care si-o creeaza, ele devin personale si, drept consecinta, isi prelungesc mandatul printr-o abila lovitura de imagine).
9. Romania nu e pregatita pentru socul integrarii, care o va transforma rapid si profund (Sunt lucruri descrise bine de Cozmin Gusa, care se vad abia acum dupa integrarea in Uniunea Europeana si, mai ales, dupa criza mondiala, care, prin ricoseu sau direct, loveste si Romania. Consecintele incep sa se simta si la nivelul cetateanului deja, desi statul, politicienii au incercat destul de mult timp sa o ascunda. Au incercat ca sa diminueze criza pe plan national, dintr-un singur punct de vedere: acela electoral, insa boom-ul a venit prea repede si multi oameni au ramas fara loc de munca, multe fabrici atat nationale, cat si multinationale isi inchid portile. Vor urma bancile? Gusa a prevazut foarte bine: Romania va fi transformata profund).
10. Platitorul de taxe este adevarata victima a tranzitiei (Nu stiu insa daca acest pacat este neaparat al conducatorilor sau al statului. Poporul roman, devenind intr-o majoritate (simpla), un intretinut social, nu isi mai asuma rolul de decident, ci doar un rol de asteptare a deciziilor, indiferent daca acestea sunt bune sau rele. Lehamitea, delasarea romanului de rand devine proverbiala. "Fie ce-o fi". Zvonul de greva este deseori sustinut in preajma alegerilor, dar nici o patura sociala, cu exceptia profesorilor, nu are curajul de a o face. Ma gandesc deseori cand a fost ultima greva cu adevarat importanta in Romania, care sa faca guvernul sau parlamentul sa se teama de o posibila rasturnare a lor, pe modelul celor din Franta. De mult timp. Si preconizez ca nici nu va fi in urmatorii 10-15 ani asa ceva).

Inchei printr-un citat, prezent si pe coperta cartii: "Toate aceste pacate ale Romaniei, prin consecintele lor, lovesc cel mai tare in oamenii cinstiti, cei care respecta regulile, cei care vor sa traiasca normal. Aceasta generatie activa nu mai trebuie sa devina una de sacrificiu, fiindca ea este astazi motorul dezvoltarii. Am descris aceste pacate ale Romaniei contemporane cu convingerea ca, intelegandu-le mai bine, le vom putea depasi. Impreuna." Un citat care tinde sa caracterizeze cartea si pacatele tratate si insusite de autor, dar care, din pacate, pare profund electoral, mai ales ultimul cuvant-Impreuna. Totusi, este o carte care merita citita, intrucat este bine ancorata in realitatea Romaniei de astazi.

vineri, 21 noiembrie 2008

Miss Pettigrew Lives for a Day





Miss Pettigrew Lives for a Day


Regia
Bharat Nalluri

In rolurile principaleAmy Adams, Frances McDormand

Orice persoana, indiferent de conditia lui, poate avea o zi cand totul se poate schimba, cand imprejurarile vitrege se pot intoarce in favoarea lor, cand norocul pur si simplu iese in cale si toata viata se poate schimba. Acesta este subiectul filmului de fata, un film agreabil, care urmareste povestea unei zi din viata lui Miss Pettigrew, o femeie trecuta de prima tinerete care nu reuseste sa ramana guvernanta la nici o familie, din cauza unui caracter integru, care nu se poate schimba in functie de capriciile si defectelor fiecarui stapan in parte.

Pana intr-o zi cand incearca prima ilegalitate din viata ei. Se da drept o alta guvernanta si ajunge in preajma tinerei Delysia Lafosse, o actrita si cantareata care isi doreste cu indarjire o cariera fulminanta, insa cu orice risc. Cel mai important este acela al prierderii iubirii, ocazie cu care Miss Pettigrew isi arata intreaga maiestrie in a o aduce pe drumul cel bun. Chiar cu riscul de a ajunge din nou in strada. Numai ca ziua deosebita ii rezerva si ei propriile surprize, gasindu-se perechea dupa care alerga inca din anii primului razboi mondial (acum suntem in pragul celui de-al doilea), care viitorul ei sot a murit pe campurile pline de noroi din Franta.

Filmul lasa impresia ca este foarte bine construit, iar personajele destul de bine conturate, atat cele principale, cat si cele care se invart in jurul lor si au o oarecare importanta. Dupa prima jumatate insa, este previzibil, chiar daca interpretarea este la fel de bun. Un film cu mesaj, interesant, de vazut, dar poate nu pentru orice moment sau orice varsta.

Nota 6/10
Jovi

joi, 20 noiembrie 2008

Katok i skripka




Katok i skripka (
1961)
The Steamroller and the Violin/Compresorul si vioara


Regizor:

Andrei Tarkovsky


Cu: Igor Fomchenko, Vladimir Zamansky

Articol publicat si pe Filmetari.com.

La recomandarea unui prieten, incep o incursiune in lumea filmului rusesc (sovietic) cu primul film semnat de Andrei Tarkovsky, unul de mediu-metraj, intitulat "Compresorul si vioara". Incerc, ca de obicei, sa imi spun opiniile si impresiile personale. Cum sunt inca un ignorant in acest domeniu, nu cunosc liniile generale si nici pe cele specifice ale cinematografiei lui Tarkovsky. Poate cu timpul mi se vor dezvalui, insa in acest moment, dupa vizionarea filmului de debut, nu ma pot pronunta asupra intregului, ci asupra acestuia in particular.

Katok i skripka este, cum spuneam, filmul de debut al lui Tarkovsky, desi a mai participat in anii studentiei la alte doua filme cu autori colectivi. De altfel, site-ul
www.cinemagia.ro ne spune ca acesta este al treilea regizat, nu si dupa alte surse, cum ar fi www.imdb.com sau Wikipedia. Povestea filmului se petrece intr-un cartier gri de blocuri din Moscova si are ca personaj principal un baietel, caruia familia, dar si propriile dorinte, ii impun sa studieze asiduu vioara. Numai ca aplecarea spre invatatura il intristeaza si il lipseste de prieteni, de afectiune si de apropierea sufleteasca. In fiecare dimineata, plecand spre profesoara de muzica, fuge din calea copiilor de aceeasi varsta, care ii arunca cutia cu vioara si il batjocoresc, numindu-l "muzicantul".

Asta pana in dimineata in care se petrece actiunea, cand un grup de muncitori asfalteaza curtea blocului, din care se distinge Serghei, un barbat aparent distant si cu multe griji, dar care, mai intai, il apara de copiii care ii furasera vioara si apoi se imprieteneste cu el. Il invata sa conduca compresorul, lasandu-l, intr-un acces de incredere, chiar singur la bordul acestuia. In pauza de masa, il roaga pe Sasa sa ii cante la vioara si acesta, simtindu-l pe Serghei aproape sufletului sau, face cea mai buna interpretare din viata lui.

Sasa simte ca acesta poate deveni prietenul pe care nu l-a avut niciodata. Incearca din rasputeri ca ziua de magie sa nu se termine, mai ales cand afla ca lucrarea de asfaltare se va termina la sfarsitul zilei si ca ziua urmatoare Serghei se va afla in fata altui bloc, in apropierea altor copii. Si doreste sa mearga cu acesta, intr-o ultima incercare de a-l cuceri definitiv, la un film la cinematograful de cartier. Insa nu reuseste, intrucat mama sa nu intelege nevoia de afectiune imediata. Sufera, trimite mesaje de scuze, se uita pe balcon, plange.

Un film ca o poveste, ca un poem. Un film despre prietenie, care trebuie cautata in orice imprejurare si apoi intretinuta, pastrata cu orice mijloc. Prietenie care odata pierduta, trebuie plansa, iar scopul imediat sa devina recastigarea ei. Mi-a placut in mod deosebit scena oglinzilor din magazinul de cartier din Moscova, in care tanarul Sasa vedea multiple fatete ale aceluiasi obiect: blocuri comuniste, mere scapate din sacosa unei doamnei, tramvaie trecand pe strada. De asemenea, imaginile filmelor de demult, cu umbre reale pe fata personajelor, mai cu seama pe cea a lui Sasa, foarte expresiv in interpretare.

Nota 7.5/10
Jovi

Cei mai pupaciosi politicieni

luni, 17 noiembrie 2008

The Dark Knight



The Dark Knight

Regia
Christopher Nolan
In rolurile principale Heath Ledger, Christian Bale

Mai spuneam cateodata ca e nevoie si de un film de actiune din cand in cand. Si chiar auzisem lucruri bune despre "The Dark Knight". Si raman dupa vizionarea acestui film cu doua concluzii: prima concluzie este aceea ca a fost cel mai bun "Batman" vazut vreodata, cel care da spectatorului cea mai mare senzatie de realism, atat al situatiilor, cat si al personajelor, lipsind (din fericire) Poison Ivy sau nu stiu ce alti monstri, simpatici, dar neancorati in realitate.

Apare, in schimb, Jokerul, pe care il privesc (ca a doua concluzie) drept cel mai bine interpretat si reliefat personaj negativ din filmele de acest gen. Sub un chip mascat ca in piesele de pantomima, cu cicatrici accentuate de machiaj care ii brazdeaza colturile gurii, urme ale unor clipe de tortura facute de catre tatal sau, cu un glas usor ragusit si batjocoritor, el este intruchiparea Raului absolut, un unul Diavol cu chip omenesc, care are un scop extraordinar de bine pus la punct: atragerea de partea sa a celui mai bun dintre cetatenii orasului Gotham. Nu a lui Barman care are propriile slabiciuni umane, ci a lui Harvey Dent, noul procuror, un om fara prejudecati care isi doreste doar dreptatea.

Si acesta, dupa moartea viitoarei sale sotii, cedeaza si trece de partea raului. Jokerul este malefic din toate punctele de vedere, insa, in ochii spectatorului devine chiar simpatic. Desi incendiaza spitale sau omoara oamenii mafiei, da senzatia ca este uman. Spitalul este incendiat dupa ce oamenii sunt evacuati, detonarea feriboturilor pline ochi de oameni este lasata la latitudinea acestora, totul pentru a lasa sa se vada o farama de umanitate in actiunile acestuia.

Prin urmare, un film peste ceea ce ne-a aratat Batman pana acum. Poate si pentru ca intriga se bazeaza in primul rand pe Joker (interpretat extraordinar de Heath Ledger) si nu pe Batman, iar acesta din urma, atunci cand este in primul plan, nu este evidentiat datorita fortei sale fizice sau al multiplelor arme de care se foloseste, ci datorita trasaturilor sale umane, principiilor prin care pune accentul pe prieteni, familie, dragoste si apararea cetatenilor din Gotham.

Nota 9/10
Jovi

vineri, 14 noiembrie 2008

Meet Dave


Meet Dave

Regia
Brian Robbins
In rolurile principale Eddie Murphy, Elizabeth Banks

Nu il mai vazusem de mult pe Eddie Murphy, abundenta filmelor in care juca prin anii '90 incepuse sa ma exazpereze si sa il ocolesc. Totusi, oricine merita inca o sansa, de aceea am zis sa vad "Meet Dave". O comedie SF agreabila, cu multe momente amuzante, cu precadere la inceputul filmului cand nava extraterestra, sub infatisarea lui Eddie Murphy, facea primii pasi pamanteni si incerca sa se acomodeze in noul corp.

De altfel, cam acesta este subiectul filmului. Niste extraterestri minusculi ajung pe Pamant pentru a lua energia de care aveau nevoie, respectiv sarea din oceane. Pentru ca erai leiti ca oamenii, insa foarte mici ca inaltime, iau infatisarea capitanului lor (Numarul 1) si inaltimea specifica umana si aterizeaza langa Statuia Libertatii. De aici incep momentele amuzante. Stangacia "personajului" care incearca sa se adapteze, sa mearga, sa vorbeasca, sa manance si sa bea, dar, cel mai greu, sa simta.

Nu intelege ce e iubirea, ce inseamna, cum poate fi ea simtita. Dar, cu timpul, intelege si toti cei dinauntrul "navei" sunt atrasi de viata de pe Pamant, de trairi, de muzica. Apare si dragostea intre capitan si Numarul 3, o femeie care parea total diferita de ceilalti si care, din prima clipa, a inteles puterea sentimentelor existente pe Terra.

Un film amuzant, care poate fi si un mesaj pentru cei care ajung intr-o alta societate, total diferita de cea din care au plecat si trebuie sa se adapteze tuturor lucrurilor noi sau celor care se fac altfel decat in locul de bastina. Daca lumea in care ai ajuns te primeste sau macar cineva de acolo iti este aproape, totul pare mai usor. In rest, Eddie Murphy simpatic, dar un actor limitat de comedie, cel putin aici.

Nota 6/10
Jovi

marți, 11 noiembrie 2008

Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire




"Dincolo de bine, dincoace de rău. Despre iubire", de Aurora Liiceeanu şi Alice Năstase

Editura Nemira (www.nemira.ro) , Bucureşti, 2007

Moto: "Deşi se spune că în orice bărbat zace un vânător, un arhetip prea cunoscut, adevărul este chiar pe dos. Femeia este cea care vânează bărbaţi. Femeile intră în competiţie pentru a-ţi câştiga bărbaţi, iar unde este competiţie este luptă, nu prietenie" (Aurora Liiceanu).

duminică, 9 noiembrie 2008

You, Me and Dupree



You, Me and Dupree

Regia
Anthony Russo, Joe Russo
In rolurile principale Kate Hudson, Owen Wilson, Matt Dillon

Ultimul film din week-end a fost o comedie romantica relaxanta, amuzanta, cu intorsaturi de situatie tipice, insa, ca de obicei, previzibila. Cum am mai spus pe aici, de multe ori este nevoie si de altfel de filme, nu foarte cunoscute, nu cu multe calitati regizorale sau actoricesti, dar de dorit intr-o zi cand nu e nevoie decat de relaxare. Chiar ma gandeam ca sunt necesare uneori si filmele de actiune, SF, thrillere, pe care le ocolesc de cele mai multe ori. Probabil le voi incerca si pe acestea in curand (sa incep cu Dark Knight?).

In film e vorba de o casatorie aflata la inceputurile ei si pe vremea cand totul pare lapte si miere. Fara certuri, fara contradictii, cand abia s-au mutat impreuna, Molly si Carl sunt fericiti si constituie perechea perfecta. Numai ca cel care este cel mai bun prieten al lui si aparent nu este un pericol in calea fericirii si a casniciei lor "perfecte", respectiv nebunul Randolph Dupree, strica tot. In primul rand, este dat afara de la serviciu si din casa si nu are decat alegerea de a-i cere ajutorul lui Carl. Care este atat de molatic, incat nu poate spune "Nu" nimanui si il invita pe Dupree sa locuiasca la ei.

In al doilea rand, Carl s-a procopsit si cu un socru, interpretat de Michael Douglas, in genul socrului Robert de Niro din "Meet the Parents". In acelasi timp si socru si sef, acesta e prea mult pentru Carl. Ii cere lucruri imposibile profesional, ii strica planurile, ii solicita sa isi schimbe numele de familie in al sau, ii propune sa isi faca vasectomie.

In fata noilor responsabilitati, pus in fta unor situatii mai mult sau mai putin jenante de Dupree, Carl clacheaza si reproseaza toate lucrurile care s-au schimbat si l-au schimbat tocmai celei mai putin vinovate, lui Molly, persoana pe care o iubea cel mai mult. Urmeaza, normal, o harababura comica si emotionala, care va fi rezolvata de acelasi Dupree, o persoana boema, dar cu un suflet bun si mereu sensibila la trairile prietenilor.

O comedie romantica, simpatica de multe ori, dar doar atat, cu principalul mesaj al prieteniei care e mai importanta decat toate si care trebuie intretinuta cu multa incredere si staruinta sufleteasca.

Nota 6.5/10
Jovi

Scent of a Woman



Scent of a Woman

Regia
Martin Brest
In rolurile principale Al Pacino, Chris O'Donnell

Pentru o asa capodopera, impresiile mele nu conteaza si raman fara cuvinte. Cu un rol exemplar al lui Al Pacino, pentru care, de altfel, a fost si recompensat in anul 1993 cu premiul Oscar pentru cea mai buna interpretare masculina. Un film care m-a impresionat si la prima vizionare, acum cativa ani si am dorit foarte mult sa il revad.

Al Pacino il interpreteaza aici pe Frank Slade, un fost colonel din Armata SUA, devenit orb si, ca urmare a acestei boli, ranchiunos, parand ca uraste lumea care il inconjoara, chiar si pe familia sa, care il adaposteste intr-o anexa a casei si il ajuta sa supravietuiasca. Intr-o Zi a Recunostintei, familia vrea sa plece la munte si le trebuie o persoana sa il supravegheze. Astfel, dau un anunt la avizierul liceului din apropiere si apare Charlie Simms (Chris O'Donnell), un elev sarac, care are nevoie de bani pentru a putea sa-si permita o vacanta acasa de Craciun in indepartatul Oregon.

Filmul se centreaza pe complexa personalitate a lui Slade, care ascundea un trecut intunecat si o formidabila atractie fata de femei. Memorabila, de altfel, ramane tango-ul din film, cunoscut de toata lumea, chiar multi nu au vazut decat aceasta scena. Incredibila coordonare pentru un om orb, apropierea pana la marginea atractiei sexuale dintre el si tanara agatata de cei doi intr-un restaurant. Imi aduc aminte si acum ca, la prima vizionare, am tot sperat ca tanara sa reapara mai tarziu pentru a reinnoda relatia care promitea sa apara cu Charlie.

Calatoria initiatica (si neasteptata) la New York il transforma pe Charlie intr-un adevarat barbat. Si surprinzator pentru el este ca reuseste sa capete doar trasaturile pozitive ale lui Frank, desi acesta are si momente cand poate fi dezgustat pentru reactiile sale. Relatiile cu fratele sau si familia sa sunt total nepotrivite, iar cuvintele sunt deplasate. La fel si cu familia unde sta temporar. Insa bunele sale maniere sunt ireprosabile, relatiile cu femeile sunt pline de un romantism greu de atins si de predat tanarului sau invatacel, care este timid si stangaci.

Dar toate acestea, il ajuta pe Charlie sa isi indrepte caracterul, mai ales intr-o perioada cand avea nevoie de o recomandare pentru plecarea la Harvard, iar directorul scolii o conditiona de tradarea unor colegi, fapt ce contravenea principiilor sale, dar si ale lui Frank Slade.

Un extraordinar film cu o exceptionala interpretarea a lui Al Pacino. Imi ramane inca in minte cuvintele sale despre femei: "Women! What can you say? Who made 'em? God must have been a fuckin' genius. The hair... They say the hair is everything, you know. Have you ever buried your nose in a mountain of curls... just wanted to go to sleep forever? Or lips... and when they touched, yours were like... that first swallow of wine... after you just crossed the desert. Tits. Hoo-ah! Big ones, little ones, nipples staring right out at ya, like secret searchlights. Mmm. Legs. I don't care if they're Greek columns... or secondhand Steinways. What's between 'em... passport to heaven. I need a drink. Yes, Mr Sims, there's only two syllables in this whole wide world worth hearing: pussy. Hah!"

Nota 9/10
Jovi

Before Night Falls



Before Night Falls

Regia
Julian Schnabel
In rolurile principale Johnny Depp, Javier Bardem

Reinaldo Arenas. De fiecare data cand imi rasare in cale un film biografic, imi dau seama cat de ignorant sunt. Asa au fost si filmele despre Edith Piaf, despre Ray Charles sau despre Johnny Cash (mai ales ultimul, dupa el au urmat cateva luni cand am ascultat numai Cash), asa este si acesta despre care vorbesc. Auzisem despre el, insa nu citisem niciodata nimic din cartile lui, nici nu cunosteam amanunte despre viata lui scurta, dar interesanta si plina de luptele pe care le-a dus.

Filmul de fata incearca sa ne prezinte, cu multa fantezie si scene simbolice, povestea vietii lui, pusa in scenariu dupa ultima lui carte "Before Night Falls". Scriitor cubanez, nascut si murit sarac, luptator initial in Revolutia din Cuba si apoi luptator pana la moarte (si in scrisoare lui de adio, inaintea sinuciderii, cere cubanezilor acest lucru) pentru dobandirea libertatii in Cuba sub toate aspectele si eliberarea acestora.

De unde aceasta transformare? Din comparatia cu copilaria sa, cand statea si se juca intr-o groapa in noroi, dar libertatea sa este aparent totala, in vreme ce, dupa mutarea in Havana, libertatea a fost total ingradita, partial si datorita scrierilor sale, multe din ele publicate in strainatate, trimise acolo prin interpusi, dar si din cauza homosexualitatii sale evidente. Din toate acest cauze, isi doreste sa plece in SUA, visul fiecarui cubanez, Pamantul Fagaduintei.

Incearca cu o camera de cauciuc, dar nu ajunge decat inapoi in Cuba. Este arestat si trimis intr-o inchisoare temuta, plina de criminali si de violatori, insa reuseste din prima clipa sa intre in gratiile acestora, scriindu-le scrisori pentru prietene, iubite, sotii, familii. Acest lucru il ajuta sa primeasca hartie si creioane si isi reia in inchisoare activitatea literara. In 1980, reuseste prin schimbarea partiala a numelui (Arenas devine Arinas) sa plece cu o barca in SUA, tara libertatii.

Numai ca nici aici nu isi gaseste linistea. Scrie, continua sa militeze pentru libertatea cubanezilor, dar lipsa tarii sale si a prietenilor il descurajeaza. In 1987 este diagnosticat cu SIDA, iar agravarea bolii il aduce in situatia sa nu mai poate scrie. In 1990, ia decizia sa se sinucida tocmai din acest motiv si moare dintr-o supradoza de droguri si alcool. Before Night Falls este publicata in 1993 si devine una dintre cele mai bune zele carti ale anului.

Inca o nota in plus pentru Javier Bardem, care imi dovedeste cu fiecare rol jucat (desi filmul este din 2000) ca este un actor complet, capabil de transformari radicale in functie de personaj, iar, pana in acest moment, nu i-am gasit defecte in rolurile jucate. Nu degeaba il consider eu actorul meu favorit, inegalabil, iar criticii spanioli cel mai bun actor spaniol din toate timpurile.

Nota 8/10
Jovi

House of Sand and Fog



House of Sand and Fog
In rolurile principale Jennifer Connelly, Ben Kingsley

Un sfarsit de saptamana mai linistit si mai lipsit de griji m-a ajutat si determinat sa reiau vizionarea unor filme bune si de mult-asteptate. Intrucat Ben Kingsley este unul dintre actorii mei favoriti, incep descrierea filmelor din week-end-ul asta cu "House of Sand and Fog", care m-a pus pe ganduri, nu stiu cum sa descriu si sa imi explic prea bine cruzimea din unele momente, mai ales ca filmul este tipic american si poate inocula si punerea in context a unor idei politice, avand in vedere ca unul dintre protagonisti este un emigrant iranian, refugiat si devenit cetatean american.

Ajuns in acest stadiu, Massoud Amir Behrani (Ben Kingsley) doreste sa ramana in ochii comunitatii (mai ales a celei iraniene) ca un om instarit capabil sa ofere tinerei sale fete o "partida" buna si o casatorie reusita. Desi banii sunt tot mai putini si munceste ferit de ceilalti ca muncitor necalificat si vanzator la un fast-food, ii gaseste fetei un sot pe masura. Apoi da o lovitura imobiliara prin achizitionarea unei case rechizitionate de fiscul american pentru neplata unor taxe.

Pe celalalt plan al povestii, este Jennifer Connelly, interpreta rolului fostei proprietare a casei, Kathy, o casa mostenita de la tatal sau, dar o persoana aparent indolenta si nepasatoare, usor labila psihic, lucru dovedita atat prin inconsienta neplatii taxelor, dar si prin repetatele tentative de sinucidere. Intrucat prin intermediul avocatei ei are impresia ca nu va recastiga niciodata casa inapoi, conflictul se muta pe plan personal, prin incercari de intimidare atat ale ei, cat si al noului sau prieten, un politist, care isi depaseste atributiile, amenintandu-l pe Behrani si pe familia sa cu expluzarea in Iran.

Filmul a fost destul de lung, dar am fost foarte curios de final, nu vedeam unde va fi rezolvarea situatiei conflictuale dintre protagonisti. Din pacate, Behrani sufera o mare dezamagire si tristete: moartea unicului sau fiu, ceea ce a reprezentat o adevarata tragedie. Viata lui si a sotiei sale au fost complet rasturnate cu fata in jos, iar cruzimea scenelor a fost impresionanta. Interpretarea celor doi actori din rolurile principale a fost magistrala, cu un plus pentru Ben Kingsley (nominalizat la Oscar pentru acest rol), dar impresionat si de frumusetea lui Jennifer Connelly.

Nota 7/10
Jovi

joi, 6 noiembrie 2008

Zombie Strippers




Dansatoarele Zombi (2008)

Zombie Strippers


Regia

Jay Lee

In rolurile principale Robert Englund, Jenna Jameson

Uite ca aparu si cel mai prost film vazut vreodata (sau cel putin de cand comentez pe acest blog). Atat de prost incat nu am avut rabdarea sa il urmaresc pana la sfarsit, renuntand dupa aproximativ de 40 de minute.

Jenna Jameson este cunoscuta de majoritatea barbatilor pentru prestatia ei din filmele XXX. Blonda apetisanta, cu sani siliconati, dar frumosi, cu multiple calitati (hihi), auzisem despre ea ca a renuntat la filme de acest gen, varsta si celulita corespunzatoare spunandu-si cuvantul, devenind producatoare de filme de acelasi gen. Cand am vazut-o insa pe afisul acestui film, am zis sa ii dau o sansa, sa vad cum poate face un rol obisnuit. Cam asta a fost singura motivatie.

Despre ce e vorba, pe scurt, pentru ca mai multe cuvinte nu merita: un virus care transforma oamenii in zombie este eliberat din greseala de catre Guvern. Acest virus nu are ce face si ajunge, prin intermediul unui soldat de paza, intr-un bar underground de striptease si acolo isi face de cap printre fetele care danseaza. Si care au mai mult succes (ciudat, nu?) ca dansatoare zombie, cu sangele siroind pe ele si cu sanii si alte parti ale corpului goale.

Film de un amatorism extraordinar de slab. Nu are logica, haz, provoaca groaza, dar de slaba factura, neputand fi incadrat in nici un gen. Decat in acela al filmelor care nu merita vazute. Dau 1 punct pentru acest "film", dar si acela cu regret si doar pentru sanii (inca) frumosi ai Jennei Jameson.

Nota 1/10
Jovi

Camera ascunsa (sexy)


miercuri, 5 noiembrie 2008

Sageata timpului





"Săgeata timpului sau Natura fărădelegii", de Martin Amis

Traducere de Dana Crăciun

Editura Polirom, Iaşi, 2005

Moto: "Aş zice că ai nevoie de o doză mare de curaj - sau de ce-o fi - ca să intri în alţii, în alţi oameni. Toţi credem că ei, ceilalţi, trăiesc în fortăreţe, în bastioane, dincolo de şanţuri cu apă, dincolo de pereţi înalţi, acoperiţi cu ţepi şi cioburi de sticlă. Dar structurile pe care le locuim sunt mult mai şubrede. Reiese că suntem cu toţii nişte construcţii făcute de mântuială. Sau nici măcar. Nu trebuie decât să-ţi capul pe sub pânza cortului şi să te strecori înăuntru. Dacă ţi se dă voie."

În descrierea autorului din coperta interioara aflam ca Martin Amis "este adeseori plasat in generatia romancierilor britanici care s-au afirmat in anii ’80 si care ii include pe Salman Rushdie, Ian McEwan si Julian Barnes". Şi chiar după aceste afirmaţii, precum şi frumoasa biografie, cărţile care au apărut deja în limba română (iar dintre acestea, romanul Banii probabil se va mai odihni ceva timp în biblioteca mea), mă gândesc cum să situez literatura britanică contemporană dacă Martin Amis este unul dintre reprezentanţii săi de seamă. Poate ar trebui să mă apuc de citit serios pentru că "Săgeata timpului" m-a făcut să fiu mult mai atent la ceea ce citeam, concentrându-mă inutil pe cuvinte şi pe dialogurile inverse, în loc să fiu atent la tehnica autorului, la stil sau la tema alesă, una bogată şi plină de promisiuni, la prima vedere.

Povestea este centrală în jurul unui medic nazist, care, după ororile înfăptuite la Auschwitz, reuşeşte să fugă în Portugalia şi apoi în America, sub diferite nume, scăpând astfel pedepsei aliaţilor. Originalitatea scrierii este aceea că Amis inversează "săgeata timpului", astfel că romanul începe cu momentul morţii acestuia continuând spre naştere. De altfel, nu este vorba de flash-back-uri si întoarceri în timp, ci de inversarea totală a tuturor actelor, temporale, umane etc. Mi s-a părut o exagerare, pentru că tema în sine promitea, ideea inversată (adică în ordinea normală a lucrurilor) ar fi prins cu siguranţă mai bine.

Constiinţa personajului principal este aceea care istoriseşte, un personaj dublat, care consideră că lumea merge într-o direcţie bună, chiar dacă cititorului îi este greu să urmărescă deseori linia poveştii. Dialogurile sunt un chin, am purces la citirea inversă a lor pentru a înţelege contextul corect. Până şi un act simplu ca hrănirea se transformă total, iar autorul pare că s-a chinuit, la rândul lui, pentru scrierea unor fraze întortocheate: "Mâncatul n-are nici el nimic atrăgător. Mai întâi încarc farfuriile murdare în maşina de spălat vase, care funcţionează bine, cred, la fel ca toate celelalte aparate casnice, până ce apare câte un ticălos gras, în salopetă, care le traumatizează cu sculele lui. Până aici totul e în regulă. Apoi alegi o farfurie murdară, culegi nişte resturi din gunoi şi te aşezi pentru o scurtă aşteptare. Tot felul de alimente îmi revin în gură, iar după un masaj iscusit cu limba şi dinţii, le transfer pe farfurie pentru a fi ulterior modelate cu lingura şi furculiţa şi cuţitul. Partea asta e măcar oarecum terapeutică dacă nu mănânci supă sau ceva asemănător, ceea ce e o adevărată tortură. Apoi te aşteaptă laboriosul proces de răcire, reasamblare şi depozitare înainte de a returna lucrurile respective la prăvălie, unde, trebuie să recunosc, sunt imediat răsplătit pentru eforturile mele. După care te duci cu căruciorul sau coşul printre rafturi, unde pui fiecare conservă sau pachet la locul său."

Pentru Odilo Unverdoben (numele medicului nazist devenit ulterior Hamilton de Souya-în Portugalia şi apoi John Young şi Tod Friendly, în Statele Unite ale Americii), până şi holocaustul este privit inversat şi, de aceea, devine dintr-o oroare o faptă bună a poporului german. Evreii sunt astfel treziţi la viaţă, li se implantează din nou organele extrase, sunt îngraşaţi şi repuşi în drepturi între Germanie ante-Hitler. Viaţa pare frumoasă, dar ironia este că nu a fost, dimpotrivă.

De aceea, pentru el este o eliberare sfârşitul războiului mondial, de altfel pierdut de Germania nazistă în ambele variante, atât cea reală, cât şi cea inversată. Doreşte să scape de chinurile lagărului, deşi, din punctul lui de vedere, nu a făcut decât bine: ajutarea evreilor, trezirea lor din morţi, îngrijirea celor bolnavi. "Vine un moment când trebuie să pui punct sau măcar să limitezi sacrificiul. O, Dumnezeu ştie că nu sunt un sfânt. N-am fost pus aici să trăiesc numai pentru alţii. Şi, deşi am continuat să-mi aduc contribuţia, chiar am simţit că e momentul să încep să mai am grijă şi de mine".

Unul dintre cele mai reale şi cutremurătoare pagini din carte este aceea care înfăţişează lagărul de exterminare din Treblinka, şi mai ales gara fictivă construită aici de nazişti pentru derutarea celor care treceau cu trenurile prin zonă: "Treblinka. Am ajuns la timp ca să văd faimoasa "gară" - care era un decor, o faţadă. Privită din lateral, se înălţa ca o aşchie în văzduhul iernii. Ideea era, bineînţeles, să-i liniştim pe evrei - evreii din Varşovia, Radom şi regiunea Bialzstok, pe care îi deservise lagărul. Existau însemne şi altele asemenea, pe care se putea citi "Restaurant" şi "Casă de bilete" şi "Telefon", care-i informau pe călători unde pot schimba pentru a-şi continua călătoria. Şi mai era şi un ceas. Orice gară, orice călătorie are nevoie de un ceas. Când am trecut pe lângă el, în drum spre carierele de piatră pe care trebuia să le inspectăm, arătătorul cel mare era în dreptul lui 12 şi cel mic în dreptul lui 4. Ceea ce era incorect! O eroare, o greşeală: ora era exact 13.27. Dar am trecut din nou, mai târziu, şi arătătoarele nu dăduseră deloc înapoi. Cum ar fi putut s-o facă? Erau pictate şi n-aveau să se mute niciodată mai devreme. Sub ceas se afla o săgeată enormă, pe care era tipărit: "Schimbaţi aici pentru trenurile spre Est".

Am avut deseori impresia că Martin Amis reuşea o carte superbă dacă nu folosea "săgeata timpului" şi lăsa ca lucrurile să se desfăşoare în ordinea lor normală. Am avut impresia că autorul a scris prima dată cronologic şi apoi s-a chinuit să aşeze cuvintele cu o tehnică nouă, dorind să inoveze acest domeniu. Impresia finală este că s-a chinuit să reuşească, dar nu a facut-o.

duminică, 2 noiembrie 2008

The Life and Death of Peter Sellers



The Life and Death of Peter Sellers

Regia
Stephen Hopkins
In rolurile principale Charlize Theron, Geoffrey Rush, Emily Watson

Continuarea la Filme-carti.ro.

27 dresses




27 de rochii (2008)

27 dresses


Regia

Anne Fletcher

In rolurile principale Katherine Heigl, James Marsden

Din cand in cand ai nevoie de filme relaxante, care sa te alunge din cotidian si sa te poarte pe aripile frumoase ale unui vis romantic. Sunt adeptul acestor filme in masura in care ele nu reprezinta majoritatea, ci doar modalitatea de a zambi dupa o saptamana (sau mai multe) de stress, griji, probleme. Si astfel am ales acest film care, spre deosebire de altele de acelasi tipar, nu m-a plictisit, mi-a adus multe zambete, desi finalul era previzibil, ca (aproape) orice comedie romantica.

Jane are o viziune inca de la prima nunta la care a participat: aceea de a ajuta miresele si de a deveni domnisoara de onoare pentru restul vietii ei sau, cel putin, pana la gasirea alesului ei. Si asista in acest fel la 27 de nunti, la care poarta de fiecare data alta rochie, pastrandu-le pe toate intr-o camara tot mai neincapatoare. Urmatoarea nunta la care trebuie sa indeplineasca aceasta onoare (devenita in timp chiar o meserie) este aceea a sorei sale. Numai ca aceasta se casatoreste chiar cu seful ei, omul de care Jane era indragostita de ani buni.

In acelasi timp, un ziarist de la New York Journal, specializat in comentarea nuntilor, o descopera si scrie un articol despre ea, chiar daca relatia lor incepea sa se dezvolte. Dupa o noapte de pomina, plina de nervi la inceput, apoi dupa o betie crunta a celor doi la un bar (si cu o scena superba, in care cei doi canta pe tejgheaua barului, acompaniati de toti cei prezenti), terminata cu o scena de dragoste in masina, dimineata aduce surpriza: articolul scris apare fara acordul lui, iar ea isi schimba in acel moment atitudinea despre viata. Din fata docila si supusa capriciilor celor din jur, mai ales ale surorii sale, devine temporar o fiara, capabila sa distruga mirajul casniciei acesteia.

Interpretarea celor doi actori principali (mai ales a lui) a lasat de multe ori de dorit, el fiind prea fad si distant fata de ea, iar ea departe de frumusetea unor vedete ale acestui tip de filme, totusi simpatica si incadrandu-se perfect deselor schimbari de imagine si costumatie pe care le necesita cele 27 de rochii de domnisoara de onoare. Insa, chiar si asa, filmul merita o vizionare impreuna cu sotia/prietena intr-o dupa-amiaza de week-end, cu pop-corn-ul aferent (care mie mi-a lipsit enorm).

Nota 7.5/10
Jovi